CARTEA URANTIA - Capitolul 142. Paştele la Ierusalim

(UF-RUM-001-2004-1)

CARTEA URANTIA   

Parte IV: Viaţa şi Învăţăturile lui Iisus

Capitolul 142. Paştele la Ierusalim



Capitolul 142. Paştele la Ierusalim

142:0.1 (1596.1) ÎN cursul lunii aprilie, Iisus şi apostolii au lucrat în Ierusalim, ieşind din oraş în toate serile pentru a-şi petrece nopţile în Bethania. Iisus petrecea una sau două nopţi pe săptămână în Ierusalim, la Flavius, un iudeu grec, la care veneau în taină mulţi iudei eminenţi ca să se sfătuiască cu el.

142:0.2 (1596.2) În cursul primei zile în Ierusalim, Iisus i-s făcut o vizită vechiului mare-preot Anas, prietenul său de odinioară, o rudă a Salomeii, soţia lui Zebedeu. Anas auzise vorbindu-se de Iisus şi de învăţăturile lui, şi, când Iisus s-a înfăţişat acasă la marele-preot, el a fost primit cu multă rezervă. Când Iisus a simţit răceala lui Anas, şi-a luat numaidecât rămas bun de la el şi plecând i-a zis: „Mai cu seamă frica este ceea ce îl înrobeşte pe om, iar trufia este marea lui slăbiciune. Te vei lăsa tu însuţi pradă acestor două distrugătoare ale bucuriei şi libertăţii pentru a fi robul lor?” Dar Anas nu a dat nici un răspuns, iar Maestrul nu l-a mai văzut până în momentul când Anas a stat împreună cu ginerele lui ca să-l judece pe Fiul Omului.

1. Propovăduind în templu

142:1.1 (1596.3) În tot timpul acestei luni, Iisus sau unul dintre apostolii lui a propovăduit zilnic în templu. Când de Paşte mulţimile erau prea numeroase pentru a avea acces la propovăduirea din templu, apostolii organizau numeroase grupuri educative în afara incintei sacre. Iată esenţialul mesajului lor:

142:1.2 (1596.4) 1. Împărăţia cerurilor este la îndemână.

142:1.3 (1596.5) 2. Având credinţă în paternitatea lui Dumnezeu, voi puteţi intra în împărăţia cerurilor şi deveni astfel fii ai lui Dumnezeu.

142:1.4 (1596.6) 3. Iubirea este regula de viaţă din împărăţie - a fi suprem devotat lui Dumnezeu, iubindu-l totodată pe aproapele tău ca pe tine însuţi.

142:1.5 (1596.7) 4. Ascultarea de voia Tatălui care produce roadele spiritului în viaţa voastră personală; iată legea împărăţiei.

142:1.6 (1596.8) Mulţimile care veneau să sărbătorească Paştele au auzit această învăţătură a lui Iisus, şi unii dintre auditori s-au bucurat de vestea cea bună. Conducătorii civili şi religioşi ai iudeilor au început să se preocupe serios de activitatea lui Iisus şi a apostolilor săi; ei au dezbătut între ei conduita pe care să o urmeze în privinţa lor.

142:1.7 (1596.9) În plus faţă de învăţătura lor din templu şi din afară, apostolii şi alţi credincioşi aveau o intensă activitate personală printre mulţimile de la Paşti. Aceşti bărbaţi şi aceste femei, mişcaţi de mesajul lui Iisus au răspândit vestea mesajului său cu ocazia acestei celebrări pascale, până la hotarele cele mai îndepărtate ale Imperiului Roman şi, de asemenea, în Orient. Acesta a fost începutul difuzării evangheliei în lumea exterioară. Opera lui Iisus nu avea să mai fie limitată la Palestina.

2. Mânia lui Dumnezeu

142:2.1 (1597.1) Se afla în Ierusalim, asistând la festivităţile Paştelor, un bogat negustor iudeu din Creta, numit Iacob, care l-a abordat pe Andrei cerând să-l vadă pe Iisus între patru ochi. Andrei a aranjat această întâlnire secretă acasă la Flavius pentru seara zilei următoare. Acest Iacob nu putea înţelege învăţăturile Maestrului şi venea pentru că dorea să se informeze mai pe larg despre regatul lui Dumnezeu. El i-a zis lui Iisus: „Rabine, Moise şi străvechii profeţi ne spun că Iehova este un Dumnezeu gelos, un Dumnezeu cu mare furie şi cu porniri violente. Profeţii spun că el urăşte pe cei care fac rău şi se răzbună pe cei ce nu ascultă de legea sa. Tu şi discipolii tăi ne învăţaţi că Dumnezeu este un Tată plin de compasiune şi bun, care îi iubeşte atât de mult pe oameni, încât ar vrea să îi primească pe toţi în această nouă împărăţie a cerurilor, pe care tu îl proclami ca fiind atât de aproape.”

142:2.2 (1597.2) Când Iacob a terminat de vorbit, Iisus a răspuns: „Iacove, tu ai expus bine învăţăturile profeţilor de odinioară, care i-au instruit pe copiii lor conform cu luminile timpului lor. Tatăl nostru din Paradis este neschimbător, dar conceptul despre natura sa s-a lărgit şi s-a dezvoltat de la epoca lui Moise până la epoca lui Amos, şi chiar şi până la generaţia profetului Isaia. Acum, eu m-am întrupat ca să revelez Tatăl într-o nouă glorie şi să manifest iubirea sa şi îndurarea sa faţă de toţi oamenii de pe toate lumile. Pe măsură ce evanghelia acestei împărăţii se va răspândi pe Pământ odată cu mesajul ei de curaj şi de bunăvoinţă către toţi oamenii, se vor stabili relaţii mai bune între familiile tuturor naţiunilor. Cu trecerea vremii, părinţii şi copiii se vor iubi mai mult unii pe ceilalţi, ceea ce va aduce o mai bună înţelegere a iubirii Tatălui care este în ceruri pentru copiii lui pământeşti. Ţine minte, Iacove, că un tată sincer şi bun nu numai că-şi iubeşte familia ca pe un tot - în calitate de familie - ci şi că îl iubeşte pe fiecare membru individual şi are pentru el o grijă plină de afecţiune.”

142:2.3 (1597.3) După o discuţie prelungită asupra caracterului Tatălui celest, Iisus s-a întrerupt pentru a zice: „Tu, Iacob, care eşti tatăl unei familii numeroase, tu cunoşti bine adevărul cuvintelor mele.” Iar Iacob a zis: „Dar, Maestre, cine ţi-a spus că aş fi tatăl a şase copii? Cum de ai ştiut asta despre mine?” Iar Maestrul a replicat: „Este de ajuns să zic că Tatăl şi Fiul cunosc toate lucrurile, că în adevăr ei văd totul. Iubindu-i pe copii ca un tată pământesc, trebuie mai întâi ca tu să accepţi ca pe o realitatea dragostea Tatălui celest pentru tine- nu numai pentru toţi copiii lui Avraam, ci şi pentru tine, pentru sufletul tău individual. „

142:2.4 (1597.4) Iisus a continuat: „Când copiii tăi sunt foarte tineri şi le lipseşte maturitatea şi când trebuie să îi pedepseşti, se poate ca ei să creadă că tatăl lor este supărat, plin de mânie pizmuitoare. Imaturitatea lor nu le permite să pătrundă dincolo de pedeapsă pentru a discerne afecţiunea prevăzătoare şi corectivă a tatălui. Însă, când aceşti aceiaşi copii devin bărbaţi şi femei adulţi, nu ar fi oare nechibzuit din partea lor să se ataşeze de aceste străvechi şi false concepţii asupra Tatălui lor? Ca bărbaţi şi ca femei ei ar trebui acum să distingă iubirea Tatălui lor în toate aceste măsuri disciplinare ale copilăriei lor. Pe măsură ce trec secolele, nu ar trebui ea, omenirea, să ajungă să înţeleagă mai bine adevărata natură şi caracterul iubitor al Tatălui din ceruri? Ce foloase vei trage tu din iluminarea spirituală a generaţiilor succesive dacă tu persişti în a-l considera pe Dumnezeu după cum l-au văzut Moise şi profeţii? Eu îţi zic, Iacove, că, în lumina strălucitoare a acestui ceas, tu ar trebui să vezi Tatăl aşa cum nici unul dintre predecesorii tăi nu l-a zărit vreodată. Şi văzându-l astfel, tu ar trebui să te bucuri de intrarea în regatul în care domneşte Tatăl atât de milostiv, iar tu va trebui să veghezi ca voinţa sa de iubire să domine de acum încolo viaţa ta.”

142:2.5 (1598.1) Şi Iacob a răspuns: „Rabine, eu cred; doresc ca tu să mă conduci în regatul Tatălui.”

3. Conceptul de Dumnezeu

142:3.1 (1598.2) În seara aceea, cei doisprezece apostoli, a căror majoritate ascultase această analiză a caracterului lui Dumnezeu, i-au pus lui Iisus numeroase întrebări despre Tatăl din ceruri. Cea mai bună manieră de a prezenta răspunsurile Maestrului la aceste întrebări constă în a le rezuma în terminologie modernă.

142:3.2 (1598.3) Iisus i-a dojenit cu blândeţe pe cei doisprezece zicându-le, în esenţă: „Oare nu cunoaşteţi tradiţiile Israelului, care se raportează la dezvoltarea ideii despre Iehova, şi ignoraţi voi învăţătura Scripturilor privitoare la doctrina lui Dumnezeu?” Apoi Maestrul s-a apucat să-i instruiască pe apostoli despre evoluţia conceptului de Deitate de-a lungul dezvoltării poporului iudeu. El a atras atenţia lor asupra fazelor următoare de creştere a ideii de Dumnezeu.

142:3.3 (1598.4) 1. Iehova- dumnezeul clanurilor din Sinai. Acesta era conceptul primitiv de Deitate pe care Moise l-a înălţat la nivelul superior de Domnul Dumnezeu al Israelului. Tatăl care este în ceruri nu ezită niciodată să accepte adoraţia sinceră a copiilor lui pământeni, oricât de rudimentar ar fi conceptul lor de Deitate sau numele prin care ei simbolizează natura sa divină.

142:3.4 (1598.5) 2. Cel Preaînalt. Acest concept despre Tatăl din ceruri a fost proclamat în Salem de Melchisedec lui Avraam, şi transmis mai departe de cei care au crezut ulterior în această idee amplificată şi lărgită despre Deitate. Avraam şi fratele său părăsiseră Urul pentru că acolo fusese instaurată adorarea soarelui. Ei au crezut în El Elyon - Dumnezeul Preaînalt - propovăduit de Melchisedec. Ei aveau o concepţie mixtă asupra lui Dumnezeu, constând dintr-un amestec al străvechilor lor idei mesopotamiene şi doctrina celui Preaînalt.

142:3.5 (1598.6) 3. El Shaddai. În aceste vremuri primitive, mulţi evrei îl adorau pe El Shaddai, conceptul egiptean al Dumnezeului din cer, concept pe care învăţaseră să-l cunoască în timpul captivităţii lor din teritoriul Nilului. La mult timp după epoca lui Melchisedec, aceste trei concepţii despre Dumnezeu s-au contopit într-una singură şi au format doctrina Deităţii creatoare, Domnul Dumnezeu al Israelului.

142:3.6 (1598.7) 4. Elohim. Învăţătura Trinităţii Paradisului a persistat încă din vremea lui Adam. Amintiţi-vă că Scripturile au început prin a afirma că „La început, Zeii au creat cerurile şi pământul.” Aceasta denotă că în momentul în care a fost formulat acest pasaj, conceptul trinitar al celor trei Zei într-unul îşi găsise loc în religia străbunilor noştri.

142:3.7 (1598.8) 5. Supremul Iehova. În timpurile lui Isaia, aceste credinţe privitoare la Dumnezeu se lărgiseră într-un concept al Creatorului Universal care era în acelaşi timp atotputernic şi infinit de milostiv. Acest concept în evoluţie şi în creştere asupra lui Dumnezeu înlătură şi înlocuieşte practic toate ideile anterioare despre Deitate din religia părinţilor noştri.

142:3.8 (1598.9) 6. Tatăl care este în ceruri. Acum, noi îl cunoaştem pe Dumnezeu ca fiind Tatăl nostru din ceruri. Învăţătura noastră oferă o religie în care credinciosul este un fiu de Dumnezeu. Aceasta este buna vestire a evangheliei împărăţiei cerurilor. Fiul şi Spiritul coexistă cu Tatăl, iar revelarea naturii şi a serviciului acestor Deităţi ale Paradisului va continua să se lărgească şi să strălucească de-a lungul epocilor fără de sfârşit ale înaintării spirituale veşnice a fiilor ascendenţi ai lui Dumnezeu. În toate timpurile şi în cursul tuturor epocilor, adorarea sinceră a fiecărei fiinţe umane - în ceea ce priveşte progresul spiritual individual - este recunoscută de spiritul interior ca un omagiu adus Tatălui care este în ceruri.

142:3.9 (1599.1) Apostolii nu mai fuseseră niciodată atât de şocaţi ca atunci când l-au auzit relatând această creştere a conceptului de Dumnezeu în gândirea iudaică a generaţiilor anterioare; ei erau prea nedumeriţi pentru a mai pune întrebări. În timp ce şedeau în tăcere înaintea lui Iisus, Maestrul a continuat: „Voi aţi fi cunoscut aceste adevăruri dacă aţi fi citit Scripturile. Oare n-aţi citit pasajul lui Samuel, care zicea: 'Şi mânia Domnului s-a aprins contra israeliţilor, până într-atâta încât l-a stârnit pe Dumnezeu contra lor zicând: Mergeţi şi număraţi Israelul şi Iuda'? Aceasta nu era de mirare, căci, pe vremea lui Samuel, copiii lui Avraam credeau realmente că Iehova crea şi binele şi răul. Însă, când un scriitor ulterior a povestit aceste evenimente după extinderea conceptului iudaic despre natura lui Dumnezeu, el nu a îndrăznit să atribuie răul lui Iehova, şi de aceea a şi zis: 'Şi Satan s-a ridicat contra Israelului şi l-a împins pe David să-i numere pe israeliţi.' Oare nu puteţi distinge că aceste pasaje ale Scripturilor arată limpede cum conceptul naturii lui Dumnezeu a continuat să se dezvolte de la o generaţie la alta?

142:3.10 (1599.2) ”Voi ar trebui totodată să distingeţi creşterea înţelegerii legii divine în perfectă armonie cu aceste concepţii mereu mai largi despre divinitate. Când copiii Israelului vor ieşi din Egipt, la o dată anterioară revelaţiei lărgite a lui Iehova, ei primiseră zece porunci care le-au servit drept lege până în epoca în care şi-au aşezat tabăra în faţa Sinaiului, şi iată aceste zece porunci:

142:3.11 (1599.3) ”1. Să nu adoraţi pe nici un alt zeu, căci Domnul este un Dumnezeu gelos.

142:3.12 (1599.4) ”2. Să nu modelaţi statui de zei.

142:3.13 (1599.5) ”3. Nu neglijaţi să respectaţi sărbătoarea pâinilor fără plămadă.

142:3.14 (1599.6) ”4. Dintre toţi oamenii şi toate animalele de sex masculin, primii născuţi sunt ai mei, a zis Domnul.

142:3.15 (1599.7) ”5. Puteţi să lucraţi şase zile, în a şaptea zi însă vă veţi odihni.

142:3.16 (1599.8) ”6. Nu veţi neglija să respectaţi sărbătoarea primelor fructe şi sărbătoarea recoltelor de la sfârşit anului.

142:3.17 (1599.9) ”7. Nu oferiţi sângele nici unui sacrificiu cu pâine dospită.

142:3.18 (1599.10) ”8. Sacrificiul de la sărbătoarea Paştelor nu va fi lăsat pe loc până dimineaţa.

142:3.19 (1599.11) ”9. Voi veţi aduce, în casa Domnului Dumnezeu vostru, primele dintre cele dintâi roade ale pământului.

142:3.20 (1599.12) ”10. Nu fierbeţi un ied în laptele mamei lui.

142:3.21 (1599.13) ”După aceea, în toiul tunetelor şi al fulgerelor din Sinai, Moise le-a dat cele zece noi porunci, şi veţi fi cu toţii de acord că ele sunt expresiile cele mai vrednice de a însoţi lărgirea conceptelor despre Zeitatea lui Iehova. Oare n-aţi remarcat niciodată dubla înregistrare a acestor porunci în Scripturi? Prima dată eliberarea de sub jugul egiptean este dată ca raţiune pentru respectarea sabatului, însă, într-o redactare ulterioară, credincioşii religioşi în evoluţie ai strămoşilor noştri au pretins ca acest text să fie schimbat pentru a recunoaşte faptul creaţiei ca motiv de a respecta sabatul.

142:3.22 (1599.14) ”După aceea, voi vă veţi aminti că o dată mai mult, în timpurile lui Isaia - timpurile celei mai mari iluminări spirituale - aceste zece porunci negative au fost schimbate în marea lege pozitivă a iubirii, porunca de a-l iubi suprem pe Dumnezeu şi de a-l iubi pe aproapele vostru ca pe voi înşivă. Eu, de asemenea, proclam că această lege supremă a iubirii pentru Dumnezeu şi pentru oameni constituie întreaga îndatorire a oamenilor.”

142:3.23 (1600.1) Când Maestrul a terminat de vorbit, nici unul dintre apostoli nu i-a pus nici o întrebare. Ei s-au dus fiecare să se odihnească peste noapte.

4. Flavius şi cultura Greacă

142:4.1 (1600.2) Flavius, iudeul grec, era un prozelit care nu avea acces la templu, căci nu fusese nici circumcis, nici botezat. Cum el aprecia mult frumuseţea din artă şi sculptură, casa pe care o ocupa pe durata şederilor sale în Ierusalim era o un edificiu magnific. Ea era cu distincţie împodobită cu comori nepreţuite pe care le adunase de peste tot, pe parcursul călătoriilor sale prin lume. Când a avut, pentru prima dată, ideea de a-l invita pe Iisus, el s-a temut ca Maestrul să nu se supere la vederea acestor „imagini”. Dar, când Iisus a intrat la el, Flavius a fost plăcut surprins să vadă că în loc de a-l dojeni pentru faptul de a avea aceste obiecte aşa-zise idolatre răspândite prin toată casa, Maestrul a manifestat un mare interes pentru toată colecţia. Iisus şi-a arătat aprecierea punând multe întrebări despre fiecare obiect, în timp ce Flavius îl însoţea din cameră în cameră arătându-i statuetele lui favorite.

142:4.2 (1600.3) Maestrul a văzut că gazda sa era dezorientată de atitudinea sa favorabilă în privinţa artei; în consecinţă, când au terminat de văzut toată colecţia, Iisus i-s zis: „Pentru că apreciezi frumuseţea lucrurilor create de Tatăl meu şi modelate de mâinile artiştilor umani, de ce te-ai aştepta să primeşti reproşuri? Pentru că Moise a căutat odinioară să combată idolatria şi adorarea falşilor zei, de ce ar trebui ca toţi oamenii să dezaprobe reproducerea graţiei şi a frumuseţii? Eu îţi zic, Flavius, că aceşti copii ai lui Moise l-au înţeles greşit, iar acum ei au făcut falşi zei chiar şi din interdicţia lui în ce priveşte statuile şi imaginile înfăţişând lucruri celeste şi pământene. Însă, chiar dacă Moise a propovăduit aceste restricţii minţii întunecate de odinioară, ce legătură are aceasta cu vremurile noastre în care Tatăl din ceruri este revelat în calitate de Suveran Spiritual universal mai presus de orice? Flavius, eu îţi declar că, în împărăţia ce vine, nu veţi mai fi învăţaţi să 'nu adoraţi aceasta, să nu adoraţi cealaltă'; nu va mai fi nici o preocupare în legătură cu porunci de a te abţine de la aceasta şi de a avea grijă să eviţi cealaltă, ci toată lumea se va preocupa mai degrabă de o singură îndatorire supremă. Această îndatorire a oamenilor se exprimă în două mari privilegii; adorarea sinceră a Creatorului infinit, Tatăl Paradisiac, şi serviciul plin de dragoste făcut semenilor noştri. Dacă tu îl iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi, tu ştii realmente că eşti un fiu de Dumnezeu.

142:4.3 (1600.4) ”Într-o epocă în care Tatăl meu nu era bine înţeles, Moise era îndreptăţit să încerce să se opună idolatriei, dar, în epoca care va veni, Tatăl va fi fost revelat în viaţa Fiului, iar această nouă revelare a lui Dumnezeu va zădărnici definitiv confundarea Tatălui Creator cu idolii de piatră sau cu statuile, de aur sau de argint. De aici înainte, oamenii inteligenţi pot să se bucure de comorile de artă fără a confunda această apreciere materială a frumuseţii cu adorarea şi servirea Tatălui din Paradis, Dumnezeul tuturor lucrurilor şi al tuturor fiinţelor.”

142:4.4 (1600.5) Flavius a crezut tot ceea ce l-a învăţat Iisus. În ziua următoare, el a mers în Bethania de dincolo de Iordan ca să fie botezat de către discipolii lui Ioan. El a făcut aşa pentru că apostolii lui Iisus nu îi mai botezau pe credincioşi. Cu prilejul reîntoarcerii lui la Ierusalim, Flavius a dat o mare petrecere pentru Iisus şi i-a invitat pe şaizeci dintre prietenii săi. Iar mulţi dintre aceşti invitaţi au început să creadă şi ei în mesajul împărăţiei ce vine.

5. Discursul despre certitudine

142:5.1 (1601.1) Una dintre marile predici pe care le-a ţinut Iisus în templu, în timpul acestei săptămâni a Paştelor, a fost un răspuns la o întrebare pusă de unul dintre auditorii săi, un locuitor din Damasc. Acest om l-a întrebat pe Iisus: „Rabine, cum vom şti noi cu certitudine că tu eşti trimis de Dumnezeu şi că noi putem cu adevărat intra în această împărăţie de care tu şi discipolii tăi proclamaţi că ne este la îndemână?” Şi Iisus a răspuns:

142:5.2 (1601.2) ”În ce priveşte mesajul meu şi învăţătura discipolilor mei, voi ar trebui să le judecaţi după roadele lor. Dacă vă vom proclama adevărurile spiritului, spiritul va sta mărturie în inima voastră că mesajul nostru este autentic. Cât despre regat şi despre încredinţarea voastră de a fi acceptaţi de Tatăl din ceruri, îngăduiţi-mi să vă întreb ce tată dintre voi, dacă este un tată inimos şi demn de acest nume, şi-ar lăsa fiul în nelinişte sau în îndoială cu privire la statutul său în familia sa sau al locului său de siguranţă în afecţiunea inimii tatălui său? Voi ceilalţi taţi pământeni, găsiţi oare plăcere în a vă chinui copiii lăsându-i în îndoiala cu privire la permanenţa iubirii pe care le-o purtaţi în inima voastră omenească? Tatăl vostru din ceruri nu-i lasă nici el pe copiii lui, născuţi din spirit prin credinţă, în incertitudine cu privire la poziţia lor în regat. Dacă îl primiţi pe Dumnezeu în calitate de Tată, atunci, în adevăr, voi sunteţi cu adevărat fii de Dumnezeu. Şi, dacă sunteţi fiii lui, atunci voi sunteţi în siguranţă în poziţia şi în situaţia a tot ceea ce ţine de filiaţia divină şi veşnică. Dacă voi credeţi în cuvintele mele, voi credeţi prin aceasta chiar în Cel care m-a trimis şi, crezând astfel în Tată, voi aţi făcut să fie sigur statutul vostru în cetăţenia celestă. Dacă faceţi voia Tatălui din ceruri, voi veţi izbuti întotdeauna să ajungeţi la viaţa veşnică de progres în regatul divin.

142:5.3 (1601.3) ”Spiritul Suprem va sta mărturie odată cu spiritul vostru că voi sunteţi cu adevărat copiii lui Dumnezeu. Dacă sunteţi fiii Dumnezeu, atunci sunteţi născuţi din duhul lui Dumnezeu, şi oricine este născut din spirit are în el însuşi puterea de a învinge toate îndoielile; aceea este victoria care înfrânge orice incertitudine, este însăşi credinţa voastră.

142:5.4 (1601.4) ”Profetul Isaia a zis, vorbind despre această epocă: 'Când spiritul va fi răspândit din înalt peste noi, atunci opera dreptăţii va deveni pentru totdeauna pacea, liniştea şi încredinţarea.' Pentru toţi cei care cred sincer în această evanghelie, eu voi deveni o garanţie a admiterii lor în îndurarea veşnică şi în viaţa veşnică a împărăţiei Tatălui meu. Voi, dar, cei care auziţi acest mesaj şi credeţi în această evanghelie a împărăţiei, voi sunteţi fiii lui Dumnezeu şi voi aveţi viaţa veşnică. Dovada pentru lumea întreagă că sunteţi născuţi din spirit este că voi vă iubiţi sincer unii pe ceilalţi.”

142:5.5 (1601.5) Mulţimea de vizitatori a rămas multe ceasuri cu Iisus, punându-i întrebări şi ascultând cu atenţie răspunsurile lui încurajatoare. Învăţătura lui Iisus îi încuraja chiar şi pe apostoli să predice evanghelia împărăţiei cu mai multă forţă şi încredinţare. Această experienţă din Ierusalim a fost o mare inspiraţie pentru cei doisprezece. Acesta era primul lor contact cu nişte mulţimi atât de numeroase, şi ei au învăţat multe lecţii folositoare care le-au fost de mare ajutor în munca lor ulterioară.

6. Întrevederea cu Nicodim

142:6.1 (1601.6) Într-o seară, la Flavius, a venit să-l vadă pe Iisus un anume Nicodim; era un membru bogat şi destul de înaintat în vârstă al sanhedrinului iudaic. El auzise vorbindu-se mult despre învăţăturile galileeanului, astfel încât s-a dus, într-o zi, să-l asculte în timp ce propovăduia în curtea templului. El ar fi vrut să meargă adesea ca să asculte lecţiile lui Iisus, dar se temea să fie văzut printre auditorii care asistau la învăţătura sa. Într-adevăr, conducătorii iudeilor erau deja până într-atâta în dezacord cu Iisus, încât nici un membru al sanhedrinului nu ar fi acceptat să fie identificat în mod făţiş cu el. În consecinţă, Nicodim aranjase cu Andrei ca să îl vadă pe Iisus între patru ochi şi, tocmai în seara aceea, după căderea nopţii. Petru, Iacob şi Ioan se găseau în grădina lui Flavius când a început convorbirea, dar mai târziu au intrat toţi în casă, unde s-a continuat dialogul.

142:6.2 (1602.1) Primindu-l pe Nicodim, Iisus nu a dat dovadă de vreo deferenţă specială. Vorbind cu el, el nu a făcut nici un compromis sau vreo încercare necuvenită de persuasiune. Maestrul nu a încercat să-l respingă pe interlocutorul său care cerceta în secret, şi nici nu a fost sarcastic. În toate raporturile sale cu distinsul vizitator, Iisus a fost calm, sobru şi demn. Nicodim nu era delegat oficial de către sanhedrin; el venea să îl vadă pe Iisus în principal datorită sincerului său interes pe care îl purta personal învăţăturii Maestrului.

142:6.3 (1602.2) După ce a fost prezentat de Flavius, Nicodim zise: „Rabine, noi ştim că eşti un învăţător trimis de Dumnezeu, căci nici un om nu ar putea propovădui în felul acesta dacă Dumnezeu nu ar fi cu el. Şi sunt dornic să ştiu mai mult despre învăţăturile tale referitoare la regatul care va veni.”

142:6.4 (1602.3) Iisus îi răspunse lui Nicodim: „În adevăr, în adevăr, îţi spun ţie, Nicodime, că dacă nu este născut de sus, un om nu poate vedea regatul lui Dumnezeu.” Apoi răspunse Nicodim: „Dar cum poate un om să se nască din nou când este bătrân? El nu poate intra pentru a doua oară în pântecele mamei lui ca să renască.”

142:6.5 (1602.4) Iisus a zis: „Totuşi, eu îţi declar că de nu se naşte din spirit, un om nu poate intra în regatul lui Dumnezeu. Ceea ce se naşte din carne este carne, şi ceea ce se naşte din spirit e spirit. Nu te mira că am zis că ar trebui să te naşti din înalt. Când bate vântul, tu auzi freamătul frunzelor, dar vântul nu îl vezi - nici de unde vine, nici unde se duce - şi la fel este cu tot ceea ce se naşte din spirit. Cu ochii cărnii, se pot zări manifestările spiritului, dar nu se poate desluşi efectiv spiritul.”

142:6.6 (1602.5) Nicodim răspunse: „Dar eu nu înţeleg - cum se poate să fie aşa?” Iisus zise: „Este oare cu putinţă ca tu să fii un învăţător al Israelului şi să ignori toate acestea? Cei care cunosc realităţile spiritului au deci datoria de a revela aceste lucruri celor care disting numai manifestările lumii materiale. Ne vei crede tu dacă îţi vom vorbi despre adevărurile celeste? Ai tu curaj, Nicodime, să crezi în cineva care a coborât din cer, în Fiul Omului însuşi?”

142:6.7 (1602.6) Atunci Nicodim a zis: „Dar oare cum pot începe să prind acest spirit care trebuie să mă recreeze pregătindu-mă să intru în regat?” Iisus răspunse: „Spiritul Tatălui din ceruri sălăşluieşte deja în tine. Dacă vrei să te laşi condus de acest spirit de sus, tu vei începe foarte curând să vezi cu ochii spiritului; după aceea, dacă alegi cu toată inima călăuzirea spiritului, tu te vei naşte din spirit, căci scopul unic al vieţii tale va fi să faci voia Tatălui tău din ceruri. Pomenindu-te astfel născut din spirit şi fericit în regatul lui Dumnezeu, tu vei începe să produci, în viaţa zilnică, roadele abundente ale spiritului.”

142:6.8 (1602.7) Nicodim era cu totul sincer. El a fost profund impresionat, dar a plecat dezorientat. Era un om împlinit în ce priveşte dezvoltarea de sine, stăpânirea de sine, şi chiar şi în ce priveşte înaltele calităţi morale. El era rafinat, egocentric şi altruist, dar nu ştia cum să-şi supună voia sa celei a Tatălui divin, aşa cum un copilaş acceptă să se supună îndrumărilor unui părinte pământean înţelept şi iubitor, şi să devină astfel în realitate un fiu de Dumnezeu, un moştenitor progresiv al împărăţiei eterne.

142:6.9 (1603.1) Dar Nicodim a adunat destulă credinţă pentru a lua în stăpânire regatul. El a protestat timid când colegii lui din sanhedrin au căutat să-l condamne pe Iisus fără ca mai întâi să-l audă. Mai târziu, cu Iosif din Arimatea, el a recunoscut cu îndrăzneală credinţa sa şi a reclamat trupul lui Iisus, chiar şi atunci când cei mai mulţi dintre discipolii lui fugiseră, terorizaţi, de scena suferinţelor şi a morţii finale a Maestrului lor.

7. Lecţia despre familie

142:7.1 (1603.2) După perioada activă de propovăduire şi de lucru personal din săptămâna de Paşti la Ierusalim, Iisus a petrecut miercurea următoare odihnindu-se în Bethania cu apostolii săi. În acea după-amiază, Toma a pus o întrebare care a provocat un lung şi instructiv răspuns. Toma a zis: „Maestre, în ziua în care am fost aleşi ca ambasadori ai împărăţiei, tu ne-ai spus multe lucruri şi ne-ai dat instrucţiuni despre modul nostru personal de viaţă, dar ce o să propovăduim noi mulţimilor? Cum ar trebui să trăiască aceşti oameni după ce regatul se va manifesta pe deplin? Discipolii tăi vor poseda ei sclavi? Vor căuta ei, adepţii tăi, sărăcia şi vor fugi ei de bogăţie? Va prevala singură îndurarea, astfel încât noi nu vom mai avea nici legi nici tribunale?” Iisus şi cei doisprezece şi-au petrecut toată după-amiaza şi toată seara după cină pentru discutarea întrebărilor lui Toma. Pentru claritatea expunerii noastre, noi prezentăm următorul rezumat al instrucţiunilor Maestrului:

142:7.2 (1603.3) Iisus a căutat mai întâi să îi facă pe apostolii lui să înţeleagă că el însuşi trăia pe pământ o viaţă unică de încarnare, şi că ei, cei doisprezece, fuseseră chemaţi să participe la această experienţă de manifestare a Fiului Omului şi în calitate de tovarăşi la lucru şi ei trebuie să se supună numeroaselor restricţii şi obligaţii ale experienţei de manifestare. A existat chiar o aluzie voalată că Fiul Omului era singura persoană ce trăise vreodată pe pământ şi care putea să vadă simultan în chiar inima lui Dumnezeu şi până în străfundurile sufletului omenesc.

142:7.3 (1603.4) Iisus a explicat foarte clar că împărăţia cerurilor era o experienţă evolutivă, începând aici pe pământ şi progresând prin etape succesive de viaţă până în Paradis. În cursul serii, el a afirmat categoric că la un anumit stadiu viitor al dezvoltării regatului, el va vizita din nou această lume cu puterea spirituală şi cu gloria divină.

142:7.4 (1603.5) El a explicat apoi că „ideea de regat” nu era cea mai bună manieră de a ilustra relaţiile omului cu Dumnezeu, dar că el folosea această metaforă pentru că poporul iudeu era în aşteptarea regatului şi că Ioan predicase vorbind despre regatul ce va veni. Iisus a zis: „Oamenii dintr-o altă epocă vor înţelege mai bine evanghelia împărăţiei dacă el este înfăţişat în termeni care exprimă relaţiile de familie - când omul va înţelege religia ca învăţătură a paternităţii lui Dumnezeu şi a fraternităţii umane, filiaţia cu Dumnezeu.” După aceea, Maestrul a discutat îndeajuns de mult despre familia pământească ca fiind o ilustrare a familiei cereşti şi a reformulat cele două legi fundamentale ale vieţii: primul comandament al iubirii pentru tată, capul de familie, şi al doilea comandament al iubirii reciproce dintre copii, să-l iubeşti pe fratele tău ca pe tine însuţi. El a explicat apoi că această calitate de afecţiune fraternă se va manifesta invariabil printr-un serviciu social dezinteresat şi plin de iubire.

142:7.5 (1603.6) A venit apoi discuţia memorabilă a caracteristicilor fundamentale ale vieţii de familie şi a aplicării lor în relaţiile existente între Dumnezeu şi om. Iisus a declarat că o adevărată viaţă de familie se întemeiază pe următoarele şapte fapte:

142:7.6 (1604.1) 1. Faptul existenţei. Raporturile naturale şi fenomenele de asemănare fizică se combină în familie: copiii moştenesc anumite trăsături ale părinţilor lor. Copiii îşi au originea în părinţii lor; existenţa personalităţii lor depinde de actul părinţilor lor. Relaţia părintelui cu copilul este inerentă oricărei naturi şi impregnează toate existenţele vii.

142:7.7 (1604.2) 2. Siguranţa şi plăcerea. Părinţii demni de acest nume găsesc o mare încântare în a răspunde nevoilor copiilor lor. Mulţi părinţi nu se mulţumesc a le oferi numai necesarul, ci urmăresc şi să se îngrijească şi de plăcerile lor.

142:7.8 (1604.3) 3. Instruirea şi educaţia. Părinţii chibzuiţi fac cu înţelepciune planuri pentru a-i instrui şi educa cum se cuvine pe fiii şi pe fiicele lor. Ei îi pregătesc din tinereţe pentru responsabilităţile mai mari ale vieţii lor de adult.

142:7.9 (1604.4) 4. Disciplina şi constrângerea. Părinţii prevăzători iau, de asemenea, măsuri pentru disciplinarea, îndrumarea, corectarea şi uneori pentru constrângerea necesară a tinerilor lor copii lipsiţi de maturitate.

142:7.10 (1604.5) 5. Camaraderia şi loialitatea. Un părinte afectuos întreţine raporturi intime şi iubitoare cu copiii lui. El are totdeauna o ureche deschisă la cerinţele lor; el este întotdeauna pregătit să împărtăşească încercările lor şi să-i ajute în dificultăţile lor. Părintele poartă un interes suprem bunăstării progresive a progeniturii sale.

142:7.11 (1604.6) 6. Iubirea şi îndurarea. Un părinte plin de compasiune iartă cu mărinimie. Părinţii nu nutresc idei de răzbunare contra copiilor lor. Ei nu seamănă nici cu judecătorii, nici cu duşmanii, nici cu creditorii. Adevăratele familii sunt întemeiate pe toleranţă, pe răbdare şi pe iertare.

142:7.12 (1604.7) 7. Dispoziţii pentru viitor. Părinţilor temporari le place să lase o moştenire fiilor lor. Familia continuă de la o generaţie la următoarea. Moartea nu pune capăt uni generaţii decât pentru a marca începutul alteia. Moartea încheie o viaţă individuală, dar nu în mod necesar viaţa de familie.

142:7.13 (1604.8) Vreme de ceasuri, Maestrul a discutat despre aplicarea acestor caracteristici ale vieţii de familie relaţiilor omului (copilul pământean) cu Dumnezeu (Tatăl din Paradis), şi iată concluzia lui: „Eu cunosc la perfecţie totalitatea relaţiilor unui fiu cu Tatăl, căci eu am atins deja, în domeniul filiaţiei, tot ceea ce voi va trebui să atingeţi în eternul viitor. Fiul Omului este pregătit pentru ascensiunea sa la dreapta Tatălui, astfel încât în mine calea este încă şi mai larg deschisă fiecăruia dintre voi pentru a-l vedea pe Dumnezeu şi, înainte ca voi să fi desăvârşit glorioasa înaintare, pentru a deveni perfecţi aşa cum Tatăl vostru din ceruri este perfect.”

142:7.14 (1604.9) Când apostolii au auzit aceste cuvinte pătrunzătoare, ei şi-au amintit declaraţiile pe care le făcuse Ioan în vremea botezării lui Iisus; ei au păstrat deopotrivă o amintire foarte vie a acestei experienţe în legătură cu predicările lor şi cu învăţăturile lor după moartea şi învierea Maestrului.

142:7.15 (1604.10) Iisus este un fiu divin în care Tatăl are deplină încredere. El fusese cu Tatăl şi îl înţelegea în totalitate. El îşi trăise acum viaţa pământească spre deplina satisfacţie a Tatălui, iar încarnarea lui în trup îi îngăduise să îi înţeleagă pe deplin pe oameni. Iisus era perfecţiunea omului; el atinsese întocmai aceeaşi perfecţiune pe care toţi credincioşii sinceri sunt meniţi să o atingă în el şi prin el. Iisus le-a revelat oamenilor un Dumnezeu al perfecţiunii şi a prezentat înel însuşi fiul desăvârşit al lumilor pentru Dumnezeu.

142:7.16 (1605.1) Cu toate că discursul lui Iisus a durat timp de mai multe ore, Toma nu era încă satisfăcut, căci zise: „Maestre, noi nu găsim că Tatăl din ceruri ne tratează întotdeauna cu bunătate şi mărinimie. De multe ori, noi suferim amar pe pământ, iar rugăciunile noastre nu sunt întotdeauna îndeplinite. Asupra căror puncte nu izbutim noi să pricepem sensul învăţăturii tale?”

142:7.17 (1605.2) Iisus a răspuns: „Toma, Toma, cât timp va mai trece până să dobândeşti deprinderea de a asculta cu urechea spiritului? Cât timp va mai trece până ce te vei dumiri că această împărăţie este o împărăţie spirituală şi că Tatăl meu este şi el o fiinţă spirituală? Nu înţelegi tu oare că eu vă învăţ ca fii ai spiritului din familia spirituală din ceruri, al cărei şef patern este un spirit infinit şi veşnic? Nu mă vei lăsa tu să mă folosesc de familia pământeană pentru a ilustra relaţiile divine, fără a aplica într-un mod atât de literal învăţătura mea la treburile materiale? Oare nu poţi tu separa în mintea ta realităţile spirituale ale regatului de problemele materiale, sociale, economice şi politice din timpurile acestea? Când vorbesc limba spiritului, de ce oare persişti tu în a traduce gândul mea în limbajul cărnii, şi asta numai pentru că îmi permit să mă folosesc de relaţii comune şi literale cu scopul ilustrării adevărurilor spirituale? Copiii mei, vă rog să încetaţi a mai aplica învăţătura regatului spiritului sordidelor treburi ale sclaviei, ale mizeriei, ale caselor şi ale pământurilor, şi problemelor materiale de echitate şi de justiţie umane. Aceste chestiuni temporare îi privesc pe oamenii acestei lumi şi, cu toate că într-un anumit fel ele îi afectează pe toţi oamenii, voi aţi fost chemaţi să mă reprezentaţi în lume aşa cum îl reprezint eu pe Tatăl meu. Voi sunteţi ambasadorii spirituali ai unui regat spiritual, reprezentanţii speciali ai Tatălui spiritual. Până acum ar fi trebuit deja să-mi fie cu putinţă să vă instruiesc ca adulţi ai împărăţiei spiritului. Oare va trebui întotdeauna să vă vorbesc ca unor copii? Voi nu credeţi niciodată în percepţia spirituală? Totuşi, eu vă iubesc şi voi avea mare răbdare cu voi până la capătul asocierii noastre în carne. Şi chiar şi după aceea, spiritul meu vă va lua-o înainte în toată lumea.

8. În Iudeea meridională

142:8.1 (1605.3) Către sfârşitul lui aprilie, opoziţia contra lui Iisus devenise atât de pronunţată la farisei şi la saduchei că Maestrul şi apostolii săi s-au decis să părăsească Ierusalimul pentru o vreme şi să se îndrepte spre sud ca să muncească în Betleem şi în Hebron. Toată luna mai a fost folosită în activitatea personală din aceste oraşe şi la locuitorii din oraşele învecinate. Pe parcursul acestei deplasări, ei nu au ţinut nici o predică în public, ci au făcut doar vizite din casă în casă. În vreme ce apostoli propovăduiau evanghelia şi îi îngrijeau pe bolnavi, Iisus şi Abner au petrecut o parte din timp în En-Gedi pentru a vizita colonia nazarineeană. De acolo plecase Ioan Botezătorul, iar Abner fusese şeful acestui grup. Mulţi dintre membrii confreriei nazarineene au început să creadă în Iisus, însă majoritatea acestor oameni asceţi şi excentrici a refuzat să îl accepte ca învăţător trimis din cer, deoarece el nu învăţa despre postire sau despre alte forme de renunţare.

142:8.2 (1605.4) Locuitorii acestei regiuni nu ştiau că Iisus se născuse în Betleem. La fel cu majoritatea discipolilor, ei presupuneau întotdeauna că Maestrul venise pe lume în Nazaret, dar cei doisprezece apostoli cunoşteau faptele.

142:8.3 (1605.5) Acea şedere în Iudeea meridională a fost o perioadă de lucru odihnitoare şi fructuoasă; regatul a sporit cu numeroase suflete. La începutul lui iunie, agitaţia contra lui Iisus se calmase atât de bine în Ierusalim încât Maestrul şi apostolii s-au reîntors acolo ca să instruiască şi să-i încurajeze pe credincioşi.

142:8.4 (1605.6) Cu toate că Iisus şi apostolii şi-au petrecut toată luna iunie în Ierusalim sau prin împrejurimi, ei nu au predicat în public în cursul acestei perioade. Ei au trăit, în cea mai mare parte a timpului, sub corturile pe care le ridicaseră într-un parc sau o grădină umbrită, cunoscută în acea vreme sub numele de Ghetsemani, situată pe panta vestică a Muntelui Măslinilor, nu departe de pârâul Cedronului. Ei au petrecut în general sabaturile de la sfârşit de săptămână acasă la Lazăr şi surorile lui din Bethania. Iisus nu a pătruns decât de câteva ori în interiorul zidurilor Ierusalimului, însă un mare număr de căutători interesaţi au mers până în Ghetsemani pentru a vorbi cu el. Într-o seară de vineri, Nicodim şi un anume Iosif din Arimatea s-au încumetat să îi facă o vizită lui Iisus, dar, în timp ce se găseau deja în faţa intrării cortului Maestrului, ei au făcut cale întoarsă de frică. Bineînţeles, ei nu-şi dădeau seama că Iisus avea cunoştinţă de toate acţiunile lor.

142:8.5 (1605.7) Când conducătorii iudei au aflat că Iisus revenise în Ierusalim, ei s-au pregătit să îl aresteze; însă, băgând de seamă că el nu ţinea predici publice, au tras concluzia că se speriase de campania lor anterioară şi au hotărât să îl lase să-şi continue învăţătura în modul acesta privat, fără a-l molesta mai departe. Treburile şi-au urmat deci în linişte cursul până în ultimele zile ale lunii iunie, când un anume Simon, membru al sanhedrinului, s-a raliat public la învăţăturile lui Iisus, după ce a declarat aceasta în prealabil şefilor iudei. Imediat s-a organizat o nouă campanie pentru a-l prinde pe Iisus, şi ea a devenit atât de puternică încât Maestrul a trebuit să se retragă în oraşele din Samaria şi din Decapole.





Back to Top