CARTEA URANTIA - Capitolul 150. Cel de-al treilea turneu de predicare

(UF-RUM-001-2004-1)

CARTEA URANTIA   

Parte IV: Viaţa şi Învăţăturile lui Iisus

Capitolul 150. Cel de-al treilea turneu de predicare



Capitolul 150. Cel de-al treilea turneu de predicare

150:0.1 (1678.1) DUMINICĂ seara, 16 ianuarie, anul 29, Abner a sosit în Betsaida cu apostolii lui Ioan şi, în ziua următoare, a ţinut o conferinţă comună cu Andrei şi cu apostolii lui Iisus. Abner şi asociaţii lui şi-au stabilit cartierul general în Hebron şi au dobândit obiceiul de a veni periodic în Betsaida pentru conferinţe de genul acesta.

150:0.2 (1678.2) Printre numeroasele chestiuni studiate la această conferinţă comună, a figurat şi practica de a unge bolnavii cu anumite soiuri de uleiuri, odată cu rugăciunile pentru vindecare. Din nou, Iisus a refuzat să participe la discuţie sau să îşi dea părerea cu privire la concluzii. Apostolii lui Ioan întrebuinţaseră întotdeauna ulei de miruire în îngrijirile acordate bolnavilor şi năpăstuiţilor. Ei încercau să impună adoptarea acestei practici ca linie de conduită uniformă pentru ambele grupuri, dar apostolii lui Iisus au refuzat să se lase legaţi printr-o asemenea regulă.

150:0.3 (1678.3) Marţi, 18 ianuarie, aceia dintre evanghelişti, care trecuseră proba, în număr de vreo şaptezeci şi cinci, s-au alăturat celor douăzeci şi patru la Zebedeu acasă, în Betsaida, pentru a se pregăti pentru al treilea turneu de predicare în Galileea; această a treia misiune a durat şapte săptămâni.

150:0.4 (1678.4) Evangheliştii au fost trimişi în misiune în grupuri de câte cinci, în vreme ce Iisus şi cei doisprezece s-au deplasat împreună în cea mai mare parte a timpului. Apostolii umblau doi câte doi ca să îi boteze pe credincioşi, potrivit necesităţilor de moment. Vreme de trei săptămâni, Abner şi asociaţii lui au lucrat odată cu grupul de evanghelişti, dând poveţe şi botezându-i pe credincioşi. Ei au vizitat Magdala, Tiberiada, Nazaret şi toate principalele oraşe şi sate din regiunea centrală şi sudică a Galileii, toate locurile vizitate anterior şi încă multe altele. Acesta a fost ultimul lor mesaj în Galileea, însă nu şi pentru unele regiuni din nordul ţării.

1. Grupul de femei evangheliste

150:1.1 (1678.5) Dintre toate faptele îndrăzneţe înfăptuite de Iisus în legătură cu cariera lui terestră, cea mai stupefiantă a fost anunţul său neaşteptat, din seara de 16 ianuarie: „Mâine dimineaţă, vom selecţiona zece femei care să lucreze în serviciul regatului.” La începutul perioadei de două săptămâni în care apostolii şi evangheliştii aveau să lipsească din Betsaida pentru vacanţele lor, Iisus l-a rugat pe David să îi invite pe părinţii săi înapoi la casa lor şi să trimită mesageri care să convoace, în Betsaida zece femei devotate care slujiseră anterior în administraţia taberei şi în infirmeria din corturi. Toate aceste femei ascultaseră lecţiile date de tinerii evanghelişti, dar niciodată ele sau instructorii lor nu îşi închipuiseră că Iisus ar îndrăzni să trimită şi femei pentru a propovădui evanghelia împărăţiei şi a-i îngriji pe bolnavi. Iată numele acestor zece femei alese şi împuternicite de Iisus: Suzana, fiica fostului cazan al sinagogii din Nazaret; Ioana, soţia lui Cuza intendentul lui Irod Antipa; Elisabeta, fiica unui bogat iudeu din Tiberiada şi din Sepphoris; Marta, sora mai mare a lui Andrei şi Petru; Rahela, cumnata lui Iuda, fratele de sânge al lui Iisus; Nasanta, fiica lui Elman, medicul sirian; Milca, o vară de-a apostolului Toma; Rut, fiica mai mare a lui Matei Levi; Celta, fiica unui centurion roman; şi Agamana, o văduvă din Damasc. Ulterior, Iisus a adăugat alte două femei la grupul acesta - Maria-Magdalena şi Rebeca, fiica lui Iosif din Arimatea.

150:1.2 (1679.1) Iisus le-a autorizat pe aceste femei să îşi stabilească propria organizare şi l-a însărcinat pe Iuda să le procure fonduri pentru a se echipa şi a cumpăra animale de povară. Cele zece au ales-o pe Suzana drept conducător şi pe Ioana ca trezorier. Începând din momentul acela, ele şi-au produs propriile fonduri şi nu au mai recurs niciodată la ajutorul lui Iuda.

150:1.3 (1679.2) Pe vremea aceasta, nu li se permitea femeilor nici chiar să stea în incinta principală a sinagogii; ele erau ţinute în galeria femeilor. A le vedea admise ca învăţătoare autorizate ale noii evanghelii a regatului a fost un eveniment dintre cele mai uluitoare. Misiunea pe care Iisus a încredinţat-o acestor zece femei, selecţionându-le pentru propovăduirea şi pentru slujirea evangheliei, a fost proclamarea emancipării care le elibera pe toate femeile pentru totdeauna; bărbaţii trebuiau să înceteze a le mai considera pe femei ca fiind inferioare lor din punct de vedere spiritual. Acesta a fost un adevărat şoc chiar şi pentru cei doisprezece apostoli. Ei îl auziseră în multe rânduri pe Maestrul lor zicând că: „în împărăţia cerurilor, nu există nici bogat, nici sărac, nici om liber, nici sclav, nici bărbat, nici femeie, ci toţi sunt deopotrivă fiii şi fiicele lui Dumnezeu”. Cu toate acestea, apostolii au fost literalmente cuprinşi de stupoare când Iisus şi-a propus oficial să numească pe aceste zece femei ca învăţătoare religioase, şi chiar să le permită să călătorească cu ei. Toată ţara a fost agitată de modul acesta de acţiune, iar duşmanii lui Iisus au profitat considerabil de această decizie. Dar, peste tot, femeile care credeau în buna vestire au susţinut cu hotărâre pe surorile lor alese şi au aprobat peste tot, fără şovăială, această recunoaştere tardivă a locului femeilor în lucrarea religioasă. Imediat după plecarea Maestrului, apostolii au pus în practică această eliberare a femeilor acordându-le locul care li se cuvenea, cu toate că generaţiile următoare s-au întors la vechile obiceiuri. În toată epoca primitivă a Bisericii creştine, femeile învăţătoare şi îndrumătoare au fost numite diaconiţe, şi au avut parte de o recunoaştere generală. În ciuda faptului că Pavel a acceptat lucrurile acestea în teorie, el nu le-a încorporat niciodată realmente în comportamentul său şi personal i-a venit greu să le pună în practică.

2. Oprirea la Magdala

150:2.1 (1679.3) Când grupul apostolic a plecat către Betsaida, femeile călătoreau la urmă. În timpul conferinţelor ele se aşezau întotdeauna în grup, în faţă şi la dreapta oratorului. În număr tot mai mare, femeile începeau să creadă în evanghelia împărăţiei. Când voiau să aibă o întrevedere personală cu Iisus sau cu vreunul dintre apostoli, aceasta era o pricină de mari dificultăţi şi o nesfârşită stinghereală. Acum, totul era schimbat. Când vreuna dintre credincioase voia să îl vadă pe Maestru sau să discute cu apostolii, ea mergea la Suzana, care punea să fie însoţită de una dintre cele doisprezece evangheliste, cele două ducându-se de îndată la Maestru sau la unul dintre apostolii lui.

150:2.2 (1680.1) În Magdala a fost pentru prima dată când femeile au demonstrat utilitatea lor şi au justificat înţelepciunea de a fi fost alese. Andrei impusese asupra asociaţilor lui reguli mai degrabă stricte pentru cooperarea personală cu femeile, mai ales cu cele de reputaţie dubioasă. Când grupul a ajuns la Magdala, cele zece femei evangheliste au fost libere să intre în casele care adăposteau răul şi să predice direct vestea bună tuturor celor care locuiau acolo. Şi, când îi vizitau pe cei bolnavi, le era posibil, în acordarea îngrijirilor lor, să intre în intimitatea surorilor lor încercate. Ca urmare a eforturilor acestor zece femei (ulterior cunoscute ca cele doisprezece femei) în satul acesta, Maria-Magdalena a fost câştigată pentru regat. Printr-o succesiune de nenorociri, şi ca o consecinţă a atitudinii celor din lumea bună faţă de femeile care comit erori de judecată asemănătoare, această femeie se pomenise într-unul dintre locurile rău famate ale Magdalenei. Marta şi Rachel au fost cele care i-au explicat că porţile regatului erau deschise chiar şi celor ca ea. Maria a crezut vestea cea bună şi a fost botezată în ziua următoare de Petru.

150:2.3 (1680.2) Maria-Magdalena a devenit învăţătoarea cea mai eficientă a evangheliei din grupul celor doisprezece femei evangheliste. Ea a fost aleasă pentru acest serviciu în Iotapata cu Rebeca, la vreo patru săptămâni după convertirea ei. În tot restul vieţii pământeşti a lui Iisus, Maria şi Rebeca şi campaniile lor au continuat să lucreze cu fidelitate şi eficienţă pentru a le ilumina şi înălţa pe surorile lor asuprite. Când se juca şi ultima şi tragica scenă a dramei vieţii lui Iisus, şi deşi toţi apostolii, afară de unul, au fugit, aceste femei au rămas toate de faţă şi nici una dintre ele nu l-a renegat sau trădat.

3. Un sabat în Tiberiada

150:3.1 (1680.3) Slujbele de sabat ale grupului apostolic fuseseră date în grija femeilor de Andrei, la instrucţiunile lui Iisus. Bineînţeles, aceasta însemna că ele nu puteau fi celebrate în sinagogă. Femeile au desemnat-o pe Ioana pentru a veghea la bunul mers al lucrurilor cu acest prilej, iar reuniunea s-a ţinut în sala de banchete a noului palat al lui Irod, care era absent pentru o perioadă de şedere în Iuliada din Pereea. Ioana a citit pasajele din Scripturi privitoare la munca femeilor în viaţa religioasă a Israelului, referindu-se la Miriam, la Debora, la Estera şi la multe altele.

150:3.2 (1680.4) Seara târziu, Iisus a ţinut grupului reunit o memorabilă cuvântare despre „Magie şi Superstiţie”. În vremurile aceasta, apariţia unei stele strălucitoare şi presupuse noi era considerată ca semn că pe Pământ se năştea un om mare. Se observase recent una dintre aceste stele, şi Andreil-a întrebat pe Iisus dacă credinţele acestea erau bine întemeiate. În lungul său răspuns la întrebarea lui Andrei, Maestrul s-a lansat într-o analiză aprofundată a întregului subiect al superstiţiei omeneşti. Expunerea lui Iisus cu acest prilej se poate rezuma, în limbaj modern, după cum urmează:

150:3.3 (1680.5) 1. Orbitele stelelor de pe cer nu au absolut nici o legătură cu evenimentele vieţii omeneşti de pe Pământ. Astronomia este studiată pe drept cuvânt ca o ştiinţă, dar astrologia reprezintă o mulţime de erori superstiţioase care nu îşi au locul în evanghelia împărăţiei.

150:3.4 (1680.6) 2. Examinarea organelor interne ale unui animal abia omorât nu poate revela nimic despre timp, nici despre evenimentele viitoare, nici despre rezultatul afacerilor omeneşti.

150:3.5 (1680.7) 3. Spiritul unui mort nu revine pentru a comunica cu familia sa sau cu foştii săi prieteni aflaţi încă în viaţă.

150:3.6 (1681.1) 4. Amuletele şi relicvele sunt neputincioase în lecuirea bolilor, în împiedicarea dezastrelor sau în influenţarea duhurilor rele. Credinţa în aceste mijloace materiale pentru a acţiona asupra lumii spirituale nu este nimic altceva decât o superstiţie grosolană.

150:3.7 (1681.2) 5. Tragerea la sorţi este poate o metodă bună de aplanare a multor dificultăţi minore, dar nu este o metodă destinată să dezvăluie voinţa divină. Deznodămintele sunt pur şi simplu un rezultat al şansei materiale. Singurul mijloc de comunicare cu lumea spirituală este inclus în înzestrarea spiritului omenirii; acesta este spiritul lăuntric al Tatălui, însoţit de spiritul răspândit al Fiului şi de influenţa omniprezentă a Spiritului Infinit.

150:3.8 (1681.3) 6. Divinaţia, vrăjitoria şi farmecele sunt superstiţii ale unei minţi ignorante, cum sunt şi iluziile de magie. Credinţa în numerele magice, în prezicerile de noroc şi în prevestirile de ghinion este o pură superstiţie lipsită de fundament.

150:3.9 (1681.4) 7. Interpretarea viselor este în mare măsură un sistem fără nici o bază şi superstiţios de speculaţii ignorante şi fanteziste. Evanghelia împărăţiei nu trebuie să aibă nimic în comun cu preoţii prezicători din religia primitivă.

150:3.10 (1681.5) 8. Spiritele binelui şi răului nu pot sălăşlui în simbolurile materiale de lut, de lemn sau de metal. Idolii nu sunt cu nimic mai mult decât materia din care sunt făcuţi.

150:3.11 (1681.6) 9. Practicile făcătorilor de farmece, a prezicătorilor, a magicienilor şi a vrăjitorilor şi-au avut originea în superstiţiile egiptenilor, ale asirienilor, ale babilonienilor şi ale străvechilor canaaniţi. Amuletele şi toate felurile de incantaţii nu servesc la nimic, nici pentru a căpăta protecţia spiritelor bune, nici pentru a îndepărta spiritele bănuite rele.

150:3.12 (1681.7) 10. Iisus a expus şi a condamnat credinţa lor în farmece, în ordalii, în vrăji, în blesteme, în semne, în mătrăgună, în sfori înnodate şi în toate celelalte forme de superstiţie înrobitoare şi pricinuite de ignoranţă.

4. Trimiterea apostolilor doi câte doi

150:4.1 (1681.8) În seara zilei următoare, după ce i-a reunit pe cei doisprezece apostoli ai lui, pe cei ai lui Ioan şi grupul femeilor recent însărcinate cu misiuni, Iisus le-a zis: „Voi vedeţi prin voi înşivă că recolta este îmbelşugată, dar că muncitorii nu sunt mulţi. Deci, să ne rugăm cu toţii la Stăpânul recoltei să trimită şi mai mulţi lucrători pe câmpiile sale. În timp ce voi rămâne aici pentru a-i încuraja şi a-i instrui pe tinerii învăţători, eu aş vrea să îi trimit pe cei bătrâni doi câte doi ca să treacă repede prin toată Galileea predicând evanghelia împărăţiei câtă vreme încă mai pot să facă asta în linişte şi pace.” Apoi a desemnat, după cum urmează, perechile de apostoli pe care dorea să îi trimită în misiune: Andrei şi Petru, Iacob şi Ioan Zebedeu, Filip şi Nataniel, Toma şi Matei, Iacob şi Iuda Alfeu, Simon Zelotul şi Iuda Iscariotul.

150:4.2 (1681.9) Iisus a fixat data când îi va regăsi pe cei doisprezece în Nazaret şi, în clipa despărţirii, a zis: „În cursul acestei misiuni, să nu mergeţi în nici un oraş al Gentililor, nici în Samaria; mergeţi mai degrabă de căutaţi oile pierdute ale casei Israelului. Predicaţi evanghelia împărăţiei şi proclamaţi adevărul salvator că omul este un fiu de Dumnezeu. Amintiţi-vă că discipolul cu greu se poate ridica deasupra maestrului şi că un servitor nu este mai mare decât stăpânul său. Este de ajuns pentru discipol să îl egaleze pe maestrul său şi pentru servitor să devină asemeni stăpânului său. Dacă unii au îndrăznit să îl califice pe maestrul casei drept asociat al lui Belzebut, cu atât mai mult vor considera ei astfel pe oamenii casei sale! Dar voi nu ar trebui să vă temeţi de aceşti duşmani lipsiţi de credinţă. Eu vă declar că nu este nimic secret care nu va fi dezvăluit şi nimic ascuns care nu va fi cunoscut. Ceea ce v-am învăţat în particular, să predicaţi cu înţelepciune în public. Ceea ce v-am destăinuit în casă, urmează să strigaţi la timpul cuvenit de pe acoperişuri. Şi vă zic vouă, prietenilor şi discipolilor mei, nu vă temeţi de cei care pot omorî corpul, dar nu pot să distrugă sufletul; mai degrabă puneţi-vă încrederea în Acela care este în stare să susţină corpul şi să salveze sufletul.

150:4.3 (1682.1) ”Nu se vând două vrăbii pentru un dinar? Totuşi, eu vă declar că nici una dintre ele nu este uitată de Dumnezeu. Nu ştiţi voi că până şi firele de păr din cap vă sunt numărate? Deci nu vă temeţi; voi sunteţi mai valoroşi decât multe vrăbii la un loc. Să nu vă fie ruşine de învăţătura mea; mergeţi şi proclamaţi pacea şi bunăvoinţa, dar nu vă amăgiţi - pacea nu va însoţi întotdeauna predicarea voastră. Eu am venit să aduc pacea pe pământ, dar, când oamenii resping darul meu, urmarea este divizarea şi dezordinea. Dacă toţi membrii unei familii primesc evanghelia împărăţiei, pacea sălăşluieşte cu adevărat în această casă. Însă, dacă unii membrii ai familiei intră în regat, iar alţii îl resping evanghelia, o asemenea divizare nu produce decât amărăciune şi tristeţe. Trudiţi cu sârg ca să salvaţi întreaga familie, de teamă ca nu cumva oamenii să aibă ca duşmani pe membrii propriei lor case. Însă, când veţi fi făcut tot ce vă stă în putere pentru toţi membrii fiecărei familii, vă declar că cel care îşi iubeşte tatăl sau mama mai mult decât această evanghelie nu este vrednic de regat.”

150:4.4 (1682.2) După ce au auzit cuvintele acestea, cei doisprezece s-au pregătit de plecare. Ei nu au mai revenit decât în ziua în care s-au adunat în Nazaret pentru a-l regăsi pe Iisus şi pe ceilalţi ucenici, după cum convenise Maestrul.

5. Ce trebuie să fac pentru a fi salvat?

150:5.1 (1682.3) Într-o seară, la Sunem, după ce apostolii lui Ioan se reîntorseseră la Hebron şi cei ai lui Iisus fuseseră trimişi în misiune câte doi, Maestrul se ocupa de învăţarea unui grup de doisprezece tinere, care lucrau sub îndrumarea lui Iacob şi a grupului de doisprezece femei, când Rahela i-a pus următoarea întrebare: „Maestre, ce trebuie să răspundem atunci când o femeie ne întreabă: Ce trebuie să fac pentru a fi salvată?” Când Iisus a auzit această întrebare, a răspuns:

150:5.2 (1682.4) Când bărbaţii şi femeile vă vor întreba ce trebuie să facă pentru a fi salvaţi, voi să răspundeţi: Credeţi în această evanghelia a regatului, acceptaţi iertarea divină. Recunoaşteţi prin credinţă, spiritul interior al lui Dumnezeu a cărui acceptare vă face fii ai lui Dumnezeu. Nu aţi citit voi în Scripturi pasajele care spun: 'În Domnul stă dreptatea mea şi tăria mea.' Şi, de asemenea, în cele în care Tatăl zice: 'Dreptatea mea este aproape, salvarea mea s-a manifestat şi braţele mele cuprind poporul meu.' 'Sufletul meu se va bucura de iubirea Dumnezeului meu, căci el m-a îmbrăcat cu veşmintele salvării şi m-a acoperit cu mantia dreptăţii sale.' Nu aţi citit voi şi că Tatăl va fi numit 'Domnul dreptăţii noastre'. 'Daţi jos zdrenţele fariseismului şi îmbrăcaţi-l pe fiul meu cu mantia dreptăţii divine şi a salvării veşnice.' Este veşnic adevărat că 'cel just va trăi prin credinţa sa.' Intrarea în regatul Tatălui este în întregime liberă, dar progresul - creşterea în har - este indispensabilă pentru a rămâne acolo.

150:5.3 (1682.5) Salvarea este darul Tatălui, şi este revelată de fiii lui. Acceptarea lui din partea voastră, prin credinţă, face din voi un participant al naturii divine, un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu. Prin credinţă sunteţi justificaţi; prin credinţă sunteţi salvaţi; şi, prin această aceeaşi credinţă, voi înaintaţi veşnic pe drumul desăvârşirii progresive şi divine. Avraam a fost justificat prin credinţă şi făcut conştient de salvare prin învăţăturile lui Melchisedec. De-a lungul tuturor epocilor, această aceeaşi credinţă i-a salvat pe fii oamenilor, dar astăzi, un Fiu a venit de la Tată pentru a face salvarea mai reală şi mai acceptabilă.”

150:5.4 (1683.1) Când Iisus s-a oprit, cei are auziseră aceste cuvinte pline de graţie au fost copleşiţi de o mare bucurie şi, în cursul zilelor următoare, ei au proclamat evanghelia împărăţiei cu o nouă putere şi cu o energie şi un entuziasm reînnoite. Femeile s-au bucurat cu atât mai mult să ştie că erau incluse în ceste planuri de întemeiere a regatului pe Pământ.

150:5.5 (1683.2) Iisus s-a rezumat la a zice: „Nu se poate nici cumpăra salvarea, nici câştiga justeţea. Salvarea este darul lui Dumnezeu şi justeţea este rodul natural al vieţii născute din spirit, viaţa de filiaţie în regat. Voi nu veţi fi salvaţi pentru a fi trăit o viaţă de justeţe; dacă o trăiţi, este aşa mai degrabă pentru că aţi fost deja salvaţi, pentru că aţi recunoscut filiaţia ca dar de la Dumnezeu, iar slujirea în regat ca desfătare supremă a vieţii pământeşti. Când oamenii cred în această evanghelie, care este o revelaţie a bunătăţii lui Dumnezeu, ei sunt determinaţi să se căiască de bună voie de toate păcatele cunoscute. Realizarea filiaţiei este incompatibilă cu dorinţa de a păcătui. Celor care cred în regat le este foame de dreptate şi sete de desăvârşire divină.”

6. Lecţiile de seară

150:6.1 (1683.3) În cursul discuţiilor de seară, Iisus a abordat numeroase subiecte. În tot restul acestui turneu - înaintea reuniunii generale din Nazaret - el a tratat despre „Iubirea de Dumnezeu,”, „Vise şi Viziuni,” „Facerea de rău,” „Smerenie şi Modestie,” „Curaj şi Loialitate,” „Muzică şi Cult,” „Slujire şi Ascultare,” „Orgoliu şi Îngâmfare,” „Legăturile dintre Iertare şi Căinţă,” „Pace şi Perfecţiune,” „Înţelepciune şi Adorare.” Vechii apostoli fiind absenţi, grupurile mai recente de bărbaţi şi de femei participau mai liber la aceste discuţii cu Maestrul.

150:6.2 (1683.4) După ce au petrecut două sau trei zile cu grupul celor doisprezece evanghelişti, Iisus avea să se alăture unui alt grup. Mesagerii lui David îl informau despre locurile de şedere şi despre mişcările tuturor acestor lucrători. O bună parte din timp, femeile îl însoţeau pe Iisus, căci acesta era primul lor turneu. Prin serviciul mesagerilor, fiecare dintre grupuri rămânea pe de-a-ntregul la curent cu progresele generale ale turneului. Primirea de alte noi grupuri era întotdeauna o sursă de încurajare pentru cei care erau dispersaţi şi lucrau separat.

150:6.3 (1683.5) Înainte de despărţirea lor, fusese convenit că cei doisprezece apostoli, evangheliştii şi grupul feminin se vor aduna în Nazaret, vineri 4 martie, pentru a-l regăsi acolo pe Maestru. În consecinţă, din toate părţile Galileii centrale şi meridionale, aceste diverse grupuri de apostoli şi de evanghelişti au început în ziua aceea să se îndrepte către Nazaret. În toiul după-amiezii, cei din urmă sosiţi, Andrei şi Petru, se alăturaseră taberei pregătite de cei dintâi sosiţi şi situate pe înălţimile din nordul oraşului. Aceasta era prima oară când Iisus vizita Nazaretul de la începutul activităţii sale publice.

7. Şederea în Nazaret

150:7.1 (1683.6) În această după-amiază de vineri, Iisus s-a plimbat prin Nazaret fără a atrage nici o atenţie şi fără a fi recunoscut. El a trecut prin faţa casei în care copilărise şi a atelierului de tâmplărie, şi a rămas o jumătate de oră pe dealul pe care îi plăcea atât de mult să meargă în prima lui tinereţe. De la ziua botezării sale de către Ioan în Iordan, niciodată Fiul Omului nu simţise un asemenea flux de emoţii omeneşti stârnite în sufletul său. Coborând de pe dealuri, el a auzit sunetul familiar al trompetei anunţând asfinţitul soarelui, aşa cum îl auzise de atâtea şi atâtea ori pe vremea când creştea în Nazaret. Înainte de întoarcerea în tabără, el a trecut prin sinagoga unde făcuse şcoala şi s-a cufundat în numeroase reminiscenţe din timpul copilăriei sale. La începutul zilei, Iisus îl trimisese pe Toma să se înţeleagă cu liderul sinagogii pentru a putea să predice la slujba din dimineaţa zilei de sabat.

150:7.2 (1684.1) Populaţia Nazaretului nu fusese niciodată reputată pentru pietatea şi justeţea vieţii ei. În cursul anilor, acest sat a fost din ce în ce mai contaminat de normele coborâte ale moralităţii Seforisului, oraşul vecin. În tot timpul tinereţii şi adolescenţei lui Iisus, opinia publică a Nazaretului fusese divizată în ceea ce îl priveşte; ea fusese foarte ofensată de mutarea sa la Capernaum. Locuitorii Nazaretului auziseră vorbindu-se mult de activităţile fostului lor tâmplar, dar erau vexaţi că el nu inclusese niciodată satul său natal în nici unul dintre primele sale turnee de predicare. În adevăr, ei cunoşteau renumele lui Iisus, dar majoritatea cetăţenilor erau iritaţi de faptul că el nu înfăptuise nici una dintre marile lui lucrări în localitatea tinereţii sale. Vreme de luni de zile, oamenii din Nazaret discutaseră mult despre Iisus, şi în ansamblu opinia lor în privinţa lui era defavorabilă.

150:7.3 (1684.2) Maestrul se găsea deci într-o atmosferă clar ostilă şi hipercritică, iar nu într-un climat autentic de reîntoarcere acasă. Dar asta nu era totul. Ştiind că avea să îşi petreacă această zi de sabat în Nazaret şi presupunând că el va predica în sinagogă, duşmanii săi angajaseră un mare număr de oameni grosolani şi bădărani pentru a-l stingheri şi pentru a provoca necazuri în toate chipurile posibile.

150:7.4 (1684.3) Majoritatea prietenilor lui mai vârstnici, inclusiv cazanul puţin senil care fusese profesorul său, erau morţi sau părăsiseră Nazaretul, iar generaţia tânără avea tendinţa de a fi foarte geloasă pe celebritatea lui Iisus. Se uita devotamentul pe care el îl manifestase anterior faţă de familia tatălui său şi era criticată amarnic neglijenţa sa de a-i vizita pe fratele şi pe surorile lui care trăiau în Nazaret. Atitudinea familiei lui Iisus faţă de el contribuise în egală măsură la sporirea acestui sentiment de rea-voinţă al locuitorilor. Iudeii ortodocşi au îndrăznit chiar şi să îl critice pe Iisus pentru a fi mers prea repede în drumul său către sinagogă din această dimineaţă de sabat.

8. Slujba de sabat

150:8.1 (1684.4) Vremea era splendidă în această zi de sabat, şi tot Nazaretul, prieteni şi duşmani, au ieşit ca să asculte discursul din sinagogă al acestui fost cetăţean al oraşului lor. O mare parte a suitei apostolice a trebuit să rămână afară, căci nu era destul loc pentru toţi cei care veniseră să îl audă. Pe când era un flăcău, Iisus luase adesea cuvântul în acest loc de cult. În dimineaţa aceea, în vreme ce şeful sinagogii îi înmâna sulul cu scrieri sacre din care avea să citească lecţia Scripturilor, nici unul dintre auditori nu n-a părut să îşi amintească că acesta era tocmai manuscrisul pe care Iisus îl oferise odinioară acestei sinagogi.

150:8.2 (1684.5) Slujbele din ziua aceasta se celebrau exact în aceeaşi manieră ca pe vreme în care Iisus asistase la ele în copilărie. El a urcat pe estrada oratorilor cu şeful sinagogii, şi slujba a început prin recitarea a două rugăciuni: „Binecuvântat este Domnul, Regele lumii, care formează lumina şi creează întunericul, care face pacea şi creează toate lucrurile; care, în milostenia sa, dă lumină Pământului şi celor ce se află pe el, şi care, în bunătatea sa, zi după zi şi în fiecare zi, reînnoieşte opera creaţiei. Binecuvântat este Domnul Dumnezeul nostru pentru gloria operei mâinilor sale şi pentru luminile dătătoare de lumină pe care le-a creat spre slava sa. Selah. Binecuvântat este Domnul Dumnezeul nostru care a creat luminile.”

150:8.3 (1685.1) După o pauză, asistenţa a reînceput să se roage: „Domnul Dumnezeu nostru ne-a iubit cu o dragoste mare, şi se apleacă asupra noastră cu o milă copleşitoare, el, Tatăl şi Regele nostru, de dragul părinţilor noştri care au avut încredere în el. Tu i-ai învăţat regulile vieţii; ai milă de noi şi învaţă-ne. Luminează-ne ochii asupra legii; fă ca inima noastră să adere la poruncile tale; uneşte inimile noastre pentru a iubi numele tău şi a ne teme de el, şi nu vom fi acoperiţi de ruşine, lume fără de sfârşit. Căci tu eşti un Dumnezeu care pregăteşte salvarea; tu ne-ai ales dintre toate limbile şi naţiunile, şi, în adevăr, tu ne-ai apropiat de marele tău nume - Selah - pentru ca noi să putem slăvi unitatea ta cu dragoste. Binecuvântat să fie Domnul care, în dragostea lui, a ales poporul său Israel.”

150:8.4 (1685.2) Congregaţia a recitat apoi Shema, dictonul credinţei iudaice. Acest ritual consta în repetarea a numeroase pasaje din lege şi arăta că fidelii luau asupra lor jugul împărăţiei cerurilor, precum şi jugul poruncilor de pus în practică zi şi noapte.

150:8.5 (1685.3) A urmat apoi a treia rugăciune: „Este adevărat că tu eşti Iehova, Dumnezeul nostru şi Dumnezeul părinţilor noştri, Regele nostru şi Regele părinţilor noştri; Salvatorul nostru şi Salvatorul părinţilor noştri, Creatorul nostru şi stânca salvării noastre, ajutorul şi eliberatorul nostru. Numele tău există din totdeauna, şi nu există alt Dumnezeu în afară de tine. Cei care au fost eliberaţi au cântat un cântec în numele tău pe ţărmul mării; toţi laolaltă te vor slăvi şi te vor recunoaşte ca Rege, zicând: Iehova va domni veacuri peste veacuri. Binecuvântat este Domnul care salvează Israelul.”

150:8.6 (1685.4) Mai marele sinagogii şi-a luat locul înaintea arcului, sau a cufărului care conţinea scrierile sacre, şi a început să recite cele nouăsprezece elogii, sau binecuvântări. Dar, cu această ocazie, era de dorit să se scurteze slujba pentru a lăsa mai mult timp oaspetelui de onoare pentru discursul său; prin urmare, nu s-au recitat decât primul şi ultimul elogiu. Iată-l pe primul: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul nostru şi Dumnezeul părinţilor noştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isac şi Dumnezeul lui Iacob; marele, puternicul şi teribilul Dumnezeu care arată îndurare şi bunătate, care creează toate lucrurile, care îşi aminteşte de binevoitoarele sale făgăduieli faţă de părinţii noştri şi, de dragul propriului său nume, trimite cu dragoste un salvator copiilor lor. O, Rege, ajutorul nostru, salvatorul nostru şi ocrotitorul nostru! Tu eşti binecuvântat, O, Iehova, pavăza lui Avraam.”

150:8.7 (1685.5) Apoi a urmat ultima binecuvântare: „Revarsă peste Israel, poporul tău, o mare pace eternă, căci tu eşti Regele şi Domnul oricărei păci. Este bine în ochii tăi a da oricând şi în orice ceas binecuvântarea păcii tale Israelului. Fii binecuvântat, tu, Iehova, pentru binecuvântarea păcii pe care tu o împarţi poporului tău, Israel.” Adunarea nu privea la conducător în vreme ce el recita elogiile. El a făcut apoi o rugăciune nerituală, potrivită circumstanţelor; la sfârşitul acestei rugăciuni, toată asistenţa i s-a alăturat lui pentru a zice amin.

150:8.8 (1685.6) După aceea, cazanul a mers către arc, şi a scos de acolo un sul pe care i l-a dat lui Iisus pentru a citi lecţia din Scripturi. Obiceiul voia să fie numite şapte persoane pentru a citi fiecare cel puţin trei versete ale legii, dar, cu acest prilej, s-a renunţat la această practică pentru a permite vizitatorului să citească o lecţie la alegerea sa. Iisus a luat sulul, s-a ridicat şi a început să citească în Deuteronom: „Căci porunca pe care ţi-o dau astăzi nu îţi este ascunsă, şi nu este nici departe de tine. El nu este în ceruri pentru că tu zici: care va urca pentru noi în ceruri şi ne va raporta că putem să-l auzim şi să-l punem în practică? Nu este nici dincolo de mare, pentru că tu zici: care va trece marea pentru a ne aduce porunca şi noi s-o putem auzi şi pune în practică? Nu. Cuvântul vieţii este foarte aproape de tine, şi chiar şi în prezenţa ta şi în inima ta, ca tu să îl poţi cunoaşte şi să îi dai ascultare.”

150:8.9 (1686.1) Când Iisus a terminat de citit din Cartea Legii, a început cu Cartea lui Isaia: „Spiritul Domnului este peste mine, pentru că m-a uns ca să predic veştile bune celor sărmani. El m-a trimis ca să le proclam captivilor eliberarea şi celor orbiţi recăpătarea vederii, ca să îi pun în libertate pe cei care sunt mâhniţi şi să proclam anul favorii Domnului.”

150:8.10 (1686.2) Iisus a închis cartea, i-a înmânat-o şefului sinagogii, ş-a reaşezat şi a început să vorbească poporului zicând mai întâi: Astăzi, aceste Scripturi sunt înfăptuite. Apoi a vorbit vreme de vreun sfert de ceas despre Fiii şi Fiicele lui Dumnezeu. Discursul său a plăcut multora dintre auditorii care s-au minunat de graţia şi de înţelepciunea sa.

150:8.11 (1686.3) Obiceiul cerea ca la sfârşitul ceremoniei oficiale, oratorul să rămână în sinagogă, astfel încât persoanele interesate să îi poată pune întrebări. În consecinţă, în această dimineaţă de sâmbătă, Iisus a coborât pentru a se amesteca cu mulţimea, care se înghesuia ca să îl ia la întrebări. În acest grup se găseau mulţi aţâţători care căutau să semene discordie, şi în jurul grupului circulau oameni josnici care fuseseră plătiţi ca să îi facă necazuri lui Iisus. Mulţi dintre discipolii şi evangheliştii care rămăseseră afară s-au îmbulzit acum pentru a intra în sinagogă şi nu le-a trebuit mult ca să îşi de-a seama că necazurile erau ameninţătoare. Ei au căutat să îl conducă pe Maestru, dar acesta nu a vrut să meargă cu ei.

9. Respingerea de către Nazaret

150:9.1 (1686.4) Iisus s-a pomenit înconjurat în sinagogă de o mulţime de duşmani, şi, ici colo, câte unul dintre discipolii săi. La întrebările grosolane şi la sinistrele ironii, el a răspuns cu o vorbă de umor: „Da, eu sunt fiul lui Iosif; eu sunt tâmplarul, şi nu sunt surprins că îmi amintiţi de proverbul: 'Doctore, vindecă-te pe tine', nici că mă provocaţi să fac în Nazaret ceea ce aţi auzit spunându-se că am înfăptuit în Capernaum. Dar eu vă iau de martori că înseşi Scripturile declară 'că un profet este onorat, dar nu şi în patria sa şi printre ai săi.'”

150:9.2 (1686.5) Dar ei l-au înghesuit, au îndreptat spre el un deget acuzator şi au zis: „Tu te crezi mai bun decât oamenii din Nazaret; tu ne-ai părăsit, dar fratele tău este un muncitor de rând şi surorile tale trăiesc încă printre noi. O cunoaştem pe Maria, mama ta. Astăzi unde sunt toţi aceştia. Auzim lucruri mari puse pe seama ta, dar băgăm de seamă că la întoarcere tu nu mai faci minuni.” Iisus a răspuns: „Eu îi iubesc pe locuitorii oraşului în care am crescut, şi m-aş bucura să vă văd pe toţi intrând în împărăţia cerurilor, dar nu mi-e lăsat mie să hotărăsc înfăptuirea de lucrări ale lui Dumnezeu. Transformările harului se produc ca răspuns la credinţa vie a celor care beneficiază de el.”

150:9.3 (1686.6) Iisus ar fi mânuit gloata cu bonomie şi ar fi dezarmat efectiv pe duşmanii săi, fie ei şi cei mai violenţi, dacă unul dintre apostolii săi, Simon Zelotul, nu ar fi comis o gravă greşeală tactică. Cu ajutorul lui Nahor, unul dintre evangheliştii tineri, Simon adunase, între timp, un grup de prieteni de-ai lui Iisus din mulţime, a luat o atitudine războinică şi le-a dat de înţeles inamicilor lui Iisus să plece de acolo. Iisus îi învăţase de multă vreme pe apostoli că un răspuns blând abate vrajba, dar discipolii săi nu erau obişnuiţi să îl vadă pe instructorul lor preaiubit, pe care îl numeau cu atâta bunăvoinţă Maestrul, tratat cu atâta impoliteţe şi dispreţ. Asta era prea mult pentru ei, aşa că au dat frâu liber resentimentului lor pasional şi vehement, ceea ce nu a făcut decât să stârnească spiritul de răzmeriţă în această adunare nelegiuită şi vulgară. Atunci, sub conducerea unor mercenari, oamenii aceia brutali au pus mâna pe Iisus şi l-au târât afară din sinagogă, spre marginea unei râpe, pe un deal vecin, cu intenţia de a-l împinge în prăpastie pentru a provoca o cădere mortală pe stâncile de jos. Însă, chiar în momentul în care aveau să treacă la faptă, Iisus s-a întors subit cu faţa către răpitori, şi înfruntându-i, şi-a încrucişat liniştit braţele. N-a zis nimic, dar prietenii săi au fost peste măsură de uluiţi să îl vadă înaintând, în timp ce gloata se dădea în lături şi îl lăsa să treacă fără a-l molesta.

150:9.4 (1687.1) Urmat de ucenici, Iisus s-a dus în tabăra lor unde s-a relatat tot episodul. În aceeaşi seară, ei s-au pregătit să plece devreme în dimineaţa zilei următoare către Capernaum, aşa cum le ordonase Iisus. Acest sfârşit tumultuos al celui de-al treilea turneu de predicare a avut un efect de dezmeticire asupra tuturor discipolilor lui Iisus. Ei au început să înţeleagă semnificaţia anumitor învăţături ale Maestrului. Ei s-au deşteptat la noţiunea că regatul nu se va stabili decât prin multă mâhnire şi decepţii amare.

150:9.5 (1687.2) Ei au părăsit Nazaretul duminică dimineaţa, au parcurs rute diferite şi s-au adunat din nou în cele din urmă la Betsaida, către mijlocul zilei, joi, 10 martie. Ei s-au reunit ca un grup cuminţit, serios şi deziluzionat de predicatori ai evangheliei adevărului, şi nu ca o trupă entuziastă de cruciaţi triumfători pregătiţi să cucerească totul.





Back to Top