CARTEA URANTIA - Capitolul 116. Atotputernicul suprem

(UF-RUM-001-2004-1)

CARTEA URANTIA   

Parte III: Istoria Urantiei

Capitolul 116. Atotputernicul suprem



Capitolul 116. Atotputernicul suprem

116:0.1 (1268.1) DACĂ omul ar recunoaşte că Creatorii săi - supervizorii imediaţi - sunt finiţi, fiind în acelaşi timp divini, şi că Dumnezeul timpului şi al spaţiului este o Deitate în evoluţie şi neabsolută, contradicţiile inegalităţilor temporale vor înceta să mai fie profunde paradoxuri religioase. Credinţa religioasă nu ar mai fi prostituată pentru a spori suficienţa celor avuţi, şi a servi doar la încurajarea unei resemnări stoice în nefericitele victime ale privaţiunilor sociale.

116:0.2 (1268.2) Când se examinează distinsa perfecţiune a sferelor Havonei, este atât rezonabil, cât şi logic să crezi că ele au fost făcute de un Creator perfect, infinit şi absolut. Cu aceeaşi raţiune şi cu aceeaşi logică, orice persoană onestă, observând tumultul, imperfecţiunile şi nedreptăţile Urantiei ar fi forţată să conchidă că lumea voastră a fost făcută şi se găseşte condusă de Creatori subabsoluţi, preinfiniţi şi altfel decât perfecţi.

116:0.3 (1268.3) Creşterea experienţială implică o asociere între creatură şi Creator - Dumnezeu şi omul în asociere. Creşterea este semnul distinctiv al Deităţii experienţiale: nu a existat nici o creştere a Havonei; Havona există şi a existat întotdeauna; este un univers existenţial ca şi Dumnezeii eterni care sunt sursa sa. În schimb, creşterea caracterizează marele univers.

116:0.4 (1268.4) Atotputernicul Suprem este o Deitate vie şi evoluândă de putere şi de personalitate. Domeniul său prezent, marele univers, este de asemenea un tărâm în creştere a puterii şi personalităţii. Destinul Atotputernicului Suprem este perfecţiunea, însă experienţa sa prezentă înglobează elementele de creştere şi de statut incomplet.

116:0.5 (1268.5) Fiinţa Supremă îşi exercită mai întâi funcţiunile în universul central în calitate de personalitate spirituală, iar apoi în marele univers în calitate de Dumnezeu Atotputernicul, o personalitate a puterii. Funcţiunea următoare a Supremului, în universul principal, este actualmente latentă şi nu există decât sub forma unui potenţial mental necunoscut. Nimeni nu ştie exact ce va revela această a treia dezvoltare a Fiinţei Supreme. Unii cred că în momentul în care suprauniversurile vor fi ancorate în lumină şi în viaţă, Supremul va opera începând de la Uversa ca suveran atotputernic şi experienţial al marelui univers, extinzându-şi în acelaşi timp puterea ca super-atotputernic al universurilor exterioare. Alţii îşi închipuie că al treilea stadiu al Supremaţiei va implica al treilea nivel de manifestare al Deităţii. În realitate, nici unul dintre noi nu ştie nimic despre aceasta.

1. Mintea Supremă

116:1.1 (1268.6) Experienţa personalităţii fiecărei creaturi evoluânde este o fază de experienţă a Atotputernicului Suprem. Aservirea inteligentă a fiecărui segment fizic de supraunivers face parte din controlul crescând al Atotputernicului Suprem. Sinteza creativă de putere şi de personalitate este o parte a impulsului creativ al Minţii Supreme; ea este, de asemenea, însăşi esenţa creşterii evolutive a unităţii în Fiinţa Supremă.

116:1.2 (1269.1) Mintea Supremă are drept funcţie unirea atributelor de putere şi de personalitate ale Supremaţiei. Rezultatul evoluţiei desăvârşite a Atotputernicului Suprem va fi o Deitate unificată şi personală - şi nu o asociere de atribute divine vag coordonate. Într-o perspectivă mai largă, nu va fi nici un Atotputernic în afara Supremului, nici vreun Suprem în afara Atotputernicului.

116:1.3 (1269.2) Pe toată durata vârstelor evolutive, potenţialul de putere fizică al Supremului este cuvenit celor Şapte Directori Supremi ai Puterii, iar potenţialul său mental se află în cei Şapte Spirite Principale. Mintea infinită este funcţiunea Spiritului Infinit. Mintea cosmică este slujirea celor Şapte Spirite Principale. Mintea Supremă este pe cale de actualizare în coordonarea marelui univers şi în asocierea funcţională cu revelaţia şi realizarea Dumnezeului cel Septuplu.

116:1.4 (1269.3) Mintea din spaţiu-timp, mintea cosmică, funcţionează diferit în cele şapte suprauniversuri, dar ea este coordonată în Fiinţa Supremă printr-o tehnică necunoscută de asociere. Supracontrolul Atotputernic al marelui univers nu este exclusiv fizic şi spiritual. În cele şapte suprauniversuri, el este în principal material şi spiritual, dar acolo se întâmpină şi fenomene ale Supremului care sunt atât intelectuale, cât şi spirituale.

116:1.5 (1269.4) Noi ştim chiar şi mai puţin despre mintea Supremaţiei decât despre orice alt aspect al acestei Deităţi în evoluţie. Mintea sa este incontestabil activă în tot marele univers şi se crede că ea are un destin potenţial care cuprinde vaste funcţiuni în universul principal. Orice ar fi, noi nu cunoaştem acest lucru: în timp ce fizicul poate să atingă o creştere completă şi spiritul poate să ajungă la perfecţiunea dezvoltării sale, mintea nu încetează niciodată să progreseze - aceasta este tehnica experienţială a progresului fără sfârşit. Supremul este o Deitate experienţială, şi nu ajunge niciodată să îşi desăvârşească înfăptuirea sa mentală.

2. Atotputernicul şi Dumnezeu Septuplul

116:2.1 (1269.5) Apariţia prezenţei puterii universale a Atotputernicului coincide cu apariţia înalţilor creatori şi controlori ai suprauniversurilor evolutive pe scena acţiunii cosmice.

116:2.2 (1269.6) Dumnezeu Supremul îşi trage de la Trinitatea Paradisului atributele lui de spirit şi de personalitate, dar el îşi actualizează puterea în acţiunile Fiilor Creatori, ale Străvechilor de Zile şi ale Maeştrilor Spirite, ale căror acte colective sunt sursa puterii sale crescânde în calitate de suveran atotputernic pe lângă cele şapte suprauniversuri şi în cele şapte suprauniversuri.

116:2.3 (1269.7) Deitatea Necalificată a Paradisului este incomprehensibilă creaturilor în evoluţie ale timpului şi spaţiului. Eternitatea şi infinitatea implică un nivel de realitate al deităţii pe care creaturile spaţio-temporale nu îl pot înţelege. Infinitatea deităţii şi suveranitatea absolută sunt inerente Trinităţii Paradisului, iar Trinitatea este o realitate situată oarecum dincolo de comprehensiunea muritorilor. Creaturile spaţio-temporale trebuie să aibă origini, relativităţi şi destine pentru a pricepe relaţiile universale şi pentru a înţelege valorile semnificative ale divinităţii. De aceea Deitatea Paradisului atenuează şi califică în mod şi mai diferit personalităţile extraparadisiace ale divinităţii, şi aduce astfel în existenţă Creatorii Supremi şi asociaţii lor; aceştia duc lumina vieţii din ce în ce mai departe de sursa Paradisiacă, până ce ea găseşte cea mai îndepărtată şi mai frumoasă expresie a sa în viaţa pământească a Fiilor de consacrare de pe lumile evolutive.

116:2.4 (1270.1) Aceasta este originea Dumnezeului cel Septuplu, ale cărui nivele succesive sunt întâmpinate de omul muritor în ordinea următoare:

116:2.5 (1270.2) 1. Fiii Creatori (Spiritele Creative).

116:2.6 (1270.3) 2. Cei Îmbătrâniţi de Zile.

116:2.7 (1270.4) 3. Cele Şapte Spirite Principale.

116:2.8 (1270.5) 4. Fiinţa Supremă.

116:2.9 (1270.6) 5. Autorul Comun.

116:2.10 (1270.7) 6. Fiul Etern.

116:2.11 (1270.8) 7. Tatăl Universal.

116:2.12 (1270.9) Primele trei nivele sunt Creatorii Supremi, ultimele trei sunt Deităţile Paradisului. Supremul intervine întotdeauna ca o personalizare spiritual-experienţială a Trinităţii Paradisului şi ca focar experienţial al puterii atotputernice evolutive a copiilor creatori ai Deităţilor ale Paradisului. Fiinţa Supremă este revelaţia maximă a Deităţii în cele şapte suprauniversuri pentru prezenta vârstă a universului.

116:2.13 (1270.10) Tehnica logicii muritorilor ar putea face să se creadă că reunificarea experienţială a actelor colective ale primelor trei nivele ale Dumnezeului Septuplu echivalează cu nivelul Deităţii Paradisului, dar nu este astfel. Deitatea Paradisului este Deitatea existenţială. Creatorii Supremi, în divina lor unitate de putere şi de personalitate, constituie şi exprimă un nou potenţial de putere al Deităţii experienţiale. Iar acest potenţial de putere de origine experienţială îşi găseşte inevitabil şi ineluctabil uniunea cu Deitatea experienţială provenită din Trinitate - Fiinţa Supremă.

116:2.14 (1270.11) Dumnezeu Supremul nu este Trinitatea Paradisului; el nu este nici unul singur, nici totalul Creatorilor suprauniversal, ale căror activităţi funcţionale sintetizează efectiv puterea lui atotputernică în evoluţie. Dumnezeu Supremul îşi are originea în Trinitate, dar el nu devine manifest creaturilor evolutive, ca personalitate de putere, decât prin funcţiunile coordonate ale primelor trei nivele ale Dumnezeului cel Septuplu. Atotputernicul Suprem devine acum un fapt în timp şi spaţiu, graţie activităţilor Personalităţilor Creatoare Supreme, tot aşa cum, în eternitate, Autorul Comun coexistă instantaneu prin voinţa Tatălui Universal şi a Fiului Etern. Aceste fiinţe ale primelor trei nivele ale lui Dumnezeu Septuplu sunt chiar natura şi sursa puterii Atotputernicului Suprem; de aceea, ele trebuie întotdeauna să însoţească şi să susţină actele sale administrative.

3. Atotputernicul şi Deitatea Paradisului

116:3.1 (1270.12) Deităţile Paradisului nu se mărginesc să acţioneze direct în întregul marele univers prin circuitele lor de gravitaţie; ele operează deopotrivă prin diverşii lor agenţi şi prin alte manifestări precum:

116:3.2 (1270.13) 1. Focalizările mentale ale celei de-a Treia Surse-Centru. Coeziunea domeniilor finite de energie şi de spirit este literalmente asigurată de prezenţele mentale ale Autorului Comun. Aceasta este adevărat pornind de la Spiritul Creativ dintr-un univers local, apoi pentru Spiritele Gânditoare ale unui supraunivers şi până la Spiritele Maestru din marele univers. Circuitele care emană din aceste diverse focare de inteligenţă reprezintă cadrul cosmic în care creaturile pot să-şi exercite alegerea. Mintea este realitatea flexibilă pe care creaturile şi Creatorul pot să le mânuiască cu atâta uşurinţă; aceasta este veriga esenţială care leagă materia şi spiritul. Manifestarea mentală a celei de-a Treia Surse-Centru unifică persoana spirituală a Dumnezeului Suprem cu puterea experienţială a Atotputernicului evolutiv.

116:3.3 (1271.1) 2. Revelaţiile personalităţii celei de-a Doua Surse-Centru. Prezenţele mentale ale Autorului Comun unifică spiritul divinităţii cu arhetipul energiei. Manifestările prin încarnare ale Fiului Etern şi ale Fiilor săi Paradisiaci unifică, fuzionează efectiv, natura divină a unui Creator cu natura evoluândă a unei creaturi. Supremul este atât creatură, cât şi creator, iar posibilitatea ca el să aibă această dublă calitate se revelează în actele de consacrare ale Fiului Etern şi ale Fiilor săi coordonaţi şi subordonaţi. Membrii ordinelor de filiaţie care se dăruiesc, Mihailii şi Avonalii, adaugă efectiv, la natura lor divină, naturile de bună credinţă ale creaturilor care au devenit ale lor atunci când ei au trăit efectiv viaţa de creaturi pe lumile evolutive. Când divinitatea devine asemeni umanităţii, această relaţie comportă în sine posibilitatea pentru umanitate de a deveni divină.

116:3.4 (1271.2) 3. Prezenţele interioare ale Primei Surse-Centru. Mintea unifică cauzalităţile spiritului cu reacţiile energiei; serviciul de consacrare unifică coborârile divinităţii cu urcările creaturilor; iar fragmentele interioare ale Tatălui Universal unifică efectiv creaturile în evoluţie cu Dumnezeul Paradisului. Personalităţile ce aparţin unor numeroase ordine sunt locuite de prezenţele analoage ale Tatălui. La muritori, aceste fragmente divine de Dumnezeu sunt Ajustorii Gândirii. Veghetorii de Mister sunt, pentru fiinţele umane, ceea ce este Trinitatea Paradisului pentru Fiinţa Supremă. Ajustorii sunt fundamentele absolute, şi, pe fundamentele absolute, liberul arbitru poate face să apară, prin evoluţie, realitatea divină de o natură prelungindu-se în eternitate, natura de finalitar în cazul oamenilor, natura de Deitate la Dumnezeu Supremul.

116:3.5 (1271.3) Când Fiii divini ai ordinelor paradisiace se dăruiesc sub forma creaturilor, aceasta le permite să îşi îmbogăţească personalitatea prin dobândirea naturii efective de creaturi ale universului; în acelaşi timp, aceste efuziuni le dezvăluie infailibil înseşi creaturilor cărarea Paradisului pentru a atinge divinitatea. Dăruirea Ajustorilor de către Tatăl Universal îi permite să atragă la el personalitatea creaturilor volitive. În toate aceste relaţii interne din universurile finite, Autorul Comun este sursa mereu prezentă a ajutorului mental, graţie căruia au loc aceste activităţi.

116:3.6 (1271.4) În modul acesta, şi în multe alte feluri, Deităţile Paradisului participă la evoluţiile din timp pe măsură ce ele se derulează pe planetele ce se rotesc ale spaţiului şi pe măsură ce culminează în ivirea personalităţii Supremului, consecinţa întregii evoluţii.

4. Atotputernicul şi Creatorii Supremi

116:4.1 (1271.5) Autoritatea Întregului Suprem depinde de unificarea progresivă a părţilor finite. Actualizarea Supremului este, în acelaşi timp, rezultatul şi cauza acestor aceleaşi unificări ai factorilor de supremaţie - creatorii, creaturile, inteligenţele şi energiile universului.

116:4.2 (1272.1) În cursul epocilor în care suveranitatea Supremaţiei se dezvoltă în timp, puterea atotputernică a Supremului depinde de actele de divinitate ale Dumnezeului Septuplu; în acelaşi timp, se pare că există o relaţie deosebit de strânsă între Fiinţa Supremă a Autorului Comun, precum şi cu personalităţile sale primare, cei Şapte Spiritele Maestru. Spiritul Infinit operează în calitate de Autor Asociat sub multe forme care compensează nedesăvârşirea Deităţii evolutive, şi întreţine relaţii foarte strânse cu Supremul. Intimitatea acestor relaţii este împărtăşită, într-o anumită măsură, de către cei Şapte Spiritele Maestru, dar cu precădere de Spiritul Maestru Numărul Şapte care vorbeşte pentru Suprem. Acest Spirit Maestru cunoaşte - este în contact personal - cu Supremul.

116:4.3 (1272.2) Foarte devreme în lansarea planului de creaţie suprauniversal, Spiritele Maestru se alătură în Trinitatea ancestrală pentru a crea împreună cele patruzeci şi nouă de Spirite Reflective. În acelaşi timp, Fiinţa Supremă operează creativ pentru a duce la apogeul lor actele combinate ale Trinităţii Paradisului şi ale copiilor creativi ai Deităţii Paradisului. Majeston a apărut, şi de atunci el a focalizat mereu prezenţa cosmică a Minţii Supreme, în vreme ce Spiritele Maestru continuă să fie sursele-centru ale vastului ajutor al minţii cosmice.

116:4.4 (1272.3) Însă Spiritele Maestru supravegherea Spiritelor Reflective. Al şaptelea Spirit Maestru (în supravegherea sa generală a suprauniversului Orvontonului din universul central) este în contact personal cu cele şapte Spirite Gânditoare situate pe Uversa (şi are supracontrol asupra lor). În administrarea sa şi în controlul său ale relaţiilor interioare din suprauniversul său şi ale relaţiilor exterioare dintre suprauniversuri, el este în contact reflectiv cu Spiritele Reflective de propriul său tip, situate pe fiecare dintre capitalele suprauniversale.

116:4.5 (1272.4) Spiritele Maestru nu numai că susţin şi sporesc suveranitatea Supremaţiei, ci, la rândul lor, sunt afectaţi de planurile creative ale Supremului. În general, creaţiile colective ale Maeştrilor Spirite sunt de ordin cvasi-material (directori de putere, etc.), în vreme ce creaţiile lor individuale sunt de ordin spiritual (supernafimi, etc.). Însă, când Spiritele Maestru produc în mod colectiv cele Şapte Spirite de Circuite ca răspuns la voia şi la dorinţa Fiinţei Supreme, trebuie notat că fructele acestui act creativ sunt spirituale, iar nu materiale sau cvasi-materiale.

116:4.6 (1272.5) Calea urmată de Spiritele Maestru ai suprauniversurilor este şi aceea a triumviratelor care regizează fiecare dintre aceste supracreaţii - Cei Îmbătrâniţi de Zile. Aceste personificări ale judecăţii-întru-justiţie a Trinităţii în timp şi în spaţiu sunt, pe terenul de acţiune, pârghiile menite să mobilizeze puterea atotputernică a Supremului; ei servesc ca septuple puncte focale pentru evoluţia suveranităţii trinitare în domeniul spaţiului şi al timpului. Din poziţia lor avantajoasă, la jumătatea drumului dintre Paradis şi lumile în evoluţie, aceşti suverani de origine Trinitară văd, cunosc şi coordonează cele două drumuri.

116:4.7 (1272.6) Totuşi, universurile locale sunt cele care reprezintă adevăratele laboratoare în care se realizează experimentele mentale, aventurile galactice, dezvoltările divinităţii şi progresele personalităţii. Totalul cosmic al acestor elemente constituie baza efectivă pe care se sprijină Supremul pentru a înfăptui, în experienţă şi prin experienţă, evoluţia deităţii.

116:4.8 (1272.7) În universurile locale, chiar şi Creatorii evoluează; prezenţa Autorului Comun evoluează de la un focar viu de putere până la statutul de divină personalitate al unui Spirit-Mamă de Univers; Fiul Creator evoluează de la natura de divinitate paradisiacă existenţială până la natura experienţială de suveranitate supremă. Universurile locale sunt punctele de plecare ale veritabilei evoluţii, cuiburile personalităţilor imperfecte de bună credinţă care beneficiază de libera alegere de a deveni co-creatoare ale lor înseşi după cum ele trebuie să fie.

116:4.9 (1273.1) În efuziunile lor pe lumile evolutive, Fiii Magistrali sfârşesc prin a dobândi o natură care exprimă divinitatea Paradisului unificată prin experienţă cu cele mai înalte valori spirituale de natură materială umană. Prin aceste efuziuni şi prin altele, Mihailii Creatori dobândesc la fel punctele de vedere cosmice şi naturile copiilor propriului lor univers local. Aceşti Maeştrii Fii Creatori aproape că au desăvârşit aşadar experienţa subsupremă, şi, când suveranitatea lor peste universul lor local se extinde pe punctul de a îngloba Spiritele Creative asociate, se poate spune că ea apropie limitele supremaţiei în limitele prezentelor potenţialuri ale marelui univers în evoluţie

116:4.10 (1273.2) Când Fiii de consacrare le dezvăluie oamenilor noile căi pentru a-l găsi pe Dumnezeu, ei nu creează aceste cărări care permit atingerea divinităţii. Ei iluminează mai degrabă aceste mari drumuri de înaintare care conduc la persoana Tatălui Paradisului trecând prin prezenţa Supremului.

116:4.11 (1273.3) Universul local este punctul de plecare pentru personalităţile care sunt cele mai îndepărtate de Dumnezeu şi care pot deci să facă experienţa în cel mai înalt grad a ascensiunii spirituale în univers şi să ajungă la o participare experienţială maximă în a se co-crea pe ele însele. Aceste aceleaşi universuri locale le procură totodată cele mai mari profunzimi de experienţă personalităţilor descendente care ating astfel ceva care, pentru ele, este tot atât de semnificativ pe cât este ascensiunea Paradisului pentru o creatură care evoluează.

116:4.12 (1273.4) Omul muritor pare să fie necesar deplinei funcţiuni a lui Dumnezeu Septuplul, în măsura în care această grupare a divinităţii culminează în Supremul pe cale de actualizare. Personalităţile multor altor ordine din univers sunt tot atât de necesare evoluţiei puterii atotputernice a Supremului, dar descrierea noastră este prezentată pentru edificarea fiinţelor omeneşti; ea este deci în mare măsură limitată la factorii care acţionează asupra evoluţiei Dumnezeului Septuplul şi care sunt în raport cu omul muritor.

5. Atotputernicul şi Controlorii Septuplii

116:5.1 (1273.5) Voi aţi fost instruiţi asupra relaţiilor Dumnezeului Septuplul cu Fiinţa Supremă, şi ar trebui acum să recunoaşteţi că Septuplul înglobează controlorii precum şi creatorii marelui univers. Aceşti septupli controlori ai marelui univers cuprind:

116:5.2 (1273.6) 1. Maeştrii Controlori Fizici.

116:5.3 (1273.7) 2. Centrii Supremi de Putere.

116:5.4 (1273.8) 3. Directorii Supremi de Putere.

116:5.5 (1273.9) 4. Atotputernicul Suprem.

116:5.6 (1273.10) 5. Dumnezeul Acţiunii - Spiritul Infinit.

116:5.7 (1273.11) 6. Insula Paradisului.

116:5.8 (1273.12) 7. Sursa Paradisului - Tatăl Universal.

116:5.9 (1273.13) Aceste şapte grupuri sunt funcţional inseparabile de Dumnezeu Septuplul şi constituie nivelul de control fizic al acestei asocieri a Deităţii.

116:5.10 (1273.14) Bifurcaţia dintre energie şi spirit (care decurge din prezenţa conjugată a Fiului Etern şi a Insulei Paradisului) a fost simbolizată în sensul suprauniversal când cei Şapte Spirite Maestru s-au lansat împreună în primul lor act de creaţie colectivă. Acest episod se traduce prin apariţia celor Şapte Directori Supremi de Putere. În acelaşi timp, circuitele spirituale ale Maeştrilor Spirite s-au diferenţiat, prin contrast, de activităţile fizice de supraveghere ale directorilor de putere, iar mintea cosmică apare imediat ca un nou factor care coordonează materia şi spiritul.

116:5.11 (1274.1) Atotputernicul Suprem evoluează ca supracontrolor al puterii fizice a marelui univers. În prezenta epocă a universului, acest potenţial de putere fizică pare centrat în cei Şapte Directori Supremi de Putere care operează prin amplasamentele fixe ale centrilor de putere şi prin prezenţele mobile ale controlorilor fizici.

116:5.12 (1274.2) Universurile timpului nu sunt perfecte; acesta este destinul lor. Lupta pentru perfecţiune nu ţine numai de nivelele intelectual şi spiritual, ci şi de nivelul fizic al energiei şi al masei. Ancorarea celor şapte universuri în lumină şi în viaţă presupune că ele au atins stabilitatea fizică. Se poate deduce că stabilirea finală a echilibrului material va însemna că evoluţia controlului fizic a Atotputernicului este desăvârşită.

116:5.13 (1274.3) În vremurile de început ale edificării unui univers, chiar şi Creatorii Paradisului se interesează în primul rând de echilibrul material. Tiparul unui univers local capătă formă nu numai ca rezultat al activităţilor centrilor de putere, ci şi datorită prezenţei, în spaţiu, a Spiritului Creativ. De-a lungul acestor epoci primitive de edificare a unui univers local, Fiul Creator dă dovadă de un atribut puţin înţeles de control material, şi el nu îşi părăseşte planeta-capitală înainte ca echilibrul global al universului său să fi fost stabilit în liniile lui mari.

116:5.14 (1274.4) În ultimă instanţă, toată energia răspunde minţii, iar controlorii fizici sunt copiii Dumnezeului mental care este activatorul arhetipului Paradisului. Directorii de putere îşi consacră neobosiţi inteligenţa în stabilirea controlului lor asupra materiei. Lupta lor pentru a domina fizic relaţiile energetice şi mişcările masice nu încetează niciodată înainte ca ei să fi obţinut o victorie finită asupra energiilor şi maselor care constituie domeniul lor perpetuu de activitate.

116:5.15 (1274.5) Luptele spirituale din timp şi din spaţiu ţin de evoluţia stăpânirii spiritului peste materie prin medierea minţii (personale). Evoluţia fizică (nepersonală) a universurilor se ocupă cu aducerea energiei cosmice în armonie cu conceptele mentale de echilibru supus supracontrolului spiritului. Evoluţia totală a întregului mare univers este o problemă de unificare prin personalitate, a minţii ce controlează energia, cu intelectul coordonat de spirit; ea va fi revelată în deplina apariţie a puterii atotputernice a Supremului.

116:5.16 (1274.6) Dificultatea de a ajunge la o stare de echilibru dinamic este inerentă faptului creşterii cosmosului. Circuitele stabilite de creaţie fizică sunt continuu perturbate de apariţia de noi energii şi de noi mase. Un univers în creştere este un univers instabil; în consecinţă, nici o parte a întregului cosmic nu poate găsi stabilitate reală până ce plenitudinea timpului nu vede desăvârşirea materială a celor şapte suprauniversuri.

116:5.17 (1274.7) În universurile ancorate în lumină şi în viaţă, nu există evenimente fizice neaşteptate care să prezinte o importanţă majoră. S-a atins un control relativ complet peste creaţia materială. Totuşi, problemele relaţiilor dintre universurile ancorate şi universurile în evoluţie continuă să provoace priceperea Directorilor de Putere din Univers. Însă aceste probleme vor dispărea treptat odată cu restrângerea noilor activităţi creative pe măsură ce marele univers se va apropia de apogeul expresiei sale evolutive.

6. Dominaţia spiritului

116:6.1 (1275.1) În suprauniversurile evolutive, energia-materie este dominantă, dar nu şi în personalitate, unde spiritul, prin mijlocirea minţii, luptă pentru stăpânire. Ţelul universurilor evolutive este subjugarea energiei-materii de către minte, coordonarea minţii cu spiritul, şi toate acestea, în virtutea prezenţei creative şi unificatoare a personalităţii. Astfel, în raport cu personalitatea, sistemele fizice devin subordonate, sistemele mentale devin coordonate şi sistemele spirituale devin directive.

116:6.2 (1275.2) Pe nivelele deităţii, această uniune a puterii şi a personalităţii se exprimă în Suprem şi sub forma Supremului. Însă evoluţia efectivă a dominaţiei spiritului este o creştere întemeiată pe actele de liber arbitru ale Creatorilor şi ale creaturilor marelui univers.

116:6.3 (1275.3) Pe nivelele absolute, energia şi spiritul sunt una, dar, îndată ce te îndepărtezi de aceste nivele absolute, apar diferenţe, şi, pe măsură ce energia şi spiritul plonjează în spaţiu îndepărtându-se de Paradis, prăpastia dintre ele se măreşte, şi, ajunse în universurile locale, ele au devenit întru totul divergente. Ele au încetat a mai fi identice, nu mai sunt asemănătoare şi mintea trebuie să intervină pentru a le lega din nou.

116:6.4 (1275.4) Faptul că energia poate fi dirijată de acţiunea personalităţilor controlorilor dovedeşte că ea este sensibilă la acţiunea minţii. Faptul că masa poate fi stabilizată de acţiunea acestor aceleaşi entităţi controlatoare indică faptul că masa este sensibilă la prezenţa minţii generatoare de ordine. Cât despre faptul că spiritul însuşi, la o personalitate volitivă, se poate strădui să stăpânească energia-materie prin intermediul minţii, el vădeşte unitatea potenţială a întregii creaţii finite.

116:6.5 (1275.5) În interiorul universului universurilor, există o interdependenţă a tuturor forţelor şi personalităţilor. Fiii Creatori şi Spiritele Creative depind de cooperarea activă a centrilor de putere şi a controlorilor fizici în organizarea universurilor; Directorii Supremi de Putere sunt incompleţi fără supracontrolul Maeştrilor Spirite. La o fiinţă umană, mecanismul vieţii fizice este în parte sensibil la ordinele minţii (personale). La rândul său, chiar această minte poate fi dominată de directivele unui spirit hotărât; rezultatul unei asemenea dezvoltări evolutive este apariţia unui nou copil al Supremului, o nouă unificare personală a diverselor feluri de realităţi cosmice.

116:6.6 (1275.6) Şi ceea ce este adevărat pentru părţi este adevărat şi pentru întreg; personalitatea spiritului Supremaţiei are nevoie de puterea evolutivă a Atotputernicului pentru a ajunge să desăvârşească Deitatea sa şi pentru a împlini destinul său de asociere Trinitară. Efortul este făcut de către personalităţile timpului şi ale spaţiului, dar îi revine Atotputernicului Suprem să-l ducă la apogeul său şi să încununeze acest efort. Şi, de vreme ce creşterea întregului este o sumă a creşterii colective a părţilor, urmează de asemenea că evoluţia părţilor este o reflexie segmentată a creşterii voluntare a întregului.

116:6.7 (1275.7) În Paradis, monota şi spiritul nu sunt decât una - ele nu se pot distinge decât după nume. În Havona, materia şi spiritul, deşi comportă diferenţe notabile, sunt în acelaşi timp în armonie înnăscută. În schimb, în cele şapte suprauniversuri, există o mare divergenţă, o mare prăpastie între energia cosmică şi spiritul divin, şi, în consecinţă, un mai mare potenţial experienţial pentru acţiunea mentală care se străduieşte să armonizeze şi, în cele din urmă, să unifice tiparele fizice cu planurile spirituale. În universurile din spaţiu care evoluează în timp, divinitatea se estompează mai mult, problemele dificil de rezolvat sunt mai numeroase, şi soluţionarea lor oferă ocazii mai bune de a dobândi experienţă. Ansamblul acestei situaţii suprauniversale creează un cadru mai vast de existenţă evolutivă, în care posibilitatea de experienţe cosmice este oferită atât creaturii, cât şi Creatorului - şi chiar şi Deităţii Supreme.

116:6.8 (1276.1) Dominaţia spiritului, care este existenţială pe nivelele absolute, devine o experienţă evolutivă pe nivelele finite şi în cele şapte suprauniversuri, iar această experienţă este împărtăşită cu acelaşi titlu de către toţi, de la omul muritor până la Fiinţa Supremă. Toţi fac ce pot, se străduiesc personal să reuşească. Toţi participă, personal, la destin.

7. Organismul viu al marelui univers

116:7.1 (1276.2) Marele univers nu este numai o creaţie materială fizic splendidă, spiritual sublimă şi intelectual măreaţă, ci şi un organism viu magnific şi sensibil. O viaţă reală îşi trimite pulsaţiile prin întregul mecanism al imensei creaţii a cosmosului vibrant. Realitatea fizică a universurilor simbolizează realitatea perceptibilă a Atotputernicului Suprem. Acest organism material şi viu este străbătut de circuite de inteligenţă, întocmai cum corpul omenesc este traversat de o reţea de canale nervoase senzitive. Universul fizic este traversat de canale de energie care activează cu eficienţă creaţia materială, întocmai cum corpul omenesc este hrănit şi energizat de sistemul circulator care distribuie produsele energetice de hrană. Imensul univers nu este lipsit de centrii coordonatori care să efectueze un magnific supracontrol comparabil cu delicatul sistem de control chimic al mecanismului omenesc. Numai dacă veţi şti ceva despre constituţia fizică a unui centru de putere, noi am putea prin analogie să vă spunem mult mai mult despre universul fizic.

116:7.2 (1276.3) Aşa cum muritorii se bizuiesc pe energia solară pentru a menţine viaţa, tot astfel şi marele univers depinde de energiile inepuizabile care emană din Paradisul-de jos pentru a întreţine activităţile materiale şi mişcările cosmice din spaţiu.

116:7.3 (1276.4) Mintea le-a fost dată oamenilor pentru a le da posibilitatea să devină conştienţi de propria lor identitate şi de personalitatea lor; iar o minte - chiar şi o Minte Supremă - a fost atribuită totalităţii finitului pentru ca spiritul personalităţii emergente a cosmosului să se străduiască întotdeauna să domine energia-materie.

116:7.4 (1276.5) Omul muritor este sensibil la îndrumarea spiritului, tot aşa cum marele univers este sensibil la vasta influenţă a gravitaţiei spiritului Fiului Etern, la coeziunea supramaterială universală a valorilor spirituale eterne ale tuturor creaţilor conţinute în cosmosul finit al timpului şi al spaţiului.

116:7.5 (1276.6) Fiinţele umane sunt în stare să se identifice pentru totdeauna cu realitatea totală şi indestructibilă a universului - prin fuziunea cu Ajustorul Gândirii interior. La fel, Supremul depinde perpetuu de stabilitatea absolută a Deităţii Originare a Trinităţii Paradisului.

116:7.6 (1276.7) Aspiraţia la perfecţiunea Paradisului pe care omul o încearcă, efortul său de a ajunge la Dumnezeu, creează în cosmosul viu o tensiune de divinitate autentică care nu poate să se rezolve decât prin evoluţia unui suflet nemuritor. Aceasta se întâmplă în experienţa unei creaturi umane cu titlu individual, însă, când toate creaturile şi toţi creatorii marelui univers se străduiesc să ajungă la Dumnezeu şi la perfecţiunea divină, se stabileşte o profundă tensiune cosmică, iar ea nu îşi găseşte rezolvarea decât în sinteza sublimă a puterii atotputernice cu persoana spirituală a Dumnezeului în evoluţie al tuturor creaturilor, Fiinţa Supremă.

116:7.7 (1277.1) [Încredinţat de un Puternic Mesager aflat temporar pe Urantia.]





Back to Top