CARTEA URANTIA - Capitolul 181. Ultimele încurajări şi avertismente

(UF-RUM-001-2004-1)

CARTEA URANTIA   

Parte IV: Viaţa şi Învăţăturile lui Iisus

Capitolul 181. Ultimele încurajări şi avertismente



Capitolul 181. Ultimele încurajări şi avertismente

181:0.1 (1953.1) DUPĂ concluziile discursului de rămas bun rostit celor unsprezece, Iisus a stat de vorbă cu ei ca în familie şi le-a reamintit numeroasele experienţe care le corespundeau individual şi colectiv. Aceşti galileeni începeau, în sfârşit să întrevadă că prietenul şi învăţătorul lor îi va părăsi şi speranţa lor se agăţa de făgăduinţa că după un scurt interval de timp el va fi din nou cu ei, însă ei aveau tendinţa de a uita că această vizită de întoarcere nu va dura nici ea decât foarte puţin. Cea mai mare parte a apostolilor şi principalii ucenici credeau cu adevărat că această făgăduinţă de revenire pentru un timp (scurtul interval între înviere şi înălţare) indicau că Iisus mergea pur şi simplu pentru o scurtă discuţie-întrevedere cu Tatăl său după care el va reveni pentru a-şi instaura împărăţia. Această interpretare a învăţăturii sale se încadra atât cu ideile lor preconcepute cât şi cu speranţele lor cele mai înflăcărate. Imediat ce credinţele întregii lor vieţii şi speranţele lor de a-şi vedea dorinţele realizate nu era deloc dificil pentru apostoli să găsească o interpretare a cuvintelor Maestrului care justifica dorinţele lor intense.

181:0.2 (1953.2) După ce apostolii au analizat discursul de rămas bun şi au început să îl asimileze Iisus a cerut din nou atenţia apostolilor şi a început să le comunice ultimele sale încurajări şi avertismente.

1. Ultimele cuvinte de consolare

181:1.1 (1953.3) Când cei unsprezece şi-au reluat locul, Iisus s-a ridicat şi le-a spus: „Atâta timp cât sunt cu voi în carne, nu pot fi decât un individ printre voi sau în lumea întreagă. Însă atunci când voi fi eliberat de acest corp de natură muritoare voi fi în măsură să revin în calitate de spirit locuind la fiecare din voi şi la toţi ceilalţi credincioşi în evanghelia împărăţiei. Astfel Fiul Omului va deveni o întrupare spirituală în sufletul tuturor adevăraţilor credincioşi.

181:1.2 (1953.4) ”Când voi fi revenit să trăiesc în voi şi să lucrez prin intermediul vostru voi putea, cu atât mai mult, să continui să vă conduc în această viaţă şi să vă ghidez în viaţa viitoare prin numeroasele lăcaşuri în cerul cerurilor. Viaţa în creaţia eternă a Tatălui nu este o nesfârşită odihnă în lene şi un confort egoist ci, mai degrabă, o neîncetată creştere în graţie, în adevăr şi în glorie. Fiecare din foarte numeroasele staţii din casa Tatălui meu este o haltă, o viaţă destinată să vă pregătească pentru următoarea. Copiii luminii vor merge astfel din glorie în glorie până când vor atinge starea divină unde vor fi spiritual făcuţi perfecţi, aşa cum Tatăl este perfect în toate lucrurile.

181:1.3 (1953.5) ”Dacă vreţi să mă urmaţi, atunci când vă voi părăsi va trebui să faceţi mari eforturi să trăiţi conform spiritului învăţăturii mele şi idealului vieţii mele pentru a îndeplini voinţa Tatălui meu. Aşa să faceţi în loc de a încerca să imitaţi viaţa mea naturală de întrupare aşa cum am fost eu nevoit să o trăiesc pe această lume.

181:1.4 (1954.1) ”Tatăl m-a trimis în lumea asta, dar numai foarte puţini dintre voi a ales să mă primească pe deplin. Îmi voi răspândi spiritul peste toată făptura întrupată, însă oamenii nu vor alege toţi să primească acest nou învăţător drept călăuză şi sfetnic al sufletului lor. Însă toţi cei care îl vor primi vor fi iluminaţi, curăţiţi şi reînsufleţiţi. Şi acest Spirit al Adevărului va deveni în ei o sursă de apă vie care va ţâşni în viaţa veşnică.

181:1.5 (1954.2) ”Şi acum, că vă părăsesc, aş vrea să rostesc cuvinte de încurajare. Vă las pacea mea; vă dau pacea mea. Vă voi da fiecăruia nu cum dă lumea - cu măsură - vă voi da cât veţi voi să primiţi. Inima voastră să nu se lase cuprinsă de tulburare şi de teamă. Am învins lumea şi în mine voi veţi triumfa toţi prin credinţă. V-am prevenit că Fiul Omului va fi trimis la moarte însă vă încredinţez că voi reveni înainte de a mă întoarce la Tatăl meu, cu toate că aceasta va fi doar pentru o scurtă vreme. Iar după urcarea mea lângă Tată vă voi trimite negreşit noul învăţător pentru ca el să vă însoţească şi să locuiască în inima voastră. Când veţi vedea aceste evenimente producându-se nu vă faceţi griji, ci credeţi mai degrabă, cu atât mai mult cu cât aţi cunoscut acest lucru dinainte. V-am iubit cu multă patimă şi nu v-aş părăsi, însă aceasta este voinţa Tatălui meu. A venit timpul să plec.

181:1.6 (1954.3) ”Nu vă îndoiţi de nici unul din aceste adevăruri, nici chiar atunci când veţi fi risipiţi prin persecuţii şi abătuţi de nenumărate necazuri. Când vă veţi simţi singuri pe lume, eu voi şti de izolarea voastră la fel cum şi voi veţi şti de a mea, atunci când vă veţi fi risipit fiecare om la casa lui, lăsându-l pe Fiul Omului singur în mâinile duşmanilor săi. Însă eu nu sunt niciodată singur; Tatăl este întotdeauna cu mine. Chiar în acest moment mă voi ruga pentru voi. V-am spus toate acestea pentru ca voi să fiţi împăcaţi şi să puteţi avea pacea din abundenţă. Veţi avea de îndurat mari chinuri aici, jos, însă voi fiţi curajoşi; am triumfat în lume şi v-am arătat calea fericirii eterne şi a slujirii veşnice.”

181:1.7 (1954.4) Iisus dăruieşte pace tuturor celor care înfăptuiesc împreună cu el voia lui Dumnezeu, însă aceasta nu se aseamănă cu bucuriile şi cu satisfacţiile materiale. Materialiştii şi fataliştii lipsiţi de credinţă nu pot spera decât la două feluri de împăcare şi de mângâiere ale sufletului: fie trebuie să fie stoici, ferm hotărâţi să facă faţă cu o voinţă de neclintit inevitabilului şi să îndure ce este mai rău, sau trebuie să fie optimist şi să se abandoneze la nesfârşit speranţei care răsare în sufletul oamenilor aspirând în zadar la o pace care nu va veni niciodată cu adevărat.

181:1.8 (1954.5) O oarecare doză de stoicism şi de optimism sunt numai bune pentru a trăi o viaţă pe Pământ, însă nici una din cele două nu se poate compara cu această pace magnifică pe care Fiul lui Dumnezeu o răspândeşte asupra fiilor săi întrupaţi. Pacea pe care Mihail o dăruieşte copiilor săi pământeni este aceeaşi care i-a umplut sufletul câtă vreme el însuşi şi-a trăit viaţa muritoare în trup, în această aceeaşi lume. Pacea lui Iisus este bucuria şi satisfacţia unei persoane cunoscându-l pe Dumnezeu şi care a dobândit triumful înfăptuirii depline a voii lui Dumnezeu trăind în acelaşi timp viaţa unui muritor întrupat. Pacea minţii lui Iisus se întemeia pe o credinţă umană absolută în realitatea grijii pline de înţelepciune şi de compasiune a Tatălui divin. Iisus a întâmpinat greutăţi pe pământ şi chiar a fost greşit numit „omul durerilor” însă în toate aceste experienţe şi prin ele el a beneficiat de întărirea acestei încrederi care i-a permis mereu să urmeze scopul vieţii sale cu deplină încredere că îndeplinea voinţa Tatălui.

181:1.9 (1954.6) Iisus era hotărât, perseverent şi întru totul devotat îndeplinirii misiunii sale, însă nu era un stoic lipsit de sensibilitate şi împietrit. El căuta întotdeauna aspectele încurajatoare ale experienţelor sale de viaţă însă nu era un optimist orb care se amăgea pe sine. Maestrul ştia de toate câte îl aşteptau şi nu se temea de acestea. După ce şi-a revărsat pacea peste toţi ucenicii săi el a putu să le spună, pe bună dreptate: „Inima voastră să nu se tulbure şi să nu se teamă”.

181:1.10 (1955.1) Pacea lui Iisus este deci pace încredinţării unui fiu care crede cu fermitate că propria sa carieră în timp şi eternitate este într-o desăvârşită siguranţă sub ocrotirea şi supravegherea unui Tată spirit infinit de înţelept, de iubitor şi de puternic. Este de fapt o pace care transcende orice înţelegere a unei minţi umane însă pe care inima umană poate să o savureze pe deplin.

2. Îndemnuri individuale de bun rămas

181:2.1 (1955.2) Maestrul sfârşise de dat instrucţiunile sale de despărţire şi de transmis ultimele îndemnuri apostolilor săi ca grup. El şi-a luat atunci rămas bun, individual, dând fiecăruia câteva sfaturi personale însoţindu-le şi cu binecuvântările sale de plecare. Apostolii erau încă aşezaţi în jurul mesei, în ordinea în care se instalaseră de la început pentru a se împărtăşi laolaltă din cea din urmă cină. Maestrul mergea în jurul mesei, vorbindu-le pe rând şi fiecare dintre ei se ridica atunci când Iisus i se adresa.

181:2.2 (1955.3) Iisus îi spuse lui Ioan: „Tu, Ioane, eşti cel mai tânăr dintre fraţii mei. Ai fost aproape de mine. Eu v-am iubit pe toţi cu iubirea pe care un tată o acordă asupra fiilor săi, însă tu ai fost desemnat de Andrei ca unul dintre cei trei care trebuie să rămână lângă mine în permanenţă. Printre altele, tu ai acţionat în numele meu în multe împrejurări legate de familia mea pământească şi trebuie să continui să faci acest lucru. Ioane, eu merg la Tatăl pe deplin încredinţat că tu vei continua să-i ocroteşti pe cei care sunt ai mei prin legăturile cărnii. Veghează ca prezenta lor nedumerire cu privire la misiunea mea să nu te împiedice întru nimic să le acorzi toată compătimirea, sfaturile şi ajutorul necesar aşa cum şti că aş face şi eu dacă aş rămâne întrupat. Şi când vor ajunge toţi să vadă lumina şi să intre pe deplin în împărăţie şi voi toţi îi veţi întâmpina cu bucurie, mă bazez pe tine Ioane pentru a întâmpina cum se cuvine şi în numele meu.

181:2.3 (1955.4) ”Acum, că se apropie ora finală a carierei mele pământeşti, rămâi întotdeauna lângă mine pentru a-ţi lăsa un mesaj referitor la familia mea. În ceea ce priveşte lucrarea pe care Tatăl mi-a încredinţat-o, ea este acum înfăptuită, în afară de moartea mea trupească, şi sunt gata să beau această ultimă cupă. În ceea ce priveşte responsabilităţile pe care mi le-a lăsat tatăl meu pământesc, Iosif, eu mi le-am asumat de-a lungul vieţii mele însă trebuie ca acum să mă bizui pe tine, care vei acţiona în locul meu în toate aceste chestiuni. Te-am ales pentru a face acest lucru, Ioane, pentru că eşti cel mai tânăr şi în consecinţă este foarte probabil că vei trăi mai mult decât toţi ceilalţi apostoli.

181:2.4 (1955.5) ”Până acum v-am dat, ţie şi fratelui tău, supranumele de fii ai tunetului. Când ai pornit cu noi la drum erai autoritar şi intolerant, însă te-ai schimbat mult din ziua aceea în care vroiai să fac să coboare foc din cer asupra faptelor necredincioşilor smintiţi şi nesocotiţi. Trebuie să te schimbi încă şi mai mult. Trebuie să devii apostolul noii porunci pe care v-am dat-o în această seară. Consacră-ţi viaţa să îţi înveţi fraţii să se iubească unii pe alţii aşa cum v-am iubit eu.”

181:2.5 (1955.6) În timp ce Ioan Zebedeu stătea acolo în picioare, în sala de sus, cu ochii şiroind de lacrimile ce-i brăzdau obrajii, el îşi privi Maestrul în faţă şi spuse: „Aşa voi face , Maestre, însă cum să învăţ să-i iubesc mai tare pe fraţii mei?” Iar Iisus răspunse atunci: „Vei învăţa să-i iubeşti mai mult pe fraţii tăi învăţând mai întâi să-l iubeşti mai mult pe Tatăl care este în ceruri şi după ce te-ai interesat cu adevărat şi mai mult de bunăstarea lor în timp şi în eternitate. Şi orice interes uman de felul acesta este hrănit de o compătimire plină de înţelegere, de o slujire dezinteresată şi de o iertare fără de limită. Nimeni nu trebuie să te trateze cu lipsă de respect din cauza tinereţii tale însă, te implor, să nu neglijezi niciodată faptul că vârsta reprezintă adesea experienţa şi că în problemele umane nimic nu poate înlocui experienţa efectivă. Străduieşte-te să trăieşti în pace cu toată lumea, îndeosebi cu prietenii tăi în fraternitatea împărăţiei cereşti. Şi apoi, Ioane, aminteşte-ţi întotdeauna că nu trebuie să lupţi cu sufletele pe care vrei să le câştigi pentru împărăţie.”

181:2.6 (1956.1) Apoi Maestrul ocoli propriul său scaun şi se opri o clipă lângă locul gol al lui Iuda Iscariotul. Apostolii erau mai mult decât surprinşi că Iuda nu se întorsese încă şi erau foarte curioşi să cunoască semnificaţia expresiei de tristeţe ce se abătuse peste chipul lui Iisus aflat în picioare lângă scaunul gol al trădătorului. Însă nici unul dintre ei, în afară, poate, de Andrei, nu bănuia câtuşi de puţin că trezorierul lor plecase să-şi trădeze Maestrul aşa cum Iisus îi lăsase să întrevadă cu o seară înainte şi în timpul cinei. Se întâmplaseră atât de multe lucruri de atunci încât pentru moment apostolii uitaseră complet declaraţia lui Iisus că unul dintre ei îi va trăda.

181:2.7 (1956.2) Iisus se apropie atunci de Simon Zelotul care se ridică pentru a asculta încurajarea următoare. „Tu eşti un adevărat fiu a lui Avraam, însă cât de greu mi-a fost să fac din tine un fiu al împărăţiei celeste. Te iubesc şi toţi fraţii tăi te iubesc deopotrivă. Ştiu că tu mă iubeşti, Simon, şi că şi tu iubeşti împărăţia, însă ai încă ideea fixă de a face să vină această împărăţie potrivit cu preferinţele tale. Ştiu bine că vei sfârşi prin a sesiza natura şi semnificaţia spirituală a evangheliei mele şi că vei lucra plin de curaj la proclamarea ei, însă sunt îngrijorat de ceea ce ţi s-ar putea întâmpla după plecarea mea. M-aş bucura să ştiu că nu vei şovăi. Aş fi bucuros dacă aş putea să ştiu că la întoarcerea mea lângă Tată nu vei înceta să fii apostolul meu şi că te vei comporta acceptabil ca un ambasador al împărăţiei celeste.”

181:2.8 (1956.3) De abia a încetat Iisus să vorbească cu Simon Zelotul că aprigul patriot, ştergându-şi lacrimile din ochi, răspunse: „Maestre, să nu ai nici o teamă în privinţa fidelităţii mele. Am întors spatele tuturor lucrurilor pentru a-mi putea consacra viaţa instaurării împărăţiei tale pe Pământ şi nu voi şovăi. Până aici am supravieţuit tuturor decepţiilor şi nu am să te părăsesc.”

181:2.9 (1956.4) Atunci, punându-şi mâna pe umărul lui Simon, Iisus spuse: „În realitate, este liniştitor să te aud vorbind astfel, în special într-o clipă ca aceasta însă, bunul meu prieten, tu nu ştii încă despre ce vorbeşti. Nu mă îndoiesc nici o clipă de fidelitatea ta, de devotamentul tău; ştiu că nu a-i ezita să te avânţi într-o bătălie şi să mori pentru mine, aşa cum ar face-o toţi tovarăşii tăi (şi toţi aprobară ferm cu o înclinare a capului) însă nu ţi se va cere aşa ceva. Ţi-am repetat de nenumărate ori că împărăţia meu nu este al acestei lumi şi că discipolii mei nu se vor bate pentru a-l instaura. Ţi-am spus aceasta de nenumărate ori, Simon, însă tu refuzi să priveşti adevărul în faţă. Nu sunt neliniştit în privinţa fidelităţii tale faţă de mine şi împărăţie, însă ce vei face când voi fi plecat şi când, în cele din urmă gândirea ta se va trezi şi va realiza că nu ai sesizat semnificaţia învăţăturii mele şi că trebuie să adaptezi în chip nou falsele tale interpretări la realitatea de un ordin spiritual diferit a problemelor împărăţiei?”

181:2.10 (1956.5) Simon dorea încă să vorbească, însă Iisus îl opri cu un gest al mâinii şi continuă: „Nici unul din apostolii mei nu are o inimă mai sinceră şi mai cinstită ca a ta însă după plecarea mea nici unul dintre ei nu va fi mai tulburat şi mai disperat ca tine. În ciuda descurajării tale spiritul meu va locui în tine, iar fraţii de aici nu te vor abandona. Nu uita ceea ce te-am învăţat despre raporturile dintre cetăţenia de pe Pământ şi filiaţia în împărăţia spirituală a Tatălui. Reflectează bine la tot ceea ce ţi-am spus asupra necesităţii de a da Cezarului ceea ce este a Cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu. Consacră-ţi viaţa, Simon, să arăţi faptul că un muritor poate îndeplini cum se cuvine porunca mea de a recunoaşte deodată datoria temporală către puterea civilă şi serviciul spiritual în fraternitatea împărăţiei. Dacă accepţi să fi învăţat de Spirtul Adevărului nu va exista niciodată un conflict între exigenţele cetăţeniei terestre şi cele ale filiaţiei tale celeste, afară numai dacă şefii temporali nu vor pretinde cumva de la tine omagiul şi adorarea care nu aparţin decât lui Dumnezeu.

181:2.11 (1957.1) ”Şi acum, Simon, când ajungi să vezi toate acestea, când ai îndepărtat deznădejdea ta şi când vei pleca să proclami evanghelia cu mare autoritate, nu uita niciodată că te-am însoţit pe parcursul întregii tale perioade de descurajare şi că te voi însoţi până la sfârşit. Vei fi întotdeauna apostolul meu. După ce vei fi acceptat să vezi prin ochiul spiritului şi să abandonezi în chip desăvârşit voinţa ta voinţei Tatălui care este în ceruri, vei deveni atunci ambasadorul meu activ şi nimeni nu îţi va reproşa întârzierea de a înţelege adevărurile pe care le-ai învăţat de la mine pentru a-ţi lua autoritatea pe care ţi-am conferit-o. Deci, Simone, te avertizez încă o dată că cei care se luptă cu sabia pier de tăişul ei în timp ce aceia care lucrează în spirit obţin viaţa eternă în împărăţia viitor cât şi bucuria şi pacea în împărăţia prezent. Când misiunea care îţi este încredinţată va fi îndeplinită pe Pământ tu, Simon, vei rămâne cu mine în împărăţia de dincolo. Vei vedea cu adevărat împărăţia pe care ţi-ai dorit-o cu atâta ardoare, însă nu în timpul acestei vieţi. Continuă să crezi în mine şi în ceea ce ţi-am destăinuit şi vei primi darul vieţii eterne.”

181:2.12 (1957.2) Când Iisus termină de vorbit lui Simon Zelotul, se duse la Matei Levi şi îi spuse: „Nu îţi mai revine faptul de a asigura trezoreria grupului apostolic. Curând, foarte curând vă veţi risipi cu toţii. Nu vă va fi permis nici măcar să vă bucuraţi de tovărăşie mângâietoare şi întăritoare a nici unuia dintre fraţii voştri apostoli. Continuând propovăduirea evangheliei împărăţiei va trebui să vă găsiţi fiecare noi tovarăşi. V-am trimis doi câte doi pe durata formării voastre, însă acum vă părăsesc. Şi după ce vă veţi reveni din şoc veţi merge singuri până la marginile Pământului pentru a proclama această veste bună că muritorii însufleţiţi de credinţă sunt fiii lui Dumnezeu.”

181:2.13 (1957.3) Atunci Matei spuse: „Însă, Maestre, cine ne va trimite şi cum vom şti unde să mergem? Ne va indica oare Andrei calea?” Şi Iisus răspunse: „Nu, Levi, Andrei nu vă va mai da îndrumări pentru a proclama evanghelia. El va continua, în realitate, să fie prietenul vostru şi sfătuitorul vostru până în ziua în care va veni noul învăţător şi atunci Duhul Adevărului vă va conduce pe fiecare departe pentru a lucra la extinderea împărăţiei. Tu ai trecut prin multe transformări din ziua în care te-am găsit la biroul de la vamă şi a-i luat atunci decizia de a mă urma, însă trebuie să treci încă prin multe altele înainte de a putea avea viziunea unei fraternităţi în care gentilii vor rămâne împreună cu evreii într-o asociaţie fraternă. Continuă să răspunzi la nevoile pe care le simţi în încercare de a-i câştiga pe compatrioţii tăi evrei pentru regat până când eşti pe deplin satisfăcut şi apoi întoarce-te cu autoritate către gentili. Levi, de un lucru poţi fi sigur: a-i câştigat încrederea şi afecţiunea fraţilor tăi;” te iubesc cu toţii. (Şi toţi făcură semn că sunt de acord cu spusele Maestrului.)

181:2.14 (1958.1) ”Levi, sunt la curent multe dintre lucrurile pe care fraţii tăi le ignoră referitoare la grijile tale, la sacrificiile tale şi la eforturile tale pentru a face faţă cheltuielilor grupului. Cu toate că cel care poartă banii nu este de faţă, mă bucur de faptul că ambasadorul publican este aici la reuniunea mea de despărţire, împreună cu mesagerii împărăţiei. Mă rog, pentru ca tu să poţi discerne semnificaţia învăţăturii mele cu ochii spiritului. Când noul învăţător va veni în inima ta, urmează-l oriunde te va conduce şi fă-i pe fraţii tăi să vadă - şi chiar pe lumea întreagă - ceea ce Tatăl poate face pentru un colector de taxe detestat care a îndrăznit să-l urmeze pe Fiul Omului şi să creadă în evanghelia împărăţiei. De la început, Levi, te-am iubit aşa cum i-am iubit pe ceilalţi galileeni. Pentru că şti atât de bine că nici Tatăl, nici Fiul nu fac vreo deosebire de persoane, veghează să nu faci nici o distincţie de acest ordin în rândul celor care vor începe să creadă în evanghelie datorită serviciului tău. Deci, Matei, consacră-ţi întreaga ta viaţă viitoare sarcinii de a arăta oamenilor că Dumnezeu nu face deosebire de persoane şi că în ochii lui Dumnezeu şi în comunitatea împărăţiei toţi oamenii sunt egali, toţi credincioşii sunt fiii lui Dumnezeu.”

181:2.15 (1958.2) Apoi Iisus se îndreptă către Iacob Zebedeu, care stătea în picioare, în tăcere, iar Maestrul i se adresă spunând: „Iacob, atunci când tu şi tânărul tău frate aţi venit la mine căutând o favoare în onorurile împărăţiei, v-am spus că aparţine Tatălui faptul de a atribui aceste onoruri şi v-am întrebat dacă sunteţi în stare să beţi din cupa mea, şi amândoi mi-aţi răspuns că da. Chiar dacă pe atunci nu eraţi, cum nu sunteţi nici astăzi, capabili, veţi fi curând pregătiţi pentru acest serviciu datorită experienţei prin care aţi trecut de curând. Ţi-ai supărat fraţii în perioada respectivă prin purtarea ta. Dacă nu te-au iertat deja, ei o vor face atunci când te vor vedea bând cupă mea. Fie ca serviciul tău, lung sau scurt, să domine sufletul tău cu răbdare. Când va veni noul învăţător lasă-l să te înveţe echilibrul îndurării şi al, toleranţei pline de compătimire născută dintr-o sublimă încredere în mine şi dintr-o perfectă supunere faţă de voinţa Tatălui. Consacră-ţi viaţa să demonstrezi conjugarea afecţiunii umane şi a demnităţii divine a unui discipol care îl cunoaşte pe Dumnezeu şi crede în Fiul lui. Toţi cei care trăiesc astfel vor revela evanghelia chiar prin felul în care vor muri. Tu şi fratele tău, Ioan, veţi urma drumuri diferite şi se poate ca unul dintre voi să rămână cu mine înaintea celuilalt în împărăţia eternă. Acest lucru te va ajuta mult dacă vrei să înveţi că adevărata înţelepciune include atât discernământul, cât şi curajul. Trebuie să înveţi că priceperea trebuie să-ţi însoţească incisivitatea. Vor veni acele momente supreme în care discipolii mei nu vor ezita să îşi sacrifice viaţa pentru împărăţie însă în toate împrejurările obişnuite este mai bine să se liniştească furia necredincioşilor pentru a se putea trăi şi continua propovăduirea veştii celei bune. În măsura în care poţi, trăieşte mult timp pe Pământ pentru ca pe parcursul lungilor tăi ani să poţi câştiga numeroase suflete pentru împărăţia celestă.”

181:2.16 (1958.3) Când Maestrul termină de vorbit lui Iacob Zebedeu, el înconjură masa până la capătul unde se afla Andrei; îşi privi fidelul asistent în ochi şi îi spuse: „Andrei, m-ai reprezentat cu fidelitate în calitate de şef în fruntea ambasadorilor împărăţiei celeste. Cu toate că te-ai îndoit uneori şi ai manifestat uneori o timiditate riscantă, ai fost totuşi sincer şi cât se poate de echitabil în raporturile tale cu asociaţii tăi. De la hirotonisirea ta şi a fraţilor tăi ca mesageri ai împărăţiei, aţi acţionat într-un mod autonom în toate treburile administrative ale grupului, numai că pe tine te-am desemnat ca în funcţia de şef al acestor oameni aleşi. În nici un alt domeniu temporal nu am acţionat pentru a-ţi dirija sau influenţa deciziile. M-am abţinut în vederea pregătirii cuiva care să dirijeze deliberările voastre colective ulterioare. În universul meu, precum şi în universul de universuri al Tatălui meu, fraţii noştri fii sunt trataţi ca indivizi în toate raporturile lor spirituale, însă în toate raporturile colective noi stabilim, invariabil, o funcţiune precisă de conducere. Împărăţia noastră este un domeniu guvernat de ordine şi când două sau mai multe creaturi înzestrate cu voinţă acţionează în cooperare, se prevede întotdeauna autoritatea unui şef .

181:2.17 (1959.1) ”Şi acum, Andrei, pentru că tu eşti şeful fraţilor tăi, în virtutea autorităţii pe care ţi-am încredinţat-o şi pentru că mi-ai servit astfel ca reprezentant personal şi pentru că vă voi părăsi pentru a merge la Tatăl meu, te dezleg de orice responsabilitate legată de aceste probleme temporale şi administrative. De acum nu vei mai exercita nici o jurisdicţie asupra fraţilor tăi în afară de aceea pe care a-i câştigat-o în calitatea ta de conducător spiritual şi pe care fraţii tăi o recunosc deci de bună voie. De acum înainte nu vei mai exercita nici o autoritate asupra fraţilor tăi, decât dacă ei înşişi ţi-o vor restitui printr-un act legislativ formal şi precis, după ce mă voi fi întors la Tatăl meu. Cu toate acestea faptul de a fi eliberat de orice responsabilitate în calitate de şef administrativ al grupului nu diminuează cu nimic responsabilitatea ta morală de a face tot ceea ce-ţi va sta în puterea pentru a-i ţine pe fraţii tăi laolaltă cu fermitate şi iubire de-a lungul ceasurilor grele de ce vă aşteaptă. Este vorba de zile care cuprinse între plecarea mea din trupul acesta şi trimiterea noului învăţător care va trăi în inima voastră şi vă va conduce în cele din urmă la întregul adevăr. În momentul în care mă pregătesc să te părăsesc aş vrea să te eliberez de orice responsabilitate administrativă care îşi are originea şi autoritatea în prezenţa mea printre voi, ca unul dintre voi. De acum înainte nu voi mai exercita asupra voastră şi prin voi decât autoritatea spirituală.

181:2.18 (1959.2) ”Dacă fraţii tăi doresc să te păstreze în calitate de consilier, îţi poruncesc să faci tot ceea ce se poate în toate problemele temporale şi spirituale pentru a promova pacea şi armonia printre diversele grupuri de credincioşi sinceri ale evangheliei. Consacră-ţi restul vieţii dezvoltării aspectelor practice ale iubirii fraterne printre fraţii tăi. Fii bun pentru fraţii mei de sânge, atunci când vor ajunge să creadă pe deplin în evanghelie; să nutreşti un devotament plin de afecţiune şi imparţial faţă de greci, în Occident şi de Abner în Orient. Cu toate că aceştia, apostolii mei, . au să se împrăştie cât de curând în cele patru colţuri ale lumii pentru a proclama vestea cea bună a salvării prin filiaţie cu Dumnezeu, ţie îţi revine sarcina de a-i ţine uniţi în ceasurile de mari încercări ce vă aşteaptă, perioada de intense probe pe parcursul căreia trebuie să învăţaţi să credeţi în evanghelie, lipsiţi de prezenţa persoanei mele, aşteptând cu răbdare să sosească noul învăţător - Duhul Adevărului. Deci, Andrei, cu toate că nu îţi revine ţie să înfăptuieşti marile lucrări din punctul de vedere al oamenilor, mulţumeşte-te şi să fi educatorul şi consilierul celor care fac asemenea lucruri. Du la bun sfârşit munca ta pe pământ şi apoi îţi vei continua această slujire în împărăţia eternă, căci nu ţi-am spus eu oare de nenumărate ori că am şi alte oi în afara acestei turme?”

181:2.19 (1959.3) Iisus se îndreptă apoi către gemenii Alfeu, se opri între ei şi spuse: „Copilaşii mei, sunteţi una din cele trei perechi de fraţi care au ales să mă urmeze. Toţi şase aţi făcut bine să lucraţi în pace cu fratele vostru de sânge însă nici unul nu a făcut-o mai bine decât voi. Vă aşteaptă clipe grele în viitor. Poate n-o să înţelegeţi tot ceea ce vi se va întâmpla, vouă şi fraţilor voştri, însă nu vă îndoiţi niciodată că aţi fost într-o zi chemaţi să lucraţi în împărăţie. pentru o vreme nu vor mai exista mulţimi de condus însă nu vă descurajaţi. Când lucrarea vieţii voastre va fi îndeplinită vă voi primi în Cer unde veţi putea vorbi oştirilor serafice despre mântuirea voastră şi în mulţimea de Fii elevaţi ai lui Dumnezeu. Consacraţi-vă viaţa să uşurării trudei voastre de toate zilele. Arătaţi tuturor locuitorilor Pământului şi îngerilor din Cer cum un om muritor poate să se întoarcă plin de voioşie şi curaj la munca sa dificilă de până acum, după ce a fost chemat un timp să slujească în serviciu special al lui Dumnezeu. Dacă, pentru moment munca voastră în problemele exterioare ale împărăţiei este realizată trebuie să vă întoarceţi la vechile voastre lucrări cu iluminarea nouă adusă de experienţa de a fi Fiul lui Dumnezeu şi cu înţelegerea elevată că pentru cel care îl cunoaşte pe Dumnezeu nu există nici muncă banală, nici lucrare seculară. Pentru voi care aţi lucrat împreună cu mine toate lucrurile au devenit sacre şi orice lucrare pământească a devenit un serviciu pentru Dumnezeu-Tatăl însuşi. Când veţi auzi veştile faptelor foştilor voştri asociaţi apostolici, bucuraţi-vă împreună cu ei şi împliniţi nevoile voastre zilnice aşa cum fac cei care îl aşteaptă pe Dumnezeu şi muncesc aşteptându-l. Aţi fost apostolii mei şi veţi fi întotdeauna; îmi voi aminti de voi în împărăţia care va veni.”

181:2.20 (1960.1) Apoi Iisus se îndreptă către Filip care se ridică pentru a auzi mesajul adresat lui de către Maestrul său: „Filipe, mi-ai pus multe feluri de întrebări şi mi-am dat toată silinţa ca să răspund fiecăreia din ele. Acum aş vrea să răspund ultimei întrebări care ţi-a venit în mintea cinstită, însă prea puţin spirituală. În tot timpul cât am înconjurat masa venind către tine, nu a-i încetat să te întrebi: ce voi face dacă Maestrul pleacă şi ne lasă singuri în lume ? Om cu puţină credinţă! Şi cu toate acestea tu ai aproape la fel de multă ca mulţi dintre fraţii tăi. Ai fost un bun asistent, Filipe. Greşelile tale au fost rare şi m-am folosit de una dintre ele pentru a manifesta gloria Tatălui. Serviciul tău de intendenţă se va sfârşi. Va trebui să te consacri în curând mai pe deplin lucrării pe care ai fost chemat s-o faci, predicarea evangheliei împărăţiei. Filipe, ai vrut întotdeauna să ţi se arate, şi vei vedea în curând lucruri măreţe. Şi mai bine ar fi fost să fi perceput toate aceste lucruri prin credinţă, însă pentru că erai sincer, cu toată îngustimea viziunii tale materiale, tu trăiai pentru a vedea împlinirea cuvintelor mele. Apoi, când vei fi binecuvântat cu clarviziunea spirituală, apucă-te de-ţi îndeplineşte sarcinile consacrându-ţi viaţa călăuzirii omenirii în căutarea ei după Dumnezeu şi a realităţilor eterne cu ochiul credinţei spirituale, iar nu cu ochii minţii materiale. Aminteşte-ţi, Filip, că ai o mare misiune pe Pământ, deoarece lumea este plină de oameni care au tendinţa de a privi viaţa la fel ca tine. Ai o mare lucrare de făcut şi când se va fi desăvârşit în credinţă, vei veni atunci în împărăţia mea şi îmi va face mare plăcere să îţi arăt ceea ce ochiul nu a văzut, ceea ce urechea nu a auzit şi ceea ce mintea umană nu a cunoscut niciodată. Între timp, devin-o ca un copilaş în împărăţia spiritului şi îngăduie-mi, prin mijlocirea spiritului noului învăţător, să te pregătesc pentru împărăţia spirituală. Astfel, voi putea face pentru tine numeroase lucruri pe care nu le puteam realiza când eram cu tine ca muritor al tărâmului. Şi aminteşte-ţi, Filip, că oricine m-a văzut, l-a văzut pe Tatăl.”

181:2.21 (1960.2) Apoi Maestrul se îndreptă către Nataniel care atunci se ridică, însă Iisus îl rugă să se aşeze, se aşeză lângă el şi spuse: „Nataniel, ai învăţat să trăieşti deasupra prejudecăţilor şi să practici o tot mai mare toleranţă de când ai devenit apostolul meu. Însă mai ai multe lucruri de învăţat. Ai fost o binecuvântare pentru colegii tăi, în sensul că ei au fost îmbărbătaţi de sincera ta consecvenţă . Când nu voi mai fi aici, se poate ca francheţea ta să te împiedice să rămâi în relaţii bune cu fraţii tăi, atât cei vechi, cât şi cei noi. Trebuie să înveţi că expresia unui gând, chiar şi a unuia bun, trebuie să fie modulată în armonie cu statutul intelectual şi cu dezvoltarea spirituală a interlocutorului. Sinceritatea este de foarte mare folos în lucrarea împărăţiei, atunci când ea este aliată cu discernământul.

181:2.22 (1961.1) ”Dacă ai vrea să înveţi să lucrezi împreună cu fraţii tăi, ai putea să faci fapte mai trainice, dar dacă pleci în căutarea celor care gândesc la fel ca tine, consacră-ţi atunci viaţa să dovedeşti că discipolul cunoscător de Dumnezeu poate deveni un întemeietor al împărăţiei chiar dacă este singur în lume şi complet izolat de tovarăşii săi credincioşi. Ştiu că vei rămâne fidel până la capăt şi te voi primi cândva în serviciul mai extins al împărăţiei mele celeste.”

181:2.23 (1961.2) Atunci Nataniel luă cuvântul pentru a-l întreba pe Iisus: „Ţi-am ascultat învăţătura din primul moment în care m-ai chemat în slujba împărăţiei însă, cinstit să fiu, nu am ajuns încă să înţeleg deplina semnificaţie a tot ceea ce ne-ai spus. Nu ştiu la ce evenimente trebuie să mă aştept şi cred că cea mai mare parte a tovarăşilor mei sunt la fel de dezorientaţi, însă ezită să-şi mărturisească confuzia. Oare mă poţi tu ajuta?” Iisus, punând o mână pe umărul lui Nataniel, spuse: „Prietene, nu-i o mirare că eşti nedumerit în încercarea de a prinde semnificaţia învăţăturii mele spirituale, deoarece eşti atât de handicapat de ideile tale preconcepute asupra tradiţiei iudaice şi totodată încurcat de tendinţa ta persistentă de a interpreta evanghelia mea conform lecţiilor scribilor şi fariseilor.

181:2.24 (1961.3) ”V-am învăţat multe prin viu grai şi mi-am trăit viaţa printre voi. Am făcut tot ceea ce mi-a fost cu putinţă pentru a vă lumina mintea şi a vă elibera sufletul. Ceea ce nu aţi fost capabili să extrageţi din învăţăturile mele şi din viaţa mea trebuie acum să vă pregătiţi să dobândiţi alături de maestrul tuturor învăţătorilor - experienţa efectivă. În toate aceste noi experienţe care vă aşteaptă vă voi preceda, iar Duhul Adevărului vă va însoţi. Nu vă temeţi; când noul învăţător va fi venit vă va revela ceea ce nu aţi reuşit să înţelegeţi acum pe durata restului vieţii voastre pământeşti şi va continua cu formarea voastră în epocile eterne.”

181:2.25 (1961.4) Apoi Maestrul se întoarse către toţi apostolii şi spuse: „Nu vă fie teamă dacă nu înţelegeţi deplina semnificaţie a evangheliei. Voi sunteţi nişte biete fiinţe finite, oameni muritori, şi ceea ce v-am învăţat este infinit divin şi etern. Fiţi răbdători şi curajoşi, deoarece veacuri eterne se aştern înaintea voastră pentru a continua experienţa voastră progresivă şi a deveni perfecţi, la fel cum Tatăl în Paradis este perfect.”

181:2.26 (1962.1) Apoi Iisus se îndreptă către Toma care, aflat în picioare, îl auzi spunând: „Toma, tu ai fost adesea lipsit de credinţă. Cu toate acestea, după perioadele tale de îndoială nu ai fost niciodată lipsit de curaj. Ştiu că profeţii mincinoşi şi învăţătorii neştiutori nu te pot înşela. După plecarea mea fraţii tăi vor aprecia cu atât mai mult modul tău critic de a privi noile învăţături. Şi când veţi fi toţi risipiţi până la hotarele lumii, în perioada ce va să vină, tu să-ţi aminteşti că eşti încă ambasadorul meu. Consacră-ţi viaţa marii lucrări de revelare a faptului că mintea materială critică a omului poate triumfa asupra inerţiei îndoielii intelectuale când se pomeneşte în faţa demonstraţiei manifestării adevărului viu. Vorbesc de adevărul viu aşa cum acţionează el în experienţa bărbaţilor şi a femeilor născuţi din spirit, care produc în viaţa lor roadele spiritului şi care se iubesc unii pe alţii aşa cum v-am iubit eu însumi. Toma, sunt bucuros că te-ai alăturat nouă şi ştiu că după o scurtă perioadă de perplexitate vei continua să fii în slujba împărăţiei. Îndoielile tale au pus în dificultate fraţii tăi însă ele nu m-au deranjat niciodată. Am încredere în tine şi voi fi mereu înaintea ta până la marginea Pământului.”

181:2.27 (1962.2) Apoi Maestrul se îndreptă către Simon Petru care se ridică, în vreme ce Iisus îi adresă vorbele acestea: „Petrule, ştiu că mă iubeşti şi că îţi consacri întreaga viaţă propovăduirii publice a evangheliei iudeilor şi gentililor, însă sunt dezolat că anii tăi de strânsă asociere cu mine nu au reuşit mai bine să te ajute să chibzui bine înainte de a vorbi. Prin ce experienţă trebuie să treci tu pentru a învăţa să îţi măsori cuvintele? Câte greutăţi ne-ai pricinuit prin vorbele tale nesocotite şi prin înfumurata ta încredere în tine? Vei atrage încă şi mai multe necazuri dacă nu stăpâneşti defectul acesta. Ştii bine că fraţii tăi te iubesc în ciuda acestei slăbiciuni şi trebuie, de asemenea, să înţelegi că această imperfecţiune nu micşorează cu nimic afecţiunea mea pentru tine, însă ea reduce utilitatea ta şi nu va înceta niciodată să îţi facă necazuri. Cu toate acestea este neîndoielnic că experienţa prin care vei trece în această noapte va fi pentru tine de mare ajutor. Ceea ce spun acum, Petrule, o spun, de asemenea, tuturor fraţilor tăi adunaţi aici. În această seară veţi fi cu toţii în marele pericol de a vă poticni de mine. Ştiţi că este scris ' Păstorul va fi lovit şi oile vor fi risipite'. Când nu voi mai fi aici va exista marele risc ca uni dintre voi să ceda îndoielilor şi vă veţi poticni de ceea ce mi se va întâmpla . Însă vă promit acum că voi reveni pentru o vreme şi că vă voi merge atunci înainte-vă în Galileea.”

181:2.28 (1962.3) Atunci Petru îşi puse o mână pe umărul lui Iisus şi îi spuse: „Puţin contează dacă toţi fraţii mei se vor îndoi de tine. Eu îţi făgăduiesc să nu pun la îndoială nimic din ceea ce ai putea face tu, te voi însoţi şi la nevoie chiar voi muri pentru tine.”

181:2.29 (1962.4) În timp ce Petru rămase în picioare în faţa Maestrului său, cu vocea-i tremurândă de intensitatea simţirii şi debordând de iubire sinceră pentru el, Iisus îl privi drept în ochii plini de lacrimi şi spuse: „Petru, în adevăr îţi spun, în această noapte cocoşul nu va cânta înainte de a mă fi renegat de trei sau patru ori. Şi astfel ceea ce n-ai învăţat din asocierea ta liniştită vei învăţa din multe necazuri şi din mari mâhniri. După ce vei fi învăţat această indispensabilă lecţie trebuie să îţi întăreşti fraţii şi să duci apoi o viaţă dedicată predicării evangheliei, cu toate că s-ar putea şi să fii băgat în închisoare, şi poate să mă urmezi, plătind preţul suprem al serviciului expresiei iubirii, pentru a edifica împărăţia Tatălui.

181:2.30 (1962.5) Însă aminteşte-ţi de făgăduinţa mea. Când voi fi reînviat voi rămâne câtva timp cu voi, înainte de a mă întoarce la Tatăl meu. În această seară îl voi ruga pe Tată să-l întărească pe fiecare dintre voi pentru proba prin care trebuie să treceţi atât de curând. Vă iubesc pe toţi cu dragostea cu care Tatăl m-a iubit pe mine şi, de aceea, trebuie ca tot astfel să vă iubiţi şi voi unii pe alţii, aşa cum v-am iubit eu.”

181:2.31 (1962.6) Apoi, după ce au cântat un imn, ei au plecat spre tabăra de pe Muntele Măslinilor.





Back to Top