CARTEA URANTIA - Capitolul 157. În Cezareea lui Filip

(UF-RUM-001-2004-1)

CARTEA URANTIA   

Parte IV: Viaţa şi Învăţăturile lui Iisus

Capitolul 157. În Cezareea lui Filip



Capitolul 157. În Cezareea lui Filip

157:0.1 (1743.1) ÎNAINTE de a-i lua cu el pe cei doisprezece pentru o scurtă şedere în vecinătatea Cezareei lui Filip, Iisus convenise, prin intermediul mesagerilor lui David, ca el să traverseze lacul pentru a-şi întâlni familia, la Capernaum, duminică 7 august. Vizita trebuia să aibă loc la şantierul naval al lui Zebedeu, şi David Zebedeu aranjase împreună cu Iuda, fratele lui Iisus, ca familia din Nazaret să fie prezentă toată - Maria şi toţi fraţii şi surorile lui Iisus. Însoţit de Andrei şi de Petru, Iisus s-a dus la întâlnire. Cu siguranţă că Maria şi copiii ei aveau şi ei intenţia de a se duce acolo, dar s-a nimerit că un grup de farisei, ştiind că Iisus era pe partea cealaltă a lacului, în domeniile lui Filip, au decis să îi facă o vizită Mariei pentru a afla pe cât posibil în ce regiune de ţărm se găsea el. Sosirea acestor emisari din Ierusalim a tulburat-o mult pe Maria. Ei au băgat bine de seamă încordarea şi nervozitatea întregii familii, şi de aici au dedus că era de aşteptat ca ei să primească vreo vizită de la Iisus. În consecinţă, ei s-au instalat la Maria, au chemat întăriri şi au aşteptat cu răbdare sosirea lui Iisus. Bineînţeles, aceasta i-a împiedicat efectiv pe toţi membrii familiei să încerce să meargă la vreo întâlnire. În cursul zilei, Iuda şi Rut au încercat de mai mult ori să dejoace vigilenţa fariseilor pentru a-l preveni pe Iisus, dar aceasta a fost în zadar.

157:0.2 (1743.2) De devreme în după-amiază, mesagerii lui David i-au dat de ştire lui Iisus că fariseii îşi aveau tabăra în pragul casei mamei sale; el nu a făcut deci nici o încercare de a-şi vizita familia. Din nou, şi fără vreo vină de o parte sau de alta, Iisus şi familia sa pământeană nu au reuşit să reia contactul.

1. Perceptorul de taxe de la templu

157:1.1 (1743.3) În timp ce Iisus zăbovea cu Andrei şi cu Petru pe malul lacului, lângă şantierul naval, un perceptor de taxe de la templu s-a apropiat de ei, l-a recunoscut pe Iisus şi l-a luat pe Petru deoparte şi i-a zis: „Maestrul tău nu plăteşte taxa de templu?” Petru era gata să fie cuprins de indignare la sugestia că Iisus ar trebui să contribuie la susţinerea activităţilor religioase ale inamicilor lui declaraţi, dar a remarcat o anume expresie pe chipul perceptorului. El a concluzionat, pe drept cuvânt, că perceptorul căuta să îl prindă în flagrant delict de refuz plată a obişnuitei jumătăţi de siclu pentru întreţinerea serviciilor templului din Ierusalim. Prin urmare, Petru a răspuns: „Bineînţeles, Maestrul plăteşte taxa de templu. Tu aşteaptă la poartă, iar eu revin cu suma respectivă.”

157:1.2 (1743.4) Petru vorbise fără chibzuială, căci Iuda, care transporta fondurile lor, era pe partea cealaltă a lacului. Nici Petru, nici fratele lui, nici Iisus nu aduseseră bani cu ei. Ştiind că fariseii îi căutau, le venea greu să se ducă în Betsaida pentru a face rost de fonduri. Când Petru i-a vorbit lui Iisus de perceptor şi i-a zis că îi promisese bani, Iisus i-a spus: „Dacă ai promis, trebuie să plăteşti, dar cu ce te vei ţine tu de promisiunea ta? Vei deveni tu un pescar pentru a-ţi putea onora cuvântul dat? Totuşi, Petrule, în aceste împrejurări, este bine să plătim taxa. Să nu dăm acestor oameni prilej să se simtă ofensaţi de atitudinea noastră. Vom aştepta aici, în timp ce tu mergi să iei barca şi să prinzi peşte cu năvodul. Când îl vei fi vândut în piaţa de acolo, plăteşte perceptorului pentru tustrei.”

157:1.3 (1744.1) Toată această conversaţie fusese auzită de mesagerul secret al lui David, care stătea prin preajmă şi care a făcut semn unui asociat ce pescuia aproape de ţărm să acosteze numaidecât. Când Petru s-a pregătit să urce în barcă pentru a pleca la pescuit, mesagerul şi prietenul lui pescar i-au oferit mai multe coşuri mari cu peşte şi l-au ajutat să le care la negustorul de peşte din preajmă. Acesta a cumpărat captura de peşte şi a plătit pe ea un preţ care, cu un plus oferit de mesagerul lui David, era de ajuns să plătească taxa de templu pentru cei trei oameni. Perceptorul a acceptat taxa şi i-a scutit de amenda pentru întârzierea plăţii, deoarece respectivii fuseseră absenţi din Galileea câtva vreme.

157:1.4 (1744.2) Nu este ciudat că Evangheliile voastre conţin o poveste despre Petru prinzând un peşte în a cărui gură era un siclu. Pe vremea aceea, circulau numeroase poveşti despre descoperirea de comori în gura unor peşti, iar aceste povestiri, aproape miraculoase, erau foarte răspândite. Când Petru s-a dus de acolo, îndreptându-se către barcă, Iisus a observat cu o notă de umor: „Este ciudat că fiul regelui trebuie să plătească tribut; în general străinii sunt cei taxaţi la intrarea lor în curte; dar se cuvine să nu oferim o piatră de încercare autorităţilor. Mergi dară! Poate că vei prinde tocmai peştele care are siclul în gură.” După aceste cuvinte ale lui Iisus şi după reapariţia atât de rapidă a lui Petru cu suma taxei pentru templu, este destul de firesc ca episodul să fi fost ulterior exagerat pentru a deveni miracolul povestit de autorul evangheliei după Matei.

157:1.5 (1744.3) Iisus a aşteptat pe malul lacului cu Andrei şi cu Petru până la apusul soarelui. Mesagerii lui i-au dat de ştire că locuinţa Mariei era supravegheată tot timpul; în consecinţă, la căderea nopţii, cei doisprezece trei oameni au urcat în bărcile lor şi au vâslit încet către coasta orientală a Galileii.

2. În Betsaida-Iulias

157:2.1 (1744.4) Luni 8 august, în vreme ce Iisus şi cei doisprezece apostoli campau în parcul Magadan aproape de Betsaida-Iulias, peste o sută de credincioşi, evangheliştii, grupul de femei şi alte persoane interesate de stabilirea regatului au venit din Capernaum pentru o conferinţă. Aflând că Iisus era acolo, au venit şi mulţi farisei. Între timp, un anumit număr de saduchei se alăturaseră eforturilor fariseilor de a-l prinde pe Iisus în cursă. Înaintea întrevederii private cu credincioşii, Iisus a ţinut o reuniune publică la care au asistat fariseii. Ei l-au sâcâit pe Maestru cu întrebări şi au mai căutat, de altfel, să tulbure reuniunea. Căpetenia turbulenţilor a zis: „Maestre, am vrea ca tu să ne dai un semn al autorităţii tale de a propovădui, şi atunci, când se va produce acest semn, toţi oamenii vor pricepe că tu ai fost trimis de Dumnezeu.” Şi Iisus le-a răspuns: „Seara, voi ziceţi că va fi vreme frumoasă pentru că cerul este roşu. Dimineaţa, voi ziceţi că va fi vreme rea pentru că cerul e roşu şi se lasă norii. Când vedeţi un nor ridicându-se la vest, ziceţi că vor cădea ploi. Când vântul bate dinspre sud, voi să anunţaţi căldură toridă. Cum se face că, ştiind atât de bine să distingeţi aspectul cerului, voi sunteţi atât de complet incapabili să desluşiţi semnele vremurilor? Celor care ar vrea să cunoască adevărul, le-a fost deja dat un semn; dar, unei generaţii ipocrite şi rău intenţionate, nu îi va fi dat nici un semn.”

157:2.2 (1745.1) După ce a vorbit astfel, Iisus s-a retras şi s-a pregătit pentru întrunirea de seară cu discipolii săi. S-a decis la această convorbire să se întreprindă în comun un turneu în toate oraşele şi în toate satele Decapolisului, de îndată ce Iisus şi cei doisprezece vor fi revenit din vizita lor proiectată în Cezareea lui Filip. Maestrul a participat la elaborarea planurilor misiunii în Decapolis, apoi a dat liber asistenţei spunând: „V-am pus în gardă contra drojdiei fariseilor şi a saducheilor. Nu vă lăsaţi înşelaţi de demonstraţia lor de mare erudiţie şi de profundul lor ataşament de formele religiei. Nu vă preocupaţi decât de spiritul adevărului viu şi de puterea adevăratei religii. Nu teama unei religii moarte este cea care vă va salva, ci mai degrabă încrederea voastră într-o experienţă vie a realităţilor spirituale ale regatului. Nu vă lăsaţi nici orbiţi de prejudecăţi, nici paralizaţi de teamă. Nici nu permiteţi respectului faţă de tradiţii să deformeze inteligenţa voastră până într-atâta încât ochii voştri nu mai văd şi urechile voastre nu mai aud. Adevărata religie nu are ca ţel doar să aducă pacea, ci mai degrabă să asigure progresul. Nu poate să fie nici pace în inimă, nici progres în minte dacă nu vă îndrăgostiţi cu toată inima de adevăr, de idealurile realităţilor eterne. Alternativa vieţii şi a morţii vă este pusă înainte - de o parte plăcerile culpabile ale timpului, iar de cealaltă justele realităţi ale eternităţii. Încă de pe acum ar trebui să începeţi să vă eliberaţi din robia fricii şi a îndoielii intrând în noua viaţă de credinţă şi de speranţă. Când vi se nasc în inimă sentimentele servirii faţă de aproapele vostru, nu le înăbuşiţi; când ţâşnesc în inima voastră emoţiile iubirii faţă de aproape, manifestaţi această tendinţă afectivă printr-un ajutor inteligent care satisface nevoile reale ale aproapelui vostru.”

3. Mărturisirea lui Petru

157:3.1 (1745.2) Marţi dimineaţa devreme, Iisus şi cei doisprezece apostoli au plecat din parcul Magadan către Cezareea lui Filip, capitala domeniului tetrarhului Filip. Acest oraş era situat într-o regiune extraordinar de frumoasă. El era aşezat într-o vale pitorească între dealurile de unde Iordanul ieşea dintr-o grotă subterană. La nord, se vedeau bine înălţimile muntelui Hermon, în timp ce urcând pe dealurile din sud, apărea o vedere magnifică asupra amontelui Iordanului şi a Mării Galileii.

157:3.2 (1745.3) În cursul primelor lui experienţe în treburile regatului, Iisus era dus pe muntele Hermon; acum că intra în ultima fază a operei sale, el dorea să se reîntoarcă pe acest loc înalt de încercare şi de triumf. El spera că acolo apostolii ar putea avea o nouă viziune a responsabilităţilor lor şi ar putea dobândi noi forţe pentru iminenta perioadă de încercări. Cum călătoreau ei pe drumul lor, aproape de momentul când treceau prin sudul Apelor Meromului, apostolilor le-a venit să vorbească între ei despre recentele lor experienţe din Fenicia şi de prin alte locuri; ei au povestit despre felul cum fusese primit mesajul lor şi au vorbit despre modul în care îl considerau diferitele populaţii pe Maestrul lor.

157:3.3 (1745.4) În pauza de masă, Iisus a abordat pe neaşteptate, cu cei doisprezece, prima întrebare pe care i-au pus-o vreodată referitoare la el însuşi. El le-a pus această întrebare surprinzătoare: „Ce se zice că sunt eu?”

157:3.4 (1746.1) Iisus petrecuse luni lungi cu instruirea apostolilor asupra naturii şi a caracterului împărăţiei cerurilor; el ştia că venise momentul să le dezvăluie mai mult despre propria sa natură şi despre relaţiile sale personale cu regatul. Atunci, în timp ce era aşezat sub tufele de mur, Maestrul s-a pregătit pentru una dintre cele mai importante discuţii din lunga sa asociere cu apostolii aleşi.

157:3.5 (1746.2) Mai mult de jumătate dintre ei au participat cu răspunsuri la întrebarea pusă. Ei i-au zis lui Iisus că toţi cei doisprezece care îl cunoşteau îl considerau drept un profet sau un om extraordinar; că până şi duşmanii lui se temeau mult de el şi explicau puterile lui acuzându-l de a fi aliat cu prinţul demonilor. Apostolii i-au zis că unii locuitori ai Iudeei şi ai Samariei, care nu îl întâlniseră personal, îl luau drept Ioan Botezătorul reînviat dintre morţi. Petru a explicat că, în mai multe rânduri, diverse persoane, îl comparaseră pe Iisus cu Moise, cu Ilie, cu Isaia şi cu Ieremia. După ce a auzit aceste comentarii, Iisus s-a ridicat, s-a uitat la cei doisprezece aşezaţi în semicerc în jurul lui şi, într-un mod impresionant şi cu intensitate a îndreptat degetul spre ei făcând un gest circular, şi i-a întrebat: „Dar voi, cine ziceţi că sunt eu?” A urmat un moment de tăcere încordată în care cei doisprezece nu l-au scăpat din ochi pe Maestrul lor. Apoi Simon Petru ridicându-se brusc, a exclamat: „Tu eşti Eliberatorul, Fiul Dumnezeului viu.” Şi cei doisprezece s-au ridicat în semn de comun acord arătând, astfel, că Petru vorbeşte pentru ei toţi.

157:3.6 (1746.3) Iisus i-a rugat să se aşeze şi, rămânând încă în picioare înaintea lor, a zis: „Aceasta v-a fost revelat de către Tatăl meu. A venit ceasul când trebuie să cunoaşteţi adevărul despre mine. Dar, deocamdată, vă cer să nu îl spuneţi nimănui. Să plecăm de aici.”

157:3.7 (1746.4) Ei şi-au reluat deci călătoria către Cezareea lui Filip, unde au sosit seara târziu şi s-au oprit la Celsus, care îi aştepta. Apostolii au dormit puţin în noaptea aceea; ei aveau sentimentul că tocmai se produsese un mare eveniment în viaţa lor şi în lucrarea regatului.

4. Vorbind despre regat

157:4.1 (1746.5) De la episodul botezării sale de către Ioan şi al preschimbării apei în vin de la Cana, apostoli aproape că îl acceptaseră, la diverse date, pe Iisus în calitate de Mesia. Pentru scurte perioade, unii dintre ei crezuseră cu adevărat că el era Eliberatorul aşteptat. Dar abia de se năşteau aceste speranţe în inima lor, că Maestrul le şi spulbera prin câteva cuvinte nimicitoare sau printr-o faptă care îi decepţiona. Apostolii fuseseră multă vreme foarte agitaţi din pricina conflictului dintre conceptele despre Mesia aşteptat din mintea lor, şi experienţa asocierii lor extraordinare cu acest om extraordinar, care era aceea din inima lor.

157:4.2 (1746.6) Târziu în dimineaţa acestei zile de miercuri, apostolii s-au adunat în grădina lui Celsus pentru masa de prânz. Aproape toată noaptea şi de la trezirea lor din dimineaţa aceea, Simon Petru şi Simon Zelotul lucraseră cu asiduitate pentru a-i aduce pe fraţii lor la punctul în care vor accepta din toată inima pe Maestru, nu numai în calitate de Mesia, ci şi în calitate de Fiu divin al lui Dumnezeu cel viu. Cei doi Simoni erau aproape de acord asupra aprecierii lor în ceea ce îl priveşte pe Iisus, şi lucrau asiduu pentru a-şi face acceptat pe deplin punctul lor de vedere de către ceilalţi. Cu toate că Andrei a rămas directorul general al corpului apostolic, fratele său, Simon Petru, printr-un comun acord, devenea tot mai mult purtătorul de cuvânt al celor doisprezece.

157:4.3 (1747.1) Ei şedeau toţi în grădină, la amiază, când a apărut Maestrul. Chipurile lor aveau expresii demne şi solemne, şi s-au ridicat cu toţii la apropierea lui. Iisus a destins situaţia printr-un surâs prietenesc şi frăţesc atât de caracteristic pe care îl arbora atunci când discipolii lui îşi luau prea în serios propria lor persoană sau vreun eveniment care se raporta la ei. Cu un gest poruncitor, el le-a făcut semn să se aşeze. Niciodată cei doisprezece nu îl mai întâmpinaseră pe Maestrul lor ridicându-se la sosirea sa, căci luaseră seama la dezaprobarea sa pentru această marcă exterioară de respect.

157:4.4 (1747.2) După ce şi-au luat masa şi s-au lansat în discutarea planurilor pentru următorul lor turneu în Decapolis. Iisus i-a privit deodată în faţă şi le-a zis: „Acum că s-a scurs o zi întreagă de când aţi aprobat declaraţia lui Petru asupra identităţii Fiului Omului, aş vrea să vă întreb dacă încă vă mai menţineţi concluzia.” Auzind aceasta, cei s-au ridicat în picioare, iar Simon Petru a înaintat câţiva paşi către Iisus spunând: „Da, Maestre, ne-o menţinem. Noi credem că tu eşti Fiul Dumnezeului viu.” Şi Petru s-a reaşezat apoi alături de fraţii lui.

157:4.5 (1747.3) Iisus, rămas în picioare, le-a zis atunci celor doisprezece: „Voi sunteţi ambasadorii mei aleşi, dar eu ştiu că în asemenea împrejurări această credinţă nu ar putea fi rezultatul unei simple cunoaşteri umane. Această credinţă este o revelaţie a spiritului Tatălui meu pentru cel mai adânc din sufletele voastre. Aşadar, dacă faceţi această mărturisire prin clarviziunea spiritului Tatălui meu care locuieşte în voi, eu sunt nevoit să proclam că, pe această temelie, voi edifica fraternitatea împărăţiei cerurilor. Pe această stâncă a realităţii spirituale, eu voi clădi templul viu al comunităţii spirituale în realităţile eterne ale împărăţiei Tatălui meu. Toate forţele răului şi oştirile păcatului nu vor prevala contra acestei fraternităţi umane a spiritului divin. În timp ce spiritul Tatălui meu va fi întotdeauna ghidul şi mentorul divin al tuturor celor care se angajează în legăturile acestei comunităţi de spirit, vouă şi succesorilor voştri, eu vă încredinţez acum cheile regatului exterior - autoritatea asupra lucrurilor temporale - factorii sociali şi economici ai acestei asocieri a bărbaţilor şi femeilor ca membri ai împărăţiei.” Din nou, el le-a recomandat să nu zică nimănui deocamdată că el era Fiul lui Dumnezeu.

157:4.6 (1747.4) Iisus începea să aibă încredere în loialitatea şi în integritatea apostolilor săi. Maestrul gândea că, dacă credinţa reprezentanţilor săi aleşi era capabilă să reziste la necazurile pe care le suferiseră recent, ea va putea fără îndoială să suporte asprele încercări care îi aşteptau şi va ieşi intactă din naufragiul aparent al tuturor speranţelor lor. Ei se vor găsi atunci în lumina unei noi dispense şi capabili de a duce o campanie de iluminare a unei lumi cufundate în întuneric. În ziua aceea, Maestrul a început să aibă încredere în credinţa tuturor apostolilor, cu excepţia unuia.

157:4.7 (1747.5) Şi, din ziua aceasta, acest acelaşi Iisus a continuat mereu să clădească acest templu viu pe acelaşi fundament veşnic al filiaţiei sale divine. Oamenii care au devenit astfel în mod conştient fii ai lui Dumnezeu sunt pietrele umane care constituie acest templu viu al filiaţiei care se înalţă în gloria şi în onoarea înţelepciunii şi a iubirii Tatălui etern al spiritelor.

157:4.8 (1747.6) După ce a vorbit astfel, Iisus a poruncit celor doisprezece să se ducă fiecare separat pe dealuri pentru a căuta acolo înţelepciunea, tăria şi indicaţiile spirituale, până la ora mesei de seară. Şi ei au făcut ceea ce Maestrul îi îndemnase să facă.

5. Noul concept

157:5.1 (1748.1) O trăsătură nouă şi esenţială a mărturisirii lui Petru a fost recunoaşterea foarte categorică că Iisus era Fiul lui Dumnezeu, că el era indiscutabil divin. De la botezarea sa şi de la nunta din Cana, apostolii îl consideraseră în mod divers ca fiind Mesia, dar faptul că Mesia ar trebui să fie divin nu făcea parte din conceptul iudaic de eliberator naţional. Iudeii nu propovăduiseră că Mesia ar avea o origine divină; el trebuia să fie „unsul”, dar prea puţin îşi închipuiseră că el este „Fiul lui Dumnezeu”. În cea de-a doua mărturisire, accentul a fost plasat mai mult pe natura combinată a lui Iisus, pe faptul celest că el era Fiul Omului şi Fiul lui Dumnezeu. Pe acest mare adevăr al uniunii naturii umane cu natura divină a declarat Iisus că va clădi împărăţia cerurilor.

157:5.2 (1748.2) Iisus căutase să îşi trăiască viaţa pământească şi să îşi desăvârşească misiunea de manifestare ca Fiu al Omului. Discipolii lui erau înclinaţi să îl considere ca fiind Mesia cel aşteptat. Ştiind că el nu va putea niciodată să împlinească speranţele lor mesianice, el s-a străduit să modifice conceptul lor de Mesia în aşa fel încât să poată răspunde parţial aşteptării lor. Dar a recunoscut acum că acest plan avea prea puţine şanse de a fi dus la bun sfârşit. El a decis deci cu îndrăzneală să le reveleze cel de-al treilea plan al său - de a anunţa în mod deschis divinitatea sa, de a cunoaşte autenticitatea mărturisirii lui Petru şi de a declara direct celor doisprezece că el era Fiul lui Dumnezeu.

157:5.3 (1748.3) Vreme de trei ani Iisus proclamase că el era „Fiul Omului”, şi, în vremea acestor aceiaşi ani, apostolii insistaseră tot mai mult asupra faptului că el era Mesia iudeu cel aşteptat. El a dezvăluit acum că era Fiul lui Dumnezeu şi a ales să clădească împărăţia cerurilor pe conceptul naturii sale combinate de Fiu al Omului şi de Fiu al lui Dumnezeu. El se hotărâse să nu mai facă eforturi ca să îi mai convingă pe apostolii lui că el nu era Mesia. El şi-a propus atunci să le dezvăluie cu îndrăzneală ceea ce este, şi de a nu mai ţine seama de stăruinţa lor de a-l considera ca fiind Mesia.

6. După amiaza următoare

157:6.1 (1748.4) Iisus şi apostolii au mai rămas o zi în casa lui Celsus, aşteptând ca mesagerii lui David Zebedeu să sosească cu bani. În urma scăderii popularităţii lui Iisus în cadrul maselor, veniturile apostolilor se diminuaseră considerabil. La sosirea lor în Cezareea lui Filip, visteria lor era goală. Matei nu voia să îi părăsească pe Iisus şi pe tovarăşii săi, într-un asemenea moment, şi nu avea fonduri disponibile, care să îi aparţină de drept, pe care să le încredinţeze lui Iuda aşa cum o făcuse de atâtea ori în trecut. Totuşi, David Zebedeu prevăzuse această diminuare probabilă a veniturilor şi dăduse instrucţiuni în consecinţă mesagerilor săi. Traversând Iudeea, Samaria şi Galileea, ei trebuiau să servească în calitate de colectori de fonduri destinate apostolilor exilaţi şi Maestrului lor. Şi astfel, în seara aceleiaşi zile, mesagerii au sosit din Betsaida, aducând o sumă suficientă de bani pentru întreţinerea apostolilor până la data când vor reveni pentru a întreprinde turul Decapolisului. Matei spera că la reîntoarcerea lor va fi încasat preţul din vânzarea ultimei sale proprietăţi din Capernaum, şi luase măsuri ca aceste fonduri să fie încredinţate lui Iuda pe cale anonimă.

157:6.2 (1749.1) Nici Petru, nici ceilalţi apostoli nu aveau o concepţie foarte justă asupra divinităţii lui Iisus. Ei nu îşi dădeau seama că începea o nouă epocă în cariera pământească a Maestrului lor, epocă în care învăţătorul-vindecător devenea Mesia potrivit noii concepţii - Fiul lui Dumnezeu. Începând din acel moment, a apărut un nou ton în mesajele Maestrului. Unicul lui ideal de viaţă a fost de aici înainte revelaţia Tatălui, iar ideea unică a învăţăturii lui a fost de a prezenta, universului său, personificarea acestei înţelepciuni supreme comprehensibile doar prin trăirea ei. El venise pentru ca noi să putem cu toţii avea viaţa, să o avem din abundenţă.

157:6.3 (1749.2) Iisus intra acum în cel de-al patrulea şi cel din urmă stadiu al vieţii sale umane în trup. Primul a fost acela al copilăriei lui, anii în care el nu avea decât vag conştiinţa originii sale, a naturii sale şi a destinului său în calitate de fiinţă umană. Al doilea stadiu a fost acela al auto-conştiinţei crescânde din anii adolescenţei şi ai tinereţii sale, în timpul cărora a înţeles mai limpede natura sa divină şi misiunea sa umană; acest al doilea stadiu a luat sfârşit odată cu experienţele şi cu revelaţiile asociate botezului său. Al treilea stadiu al experienţei pământeşti a Maestrului s-a întins de la botezul său, urmat de anii serviciului său de învăţător şi de vindecător, până în ceasul memorabil al confesiunii lui Petru în Cezareea lui Filip; acest al treilea stadiu a înglobat perioada în care apostolii şi discipolii lui imediaţi l-au cunoscut ca Fiu al Omului şi l-au considerat ca fiind Mesia. Cea de-a patra şi ultima perioadă a carierei sale terestre începe aici, în Cezareea lui Filip, şi a durat până la crucificarea sa. Acest stadiu al serviciului său a fost caracterizat de declararea divinităţii sale, şi a inclus lucrările ultimului său an de încarnare. Majoritatea discipolilor lui Iisus încă îl considerau ca fiind Mesia, dar, în cursul celei de-a patra perioade, apostolii l-au cunoscut în calitate de Fiu al lui Dumnezeu. Confesiunea lui Petru a marcat începutul noii perioade de realizare mai deplină a adevărului serviciului său suprem ca Fiu de manifestare pe Urantia şi pentru un întreg univers, precum şi recunoaşterea acestui fapt, cel puţin vag, de către ambasadorii săi aleşi.

157:6.4 (1749.3) Iisus a dat astfel, în viaţa sa, pilda a ceea ce propovăduia el în religia sa: creşterea naturii spirituale prin tehnica progresului viu. Spre deosebire de cei ce l-au urmat, el nu a pus accentul pe lupta neîncetată dintre suflet şi corp. El a propovăduit mai degrabă că spiritul triumfă cu uşurinţă asupra celor două şi aduce în mod efectiv şi folositor o reconciliere într-un mare număr dintre aceste conflicte dintre intelect şi instinct.

157:6.5 (1749.4) De aici înainte, se ataşează o nouă semnificaţie tuturor învăţăturilor lui Iisus. Înaintea de Cezareea lui Filip, el a explicat evanghelia împărăţiei prezentând-o ca fiind învăţătorul lui principal. După Cezareea lui Filip, el nu a apărut numai ca simplu învăţător, ci şi ca reprezentant divin al Tatălui etern, care este centrul circumferinţei acestei împărăţii spirituale. Şi trebuia ca Iisus să facă toate acestea ca fiinţă umană, ca Fiu al Omului.

157:6.6 (1749.5) El se străduise sincer, mai întâi ca învăţător, apoi ca învăţător-vindecător, să îi facă să intre pe discipolii săi în împărăţia spirituală, dar ei nu au acceptat. Iisus ştia bine că misiunea sa terestră nu putea împlini speranţele mesianice ale poporului iudeu; profeţii de odinioară descriseseră un Mesia iremediabil diferit de el. Iisus căuta, ca Fiu al Omului, să stabilească regatul Tatălui, dar discipolii săi nu au vrut să se lanseze în această aventură. Văzând aceasta, Iisus a ales atunci să facă jumătatea din drum pentru ale ieşi în întâmpinare celor doisprezece care credeau în el; procedând astfel, el s-a pregătit făţiş să îşi asume rolul de Fiu de manifestare al lui Dumnezeu.

157:6.7 (1750.1) În consecinţă, apostolii au învăţat multe lucruri noi ascultându-l pe Iisus, în ziua aceea, în grădină. Chiar şi pentru ei, unele dintre aceste afirmaţii au părut ciudate, şi iată câteva dintre aceste frapante declaraţii:

157:6.8 (1750.2) ”De aici înainte, dacă un om vrea să aibă locul său în comunitatea noastră, să îşi asume obligaţiile filiaţiei, şi să mă urmeze. Când nu voi mai fi cu voi, nu vă imaginaţi că lumea vă va trata mai bine decât l-ar fi tratat pe Maestrul vostru. Dacă mă iubiţi, fiţi gata să dovediţi această afecţiune acceptând să faceţi sacrificiul suprem.”

157:6.9 (1750.3) ”Reţineţi bine cuvintele mele: Eu nu am venit să îi chem pe cei drepţi, ci pe păcătoşi. Fiul Omului nu a venit ca să fie îngrijit, ci pentru a îngriji şi pentru a-şi oferi viaţa ca pe un dar pentru toţi. Vă declar că am venit pentru a-i căuta şi a-i găsi pe cei rătăciţi.”

157:6.10 (1750.4) Paragraph 157:6.10 is missing.

157:6.11 (1750.5) ”Încă nu putem proclama făţiş că Fiul Omului este Fiul lui Dumnezeu, dar aceasta v-a fost revelat; de aceea vă vorbesc cu îndrăzneală despre acest mister. Deşi mă înfăţişez vouă sub această formă corporală, eu am venit de la Dumnezeu Tatăl. Înainte ca Avraam să fie, eu sunt. Eu am venit cu adevărat de la Tatăl în această lume aşa cum m-aţi cunoscut, şi vă declar că va trebui ca în curând să părăsesc această lume şi să reiau munca Tatălui meu.”

157:6.12 (1750.6) ”Şi, acum, poate oare credinţa voastră să înţeleagă adevărul acestor declaraţii, după avertismentul meu că Fiul Omului nu va răspunde aşteptării părinţilor voştri potrivit felului în care îl concepeau ei pe Mesia? Regatul meu nu este al acestei lumi. Puteţi voi crede adevărul despre mine ştiind că vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, însă eu nu am nici un loc unde să-mi pun capul?”

157:6.13 (1750.7) ”Totuşi, eu vă zic că Tatăl şi cu mine suntem una. Cine m-a văzut a văzut Tatăl. Tatăl meu acţionează cu mine în toate aceste lucruri şi nu mă va lăsa niciodată singur în misiunea mea, tot aşa cum eu nu vă voi abandona niciodată când veţi merge curând să proclamaţi această evanghelie în lume.”

157:6.14 (1750.8) ”Şi, acum, eu v-am luat deoparte pentru o scurtă perioadă, singuri cu mine, pentru ca voi să puteţi înţelege gloria şi să pricepeţi măreţia vieţii la care v-am chemat: aventura de a stabili, prin credinţă, regatul Tatălui meu în inima oamenilor, de a clădi comunitatea mea de asociere vie cu sufletele tuturor celor care cred în această evanghelie.”

157:6.15 (1750.9) Apostolii au ascultat în tăcere aceste afirmaţii îndrăzneţe şi impresionante; ei erau uluiţi. Apoi s-au dispersat în grupuri mici pentru a discuta cuvintele Maestrului şi a medita asupra lor. Ei mărturisiseră că Iisus era Fiul lui Dumnezeu, dar nu puteau pricepe deplinul înţeles al celor ce fuseseră determinaţi să facă.

7. Dialogurile lui Andrei

157:7.1 (1750.10) În seara aceea, Andrei şi-a propus să aibă nişte dialoguri personale şi aprofundate cu fiecare dintre fraţii lui. Aceste convorbiri au fost folositoare şi încurajatoare cu toţi participanţii, mai puţin cu Iuda Iscariotul. Andrei nu avusese niciodată cu Iuda un contact personal la fel de strâns ca şi cu ceilalţi apostoli; de aceea nici nu acordase, până atunci, vreo importanţă faptului că Iuda nu stabilise niciodată relaţii de deschidere şi confidenţă cu şeful corpului apostolic. Dar, de data aceasta, atitudinea lui Iuda i-a pricinuit o asemenea îngrijorare că, mai târziu în timpul serii, după ce toţi apostolii au adormit, s-a dus să-l găsească pe Iisus, arătându-i cauza neliniştii sale. Maestrul i-a zis: „Nu este greşit, Andrei, că vii să mă consulţi cu privire la acest subiect, dar nu putem face nimic mai mult; continuă numai să acorzi deplină încredere acestui apostol şi nu vorbi fraţilor tăi de discuţia ta cu mine.”

157:7.2 (1751.1) Andrei nu a putut scoate nimic de la Iisus. Existase întotdeauna un sentiment de neînţelegere şi înstrăinare între acest iudeu şi fraţii săi galileeni. Iuda fusese şocat de moartea lui Ioan Botezătorul, profund rănit de bruftuielile Maestrului cu diverse prilejuri, dezamăgit când Iisus a respins sfidarea fariseilor de a le da un semn, deconcertat de refuzul Maestrului de a recurge la manifestări de putere şi, mai recent, deprimat şi uneori abătut de golul din visterie. În plus, lui Iuda îi lipsea stimulul mulţimilor.

157:7.3 (1751.2) Într-o anumită măsură şi în diverse grade, fiecare din ceilalţi apostoli era deopotrivă de afectat de aceste aceleaşi încercări şi necazuri, dar ei îl iubeau pe Iisus. În orice caz, ei trebuit să îl fi iubit mai mult decât o făcea Iuda, căci ei l-au însoţit până la capăt.

157:7.4 (1751.3) Originar din Iudeea, Iuda a luat drept o ofensă personală recentul avertisment al lui Iisus către apostoli de „a nu se încrede în plămădeala fariseilor”; el avea tendinţa de a considera această declaraţie ca pe o aluzie învăluită la el însuşi. Dar marea eroare a lui Iuda era următoarea: în repetate rânduri, când Iisus îi trimitea pe apostolii lui să se roage fiecare de unul singur, Iuda se lăsa pradă unor gânduri de teamă omenească în loc de a intra în comuniune sinceră cu forţele spirituale ale universului; în acelaşi timp, el persista în a hrăni unele îndoieli subtile cu privire la misiunea lui Iisus şi se lăsa pradă tendinţei sale nefericite de a nutri sentimente de răzbunare.

157:7.5 (1751.4) Iisus voia acum să îi ducă pe apostoli cu el la muntele Hermon, unde decisese să inaugureze, ca Fiu al lui Dumnezeu, ce-a de-a patra fază a serviciului său pământesc. Unii dintre apostolii săi asistaseră la botezul său în Iordan şi la debutul carierei sale ca Fiu al Omului, şi el dorea ca unii dintre ei să fie prezenţi şi pentru a auzi din ce autoritate îşi asuma el public rolul nou de Fiu al lui Dumnezeu. În consecinţă, în dimineaţa de vineri, 12 august, Iisus le-a zis celor doisprezece: „Faceţi-vă provizii şi pregătiţi-vă să plecaţi pe muntele pe care îl vedeţi acolo; spiritul îmi cere să merg acolo pentru a primi darurile care îmi vor permite să îmi înfăptuiesc opera pe pământ. Aş vrea să îi duc acolo pe fraţii mei pentru ca şi ei să poată fi întăriţi în vederea unor vremuri grele care îi aşteaptă când vor trece cu mine prin această experienţă.”





Back to Top