CARTEA URANTIA - Capitolul 162. Sărbătoarea Tabernacolelor

(UF-RUM-001-2004-1)

CARTEA URANTIA   

Parte IV: Viaţa şi Învăţăturile lui Iisus

Capitolul 162. Sărbătoarea Tabernacolelor



Capitolul 162. Sărbătoarea Tabernacolelor

162:0.1 (1788.1) CÂND s-a pornit către Ierusalim împreună cu cei zece apostoli, Iisus a decis sa treacă prin Samaria, acela fiind drumul cel mai scurt. În consecinţă, au urmat coasta orientală a lacului şi au intrat în Samaria prin Scitopolis. La căderea nopţii, Iisus i-a trimis pe Filip şi pe Matei într-un sat situat pe coastele estice ale Mării Gilboa, pentru a asigura găzduirea grupului. S-a întâmplat că aceşti săteni aveau, contra lui Iisus, prejudecăţi solide, chiar mai solide decât majoritatea samaritenilor, şi aceste sentimente erau exacerbate în momentul acela, când atât de multe persoane se duceau la sărbătoarea Tabernacolelor. Aceşti oameni ştiau foarte puţine lucruri despre Iisus; ei au refuzat să-l găzduiască, pentru că el şi asociaţii lui erau iudei. Când Matei şi Filip şi-au manifestat indignarea şi i-au informat pe aceşti samariteni că ei îi refuzau ospitalitatea Sfântului Israelului, sătenii furioşi i-au alungat din aşezarea lor cu lovituri de bâtă şi de pietre.

162:0.2 (1788.2) Filip şi Matei au revenit la tovarăşii lor şi le-au povestit cum fuseseră ei goniţi din sat. Atunci, Iacob şi Ioan au înaintat către Iisus şi i-au zis: „Maestre, te rugăm să ne permiţi să chemăm focul cerului ca să coboare peste aceşti samariteni pentru a-i mistui pe aceşti samariteni insolenţi şi impertinenţi.” Iisus a auzit aceste cuvinte de răzbunare, şi-a întors privirea către fiul lui Zebedeu şi la mustrat cu severitate: „Voi nu sunteţi conştienţi de felul de atitudine pe care o manifestaţi. Răzbunarea nu ar nimic in comun cu împărăţia cerurilor. Decât să faceţi obiecţii, mai bine să mergem până în micul sat de la vadul Iordanului.” Astfel, din cauza prejudecăţilor lor sectare, aceşti samariteni s-au privat de onoarea de a adăposti pe Fiul Creator al unui univers.

162:0.3 (1788.3) Iisus şi cei zece au zăbovit peste noapte in satul de lângă vadul Iordanului. Devreme în dimineaţa zilei următoare, au traversat fluviul şi au mers mai departe către Ierusalim pe marele drum de pe malul stâng al Iordanului; ei au sosit în Bethania miercuri seara târziu. Toma şi Nataniel, întârziaţi de discuţiile lor cu Rodan, iau ajuns din urmă vineri.

162:0.4 (1788.4) Iisus şi cei doisprezece au rămas prin împrejurimile Ierusalimului până la sfârşitul lunii următoare, octombrie, cam patru săptămâni şi jumătate. Iisus însuşi n-a intrat decât de câteva ori în oraş, iar aceste scurte vizite au avut loc în timpul sărbătorii Tabernacolelor. El a petrecut o mare parte a lunii octombrie în Betleem cu Abner şi asociaţii lui.

1. Pericolele vizitei la Ierusalim

162:1.1 (1788.5) Cu mult timp înainte de fuga lor din Galileea, discipolii lui Iisus îl rugaseră să meargă să proclame evanghelia împărăţiei în Ierusalim, pentru a conferi mesajului său prestigiul de a fi predicat în centrul culturii şi al erudiţiei iudaice, însă, acum când venise efectiv pentru a propovădui la Ierusalim, ei se temeau pentru viaţa sa. Ştiind că sanhedrinul căutase să-l aducă pe Iisus la Ierusalim pentru a-l judeca, şi aducându-şi ei aminte de declaraţiile recent repetate ale Maestrului cum că acesta va fi omorât, apostolii fuseseră literalmente împietriţi de stupoare la subita lui decizie de a asista al sărbătoarea Tabernacolelor. La toate rugăminţile lor anterioare de a merge în Ierusalim, Iisus răspunsese: „N-a venit timpul încă.” Acum înaintea protestelor lor temătoare, el s-a mărginit să răspundă: „Dar a venit timpul.”În cursul sărbătorii Tabernacolelor, Iisus s-a dus cu îndrăzneală în Ierusalim cu mai multe ocazii şi a propovăduit public în templu. A făcut aceasta în pofida eforturilor apostolilor săi de a-l face să-şi schimbe hotărârea. După ce îl presaseră atâta vreme să proclame mesajul său în Ierusalim, ei s-au temut acum să-l vadă pătrunzând în oraş în momentul acesta, ştiind bine că scribii şi fariseii căutau să-l ducă la pieire. Îndrăzneaţa apariţie a lui Iisus în Ierusalim i-a nedumerit mai mult decât oricând pe discipolii săi. Mulţi dintre ei, şi chiar şi apostolul său, Iuda Iscariot, îndrăzniseră să gândească că Iisus fugise în grabă în Fenicia de frica conducătorilor iudei ai lui Irod Antipa. Ei nu înţelegeau semnificaţia deplasărilor Maestrului. Prezenţa sa la Ierusalim la sărbătoarea Tabernacolelor, chiar şi contrar sfatului discipolilor, a fost suficientă ca să pună definitiv capăt tuturor bănuielilor de frică şi de laşitate.

162:1.2 (1788.6) În timpul sărbătorii Tabernacolelor, mii de credincioşi, veniţi din toate părţile imperiului roman, l-au văzut pe Iisus şi l-au auzit predicând; mulţi dintre ei au mers chiar până în Bethania pentru a vorbi cu el despre progresele regatului în ţinuturile în care locuiau.

162:1.3 (1788.7) Paragraph 162:1.3 missing.

162:1.4 (1789.1) Paragraph 162:1.4 missing.

162:1.5 (1789.2) Existau multe motive pentru care Iisus ar fi putut predica în curtea templului în cursul tuturor zilelor sărbătorii; principalul era frica pe care o căpătaseră conducătorii Sanhedrinului, ca urmare a unei diviziuni secrete a sentimentelor în propriile lor rânduri. De fapt, mulţi dintre ei credeau în taină în Iisus, sau erau ferm opuşi arestării lui în timpul sărbătorii, în timp ce Ierusalimul adăpostea un atât de mare număr de vizitatori, din care mulţi credeau în el, sau cel puţin simpatizau cu mişcarea spirituală pe care o susţinea.

162:1.6 (1789.3) Eforturile lui Abner şi ale asociaţilor lui din toată Iudeea contribuiseră la fel de mult la consolidarea unui sentiment favorabil regatului, până într-acolo încât duşmanii lui Iisus nu mai îndrăzneau să-şi manifeste într-un mod prea făţiş opoziţia. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care Iisus a putut să se arate în public în Ierusalim şi să iasă de acolo viu. Cu o lună sau două mai înainte, el ar fi fost cu siguranţă trimis la moarte.

162:1.7 (1789.4) Cutezanţa lui Iisus, care s-a arătat public în Ierusalim, i-a intimidat pe duşmanii lui; ei nu erau pregătiţi pentru o provocare atât de îndrăzneaţă. De mai multe ori în cursul acestei luni, sanhedrinul a făcut slabe încercări pentru a-l pune sub arest, dar aceste eforturi n-au dus la nimic. Duşmanii lui Iisus au fost atât de derutaţi de apariţia sa neaşteptată în public, la Ierusalim, încât au bănuit că autorităţile romane îi promiseseră protecţia lor. Ştiind că Filip, fratele lui Irod Antipa) era aproape un discipol al lui Iisus, membrii Sanhedrinului şi-au imaginat că Filip obţinuse pentru Iisus promisiuni de protecţie contra duşmanilor lui. Înainte ca ei să-şi dea seama de eroarea pe care o comiteau crezând ca subita şi îndrăzneaţa lui apariţie la Ierusalim rezulta dintr-o înţelegere secretă cu funcţionarii romani, Iisus era deja ieşit din domeniul jurisdicţiei lor.

162:1.8 (1789.5) Numai cei doisprezece apostoli ştiuseră că Iisus îşi propusese să asiste la sărbătoarea Tabernacolelor pe când plecau din Magadan. Ceilalţi ucenici ai Maestrului au fost foarte uluiţi să-l vadă apărând în curţile templului şi să înceapă acolo să propovăduiască public. Cât despre autorităţile iudaice, ele au fost nespus de surprinse când au aflat că el propovăduia în templu.

162:1.9 (1790.1) Deşi discipolii lui Iisus nu se aşteptaseră să-l vadă asistând la sărbătoare, marea majoritate a pelerinilor ce veneau de departe, şi care auziseră vorbindu-se de lege, nutreau speranţa de a-l vedea la Ierusalim. Ei n-au fost dezamăgiţi, căci în mai multe rânduri el a propovăduit sub Tinda lui Solomon şi în alte locuri din curţile templului. În realitate, aceste învăţături au fost proclamaţia oficială şi formală a divinităţii lui Iisus către poporul iudeu şi către lumea întreagă.

162:1.10 (1790.2) În mulţimile care ascultau învăţăturile Maestrului părerile erau împărţite. Unii spuneau că el era un om de bine; unii îl luau drept profet; unii afirmau că era cu adevărat Mesia; alţii îl calificau drept intrigant perfid zicând că el rătăcea poporul cu doctrinele sale ciudate. Duşmanii săi ezitau să-l acuze pe faţă, de teama partizanilor lui, în vreme ce prietenii lui ezitau să-l recunoască deschis, de teama conducătorilor iudei, şi ştiind că sanhedrinul era hotărât să-l trimită la moarte. Dar până şi duşmanii lui se minunau de învăţătura lui, ştiind că el nu fusese instruit în şcolile rabinice.

162:1.11 (1790.3) De fiecare dată când Iisus se ducea la Ierusalim, apostolii lui erau cuprinşi de groază. De la o zi la alta, erau cu atât mai înfricoşaţi observând îndrăzneala tot mai mare a declaraţiilor lui referitoare la natura misiunii sale pe pământ. Ei nu erau obişnuiţi să-l audă pe Iisus emiţând pretenţii atât de decisive şi afirmaţii atât de surprinzătoare, chiar şi când predica printre prietenii lui.

2. Prima discuţie din templu

162:2.1 (1790.4) În prima după-amiază în care Iisus a propovăduit în templu, o mulţime considerabilă şedea şi asculta cuvintele sale ce descriau libertatea unei noi evanghelii şi bucuria celor care cred în buna ei vestire, când un auditor curios l-a întrerupt pentru a-l întreba: „Maestre cum se face că poţi cita cu atâta uşurinţă Scripturile şi să înveţi poporul, deşi mi s-a spus că n-ai fost instruit în ştiinţa rabinilor?” Iisus răspunse: „Nici un om nu m-a învăţat adevărurile pe care vi le proclam. Această învăţătură nu vine de la mine, ci de la Cel ce m-a trimis. Dacă vreun om doreşte realmente să facă voia Tatălui meu, va şti cu certitudine dacă învăţătura mea vine de la Dumnezeu sau dacă eu vorbesc de la mine însumi. Oricine vorbeşte de la el însuşi caută propria lui glorie, dar, când eu proclam cuvintele Tatălui, eu caut gloria celui care m-a trimis. Înainte de a încerca să intraţi în noua lumină, n-ar trebui mai degrabă ca voi să urmaţi lumina de care dispuneţi deja? Moise v-a dat legea şi, totuşi, câţi dintre voi caută cu cinste să îndeplinească exigenţele ei? În această lege, Moise v-a ordonat: 'Să nu ucideţi'; or, în ciuda acestei porunci, unii dintre voi căutaţi să-l ucideţi pe Fiul Omului.”

162:2.2 (1790.5) La auzul acestor cuvinte, auditorii au început o dispută între ei. Unii ziceau că Iisus era nebun, şi unii că era posedat de un demon. Alţii spuneau că el era într-adevăr profetul din Galileea pe care scribii şi fariseii căutau de multă vreme să-l omoare. Unii spuneau că autorităţilor religioase le era frică să-l molesteze; alţii se gândeau că şefii nu puseseră mâna pe el pentru că începuseră să creadă în el. După o discuţie prelungită, un membru al mulţimii a ieşit înainte şi l-a întrebat pe Iisus: „De ce caută guvernatorii să te omoare?” Iar Iisus a răspuns: „Guvernatorii caută să mă omoare fiindcă se supără din cauza învăţăturii mele cu privire la vestea cea bună a regatului, o evanghelie care eliberează oamenii de presantele tradiţii ale religiei de ceremonii convenţionale pe care învăţătorii ei sunt decişi să le menţină cu orice preţ. Ei practică circumcizia conform legii, în ziua de sabat, dar ei ar vrea să mă omoare pentru că o dată, în ziua de sabat, am eliberat un om care era sclavul unui chin. Ei mă urmăresc în ziua de sabat pentru a mă iscodi, dar ar vrea să mă omoare pentru că, cu altă ocazie, am hotărât să vindec complet, într-o zi de sabat, un om atins de o gravă infirmitate. Ei caută să mă ucidă pentru că ştiu bine că, dacă voi credeţi sincer în învăţătura mea şi dacă îndrăzniţi s-o acceptaţi, sistemul lor de religie tradiţională va fi răsturnat şi distrus pentru totdeauna. Astfel, ei vor fi privaţi de autoritatea asupra obiectului căruia ei şi-au consacrat viaţa, din moment ce ei refuză ferm să accepte această nouă şi mai glorioasă evanghelie a împărăţiei lui Dumnezeu. Şi, acum, eu fac apel la fiecare dintre voi: Nu judecaţi după aparenţele exterioare, ci mai degrabă potrivit cu adevăratul spirit al acestor învăţături; judecaţi cu dreptate.”

162:2.3 (1791.1) Apoi un alt investigator a zis: „Da, Maestre, noi îl căutăm pe Mesia, dar, atunci când va veni, ştim că va apărea în mister. Or, noi ştim de unde vii tu. Tu ai fost printre fraţii tăi de la început. Eliberatorul va veni în putere pentru a restaura tronul regatului lui David. Pretinzi tu cu adevărat a fi Mesia?” Iisus a răspuns: „Tu pretinzi a mă cunoaşte şi şti de unde vin. Aş dori ca toate ce le pretinzi să fie exacte, căci atunci vei găsi în această cunoaştere o viaţă îmbelşugată. Eu vă declar însă că am venit către voi pentru mine însumi. Eu am fost trimis de Tatăl meu, şi Cel ce m-a trimis este adevărat şi fidel. Refuzând să mă auziţi, voi refuzaţi să-l primiţi pe Cel ce m-a trimis. Ia voi, dacă vreţi să acceptaţi acest mesaj, învăţaţi să-L cunoaşteţi pe Cel care m-a trimis. Eu cunosc Tatăl, căci eu am venit de la Tată pentru a vi-l proclama şi a vi-l revela.”

162:2.4 (1791.2) Agenţii scribilor voiau să pună mâna pe el, dar se temeau de mulţime, căci mulţi credeau în el. Lucrarea lui Iisus de la botezul său a devenit de acum înainte bine cunoscută de toată societatea iudaică. Vorbind despre aceste lucruri, mulţi dintre iudei îşi ziceau între ei: „Chiar şi dacă acest instructor vine din Galileea, şi chiar dacă nu răspunde tuturor aşteptărilor noastre cu privire la Mesia, ne întrebăm dacă, cu prilejul venirii sale, eliberatorul va face realmente ceva mai minunat decât lucrarea deja înfăptuită de acest Iisus din Nazaret?”

162:2.5 (1791.3) Când fariseii şi agenţii lor au auzit mulţimea vorbind în felul acesta, ei s-au consultat cu conducătorii lor şi au decis că trebuiau imediat să facă ceva pentru a pune capăt intervenţiilor publice ale lui Iisus în curtea templului. În general, conducătorii iudeilor erau dispuşi să evite un conflict direct cu Iisus, căci credeau că autorităţile romane îi promiseseră imunitatea. Nu găseau nici o altă explicaţie îndrăznelii lui de a veni în vremea aceasta la Ierusalim, dar conducătorii sanhedrinului nu credeau pe de-a-ntregul în acest zvon. Gândindu-se, ei socoteau că şefii romani n-ar fi făcut un asemenea lucru în secret şi fără ştirea celor mai înalte autorităţi ale naţiunii iudaice.

162:2.6 (1791.4) În consecinţă Eber, agentul împuternicit al sanhedrinului, a fost trimis cu doi însoţitori pentru a-l aresta pe Iisus. În vreme ce Eber îşi făcea drum către Iisus, Maestru a zis: „Nu te teme să te apropii de mine. Vino şi ascultă mai de aproape învăţătura mea. Ştiu că ai fost trimis pentru a mă prinde, însă ar trebui să înţelegi că nimic neplăcut nu i se va întâmpla Fiului Omului înainte să fi venit ceasul său. Tu nu eşti ridicat contra mea; vii numai ca să execuţi ordinul stăpânilor tăi, şi chiar şi acest conducător al iudeilor crede cu adevărat că-l serveşte pe Dumnezeu atunci când caută în secret să mă distrugă.

162:2.7 (1792.1) ”Eu nu port duşmănie nici unuia dintre voi. Tatăl vă iubeşte, şi de aceea eu aspir la eliberarea voastră din robia prejudecăţilor şi a tenebrelor tradiţiei. Vă ofer libertatea vieţii şi a bucuria salvării. Proclam noua cale vie, eliberarea de rău şi ruperea înlănţuirii păcatului. Am venit pentru ca voi să puteţi avea viaţa, şi ca s-o aveţi veşnic. Voi căutaţi să vă scăpaţi de mine şi de învăţăturile mele care vă neliniştesc. Puteţi oare înţelege că eu nu voi rămâne mult timp cu voi! Peste puţin timp mă voi întoarce la Cel ce m-a trimis în această lume. Atunci, mulţi dintre voi mă vor căuta cu asiduitate, dar nu veţi descoperi prezenţa mea, căci voi nu puteţi veni acolo unde am să mă duc curând. Totuşi, toţi cei care mă vor căuta cu sinceritate vor ajunge la o viaţă care conduce la prezenţa Tatălui meu.”

162:2.8 (1792.2) Câţiva zeflemişti îşi zic între ei: „Oare unde va merge acest om de nu-l vom putea găsi? Va merge el să trăiască între greci? Se va sinucide? Ce-o fi vrând să zică atunci când declară că ne va părăsi curând şi că nu vom putea merge acolo unde el va merge?”

162:2.9 (1792.3) Eber şi ajutoarele lui au refuzat să îl arestez pe Iisus şi s-au reîntors la întrunire fără el. Când liderii religioşi şi fariseii le-au reproşat că nu l-au adus pe Iisus, Eber s-a mărginit să răspundă: Ne-a fost frică să-l arestăm în mijlocul mulţimii unde mulţi dintre auditori credeau în el. În plus, noi n-am mai auzit pe nimeni vorbind ca el. Există ceva ieşit din comun la acest învăţător. Mai bine v-aţi duce să-l ascultaţi.” Când principalii conducători au auzit acest răspuns, au fost uluiţi şi i-au vorbit cu sarcasm lui Eber: „Oare şi tu eşti rătăcit? Şi tu eşti gata să crezi în acest înşelător? Ai auzit tu ca vreunul dintre învăţaţii noştri sau dintre liderii noştri să creadă în el? Au fost oare scribii sau fariseii înşelaţi de abila lui învăţătură? Cum se face că eşti influenţat de comportamentul acestui prost ignorant care nu cunoaşte nici Legea, nici Profeţii? Oare nu ştii că aceşti oameni needucaţi sunt afurisiţi?” Atunci, Eber a răspuns: „Chiar aşa, domnii mei, dar omul acesta adresează mulţimii cuvinte de îndurare şi de speranţă. El ridică moralul celor descurajaţi, şi cuvintele sale au îmbărbătat chiar şi sufletele noastre. Ce poate fi rău în aceste învăţături, chiar dacă el nu este Mesia din Scripturi? Şi chiar şi atunci, oare legea noastră nu cere echitate? Condamnăm noi un om înainte de a-l fi auzit?” Şeful sanhedrinului s-a mâniat pe Eber şi s-a întors către el zicând: „Ai înnebunit? Eşti şi tu cumva din Galileea? Cercetează Scripturile; vei vedea că din Galileea nu se poate ridica nici un profet, şi cu atât mai puţin un Mesia.”

162:2.10 (1792.4) Membrii sanhedrinului s-au despărţit plini de confuzie, iar Iisus s-a retras în Bethania peste noapte.

3. Femeia surprinsă în adulter

162:3.1 (1792.5) În timpul acestei vizite la Ierusalim, Iisus s-a ocupat de cazul unei femei de proastă reputaţie, adusă în prezenţa sa de către acuzatorii acestei femei şi de către duşmanii Maestrului. Relatarea deformată pe care o aveţi despre acest episod lasă să se înţeleagă că această femeie fusese adusă înaintea lui Iisus de scribi şi farisei, şi că Iisus i-ar fi tratat de parcă ar fi vrut să reiasă că aceşti lideri religioşi ai iudeilor ar fi putut ei înşişi să fie vinovaţi de imoralitate. Iisus ştia bine că aceşti scribi şi aceşti farisei erau spiritualmente orbiţi şi intelectualmente plini de prejudecăţi prin fidelitatea lor faţă de tradiţie, dar că ei trebuiau socotiţi printre oamenii cei mai desăvârşit morali din această epocă şi din această generaţie.

162:3.2 (1793.1) Iată, în realitate, cum s-au petrecut lucrurile. Devreme în cea de-a treia dimineaţă a sărbătorii, în timp ce Iisus se apropia de templu, a venit în întâmpinarea sa un grup de mercenari ai sanhedrinului care trăgeau după ei o femeie. Când s-au încrucişat cu Iisus, purtătorul de cuvânt al grupului a zis: „Maestre, această femeie a fost surprinsă în adulter - în flagrant delict. Or, legea lui Moise ordonă ca o asemenea femeie să fie omorâtă cu pietre. După tine, ce trebuie să facem cu ea?”

162:3.3 (1793.2) Planul duşmanilor lui Iisus era următorul: Dacă el ar admite legea lui Moise care ordona ca păcătoasa care se recunoştea vinovată să fie omorâtă cu pietre, ei l-ar implica pe Maestru în unele dificultăţi cu conducătorii romani, care le refuzaseră iudeilor dreptul de a aplica pedeapsa cu moartea fără aprobarea unui tribunal roman. Dacă Iisus ar interzice lovirea cu pietre a femeii, ei l-ar acuza în faţa sanhedrinului că se pune mai presus de Moise şi de legea iudaică. Dacă ar păstra tăcerea, l-ar acuza de laşitate. Dar Maestrul a luat situaţia în mână în aşa fel încât complotul s-a năruit sub propria greutate a josniciei lui.

162:3.4 (1793.3) Această femeie, cândva agreabilă, era soţia unui cetăţean de rang inferior al Nazaretului, care îi făcuse necazuri lui Iisus pe toată durata tinereţii sale. După ce s-a căsătorit cu această femeie, el a silit-o în mod ruşinos să-şi câştige traiul făcând negoţ cu corpul ei. El venise la sărbătoarea tabernacolelor în Ierusalim pentru ca soţia sa să se poată prostitua aici, şi fără farmecele ei fizice, ca să scoată din asta un profit financiar. El încheiase un acord cu mercenarii conducătorilor iudei pentru a-şi trăda astfel propria soţie în comercializarea viciului ei. Aceşti mercenari veneau deci cu femeia şi cu complicele ei în adulter, pentru a-l prinde pe Iisus în cursă făcându-l să emită o opinie pe care ei ar putea-o apoi folosi contra lui dacă ar fi arestat.

162:3.5 (1793.4) Plimbându-şi privirea pe deasupra grămezii aceleia de oameni, Iisus l-a văzut pe soţul femeii stând înapoia celorlalţi. El ştia despre ce soi de om era vorba şi şi-a dat seama că el era implicat în această acţiune demnă de dispreţ. Iisus a început prin a înconjura grămada aceea de oameni pentru a se apropia de acest soţ degenerat, apoi a scris pe nisip câteva cuvinte care l-au făcut să plece în grabă. A revenit apoi în faţa femeii şi a scris din nou pe pământ un mesaj destinat pretinşilor ei acuzatori. Când ei au citit cuvintele Maestrului, la rândul lor, s-au dus de acolo unul câte unul. Când Maestrul a scris pentru o a treia oară pe nisip, complicele femeii a plecat şi el, astfel încât atunci când Maestrul s-a ridicat după ce a terminat de scris, el n-a mai văzut decât pe femeie care stătea dreaptă şi singură înaintea sa. El i-a zis: „Femeie, unde sunt acuzatorii tăi? Nu a rămas nimeni care să mai arunce cu pietre în tine?” Femeia şi-a ridicat ochii şi a răspuns: „Nimeni, Domnul meu.” Atunci Iisus a zis: „Eu cunosc cazul tău, şi nu te condamn de fel. Mergi pe drumul tău în pace.” Şi această femeie, numită Hildana, l-a părăsit pe soţul ei depravat pentru a se alătura discipolilor regatului.

4. Sărbătoarea tabernacolelor

162:4.1 (1793.5) Prezenţa oamenilor care veneau din toate părţile lumii cunoscute pe atunci, de la Spania până la India, făcea din sărbătoarea Tabernacolelor o ocazie ideală pentru Iisus, ca să proclame public, şi pentru prima dată în Ierusalim, totalitatea evangheliei sale. Participanţii la această sărbătoare trăiau mult sub cerul liber, în colibe din frunziş. Aceasta era sărbătoarea strângerii recoltelor. Datorită faptului că ea cădea în timpul răcorii lunilor de toamnă, iudeii din lumea întreagă asistau în şi mai mare număr la aceasta sărbătoare decât la Paştele de după sfârşitul iernii, sau la Rusaliile de la începutul verii. Apostolii vedeau, în final, pe Maestrul lor proclamându-şi cu îndrăzneală misiunea sa pământeană, cum s-ar zice în faţa lumii întregi.

162:4.2 (1794.1) Aceasta era sărbătoarea sărbătorilor, căci orice sacrificiu omis la alte festivităţi putea fi oferit în momentul sărbătorii Tabernacolelor. Ea era ocazia în care se primeau ofrande la templu; ea combina plăcerile vacanţelor cu riturile solemne ale cultului religios. Aceasta era o perioadă de bucurii rasiale, amestecate cu sacrificii, cu cânturi levitice, în care preoţii suflau cu solemnitate în trâmbiţele lor argintii. Seara, spectacolul impresionant al templului şi al mulţimilor de pelerini era cu strălucire luminat de marile candelabre care iluminau curtea femeilor, precum şi de radiaţia a zeci de torţe distribuite prin diversele curţi ale templului. Tot oraşul era vesel decorat, cu excepţia castelului roman al Antoniei care, cu un contrast sinistru, domina scenele de festivităţi şi de închinăciune. Şi cât de mult urau iudeii această reminiscenţă mereu prezentă a jugului roman!

162:4.3 (1794.2) Se jertfeau şaptezeci de boi în cursul sărbătoririi, ca simbol al celor şaptezeci de naţiuni ale lumii păgâne. Ceremonia vărsării apei simboliza manifestarea spiritului divin. Ceremonia apei era precedată de procesiunea preoţilor şi a leviţilor la răsăritul soarelui. Fidelii coborau treptele care conduceau din curtea Israelului în curtea femeilor, la sunetele scoase de trâmbiţele argintii. După aceea, fidelii mergeau către magnifica poartă care se deschidea peste curtea gentililor. Acolo făceau o jumătate de întoarcere pentru a fi cu faţa la vest, repetă cânturile lor şi îşi continuă marşul lor către apa simbolică.

162:4.4 (1794.3) În ultima zi a sărbătorii, cam patru sute şi cincizeci de preoţi, şi un număr corespunzător de leviţi, oficiau slujba. La revărsatul zorilor, pelerinii veneau puhoi din toate cartierele oraşului. Fiecare ţinea, în mâna dreaptă, o jerbă de mirt, rămurele de salcă şi frunze de palmier, şi în mâna stângă, o ramură din mărul paradisului - chitra sau „fructul oprit”. Aceşti pelerini se împărţeau în trei grupuri pentru această ceremonie matinală. Un grup rămânea la templu pentru a asista la sacrificiile de dimineaţă. Un alt grup cobora din Ierusalim în valea apropiată din Maza pentru a tăia ramuri de salcă pentru decorarea altarului de sacrificii. Al treilea grup forma o procesiune care mergea înapoia preotului însărcinat cu apa, purtând vasul de aur destinat să conţină apa simbolică. La sunetul trâmbiţelor argintii, acest preot pleca de la templu, prin Ofel, până în Siloe unde se găsea poarta izvorului. După umplerea vasului de aur din bazinul din Siloe, procesiunea se întorcea la templu unde intra pe poarta apei şi mergea direct în curtea preoţilor. Acolo, preotului care purta vasul de apă i se alătura preotul care purta vinul menit ofrandei de băutură. Amândoi se duceau apoi la pâlniile de argint care se goleau la piciorul altarului, şi acolo vărsau conţinutul vaselor. Executarea acestui rit de golire a apei şi a vinului era semnalul aşteptat de pelerinii adunaţi pentru a cânta Psalmii de la 113 la 118 inclusiv, alternând cu leviţii. Repetând aceste texte, pelerinii îşi fluturau jerbele spre altar. După aceea aveau loc sacrificiile de zi asociate cu repetarea Psalmului zilei. În ultima zi a sărbătorii, se cânta psalmul 82 începând de la al cincilea verset.

5. Predica despre lumina lumii

162:5.1 (1794.4) În seara penultimei zile a sărbătorii, în vreme ce scena era strălucitor iluminată de luminile candelabrelor şi ale torţelor, Iisus s-a ridicat în mijlocul mulţimii adunate şi a zis:

162:5.2 (1795.1) ”Eu sunt lumina lumii. Cine mă urmează nu va merge prin întuneric, ci va avea lumina vieţii. Pretinzând să mă faceţi să mă înfăţişez în faţa unei autorităţi de judecată şi să vă asumaţi rolul de judecători, voi declaraţi că, dacă eu depun mărturie pentru mine însumi, mărturia mea nu este valabilă. Dar creatura nu-l poate judeca niciodată pe Creator. Chiar dacă eu depun mărturie pentru mine însumi, mărturia mea este veşnic adevărată, căci eu ştiu de unde am venit, cine sunt şi unde mă duc. Voi, care aţi vrea să-l ucideţi pe Fiul Omului, nu ştiţi nici de unde am venit, nici cine sunt, nici unde merg. Voi nu judecaţi decât după aparenţele cărnii; voi nu percepeţi realităţile spiritului. Eu nu judec pe nimeni, nici chiar pe inamicul meu implacabil. Dar, dacă aş decide să judec, judecata mea ar fi justă şi dreaptă, căci eu nu voi judeca singur, ci în asociere cu Tatăl meu, care m-a trimis în lume şi care este sursa oricărei judecăţi veritabile. Voi acceptaţi de bună mărturia a două persoane demne de încredere - ei bine, atunci, eu mărturisesc aceste adevăruri, şi Tatăl meu le mărturiseşte, de asemenea. Când v-am spus asta ieri, voi m-aţi întrebat, în ignoranţa voastră: 'Unde este Tatăl tău?' În adevăr, voi nu mă cunoaşteţi nici pe mine, nici pe Tatăl meu, căci, dacă m-aţi fi cunoscut, voi l-aţi fi cunoscut atunci şi pe Tatăl meu.

162:5.3 (1795.2) ”V-am spus deja că am să mă duc, şi că voi mă veţi căuta fără a putea să mă găsiţi, căci voi nu puteţi merge acolo unde merg eu. Voi, care aţi vrea să respingeţi această lumină, sunteţi de jos; eu sunt de sus. Voi, care preferaţi să rămâneţi în întuneric, sunteţi ai acestei lumi; eu nu sunt al acestei lumi, şi trăiesc în lumina eternă a Tatălui luminilor. Cu toţii aţi avut din abundenţă ocazii de a afla cine sunt eu, dar veţi mai avea şi alte dovezi care să confirme identitatea Fiului Omului. Eu sunt lumina vieţii; cine respinge de bună voie şi cu bună ştiinţă această lumină a salvării va muri în păcatele lui. Am multe lucruri să vă zic, dar voi sunteţi incapabili să primiţi cuvintele mele. Totuşi, cel care m-a trimis este adevărat şi fidel; Tatăl meu iubeşte chiar şi pe copiii lui rătăciţi. Şi tot ceea ce Tatăl meu a zis, şi eu o proclam lumii.

162:5.4 (1795.3) ”Când Fiul Omului va fi înălţat, atunci veţi şti că sunt eu, şi că n-am făcut nimic de la mine, ci numai aşa cum m-a învăţat Tatăl. Eu mă adresez vouă şi copiilor voştri. Cel care m-a trimis este actualmente alături de mine; el nu m-a lăsat singur, căci eu fac întotdeauna ceea ce place ochilor lui.”

162:5.5 (1795.4) În vreme ce Iisus propovăduia astfel pelerinilor în curţile templului, mulţi l-au crezut. Şi nici unul n-a îndrăznit să ridice mâna asupra lui.

6. Discursul despre apa vieţii

162:6.1 (1795.5) În ultima zi, marea zi a sărbătorii, în timp ce procesiunea de la bazinul Siloe trecea prin curţile templului, şi îndată după ce preoţii au vărsat pe altar apa şi vinul, Iisus s-a ridicat printre pelerini şi a zis: „Dacă îi este cuiva sete, să vină la mine şi să bea. Eu aduc lumii această apă a vieţii care vine de la Tatăl celest. Cine mă crede va fi umplut de spiritul pe care îl reprezintă această apă, căci chiar şi Scripturile au spus: 'Din el vor curge fluvii de apă vie.' Când Fiul Omului îşi va fi desăvârşit opera pe pământ, Spiritul Adevărului viu va fi răspândit peste toată carnea. Cei care vor primi acest spirit nu vor cunoaşte niciodată setea spirituală.”

162:6.2 (1795.6) Iisus n-a întrerupt slujba pentru a rosti aceste cuvinte. El le-a adresat fidelilor îndată după cântul lui Halel, răspunsul Psalmilor însoţit de fluturarea ramurilor înaintea altarului. Acest cântec era urmat de o pauză pe durata căreia se pregăteau jertfele, şi aceasta a fost clipa când pelerinii au auzit vocea Maestrului proclamând că el era dătătorul de apă vie oricărui suflet însetat de spirit.

162:6.3 (1796.1) La sfârşitul acestei slujbe matinale, Iisus a continuat să propovăduiască mulţimii zicând: „N-aţi citit voi în scripturi: 'Iată, aşa cum apele sunt deversate peste pământul uscat şi răspândite pe solul însetat, la fel şi vă voi da eu spiritul sfinţeniei pentru a-i stropi şi a-i binecuvânta cu el pe copiii voştri, şi chiar şi pe copiii copiilor voştri.' De ce vă va fi vouă sete de ajutorul spiritului în timp ce veţi căuta să vă udaţi sufletele cu tradiţiile omeneşti care curg prin vasele sparte ale slujbelor ceremoniale? Spectacolul la care asistaţi în acest templu este maniera în care strămoşii voştri au căutat să simbolizeze revărsarea spiritului divin peste copiii de credinţă, şi bine aţi făcut că aţi perpetuat aceste simboluri până în ziua aceasta. Dar, acum, această generaţie a primit revelaţia Tatălui spiritelor prin manifestarea Fiului său, şi manifestarea spiritului Tatălui şi a Fiului asupra copiilor oamenilor va urma cu siguranţă. Pentru cine are credinţă, acest spirit va deveni adevăratul învăţător al căii care va conduce la viaţa veşnică, la adevăratele ape ale vieţii împărăţiei cerurilor pe pământ şi în Paradisul Tatălui din lumea de dincolo.”

162:6.4 (1796.2) Şi Iisus a continuat să răspundă la întrebările mulţimii şi la cele ale fariseilor. Unii se gândeau că el era un profet; unii credeau că el era Mesia; alţii spuneau că el nu putea fi Cristul, de vreme ce venea din Galileea, iar Mesia trebuia să reinstaureze tronul lui David. Cu toate acestea nimeni nu îndrăznea să-l aresteze.

7. Discursul despre libertatea spirituală

162:7.1 (1796.3) În după-amiaza ultimei zile a sărbătorii, după ce apostolii au eşuat în eforturile lor de a-l convinge să fugă din Ierusalim, Iisus s-a reîntors la templu pentru a propovădui. Găsind un grup numeros de credincioşi adunaţi la Tinda lui Solomon, el le-a ţinut următorul discurs:

162:7.2 (1796.4) ”Dacă cuvintele mele rămân în voi, dacă sunteţi dispuşi să faceţi voia Tatălui meu, atunci sunteţi cu adevărat discipolii mei. Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va elibera. Ştiu că-mi veţi răspunde: Noi suntem copiii lui Avraam şi nu suntem sclavii nimănui; cum atunci vom fi noi eliberaţi? Dar eu nu vă vorbesc de supunerea exterioară la legea altcuiva; eu mă refer la libertăţile sufletului. În adevăr, în adevăr, eu vă zic, cine comite păcatul este sclavul păcatului. Or, voi ştiţi că sclavul nu este menit să rămână veşnic în casa stăpânului. Voi ştiţi totodată că fiul locuieşte în casa tatălui său. Deci dacă Fiul v-a eliberat şi a făcut din voi nişte fii, veţi fi atunci cu adevărat eliberaţi.

162:7.3 (1796.5) ”Eu ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam, şi totuşi liderii voştri caută să mă omoare pentru că n-au permis cuvântului meu să-şi exercite influenţa transformatoare în inima lor. Sufletele lor sunt pecetluite de prejudecăţi şi orbite de orgoliul răzbunător. Eu vă declar adevărul că Tatăl etern mă arată, în vreme ce învăţătorii iluzionaţi caută să facă numai ceea ce au învăţat de la părinţii lor pământeni. Dacă voi răspundeţi că Avraam este tatăl vostru, atunci eu vă zic că, dacă voi sunteţi copiii lui Avraam, voi veţi înfăptui muncile lui Avraam. Unii dintre voi cred în învăţătura mea, dar alţii caută să mă distrugă fiindcă v-am zis adevărul pe care l-am primit de la Dumnezeu. Dar Avraam n-a tratat astfel adevărul lui Dumnezeu. Eu percep că, printre voi, unii sunt hotărâţi să înfăptuiască lucrările celui rău. Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, voi m-aţi cunoaşte şi aţi iubi adevărul pe care vi-l revelez. Nu vreţi voi să vedeţi că eu vin de la Tatăl meu, că eu sunt trimis de Dumnezeu, că eu nu am înfăptuit această lucrare de unul singur? De ce nu înţelegeţi cuvintele mele? Şi de ce aţi ales să deveniţi copiii răului? Dacă sunteţi copiii întunericului, cu greu veţi putea merge în lumina adevărului pe care vi-l revelez. Copiii celui rău nu urmează decât căile tatălui lor, care era un înşelător şi nu apăra adevărul, căci s-a întâmplat să nu mai fie adevăr în el. Dar, acum, vine Fiul Omului, care vorbeşte de adevăr şi-l trăieşte, şi mulţi dintre voi refuză să creadă.

162:7.4 (1797.1) ”Care dintre voi mă convinge de păcat? Aşadar, dacă eu proclam şi trăiesc adevărul pe care mi-l arată Tatăl, de ce nu credeţi? Cine aparţine lui Dumnezeu aude cu bucurie cuvintele lui Dumnezeu; de aceea mulţi dintre voi nu le aud pe ale mele, fiindcă nu aparţineţi lui Dumnezeu. Maeştrii voştri au pretins chiar şi că eu am înfăptuit lucrările mele prin puterea prinţului demonilor. Un auditor apropiat tocmai mi-a zis că sunt posedat de un demon, că sunt un copil al diavolului. Dar toţi aceia dintre voi care se poartă cinstit cu sufletul lor ştiu foarte bine că eu nu sunt un diavol. Voi ştiţi că îl onorez pe Tatăl meu, chiar în vreme ce voi aţi vrea să mă dezonoraţi pe mine. Eu nu caut propria mea glorie, ci numai pe cea a Tatălui meu din Paradis. Şi eu nu vă judec, căci există cineva care judecă pentru mine.

162:7.5 (1797.2) ”În adevăr, în adevăr, vă zic vouă, care credeţi în evanghelie, dacă un om păstrează viu în inimă acest cuvânt de adevăr, el nu va cunoaşte niciodată moartea. Acum, chiar lângă mine, un scrib zice că această afirmaţie dovedeşte că eu sunt posedat de un demon, văzând că Avraam este mort, şi profeţii de asemenea. El întreabă: 'Eşti tu cu atât mai mare decât Avraam şi decât profeţii pentru a îndrăzni să vii aici şi să zici că cine păstrează cuvântul tău nu va cunoaşte niciodată moartea? Cine pretinzi tu că eşti de îndrăzneşti să proferezi asemenea blesteme?' Eu zic acestui scrib şi tuturor celor asemeni lui că, dacă eu mă slăvesc pe mine, atunci slava mea nu valorează nimic. Însă Tatăl va fi cel care mă va slăvi pe mine, acelaşi Tată pe care îl numiţi Dumnezeu. Dar voi n-aţi ajuns să-l cunoaşteţi pe acest Dumnezeu, Dumnezeul vostru, Tatăl meu, şi am venit pentru a vă reuni, pentru a vă arăta cum să deveniţi cu adevărat fiii lui Dumnezeu. Cu toate că nu cunoaşteţi Tatăl, eu îl cunosc cu adevărat. Avraam însuşi s-a bucurat să vadă ziua mea; el a trăit-o prin credinţă şi a fost fericit.”

162:7.6 (1797.3) Paragraph 162:7.6 is missing

8. Întâlnirea cu Marta şi cu Maria

162:8.1 (1797.4) Se convenise ca Iisus, precum şi Lazăr şi surorile sale să fie găzduiţi în casa unui prieten, în timp ce apostolii s-au dispersat ici colo prin mici grupuri. Aceste precauţiuni fuseseră luate pentru că autorităţile iudaice prindeau curaj din nou şi plănuiau să-l aresteze pe Maestru.

162:8.2 (1797.5) De ani de zile, cu fiecare prilej în care Iisus îl vizita pe Lazăr, Marta şi Maria, toţi trei aveau obiceiul de a-şi abandona toate preocupările pentru a asculta învăţătura lui Iisus. La moartea părinţilor săi, Marta îşi asumase responsabilităţilecasei, astfel încât cu această ocazie, în vreme ce Lazăr şi Maria şedeau la picioarele lui Iisus şi beau învăţăturile sale împrospătătoare, Marta pregătea masa de seară. Trebuie explicat că Marta se lăsa în mod inutil distrasă de numeroase sarcini inutile şi că ea se încurca cu multe fleacuri; aşa era făcută firea ei.

162:8.3 (1798.1) În timp ce Marta se foia de colo colo cu aşa-zisele ei îndatoriri, s-a necăjit că Maestrul nu făcea nimic ca s-o ajute. S-a dus deci către Iisus şi i-a zis: „Maestre, oare nu-ţi pasă că sora mea m-a lăsat să fac singură toată treaba? N-ai vrea să-i ceri să vină să mă ajute?” Iisus răspunse: „Marta, Marta, de ce te agiţi din pricina atâtor lucruri şi te laşi necăjită de atâtea fleacuri? Un singur lucru merită realmente atenţie; din moment ce Maria a ales această parte bună şi necesară, eu n-am să i-o iau. Dar când veţi învăţa voi amândouă să trăiţi aşa cum v-am învăţat eu? Serviţi în cooperare şi reîmprospătaţi-vă sufletele la unison. Nu puteţi voi învăţa că există un timp pentru fiecare lucru că chestiunile secundare ale vieţii trebuie să facă loc chestiunilor primordiale ale împărăţiei celeste?”

9. La Bethlehem cu Abner

162:9.1 (1798.2) În tot cursul săptămânii ce a urmat sărbătorii Tabernacolelor, zeci de credincioşi s-au adunat în Bethania şi au fost instruiţi de cei doisprezece apostoli. Sanhedrinul n-a făcut nimic pentru a tulbura aceste întruniri, deoarece Iisus nu participa la ele; în tot acest timp, el lucra la Betleem cu Abner şi asociaţii lui. În ziua următoare încheierii sărbătorii, Iisus plecase către Bethania şi n-a mai propovăduit la templu pe durata acestei vizite la Ierusalim.

162:9.2 (1798.3) În această epocă, Abner îşi stabilise cartierul său general la Betleem, de unde mulţi dintre ucenici fuseseră trimişi în oraşele Iudeei şi ale Samariei meridionale, şi chiar şi în Alexandria. În cele câteva zile care au urmat sosirii lui, Iisus a desăvârşit cu Abner proiectele destinate consolidării lucrării celor două grupuri de apostoli.

162:9.3 (1798.4) În cursul vizitei sale la sărbătoarea Tabernacolelor, Iisus îşi împărţise aproape în mod egal timpul între Bethania şi Betleem. În Bethania, el a petrecut mult timp cu apostolii săi; în Betleem el i-a instruit îndelung pe Abner şi pe ceilalţi foşti apostoli ai lui Ioan Botezătorul. Acest contact intim este ceea ce i-a făcut în cele din urmă să creadă în el. Aceşti foşti apostoli ai lui Ioan Botezătorul au fost influenţaţi de curajul arătat de Iisus propovăduind public în Ierusalim şi prin înţelegerea simpatică pe care le-a dovedit-o în învăţătura sa privată din Betleem. Sub aceste influenţe, fiecare dintre asociaţii lui Abner a fost făcut să accepte din toată inima, pe deplin şi definitiv, regatul şi tot ceea ce implica această decizie.

162:9.4 (1798.5) Înainte de a părăsi Betleemul pentru ultima dată, Maestrul a luat măsuri ca toţi să i se alăture, uniţi în efortul care trebuia să preceadă sfârşitul carierei sale întru trup. S-a convenit ca Abner şi asociaţii lui aveau să se alăture curând lui Iisus şi celor doisprezece în Parcul Magadanului.

162:9.5 (1798.6) La începutul lui noiembrie, şi conform acestui acord, Abner şi cei unsprezece tovarăşi ai lui s-au aliat cauzei lui Iisus şi a celor doisprezece; ei au lucrat împreună într-o singură organizaţie până în ziua crucificării.

162:9.6 (1798.7) La sfârşitul lui octombrie, Iisus şi cei doisprezece s-au îndepărtat din vecinătatea imediată a Ierusalimului. Duminică 30 octombrie, Iisus şi asociaţii lui au părăsit oraşul lui Efraim, unde se odihniseră în izolare vreme de câteva zile; trecând pe marele drum al malului drept al Iordanului, ai au mers de-a dreptul la Parcul Magadanului, unde au sosit la sfârşitul după-amiezii de miercuri, 2 noiembrie.

162:9.7 (1799.1) Apostolii au fost treptat uşuraţi să-l vadă pe Maestru revenit într-o ţară prietenoasă. Ei au încetat să-l mai preseze să meargă la Ierusalim pentru a proclama evanghelia împărăţiei.





Back to Top