CARTEA URANTIA - Capitolul 122. Naşterea şi pruncia lui Iisus

(UF-RUM-001-2004-1)

CARTEA URANTIA   

Parte IV: Viaţa şi Învăţăturile lui Iisus

Capitolul 122. Naşterea şi pruncia lui Iisus



Capitolul 122. Naşterea şi pruncia lui Iisus

122:0.1 (1344.1) CU GREU va fi posibil să se explice în profunzime numeroasele motive care au condus la alegerea Palestinei ca ţară de manifestare pentru Mihail, şi în special de ce tocmai familia lui Iosif şi a Mariei a trebuit să fie desemnată drept cadrul imediat al apariţiei acestui Fiu al Dumnezeu pe Urantia.

122:0.2 (1344.2) După studiul raportului special asupra statutului lumilor izolate, pregătit de Melchisedeci, în consultaţie cu Gabriel, Mihail a ales în cele din urmă Urantia ca planetă pentru a-şi îndeplini manifestarea sa finală. În urma acestei decizii, Gabriel a făcut o vizită personală pe Urantia şi, ca o concluzie a studiului său al grupurilor umane şi a examenului său al trăsăturilor caracteristice spirituale, intelectuale, rasiale şi geografice ale lumii şi ale popoarelor ei, el a decis că evreii posedau acele avantaje relative care justificau selectarea lor ca rasă în sânul căreia să se efectueze manifestarea. După ce Mihail a aprobat această decizie, Gabriel a numit şi a trimis în grabă pe Urantia Comisia Familială a celor doisprezece - aleasă dintre personalităţile ordinelor celor mai elevate din univers - căreia i-a fost conferită sarcina de a face o anchetă asupra vieţii familiale iudaice. Când munca acestei comisii a luat sfârşit, Gabriel era pe Urantia şi a primit raportul care desemna trei uniuni în perspectivă ca fiind, după opinia comisiei, deopotrivă de favorabile, ca familie de manifestare, pentru încarnarea proiectată a lui Mihail.

122:0.3 (1344.3) Printre cele trei cupluri desemnate, Gabriel i-a ales personal pe Iosif şi Maria; apoi, el i-a apărut în persoană Mariei şi i-a adus, în acelaşi timp, fericita veste că ea fusese aleasă să devină mama pământeană a copilului de manifestare.

1. Iosif şi Maria

122:1.1 (1344.4) Iosif, tatăl uman al lui Iisus (Iosua ben Iosif), era un evreu dintre evrei: el avea totuşi multe calităţi ereditare rasiale neiudaice, care se altoiseră, cu diverse ocazii, pe arborele său genealogic prin linia feminină a predecesorilor lui. Strămoşii tatălui lui Iisus existau din vremea lui Avraam şi, prin acest venerabil patriarh, îşi aveau obârşia în liniile ascendente străvechi care conduc la sumerieni şi la nodiţi şi, prin triburile meridionale ale anticilor oameni albaştri, până la Andon şi Fonta. David şi Solomon nu erau strămoşi în linie directă ai lui Iosif, al cărui neam nici nu se trăgea direct din Adam. Ascendenţii apropiaţi ai lui Iosif erau artizani - antreprenori, tâmplari, zidari şi fierari. Iosif era el însuşi tâmplar, şi a devenit mai târziu antreprenor. Familia sa aparţinea unei lungi şi ilustre linii de persoane însemnate din popor, înălţate din timp în timp prin apariţia de indivizi excepţionali care se făcuseră remarcaţi în domeniul evoluţiei religiei pe Urantia.

122:1.2 (1345.1) Maria, mama pământeană a lui Iisus, descindea în linie directă dintr-o lungă linie de străbuni excepţionali cuprinzând multe femei, printre cele mai remarcabile din istoria rasială a Urantiei. Deşi Maria a fost o femeie obişnuită a vremurilor şi a generaţiei ei, cu un temperament destul de normal, ea se socotea, printre strămoşii ei, dintre femeile la fel de ilustre ca şi Annon, Tamar, Rut, Bethsabe, Ansie, Cloa, Eva, Enta şi Ratta. Nici o femeie iudee a epocii nu poseda un neam care să aibă în comun strămoşi mai iluştri sau avându-şi obârşii mai promiţătoare. Strămoşii Mariei, ca şi cei ai lui Iosif, erau caracterizaţi prin predominanţa indivizilor viguroşi, dar de nivel mediu, sporadic înălţaţi de numeroase personalităţi excepţionale, care se afirmau în marşul civilizaţiei şi al evoluţiei progresive a religiei. Din punct de vedere rasial, este dificil a o considera pe Maria ca pe o iudee în sensul propriu al cuvântului. Prin cultura şi prin credinţele ei, ea era iudee, însă prin darurile ei ereditare, ea era mai mult un compus de viţe siriene, hitite, feniciene, greceşti şi egiptene; ereditatea ei rasială avea baze mai largi decât cea a lui Iosif.

122:1.3 (1345.2) Dintre toate cuplurile vii din Palestina în momentul în care Mihail îşi pregătea manifestarea, Iosif şi Maria formau combinaţia ideală a vastelor înrudiri rasiale şi a înzestrărilor de personalitate superioare mediei. Planul lui Mihail era acela de a apărea pe pământ ca un om mediu, pentru ca oamenii de rând să-l poată înţelege şi primi favorabil. De aceea, Gabriel a făcut tocmai alegerea unor persoane ca Iosif şi Maria pentru a deveni părinţii de manifestare.

2. Gabriel îi apare Elisabetei

122:2.1 (1345.3) Opera realizată de Iisus în cursul vieţii sale pe Urantia a fost, de fapt, începută de Ioan Botezătorul. Tatăl lui Ioan, Zaharia, aparţinea preoţimii iudee, în vreme ce mama sa, Elisabeta, era membră a ramurii mai prospere a marelui grup familial căruia îi aparţinea şi Maria, mama lui Iisus. Zaharia şi Elisabeta, deşi erau căsătoriţi de mulţi ani, nu aveau nici un copil.

122:2.2 (1345.4) În ultimele zile ale lunii iunie din anul 8 dinaintea erei creştine, cam la trei luni după căsătoria lui Iosif şi a Mariei, Gabriel i-a apărut Elisabetei, într-o zi la amiază, întocmai cum, mai târziu, el şi-a făcut cunoscută prezenţa sa Mariei. Gabriel zise:

122:2.3 (1345.5) ”În timp ce în Ierusalim, soţul tău Zaharia oficiază înaintea altarului, în timp ce poporul adunat se roagă pentru venirea unui eliberator, eu, Gabriel, vin să anunţ că în curând tu vei purta un fiu care va fi precursorul acestui divin Maestru: tu îl vei numi pe fiul tău Ioan. El va creşte consacrat Domnului Dumnezeul tău şi când va fi în floarea vârstei, va bucura inima ta, fiindcă el va întoarce multe suflete către Dumnezeu şi va anunţa totodată venirea tămăduitorului de suflet al poporului tău şi eliberatorul întregii omeniri. Ruda ta, Maria, va fi mama acestui copil al făgăduinţei, iar eu îi voi apărea şi ei.”

122:2.4 (1345.6) Această viziune a speriat-o tare pe Elisabeta. După plecarea lui Gabriel, ea a reflectat mult la această experienţă, meditând îndelung la spusele maiestuosului vizitator, dar ea nu a vorbit despre această revelaţie cu nimeni altul în afară de soţul ei, până la întâlnirea sa ulterioară cu Maria, în anul următor, pe la începutul lui februarie.

122:2.5 (1345.7) Totuşi, vreme de cinci luni, Elisabeta şi-a păstrat secretul chiar şi faţă de soţul ei. Când ea i-a destăinuit despre vizita lui Gabriel, Zaharia a întâmpinat povestea ei cu scepticism şi, timp de săptămâni, el s-a îndoit de realitatea întregii experienţe, neconsimţind să creadă decât pe jumătatea în vizita făcută de Gabriel soţiei sale, până în momentul în care el nu a mai putut pune la îndoială faptul că ea aştepta un copil. Zaharia era foarte nedumerit cu privire la apropiata maternitate a Elisabetei, dar el nu a pus la îndoială integritatea soţiei sale, cu toată vârsta ei înaintată. Nu înainte de a şasea săptămână precedând naşterea lui Ioan, s-a întâmplat că Zaharia, în urma unui vis impresionant, a dobândit întreaga convingere că Elisabeta avea să devină mama unui fiu al destinului, un om însărcinat cu pregătirea căii pentru venirea lui Mesia.

122:2.6 (1346.1) Către jumătatea lui noiembrie, cu opt ani înainte de începutul erei creştine, Gabriel i-a apărut Mariei în timp ce ea lucra în casa ei din Nazaret. Mai târziu, când Maria nu s-a mai îndoit că avea să devină mamă, ea l-a convins pe Iosif să o lase să se ducă în Oraşul lui Iuda, pe dealurile situate la şapte kilometri vest de Ierusalim, pentru a face o vizită Elisabetei. Gabriel le informase pe fiecare dintre cele două viitoare mame de apariţia lui în faţa celeilalte. Ele erau deci nerăbdătoare să se întâlnească, să compare experienţele lor şi să discute despre viitorul probabil al fiilor lor. Maria a rămas trei săptămâni la vara sa îndepărtată. Elisabeta a contribuit mult la consolidarea încrederii Mariei în viziunea lui Gabriel, astfel încât Maria s-a reîntors acasă şi mai amplu devotată vocaţiei de a fi mama copilului destinului, care trebuia atât de curând să se prezinte lumii ca un bebeluş lipsit de apărare, un copil normal şi mediu al tărâmului.

122:2.7 (1346.2) Ioan s-a născut în Oraşul lui Iuda, în ziua de 25 martie a anului 7 dinaintea erei creştine. Zaharia şi Elisabeta s-au bucurat foarte mult că le venise un fiu după cum le promisese Gabriel. În cea de-a opta zi, când au prezentat copilul pentru circumcizie, ei i-au dat oficial pronumele de Ioan, după cum le fusese prescris mai înainte. Deja, un nepot al lui Zaharia plecase în Nazaret, ca purtător al mesajului Elisabetei pentru Maria, anunţând-o că fiul ei se născuse şi că se numea Ioan.

122:2.8 (1346.3) Din cea mai fragedă copilărie a lui Ioan, părinţii lui i-au inculcat judicios ideea că avea să crească şi să devină un şef spiritual şi un maestru al religiei, iar inima lui Ioan era mereu un teren favorabil sugestiilor care erau astfel semănate acolo. Chiar şi în copilăria sa, el putea fi adeseori găsit în templu în timpul perioadelor de slujbă ale tatălui său, şi era extrem de impresionat de semnificaţia a tot ceea ce vedea.

3. Anunţarea făcută Mariei de Gabriel

122:3.1 (1346.4) Într-o seară, către apusul soarelui, înainte ca Iosif să fi intrat în casă, Gabriel îi apăru Mariei lângă o masă joasă de piatră; după ce şi-a revenit din uimire, el îi spuse: „Eu vin la ordinul Celui care este Maestrul meu şi pe care tu trebuie să-l iubeşti şi să-l hrăneşti. Ţie, Maria, îţi aduc veşti bune, căci eu te anunţ că concepţia ta este poruncită de cer,şi la timpul cuvenit vei deveni mama unui fiu; îl vei numi Iosua; el va inaugura împărăţia cerurilor pe pământ şi printre oameni. Să nu vorbeşti despre toate astea decât cu Iosif şi cu Elisabeta, ruda ta căreia eu i-am apărut de asemenea şi care, şi ea, va da naştere unui fiu al cărui nume va fi Ioan. Acela va pregăti calea pentru mesajul de eliberare pe care fiul tău îl va proclama oamenilor cu o mare putere şi cu o profundă convingere. Nu te îndoi de vorbele mele, Maria, căci acest cămin a fost ales ca locuinţă pământeană a copilului destinului. Binecuvântarea mea este cu tine, puterea celor Prea Înalţi te va întări, şi Domnul întregului pământ te va acoperi cu umbra sa.”

122:3.2 (1346.5) Timp de mai multe săptămâni, Maria a meditat în taină în inima sa asupra acestei vizitări. Când fu sigură că aştepta un copil, ea îndrăzni în cele din urmă să-i destăinuiască soţului ei aceste evenimente ieşite din comun. Când Iosif află toate astea, şi cu toate că el a avut mare încredere în Maria, a fost foarte tulburat, şi nu a putut să doarmă timp de mai multe nopţi. La început, Iosif avu îndoieli în legătură cu vizita lui Gabriel. Apoi, când fu aproape convins că Maria auzise realmente vocea şi văzuse forma divinului mesager, el îşi frământa creierii, întrebându-se cum de se puteau întâmpla asemenea lucruri. Cum putea oare un descendent de fiinţe umane să fie un copil al destinului divin? Iosif nu putu rezolva acest conflict de idei până ce, după mai multe săptămâni de chibzuială, Iosif şi Maria au ajuns la concluzia că ei fuseseră aleşi pentru a deveni părinţii lui Mesia, cu toate că iudeii fuseseră departe de a avea conceptul că eliberatorul aşteptat trebuia să fie de natură divină. După ce ajunseră la această concluzie capitală, Maria se grăbi să plece într-o vizită la Elisabeta.

122:3.3 (1347.1) La rândul ei, Maria s-a dus la părinţii ei Ioachim şi Ana. Cei doi fraţi ai ei, cele două surori precum şi părinţii ei au fost întotdeauna foarte sceptici în legătură cu misiunea divină a lui Iisus, deşi în această epocă ei fireşte că nu ştiuseră nimic despre vizita lui Gabriel. Maria i-a mărturisit însă surorii sale, Salomeea, faptul că ea credea că fiul ei era menit să devină un mare maestru.

122:3.4 (1347.2) Anunţul lui Gabriel către Maria a fost făcut în ziua ce a urmat concepţiei lui Iisus, şi acesta a fost singurul eveniment supranatural legat de întreaga experienţă a Mariei constând în a purta şi a aduce pe lume copilul făgăduinţei.

4. Visul lui Iosif

122:4.1 (1347.3) Iosif nu a acceptat ideea că Maria avea să devină mama unui copil extraordinar decât după ce făcuse experienţa unui vis foarte impresionant. În acest vis, i-a apărut un strălucit mesager celest şi i-a zis, printre alte lucruri: „Iosif, eu ţi-am apărut la ordinul Celui care domneşte acum în ceruri; am fost împuternicit să te informez în ceea ce priveşte fiul pe care Maria urmează să îl poarte, şi care va deveni o mare lumină în lumea aceasta. În el va fi viaţa, şi viaţa sa va deveni lumina omenirii. El va veni mai întâi la oamenii din propriul său popor, dar ei cu greu îl vor primi; însă, tuturor celor care îl vor primi, el le va revela faptul că ei sunt copiii lui Dumnezeu.” După această experienţă, Iosif nu s-a mai îndoit niciodată în întregime de istorisirea Mariei cu privire la vizitarea lui Gabriel şi la promisiunea că pruncul care se va naşte va fi un mesager divin pentru lume.

122:4.2 (1347.4) În toate aceste vizite nu se spusese nimic cu privire la casa lui David. Nu se notificase nimic care să dea de înţeles că Iisus va deveni un „eliberator al iudeilor”, nici chiar că el trebuia să fie Mesia cel mult aşteptat. Iisus nu era un Mesia aşa cum îl socotiseră iudeii, ci el era eliberatorul lumii. Misiunea sa era legată de toate rasele şi de toate popoarele, şi nu numai de un grup particular.

122:4.3 (1347.5) Iosif nu era din linia regelui David. Maria avea mai mulţi strămoşi decât Iosif în ramura lui David. Este foarte adevărat că Iosif s-a dus în Betleem, oraşul lui David, ca să se înscrie pentru recensământul roman, dar asta pentru că, şase generaţii mai înainte, străbunul său patern, fiind orfan, fusese adoptat de un anume Zadoc, care descindea direct din David; de aceea, Iosif se socotea şi el ca aparţinând „casei lui David”.

122:4.4 (1347.6) Mai toate pretinsele profeţii mesianice ale Vechiului Testament au fost redactate la mult timp după viaţa pământească a lui Iisus, pentru a i se aplica lui. Vreme de secole, profeţii evrei proclamaseră venirea unui eliberator, iar aceste promisiuni fuseseră interpretate de generaţii succesive ca raportându-se la un nou şef iudeu care va ocupa tronul lui David: se socotea că, prin metodele de reputaţie miraculoasă ale lui Moise, el va încerca să îi stabilească pe iudei în Palestina ca pe o naţiune puternică, liberă de orice dominaţie străină. Mai mult, numeroase pasaje figurative, care apar toate în cuprinsul Scripturilor ebraice, au fost, cu timpul, aplicate pe nedrept misiunii lui Iisus. Multe dintre textele Vechiului Testament au fost deformate în aşa fel încât să pară a se potrivi cu unele episoade din viaţa pământească a Maestrului. Iisus însuşi a tăgăduit o dată public orice legătură cu casa regală a lui David. Chiar şi pasajul „o tânără fată va aduce pe lume un fiu” a fost schimbat în „o virgină va aduce pe lume un fiu”. Echivocul se sprijină în egală măsură pe numeroasele genealogii ale lui Iosif şi ale Mariei, care au fost stabilite după cariera lui Mihail pe pământ. Un mare număr dintre aceste ascendenţe cuprindeau mulţi strămoşi ai Maestrului, dar, în ansamblu, ele nu sunt autentice şi nimeni nu se poate bizui pe exactitatea lor. Prea adesea, primii ucenici ai lui Iisus au cedat tentaţiei de a prezenta străvechile expresii profetice ca aflându-şi împlinirea lor în viaţa Domnului şi Maestrului lor.

5. Părinţii pământeni ai lui Iisus

122:5.1 (1348.1) Iosif era un om cu maniere blânde, extrem de conştient şi în orice lucru, fidel convenţiilor şi practicilor religioase ale poporului său. El vorbea puţin, dar gândea mult. Starea jalnică a poporului evreu îi cauza multă amărăciune. În tinereţea sa, dintre cei opt fraţi şi surori, el fusese mai vesel, dar, în cursul primilor ani ai căsătoriei sale (în timpul copilăriei lui Iisus), el a fost supus la perioade de uşoară descurajare spirituală. Aceste manifestări temperamentale s-au atenuat treptat chiar înaintea morţii sale premature, şi după ce situaţia materială a familiei sale fusese ameliorată de înălţarea sa, de la rangul de tâmplar, la rolul unui antreprenor prosper.

122:5.2 (1348.2) Caracterul Mariei era cu totul opus celui al soţului ei. În general voioasă, ea era foarte rar abătută şi poseda o natură mereu radioasă. Maria se lăsa pradă expresiei libere şi frecvente a sentimentelor ei emoţionale; ea nu a fost niciodată văzută mâhnită până la moartea subită a lui Iosif. Abia îşi revenise din acest şoc, că ea s-a şi afundat în neliniştea şi perplexitatea stârnite în ea de extraordinara carieră a fiului ei mai mare, care s-a derulat atât de rapid sub privirea ei uluită. Însă, în cursul acestei întregi experienţe insolite, Maria a rămas calmă, curajoasă şi destul de prudentă în raporturile ei cu ciudatul şi puţin înţelesul ei fiu mai mare, şi cu fraţii şi surorile lui care au urmat.

122:5.3 (1348.3) Iisus păstra de la tatăl său foarte mult din blândeţea sa excepţională şi din minunata sa comprehensiune plină de simpatie a naturii umane; el moştenise de la mama sa darul lui de mare educator, precum şi imensa sa capacitate de justă indignare. În reacţiile sale emoţionale faţă de anturajul său în timpul vieţii sale adulte, Iisus era uneori, ca şi tatăl său, meditativ şi pios, alteori caracterizat printr-o tristeţe aparentă, dar, cel mai adesea, el mergea înainte în maniera optimistă şi hotărâtă care corespundeau naturii mamei lui. În ansamblu, caracterul Mariei tindea să domine cariera divinului Fiu pe măsură ce acesta creştea şi înainta cu paşi mari în viaţa sa de adult. În unele privinţe, Iisus era un amestec de trăsături de caracter ale părinţilor săi; sub alte aspecte, el prezenta trăsăturile unuia ei în contrast cu cele ale celuilalt.

122:5.4 (1348.4) De la Iosif, Iisus a păstrat stricta sa educaţie în uzanţele ceremoniilor iudaice şi cunoaşterea excepţională a Scripturilor ebraice; de la Maria, el a extras un punct de vedere mai larg asupra vieţii religioase şi o concepţie mai liberală a libertăţii spirituale personale.

122:5.5 (1349.1) Cele două familii ale lui Iosif şi ale Mariei erau foarte instruite pentru vremea lor. Educaţia lui Iosif şi a Mariei depăşea cu mult media pentru epoca lor şi pentru situaţia lor socială. El era un gânditor, ea era o femeie prevăzătoare, înzestrată cu o mare capacitate de adaptare şi cu un simţ practic în îndeplinirea sarcinilor imediate. Iosif era brunet cu ochi negri; Maria era de tip aproape blond cu ochi căprui.

122:5.6 (1349.2) Dacă Iosif ar fi trăit, el ar fi devenit indubitabil un ferm credincios în misiunea divină a fiului său mai mare. Maria oscila între credinţă şi îndoială, foarte mult influenţată de poziţia luată de ceilalţi copii ai ei şi de prietenii şi părinţii ei, însă în cele din urmă ea era mereu întărită în atitudinea ei de amintirea apariţiei lui Gabriel îndată după concepţia copilului.

122:5.7 (1349.3) Maria era o ţesătoare expertă, având o îndemânare peste medie în mai toate artele menajere ale epocii; ea era o bună stăpână a casei şi superior capabilă să creeze un cămin. Iosif şi Maria erau amândoi buni educatori şi au vegheat ca proprii lor copiii să fie foarte versaţi în cunoştinţele timpului lor.

122:5.8 (1349.4) În epoca în care era tânăr, Iosif a fost angajat de tatăl Mariei pentru a construi o anexă la casa sa, şi în momentul când Maria i-a adus lui Iosif o cană cu apă în cursul unei mese de prânz s-a întâmplat că, pentru prima dată, cei doi tineri care erau sortiţi să devină părinţii lui Iisus au început cu adevărat să îşi facă curte.

122:5.9 (1349.5) Iosif şi Maria s-au căsătorit, potrivit datinii iudaice, la domiciliul Mariei, în vecinătatea Nazaretului, când Iosif a avut douăzeci şi unu de ani. Această căsătorie a fost încheiată după o logodnă normală de circa doi ani. Puţin după aceea, ei s-au instalat în noua lor casă din Nazaret, care fusese construită de Iosif cu ajutorul a doi dintre fraţii lui. Această casă era situată la poalele înălţimilor care dominau atât de agreabil ţinutul înconjurător. În această casă special pregătită, tinerii soţi în aşteptarea unui copil se gândeau să întâmpine copilul făgăduinţei, fără a-şi închipui că acest important eveniment din univers avea să survină în Betleemul din Iudeea, în timp ce ei lipseau de la domiciliul lor.

122:5.10 (1349.6) Cea mai mare parte a familiei lui Iosif s-a alăturat învăţăturilor lui Iisus, însă foarte puţini membrii ai familiei Mariei au crezut în el înainte de plecarea sa din această lume. Iosif a înclinat mai mult către conceptul spiritual de Mesia cel aşteptat, însă Maria şi familia ei, în special tatăl ei, se raliau ideii de Mesia ca eliberator temporar şi şef politic. Strămoşii Mariei se identificaseră făţiş cu cauza macabeilor în vremurile pe atunci încă recente.

122:5.11 (1349.7) Iosif a susţinut cu vigoare punctul de vedere oriental sau babilonian al religiei iudaice. Maria se înclina puternic spre interpretarea occidentală sau elenistă a legi şi a profeţilor, care era mai largă şi mai liberală.

6. Căminul din Nazaret

122:6.1 (1349.8) Casa lui Iisus se găsea aproape de înaltele dealuri din partea nordică a Nazaretului, la o oarecare distanţă de izvorul satului, situat în secţiunea estică a oraşului. Familia lui Iisus locuia în cartierele periferice ale oraşului, ceea ce i-a făcut mai uşor tânărului băiat să se bucure de frecventele plimbări la ţară şi să se caţere până în vârful acestor înalte ţinuturi vecine, dealurile cele mai înalte din sudul Galileii, cu excepţia lanţului muntelui Tabor la est şi a dealului lui Nain, care avea aproape aceeaşi altitudine. Casa era situată puţin spre sud şi est faţă de promontoriului sudic al acestui deal, şi aproape la jumătatea drumului dintre poalele sale şi drumul care ducea de la Nazaret la Cana. În afară de ascensiunea dealului, plimbarea favorită a lui Iisus consta în a merge de-a lungul unei cărări înguste care şerpuia pe lângă baza dealului în direcţia nord-est, până în punctul în care ea se reunea cu drumul spre Sepphoris.

122:6.2 (1350.1) Locuinţa lui Iosif şi a Mariei era construită din piatră, şi se compunea dintr-o încăpere cu un acoperiş plat, plus o construcţie anexă pentru a adăposti animalele. Mobilierul consta dintr-o masă joasă de piatră, oale şi vase din pământ ars şi din piatră, un război de ţesut, o lampă, mai multe taburete mici, şi nişte rogojini pentru a dormi pe podeaua de piatră. În curte, lângă anexa animalelor, se găsea adăpostul care acoperea cuptorul şi râşniţa de grâne. Era nevoie de două persoane pentru a face să meargă acest tip de râşniţă, una pentru a măcina şi alta pentru a o alimenta cu grăunţe. Când Iisus era mic, el alimenta adesea râşniţa cu grăunţe, în timp ce mama sa învârtea piatra de moară.

122:6.3 (1350.2) Mai târziu, când familia s-a înmulţit, ei se aşezau cu toţii pe vine pentru a lua masa în jurul mesei de piatră mărite, şi puneau mâncarea în aceeaşi farfurie sau vas comun. Iarna, în timpul mesei de seară, masa era luminată de o mică lampă plată de pământ ars care era umplută cu ulei de măsline. După naşterea Martei, Iosif a adăugat la casă o odaie mare, care a fost utilizată ca atelier de tâmplărie în timpul zilei şi ca o cameră de dormit pe durata nopţii.

7. Călătoria la Bethlehem

122:7.1 (1350.3) În luna martie a anului 8 dinaintea erei creştine (luna în care Iosif şi Maria s-au căsătorit), Cezar Augustus a decretat că toţi locuitorii imperiului roman trebuiau să fie număraţi şi că trebuia să se facă un recensământ de care se puteau servi la îmbunătăţirea prelevării impozitelor. Şi aceasta, împreună cu serioasele dificultăţi interioare ale lui Irod, regele Iudeei, şi cu faptul că iudeii fuseseră întotdeauna foarte ostili oricărei tentative de 'numărare a populaţiei', contribuiseră la întârzierea cu un an a recensământului din regatul iudeu. În tot imperiul roman, acest recensământ a fost efectuat în anul 8 dinaintea erei creştine, dar nu şi în regatul lui Irod din Palestina, unde a avut loc cu un an mai târziu, în anul 7.

122:7.2 (1350.4) Nu era necesar ca Maria să meargă la Betleem pentru înregistrare - Iosif fiind autorizat să-şi înregistreze familia. Dar Maria, care era o persoană aventuroasă şi foarte dinamică, a insistat să-l însoţească. Ea se temea să rămână singură, de frică ca copilul să nu se nască în absenţa lui Iosif; în plus, Betleem nu era departe de Oraşul lui Iuda, iar Maria prevedea posibilitatea unei întâlniri cu ruda sa Elisabeta.

122:7.3 (1350.5) De fapt, Iosif i-a interzis Mariei să-l însoţească, dar a fost inutil; în momentul împachetării hranei pentru călătoria de trei sau patru zile, ea a pregătit porţii pentru două persoane şi a fost gata de plecare. Dar, înainte de a porni efectiv la drum, Iosif fusese de acord cu plecarea Mariei, şi au părăsit voioşi Nazaretul în zorii zilei.

122:7.4 (1350.6) Iosif şi Maria erau săraci şi, cum nu aveau decât un singur animal de povară, Maria, fiind însărcinată, călărea animalul care purta proviziile, în timp ce Iosif mergea pe jos, conducând animalul. Construcţia şi aranjamentul unei case reprezentaseră o serioasă micşorare a resurselor lui Iosif, dat fiind că el trebuia totodată să contribuie la întreţinerea părinţilor lui, tatăl său devenind invalid nu de multă vreme. Astfel încât, acest cuplu iudeu şi-a părăsit umilul său domiciliu în acea dimineaţă din 18 august, anul 7 dinaintea erei creştine, pentru a pleca spre Betleem.

122:7.5 (1351.1) Prima lor zi de călătorie i-a făcut să înconjoare colinele de la poalele muntelui Gilboa, unde ei au campat peste noapte pe malul Iordanului. Ei au făcut multe supoziţii asupra naturii fiului care avea să li se nască, Iosif aderând la conceptul unui Spirit Maestru, iar Maria susţinând ideea unui Mesia iudeu, un eliberator al naţiunii ebraice.

122:7.6 (1351.2) Devreme, în dimineaţa zilei de 19 august, Iosif şi Maria au pornit din nou la drum. Ei şi-au luat masa de seară la poalele muntelui Sartaba, care domina valea Iordanului, şi şi-au continuat călătoria, ajungând în Ierihon, unde s-au oprit pentru a înnopta într-un han la drumul mare, în cartierele mărginaşe ale oraşului. După masa de seară, şi după mai multe discuţii despre asuprirea de către guvernarea romană, despre Irod, despre recensământ şi despre influenţa comparată a Ierusalimului şi a Alexandriei în calitate de centre de studii şi de cultură iudaică, călătorii Nazaret ului s-au retras pentru repausul nocturn. Devreme, în dimineaţa zilei de 20 august, ei şi-au reluat călătoria şi au ajuns la Ierusalim înainte de amiază. Ei au vizitat templul şi şi-au urmat calea pentru a sosi în Betleem în toiul după-amiezii.

122:7.7 (1351.3) Hanul era înţesat; în consecinţă, Iosif a căutat locuinţă la nişte rude îndepărtate, dar toate camerele Betleemului erau pline de lume. Când a revenit la curtea hanului, cineva l-a informat că grajdurile pentru caravane, tăiate în partea laterală a stâncii şi situate dedesubtul hanului, erau golite de animalele lor şi curăţate pentru primirea de clienţi. Lăsând măgarul în curte, Iosif a luat pe umeri sacii cu veştminte şi cu provizii, şi a coborât cu Maria treptele de piatră ce duceau la adăpostul lor. Ei s-au pomenit instalaţi în ceea ce fusese un hambar de cereale, în faţa grajdurilor şi a ieslelor. Foile de cort fuseseră aşternute, şi ei s-au socotit fericiţi că au găsit un adăpost atât de confortabil.

122:7.8 (1351.4) Iosif se gândea să meargă să se înscrie numaidecât, dar Maria era ostenită; ea suferea mult, şi l-a rugat să rămână lângă ea, ceea ce a şi făcut.

8. Naşterea lui Iisus

122:8.1 (1351.5) Toată noaptea, Maria a fost agitată, astfel încât cuplul nu a dormit mult. În zorii zilei, durerile naşterii au început clar, şi, la amiaza zilei de 21 august din anul 7 dinaintea erei creştine, cu ajutorul şi cu generoasa asistenţă a tovarăşilor de călătorie, Maria a dat naştere unui băieţel. Iisus din Nazaret s-a născut pe lume; el a fost învelit în veştmintele pe care Maria le adusese în eventualitatea unui asemenea eveniment, şi culcat într-o iesle vecină.

122:8.2 (1351.6) Copilul făgăduinţei venise pe lume exact în acelaşi fel cu copiii dinainte de şi din ziua aceea. În cea de-a opta zi, după practica iudaică, el a fost circumcis şi numit oficial Iosua (Iisus).

122:8.3 (1351.7) În ziua care a urmat naşterii lui Iisus, Iosif si-a făcut recensământul. Un om, cu care Iosif legase conversaţie cu două zile mai înainte la Ierihon, l-a dus la un prieten bogat care ocupa o cameră la han, şi care s-a declarat fericit să schimbe locuinţa sa cu cea a cuplului din Nazaret. După amiază, ei s-au mutat în han, unde au locuit aproape trei săptămâni, până ce au găsit găzduire la o rudă îndepărtată a lui Iosif.

122:8.4 (1351.8) A doua zi după naşterea lui Iisus, Maria i-a transmis Elisabetei că fiul ei se născuse, şi aceasta i-a răspuns invitându-l pe Iosif să vină la Ierusalim pentru a vorbi cu Zaharia despre toate treburile lor. În săptămâna următoare, Iosif s-a dus la Ierusalim pentru a discuta cu Zaharia. Zaharia şi Elisabeta dobândiseră amândoi convingerea sinceră că Iisus trebuia realmente să devină eliberatorul iudeilor, Mesia, şi că fiul lor Ioan va deveni şeful asistenţilor săi, mâna dreaptă a destinului său. De vreme ce Maria împărtăşea aceleaşi idei, nu a fost greu să îl determine pe Iosif să rămână la Betleem, oraşul lui David, pentru ca Iisus, crescând, să poată deveni succesorul lui David la tronul întregului Israel. În consecinţă, ei au rămas mai bine de un an în Betleem, Iosif făcând în tot acest timp câteva lucrări de tâmplărie.

122:8.5 (1352.1) La prânz, în momentul naşterii lui Iisus, serafimii Urantiei, adunaţi sub ordinele conducătorilor lor, au cântat efectiv imnurile de glorie deasupra ieslei din Betleem, dar aceste rostiri de slăvire nu au fost auzite de urechile omeneşti. Nici un păstor sau nici o creatură muritoare nu au venit să îşi aducă omagiile copilului din Betleem înainte de ziua în care anumiţi preoţi sosind din Ur au fost trimişi din Ierusalim de Zaharia.

122:8.6 (1352.2) Aceşti preoţi din Mesopotamia fuseseră informaţi, cu ceva timp mai înainte, de un ciudat învăţător religios din ţările lor, că avusese un vis în care fusese informat de apariţia viitoare a 'luminii vieţii' pe pământ, sub forma unui nou-născut, şi printre iudei. Aceşti trei învăţători plecară într-acolo, căutând această 'lumină a vieţii'. După mai multe săptămâni de căutări zadarnice în Ierusalim, ei aveau de gând să plece înapoi în Ur, când Zaharia i-a întâlnit şi le-a destăinuit credinţa sa că Iisus era obiectul căutării lor; el i-a trimis la Betleem, unde au găsit bebeluşul şi au lăsat darurile lor Mariei, mama sa pământeană. Copilul avea aproape trei săptămâni în timpul vizitei lor.

122:8.7 (1352.3) Aceşti oameni înţelepţi nu au văzut nici o stea pentru a se orienta către Betleem. Frumoasa legendă a stelei Betleemului a luat naştere după cum urmează: Iisus se născuse pe 21 august la amiază, în anul 7 dinaintea erei creştine. Or, în ziua de 29 mai a aceluiaşi an 7, avusese loc o extraordinară conjuncţie a lui Jupiter şi a lui Saturn în constelaţia Peştilor. Este un fapt astronomic remarcabil că conjuncţii similare s-au produs pe 29 septembrie şi pe 5 decembrie din acelaşi an. Pe baza acestor evenimente excepţionale, dar absolut naturale, zeloşii bine intenţionaţi ai generaţiilor următoare au construit atrăgătoarea legendă a stelei Betleemului, care conducea Magii la ieslea unde l-au văzut şi l-au adorat pe copilul nou-născut. Inteligenţele Orientului şi ale Orientului Mijlociu se delectau cu poveştile cu zâne şi ţeseau continuu astfel de mituri admirabile în jurul vieţii şefilor lor religioşi şi al eroilor lor politici. În absenţa tiparului, când cea mai mare parte a cunoştinţelor umane se transmitea pe cale orală de la o generaţie la următoarea, era foarte uşor ca miturile să devină tradiţii, şi ca tradiţiile să fie în cele din urmă acceptate ca fapte.

9. Prezentarea la templu

122:9.1 (1352.4) Moise îi învăţase pe iudei că fiecare fiu prim-născut aparţinea Domnului, dar că acei copii, în loc de a fi sacrificaţi după cum era datina printre naţiunile păgâne, puteau să aibă viaţa salvată dacă părinţii lor voiau să-i răscumpere plătind cinci shekeli oricărui preot autorizat. Exista de asemenea o ordonanţă mozaică care decreta că după o anumită perioadă de timp, o mamă trebuia să se prezinte la templu pentru purificare (sau să facă prin altcineva sacrificiul adecvat). Era obiceiul de a se îndeplini aceste două ceremonii în acelaşi timp. În consecinţă, Iosif şi Maria s-au dus în persoană la templu, în Ierusalim, pentru a-l prezenta pe Iisus preoţilor, pentru a efectua răscumpărarea, şi totodată pentru a face sacrificiul adecvat pentru a asigura Mariei purificarea ceremonială a pretinsei murdării de pe urma naşterii.

122:9.2 (1353.1) Două personaje având un caracter remarcabil se plimbau constant în curtea templului, Simion, un cântăreţ, şi Ana, o poetă. Simion era iudeean, dar Ana era galileeană. Cei doi îşi ţineau frecvent tovărăşie şi erau intimii preotului Zaharia, care le încredinţase secretul despre Ioan şi Iisus. Simion şi Ana doreau amândoi cu ardoare venirea lui Mesia, iar încrederea lor în Mesia i-a făcut să creadă că Iisus era eliberatorul aşteptat de poporul iudeu.

122:9.3 (1353.2) Zaharia ştia în ce zi trebuiau să vină Iosif şi Maria la templu cu Iisus, şi convenise dinainte cu Simion şi cu Ana că el le va ridica mâna în semn de salut, la trecerea procesiunii primilor-născuţi, pentru a-l indica pe Iisus.

122:9.4 (1353.3) Pentru această ocazie, Ana scrisese un poem pe care Simion s-a apucat să-l cânte, spre mai marea uluire a lui Iosif, a Mariei şi a tuturor celor care erau adunaţi în curţile templului. Iată imnul lor care celebra răscumpărarea fiilor prim-născuţi:

122:9.5 (1353.4) Binecuvântat fie Domnul, Dumnezeul Israelului,

122:9.6 (1352.5) Căci el ne-a vizitat, şi şi-a răscumpărat poporul.

122:9.7 (1353.6) El a înălţat un corn al salvării pentru fiecare dintre noi

122:9.8 (1353.7) În casa servitorului său David.

122:9.9 (1353.8) Potrivit celor zise prin gura sfinţilor săi profeţi -

122:9.10 (1353.9) El ne va elibera de duşmanii noştri şi de mâna tuturor celor care ne urăsc;

122:9.11 (1353.10) Pentru a arăta îndurare părinţilor noştri şi a reaminti sfânta sa alianţă -

122:9.12 (1353.11) Jurământul prin care s-a legat lui Avraam tatăl nostru

122:9.13 (1353.12) Că ne va îngădui, după eliberarea din mâinile duşmanilor noştri,

122:9.14 (1353.13) Să-l servim fără frică,

122:9.15 (1353.14) În sfinţenie şi în dreptate înaintea lui în toate zilele vieţii noastre.

122:9.16 (1353.15) Da, şi tu, copil al făgăduinţei, tu vei fi numit profetul celui Preaînalt;

122:9.17 (1353.16) Căci tu vei merge în faţa Domnului pentru a stabili împărăţia sa,

122:9.18 (1353.17) Să dai de ştire despre mântuire poporului său

122:9.19 (1353.18) În iertarea păcatelor lui.

122:9.20 (1353.19) Bucuraţi-vă în blânda îndurare a Dumnezeului nostru, Pentru că sursa de lumină din înalt ne-a vizitat acum

122:9.21 (1353.20) Pentru a-i ilumina pe cei care se menţin în întunericul şi în umbra morţii,

122:9.22 (1353.21) Pentru a îndruma paşii noştri pe căile păcii.

122:9.23 (1353.22) Şi acum lasă-l pe servitorul tău să plece în pace, O Doamne, potrivit cuvântului tău,

122:9.24 (1353.23) Căci ochii mei au văzut mântuirea ta

122:9.25 (1353.24) Pe care tu ai pregătit-o în faţa tuturor popoarelor,

122:9.26 (1353.25) O lumină pentru a-i ilumina chiar şi pe gentili

122:9.27 (1353.26) Şi gloria poporului tău Israel.

122:9.28 (1353.27) Pe drumul de întoarcere la Betleem, Iosif şi Maria au fost tăcuţi - tulburaţi şi copleşiţi de o teamă respectuoasă. Maria era foarte tulburată de salutul de bun rămas al Anei, bătrâna preoteasă, iar Iosif nu era de acord cu efortul prematur de a face deja din Iisus Mesia cel aşteptat de poporul iudeu.

10. Faptele lui irod

122:10.1 (1353.28) Iscoadele lui Irod nu stăteau degeaba. Când ei i-au dat seamă despre vizita preoţilor din Ur la Betleem, Irod i-a convocat pe aceşti caldeeni înaintea lui. El i-a chestionat cu stăruinţă pe aceşti înţelepţi despre noul „rege al iudeilor”, dar ei nu prea i-au dat satisfacţie, explicând că pruncul fusese născut de o femeie care venise cu soţul ei la Betleem pentru recensământ. Irod nu era mulţumit de acest răspuns. El i-a trimis cu o pungă de bani şi le-a poruncit să găsească copilul, pentru ca şi el să meargă să-l adore de vreme ce ei declaraseră că împărăţia sa trebuia să fie spirituală, şi nu temporală. Înţelepţii nemairevenind, Irod a devenit bănuitor. În vreme ce el frământa aceste lucruri în mintea sa, informatorii lui au revenit şi i-au făcut un raport complet asupra recentelor incidente survenite la templu: ei i-au adus o copie a anumitor părţi din cântecul lui Simion care fusese cântat la ceremonia răscumpărării lui Iisus. Ei nu se gândiseră să îi urmărească pe Iosif şi pe Maria. Irod s-a înfuriat foarte tare pe agenţii săi, incapabili să îi spună unde dusese cuplul copilul. El a trimis atunci nişte anchetatori însărcinaţi să îi depisteze pe Iosif şi pe Maria. Ştiind că Irod urmărea familia nazareeană, Zaharia şi Elisabeta au rămas departe de Betleem. Băieţelul a fost ascuns la părinţii lui Iosif.

122:10.2 (1354.1) Iosif se temea să caute de lucru, iar slabele lui economii scădeau rapid. Chiar şi în momentul ceremoniei de purificare din templu, Iosif s-a considerat destul de sărac pentru a limita la doi tineri porumbei ofranda Mariei, după cum poruncise Moise pentru purificarea mamelor nevoiaşe.

122:10.3 (1354.2) Când după mai mult de un an de căutări, spionii lui Irod nu l-au găsit pe Iisus, şi cum se presupunea că bebeluşul era încă ascuns în Betleem, Irod a pregătit un decret poruncind scotocirea sistematică a tuturor caselor din Betleem şi omorârea tuturor băieţeilor având vârsta sub doi ani. În felul acesta, Irod spera să se asigure că copilul sortit să devină „regele iudeilor” va fi exterminat. Astfel că şaisprezece băieţei au pierit într-o zi în Betleemul Iudeii. Dar intriga şi moartea, chiar şi în familia sa apropiată, erau lucruri foarte frecvente la curtea lui Irod.

122:10.4 (1354.3) Masacrul acestor copii a avut loc către mijlocul lui octombrie din anul 6 dinaintea erei creştine, în vreme ce Iisus avea vârsta cu puţin peste un an. Însă chiar şi printre ataşaţii de la curtea lui Irod erau oameni care credeau în venirea lui Mesia, iar unul dintre aceştia, aflând de ordinul de masacrare a băieţeilor din Betleem, s-a pus în legătură cu Zaharia care, la rândul lui, a trimis un mesager la Iosif şi, în noaptea dinaintea masacrului, Iosif şi Maria au părăsit Betleemul cu copilul pentru a se duce în Alexandria din Egipt. Ei au mers în Alexandria cu fondurile procurate de Zaharia, iar acolo Iosif şi-a reluat meseria, în timp ce Iisus şi Maria locuiau la nişte rude înstărite ale familiei lui Iosif. Ei au stat în Alexandria vreme de doi ani întregi, şi nu s-au reîntors în Betleem decât după moartea lui Irod.





Back to Top