CARTEA URANTIA - Capitolul 110. Poziţia Ajustorilor în : raport cu muritorii individuali

(UF-RUM-001-2004-1)

CARTEA URANTIA   

Parte III: Istoria Urantiei

Capitolul 110. Poziţia Ajustorilor în : raport cu muritorii individuali



Capitolul 110. Poziţia Ajustorilor în : raport cu muritorii individuali

110:0.1 (1203.1) ÎNZESTRAREA cu libertate a fiinţelor imperfecte implică inevitabil nişte tragedii, şi intră în natura perfectă a Deităţii ancestrale de a împărtăşi în mod universal şi afectuos aceste suferinţe cu o dragoste fraternă.

110:0.2 (1203.2) În măsura în care sunt la curent cu problemele unui univers, eu consider iubirea şi devotamentul unui Ajustor al Gândirii ca fiind afecţiunea cea mai veritabil divină din toată creaţia. Iubirea Fiilor în slujirea lor pe lângă rase este magnifică, dar devotamentul unui Ajustor faţă de un individ este de o sublimitate impresionantă, dumnezeieşte asemănătoare cu aceea a Tatălui. Tatăl Paradisului pare să fi rezervat această formă de contact personal cu creaturile lui individuale ca prerogativă exclusivă a sa de Creator. Şi, în tot universul universurilor, nimic nu este pe deplin comparabil cu slujirea minunată a acestor entităţi impersonale care locuiesc într-o manieră atât de încântătoare copiii planetelor evolutive.

1. Locuirea minţii umane

110:1.1 (1203.3) Nu ar trebui să ne imaginăm Ajustorii ca trăind în creierul material al fiinţelor umane. Ei nu sunt elemente organice ale creaturilor fizice ale tărâmurilor. Ajustorii gândirii ar fi de preferat să fie consideraţi ca locuind în mintea muritoare a omului, mai degrabă decât închişi într-un anume organ fizic. Indirect şi nerecunoscut, Ajustorul comunică constant cu subiectul său uman, mai ales în cursul acestor experienţe sublime în care mintea ia, în supraconştiinţă, contactul de adorare cu spiritul.

110:1.2 (1203.4) Aş dori să am posibilitatea de a-i ajuta pe muritorii în evoluţie să înţeleagă mai bine şi să aprecieze mai pe de-a-ntregul splendida şi generoasa lucrare a Ajustorilor care locuiesc în ei şi care manifestă un devotament atât de fidel în sarcina de promovare a bunăstării spirituale a oamenilor. Veghetorii aduc un sprijin eficient în fazele superioare ale minţii umane. Ei mânuiesc cu înţelepciune şi cu experienţă potenţialul spiritual al intelectului uman. Aceste ajutoare celeste se văd devotate sarcinii prodigioase de a vă călăuzi în siguranţă, spre interior şi spre înalt, până la portul celest al fericirii. Aceşti lucrători neobosiţi se consacră personificării viitoare a triumfului adevărului divin în viaţa voastră veşnică. Ei sunt lucrătorii vigilenţi care ghidează mintea umană conştientă de Dumnezeu, ferind-o de a se împotmoli în rău, călăuzind în acelaşi timp cu abilitate sufletul în evoluţie al oamenilor către divinele porturi ale perfecţiunii de pe ţărmurile veşnice şi îndepărtate. Ajustorii sunt conducătorii iubitori, călăuzele voastre sigure şi certe prin labirinturile obscure şi pline de primejdii ale bravei voastre cariere pământeşti. Ei sunt învăţătorii plini de răbdare care îi încurajează constant pe subiecţii lor să avanseze pe cărările perfecţiunii progresive. Ei sunt păstrătorii atenţi ai valorilor sublime ale caracterului creaturilor. Vă doresc să îi puteţi iubi mai mult, să cooperaţi mai deschis cu ei şi să-i îndrăgiţi cu mai multă afecţiune.

110:1.3 (1204.1) Deşi aceşti locuitori divini se ocupă în principal de pregătirea voastră spirituală pentru următorul stadiu al existenţei fără de sfârşit, ei se interesează profund şi de bunăstarea voastră temporală şi de realizările voastre reale de pe pământ. Ei sunt bucuroşi să contribuie la sănătatea voastră, la fericirea voastră şi la adevărata voastră prosperitate. Ei nu sunt deloc indiferenţi la reuşita voastră în toate chestiunile de avansare planetară care nu se opun vieţii voastre viitoare de progres etern.

110:1.4 (1204.2) Ajustorii sunt interesaţi şi preocupaţi de faptele voastre zilnice şi de multiplele detalii ale vieţii voastre, exact în măsura în care aceste fapte şi detalii au influenţă în determinarea alegerilor voastre semnificative şi a deciziilor voastre spirituale vitale, şi sunt, în consecinţă, factori în soluţionarea problemei supravieţuirii sufletului vostru şi a progresului vostru etern. Ajustorul este pasiv în ceea ce priveşte bunăstarea voastră pur temporală, dar suprem activ în toate treburile legate de viitorul vostru etern.

110:1.5 (1204.3) Ajustorul rămâne cu voi în toate dezastrele şi în timpul tuturor bolilor care nu distrug în întregime funcţiile mentale. Nu este ceva crud să pângăreşti conştient sau să poluezi în mod deliberat în vreun alt fel corpul fizic care trebuie să servească de tabernacol pământesc acestui minunat dar de la Dumnezeu? Toate otrăvurile fizice întârzie treptat eforturile Ajustorilor de a înălţa mintea materială, şi, pe de altă parte, toate otrăvurile mentale, precum frica, mânia, invidia, gelozia, suspiciunea şi intoleranţa, interferează prodigios şi cu progresul spiritual al sufletului în evoluţie.

110:1.6 (1204.4) Voi traversaţi astăzi perioada în care Ajustorul vă face curte. Este suficient ca să vă arătaţi demni de încrederea pusă în voi de spiritul divin, care caută mintea şi sufletul vostru în vederea unei uniuni eterne, pentru a se stabili în cele din urmă această unitate morontială, această armonie celestă, această coordonare cosmică, acest acord divin, această fuziune celestă, acest amestec perpetuu de identitate, această unitate de existenţă, care este atât de perfectă şi definitivă încât nici chiar şi personalităţile cele mai experimentate nu pot niciodată să disocieze sau să recunoască, ca identităţi separate, pe cei doi parteneri fuzionaţi - omul muritor şi Ajustorul divin.

2. Ajustorii şi voinţa umană

110:2.1 (1204.5) Când Ajustorii Gândirii locuiesc în mintea omenească, ei aduc cu ei carierele model, vieţile ideale, aşa cum au fost ele determinate şi preordonate de ei înşişi şi de Ajustorii Personalizaţi ai Diviningtonului, şi a căror validitate a fost confirmată de Ajustorul Personalizat al Urantiei. Ei încep aşadar să lucreze cu un plan definit şi predeterminat pentru dezvoltarea intelectuală şi spirituală a subiectului lor uman, dar nici o fiinţă umană nu este obligată să accepte acest plan. Voi sunteţi cu toţii subiecţi predestinaţi, dar nu se ordonă dinainte faptul că voi trebuie să acceptaţi această predestinare divină. Voi sunteţi pe deplin liberi să respingeţi tot programul Ajustorilor Gândirii, sau parte din el. Misiunea lor este de a efectua schimbările mentale şi ajustările spirituale pe care voi le încuviinţaţi de bună voie şi cu inteligenţă; ei caută astfel să câştige mai multă influenţă asupra orientării personalităţii voastre. Însă, în nici o împrejurare, Veghetorii divini nu profită de voi şi nu influenţează în mod arbitrar alegerile şi deciziile voastre. Ajustorii respectă suveranitatea personalităţii voastre; ei se supun întotdeauna voinţei voastre.

110:2.2 (1204.6) Ei sunt perseverenţi, ingenioşi şi perfecţi în metodele lor de lucru, dar nu violează niciodată individualitatea volitivă a gazdelor lor. Nici un om nu va fi niciodată spiritualizat împotriva voinţei sale de către un Veghetor divin; supravieţuirea este un dar al Zeilor care trebuie să fie dorit de creaturile timpului. În ultimă analiză, orice ar fi reuşit să facă pentru voi Ajustorul, analele vor arăta că transformarea a fost înfăptuită cu consimţământul vostru cooperativ. Voi veţi fi fost de bună voie un partener al Ajustorului pentru a atinge fiecare etapă a prodigioasei transformări a carierei ascensionale.

110:2.3 (1205.1) Ajustorul nu caută să controleze lumea voastră de gândire ca atare, ci mai degrabă să o spiritualizeze, să îi dea un caracter etern. Nici îngerii, nici Ajustorii nu se ocupă direct de influenţarea gândirii umane; aceasta este exclusiv prerogativa personalităţii voastre. Ajustorii se consacră îmbunătăţirii, modificării, ajustării şi coordonării proceselor voastre mentale. Cu toate acestea, ei lucrează într-un mod mai special şi mai specific la clădirea unei contraponderi spirituale în cariera voastră, o transpunere morontială a sinelui vostru veritabil aflat în progres, pentru a-l face să supravieţuiască.

110:2.4 (1205.2) Ajustorii operează pe nivelele superioare ale minţii umane, căutând fără încetare să creeze replici morontiale ale fiecărui concept al intelectului material. Există deci două realităţi care sunt centrate pe circuitele minţii umane şi care au înrâurire asupra acestor circuite: una este sinele muritor provenit prin evoluţie din planurile originare ale Purtătorilor Vieţii, cealaltă este o entitate nemuritoare care vine din înaltele sfere ale Diviningtonului, un dar interior al lui Dumnezeu. Dar sinele muritor este totodată un sine personal; el este înzestrat cu personalitate.

110:2.5 (1205.3) În calitate de creatură personală, voi aveţi o minte şi o voinţă. În calitate de creatură prepersonală, Ajustorul are o preminte şi o prevoinţă. Dacă voi vă conformaţi atât de complet minţii Ajustorului încât vederile voastre să fie perfect acordate, atunci mintea voastră şi mintea lui formează numai una, iar a voastră este întărită de cea a Ajustorului. Apoi, dacă voinţa voastră ordonă şi pune în executare deciziile acestei minţi noi şi combinate, voinţa prepersonală a Ajustorului atinge, graţie deciziei voastre, o expresie a personalităţii şi, în ceea ce priveşte acest proiect particular, voi şi Ajustorul nu sunteţi decât una. Mintea voastră s-a acordat cu divinitatea, iar voinţa Ajustorului a reuşit să se exprime personal.

110:2.6 (1205.4) În măsura în care această identitate este realizată, voi vă apropiaţi mental de ordinul morontial al existenţei. Termenul minte morontială înseamnă substanţa şi suma unei minţi de natură materială şi a alteia de natură spirituală, aflate în cooperare. Intelectul morontial implică deci, în universul local, o minte dublă, dominată de o singură voinţă. La muritori, aceasta este o voinţă de origine umană care devine divină atunci când omul identifică mintea sa umană cu calitatea mentală a lui Dumnezeu.

3. Cooperarea cu Ajustorul

110:3.1 (1205.5) Ajustorii joacă jocul sacru şi magnific al epocilor; ei sunt angajaţi într-una dintre aventurile supreme ale timpului în spaţiu. Cât sunt ei de fericiţi când cooperarea voastră le îngăduie să vă acorde asistenţă în bravele voastre lupte temporale în vreme ce continuă să îşi urmărească sarcinile lor mai vaste ale eternităţii! Însă, atunci când Ajustorul vostru încearcă să comunice cu voi, mesajul său se pierde în general în fluxul material al curenţilor de energie al minţii umane; numai ocazional se face că voi profitaţi de un ecou, un slab şi îndepărtat ecou al vocii divine.

110:3.2 (1205.6) Ţelul Ajustorului vostru este acela de a vă călăuzi prin viaţa pământeană şi să ducă la bun sfârşit supravieţuirea voastră. Reuşita sa nu depinde atât de teoriile crezurilor voastre, cât de deciziile voastre, de hotărârile voastre, precum şi de fermitatea credinţei voastre. Toate aceste mişcări de creştere a personalităţii devin influenţe puternice care contribuie la avansarea voastră, deoarece ele vă ajută la cooperarea cu Ajustorul şi la încetarea de a-i mai rezista. În întreprinderile lor pământene, Ajustorii Gândirii reuşesc sau eşuează aparent exact în măsura în care muritorii reuşesc sau nu reuşesc să coopereze cu planul destinat să îi ridice de-a lungul cărării ascendente care rezultă în perfecţiune. Secretul supravieţuirii este învăluit în suprema dorinţă a oamenilor de a fi asemănători lui Dumnezeu, şi în bunăvoinţa corespondentă de a face şi de a fi tot ceea ce este esenţial pentru a satisface în cele din urmă această dorinţă dominantă.

110:3.3 (1206.1) Când vorbim despre succesul sau eşecul unui Ajustor, noi vorbim de punctul de vedere al supravieţuirii umane. Ajustorii nu eşuează niciodată; ei sunt de esenţă divină şi ies întotdeauna triumfători din fiecare din întreprinderile lor.

110:3.4 (1206.2) Eu sunt forţat să constat că mulţi dintre voi petrec atât de mult timp şi fac atâtea eforturi mentale pentru lucrurile nesemnificative ale vieţii, în timp ce neglijaţi aproape în întregime realităţile mai esenţiale care au o importanţă veşnică, anume aceste înfăptuiri care se referă la stabilirea unui acord de lucru mai armonios între voi şi Ajustorul vostru. Marele ţel al existenţei umane constă în a se acorda cu divinitatea Ajustorului interior. Marea înfăptuire a vieţii muritoare este de a ajunge să se consacre cu adevărat şi în mod inteligent ţelurilor eterne ale spiritului divin care aşteaptă şi lucrează în mintea voastră. Dar un efort devotat şi determinat pentru a împlini destinul etern este în întregime compatibil cu veselia şi cu bucuria de a trăi, precum şi cu o anumită carieră pământeană onorabilă şi reuşită. Cooperarea cu Ajustorul Gândirii nu implică faptul de a se tortura, de a se preface a fi pios sau umil într-un mod ipocrit şi ostentativ. Viaţa ideală constă în a servi cu dragoste mai degrabă decât de a duce o existenţă de nelinişte temătoare.

110:3.5 (1206.3) Faptul de a fi dezorientat, şi chiar şi oarecum descurajat şi a, nu semnifică în mod necesar o rezistenţă la îndrumarea Ajustorului interior. Aceste atitudini denotă uneori o lipsă de cooperare activă cu Veghetorul divin şi pot deci să întârzie întrucâtva progresul spiritual, dar, pentru sufletul care-l cunoaşte pe Dumnezeu, asemenea dificultăţi emotive intelectuale nu interferează câtuşi de puţin cu certitudinea supravieţuirii. Ignoranţa singură nu poate niciodată împiedica supravieţuirea; nici îndoielile care prezintă caracteristicile confuziei mintale sau incertitudinea temătoare. Singură rezistenţa conştientă la călăuzirea Ajustorului poate să împiedice supravieţuirea sufletului nemuritor aflat în evoluţie.

110:3.6 (1206.4) Nu trebuie să consideraţi cooperarea cu Ajustorul vostru ca un proces în mod particular conştient, căci nu este astfel. Mobilurile şi deciziile voastre, hotărârile voastre fidele şi dorinţele voastre supreme sunt ceea ce constituie o cooperare reală şi eficientă. Voi puteţi spori în mod conştient armonia cu Ajustorul:

110:3.7 (1206.5) 1. Alegând să răspundeţi la apelul îndrumării divine, întemeind în mod sincer viaţa voastră umană pe cea mai înaltă conştiinţă a adevărului, a frumuseţii şi a bunătăţii pe care o aveţi voi, şi apoi coordonând aceste calităţi divine prin înţelepciune, prin adorare, prin credinţă şi prin iubire.

110:3.8 (1206.6) 2. Iubindu-l pe Dumnezeu şi dorind să-i semănaţi - prin recunoaşterea sinceră a paternităţii divine şi a adorării iubitoare a Tatălui celest.

110:3.9 (1206.7) 3. Iubind oamenii şi dorind sincer să-i serviţi - recunoscând din toată inima fraternitatea umană dublată de o afecţiune înţeleaptă şi inteligentă pentru fiecare dintre semenii voştri muritori.

110:3.10 (1206.8) 4. Acceptând cu bucurie cetăţenia cosmică - recunoscând cu onestitate obligaţiile voastre progresive faţă de Fiinţa Supremă, având conştiinţa interdependenţei dintre omul evolutiv şi Deitatea în evoluţie. Aceasta este naşterea moralităţii cosmice şi realizarea datoriei universale.

4. Munca Ajustorului în minte

110:4.1 (1207.1) Ajustorii sunt capabili să primească curentul continuu de inteligenţă cosmică venind prin circuitele conducătoare ale timpului şi ale spaţiului. Ei au contact deplin cu inteligenţa şi energia spirituale ale universurilor. Cu toate acestea, aceşti puternici locuitori lăuntrici sunt incapabili să transmită multe dintre aceste comori de înţelepciune şi de adevăr minţii subiecţilor lor muritori, ca urmare a lipsei de natură comună şi a absenţei de recunoaştere sensibilă.

110:4.2 (1207.2) Ajustorul Gândirii este angajat într-un efort constant pentru spiritualizarea minţii voastre, astfel încât să facă să evolueze sufletul vostru morontial, însă voi înşivă rămâneţi aproape inconştienţi de acest ajutor lăuntric. Voi sunteţi întru totul incapabili să distingeţi roadele propriului vostru intelect material de cele ale activităţilor asociate ale sufletului vostru şi ale Ajustorului vostru.

110:4.3 (1207.3) Anumite prezentări abrupte ale gândirii, anumite concluzii şi anumite alte imagini mentale sunt uneori opera directă sau indirectă a Ajustorului; însă, mult mai adesea, ele reprezintă emergenţa subită, în conştiinţă, a ideilor care se grupaseră ele însele pe nivelele mentale subconştiente, sau a multora dintre evenimentele naturale şi banale ale funcţiunii fizice normale şi obişnuite, inerente circuitelor minţii animale în evoluţie. (În contrast cu aceste emanaţii subconştiente, revelaţiile Ajustorului apar în domeniile supraconştiinţei.)

110:4.4 (1207.4) Paragraph 110:4.4 is missing

110:4.5 (1207.5) Există o imensă prăpastie între uman şi divin, între om şi Dumnezeu. Rasele Urantiei sunt atât de mult controlate de procesele electrice şi chimice, comportamentul lor obişnuit seamănă atât de mult cu cel al animalelor, reacţiile lor obişnuite sunt atât de emotive, încât Veghetorilor le devine extrem de dificil să le călăuzească şi să le dirijeze. Voi sunteţi atât de lipsiţi de curaj în decizii şi de devotament în cooperare, încât Ajustorii voştri lăuntrici se găsesc aproape în imposibilitatea de a comunica direct cu mintea umană. Chiar şi atunci când ei ajung să facă să se perceapă o rază de adevăr nou pentru sufletul în evoluţie, această revelaţie spirituală orbeşte adesea creatura până la a-i provoca o criză de fanatism sau de a declanşa vreo altă bulversare intelectuală având rezultate dezastruoase. Multe dintre religiile noi şi dintre ciudatele culte în „isme” sunt născute din comunicările nereuşite, imperfecte, neînţelese şi deformate ale Ajustorilor Gândirii.

110:4.6 (1207.6) Arhivele Ierusemului arată că în decursul a numeroase milenii, fiecare generaţie a avut din ce în ce mai puţine fiinţe susceptibile de a opera fără pericol cu Ajustorii autonomi. Acest tablou alarmant a condus personalităţile care supraveghează Satania să considere cu favoare propunerile unora dintre supraveghetorii voştri planetari mai imediaţi, care recomandă să se ia măsuri proprii pentru a favoriza şi a conserva tipurile spirituale superioare ale raselor Urantiei.

5. Concepte eronate ale călăuzirii Ajustorilor

110:5.1 (1207.7) Să distingeţi bine şi să nu confundaţi misiunea şi influenţa Ajustorului cu ceea ce se numeşte în mod obişnuit conştiinţă; nu există legătură directă între Ajustor şi conştiinţă. Conştiinţa este o reacţie umană şi pur psihică. Nu trebuie să fie dispreţuită, dar ea reprezintă prea puţin vocea lui Dumnezeu pentru suflet, pe când într-adevăr Ajustorul o reprezintă, dacă vocea sa ar putea fi auzită. Conştiinţa vă sfătuieşte pe bună dreptate să faceţi ceea ce este just, dar Ajustorul se străduieşte în plus să vă zică ceea ce este cu adevărat just, în momentul şi în măsura în care voi sunteţi capabili să percepeţi directivele Veghetorului.

110:5.2 (1208.1) Experienţa umană a viselor, aceste desfăşurări dezordonate şi dezlânate ale minţii adormite, incoerente, aduc o bună dovadă că Ajustorii nu pot reuşi să armonizeze şi să asocieze factorii mentali divergenţi ai omului. În spaţiul unei singure vieţi, Ajustorii pur şi simplu nu pot coordona şi sincroniza arbitrar două lumi de gândire atât de neasemănătoare şi de diferite cum sunt cea umană şi cea divină. Când ei ajung acolo, după cum au şi făcut-o uneori, sufletele interesate sunt transferate direct în lumile locuinţelor fără a trebui să treacă prin experienţa morţii.

110:5.3 (1208.2) În timpul perioadelor de somn, Ajustorul nu încearcă să îndeplinească decât ceea ce voinţa personalităţii locuite aprobase, în prealabil, pe deplin prin deciziile luate şi prin alegerile făcute în momentele în care conştiinţa era pe deplin trează. Aceste decizii şi aceste alegeri se plasează în domeniile supramentale, domeniile în care se leagă relaţii reciproce între uman şi divin.

110:5.4 (1208.3) Pe durata somnului gazdelor lor muritoare, Ajustorii încearcă să îşi imprime creaţiile pe nivelele superioare ale minţii materiale; unele dintre visele voastre groteşti arată că Ajustorii nu reuşesc să stabilească un contact eficient. Absurdităţile vieţii de vis nu demonstrează numai presiunea emoţiilor refulate, ci dovedesc totodată că conceptele spirituale prezentate de Ajustori sunt oribil deformate. Propriile voastre pasiuni, impulsurile voastre şi alte tendinţe înnăscute se traduc în tablou şi substituie dorinţele lor neexprimate cu mesajele divine pe care Veghetorii se străduiesc să le introducă în arhivele psihice în timpul somnului inconştient.

110:5.5 (1208.4) Este extrem de periculos să se facă supoziţii asupra a ceea ce provine, în viaţa onirică, de la Ajustor. Ajustorii lucrează într-adevăr în timpul somnului, dar visele voastre obişnuite sunt fenomene pur fiziologice şi psihologice. Tot astfel, există riscul de a încerca o discriminare între înregistrarea conceptelor Ajustorului şi receptarea mai mult sau mai puţin continuă a ordinelor conştiinţei muritoare. Acestea sunt probleme care trebuie să fie rezolvate prin discernământ individual şi prin decizii personale. În orice caz, dacă o fiinţă umană se amăgeşte respingând expresia unui Ajustor pentru că ea crede că aceasta este o experienţă pur umană, acest lucru ar fi mai bun pentru ea, decât să comită greşeala de a înălţa o reacţie a minţii umane atribuindu-i o demnitate divină. Nu uitaţi că influenţa unui Ajustor al Gândirii se exercită în cea mai mare parte, deşi nu în întregime, ca o experienţă supraconştientă.

110:5.6 (1208.5) În diverse grade, şi tot mai mult în cursul ascensiunii voastre a cercurilor psihice, voi comunicaţi efectiv uneori direct, dar mai adesea indirect cu Ajustorul vostru. Este totuşi primejdios să se nutrească ideea că fiecare nou concept ce se naşte în mintea umană este dictat de Ajustor. La fiinţele din ordinul vostru, ceea ce voi acceptaţi ca fiind vocea Ajustorului este în realitate cel mai adesea emanaţia propriului vostru intelect. Terenul este primejdios; şi fiecare fiinţă umană trebuie să rezolve aceste probleme pentru sine însăşi după înţelepciunea sa umană naturală şi după perspicacitatea sa supraumană.

110:5.7 (1208.6) Dacă Ajustorul fiinţei omeneşti prin care este transmisă această comunicare se bucură de un câmp de acţiune atât de larg, aceasta ţine mai ales de faptul că această fiinţă umană manifestă o indiferenţă aproape completă pentru toată manifestarea exterioară a prezenţei interioare a Ajustorului. Din fericire este într-adevăr bine că ea rămâne conştientă cu totul indiferentă la acest proces. Ea deţine unul dintre Ajutorii cei mai experimentaţi din vremea sa şi din generaţia sa. Păzitorul ei de destin estimează totuşi ca fiind rară şi fortuită reacţia ei de pasivitate şi absenţa ei de interes pentru fenomenele asociate prezenţei, în mintea sa, a acestui Ajustor cu talente variate. Toate acestea constituie o coordonare benefică de influenţe, favorabilă în acelaşi timp pentru Ajustorul din sfera superioară de acţiune, şi pentru partenerul uman sub raporturile sănătăţii, ale eficacităţii şi ale liniştii.

6. Cele şapte cercuri psihice

110:6.1 (1209.1) Realizarea totală a personalităţii pe o lume materială este înglobată în cucerirea celor şapte cercuri succesive ale potenţialităţii muritorilor. Intrarea în cel de-al şaptelea cerc marchează funcţionarea iniţială a adevăratei personalităţi umane. Stăpânirea primului cerc denotă maturitatea relativă a muritorului. Cu toate că traversarea celor şapte cercuri ale creşterii cosmice nu este echivalentul fuziunii cu Ajustorul, stăpânirea acestor cercuri marchează trecerea de etapele preliminare acestei fuziuni cu Ajustorul.

110:6.2 (1209.2) Ajustorul este partenerul vostru egal pentru trecerea celor şapte cercuri - pentru ajungerea la o maturitate umană relativă. Ajustorul face cu voi ascensiunea cercurilor de la al şaptelea până la primul, dar progresează către statutul de activitate autonomă şi de supremaţie întrutotul independent de cooperarea activă a minţii muritoare.

110:6.3 (1209.3) Cercurile psihice nu sunt nici exclusiv intelectuale nici în întregime morontiale. Ele ţin de statutul personalităţii, de înfăptuirile mentale, de creşterea sufletului şi de acordul cu Ajustorul. Traversarea reuşită a acestor nivele necesită funcţionarea armonioasă a întregii personalităţi, şi nu numai a uneia din fazele ei. Creşterea fracţiunilor nu este echivalentă cu adevărata maturizare a întregului; în realitate, părţile cresc proporţional cu expansiunea totalităţii sinelui - întregul sine - material, intelectual şi spiritual.

110:6.4 (1209.4) Când dezvoltarea naturii intelectuale o anticipează pe cea a spiritualului, situaţia face comunicările cu Ajustorul Gândirii atât dificile cât şi primejdioase. În mod asemănător, un exces de dezvoltare spirituală tinde să producă o interpretare fanatică şi pervertită a directivelor spirituale ale locuitorului divin. Lipsa de capacitate spirituală face foarte dificilă transmiterea unui intelect material a adevărurilor spirituale situate în supraconştientul superior. Numai într-o minte perfect echilibrată, instalat într-un corp cu obiceiuri sănătoase, cu energii nervoase stabilizate şi cu funcţiuni chimice echilibrate - când puterile fizice, mentale şi spirituale se dezvoltă în armonie triunică - se face că pot fi comunicate un maximum de lumină şi de adevăr cu un minimum de pericol temporar şi de riscuri pentru veritabila bunăstare a unui asemenea individ. Prin această creştere echilibrată face omul, unul câte unul, ascensiunea cercurilor de progres planetar, de la al şaptelea până la primul.

110:6.5 (1209.5) Ajustorii sunt întotdeauna aproape de voi şi în voi, dar este ceva rar ca ei să vă poată vorbi direct, aşa cum v-ar vorbi o altă fiinţă. Cerc după cerc, deciziile voastre intelectuale, alegerile voastre morale şi dezvoltarea voastră spirituală îl fac pe Ajustor apt să funcţioneze în mintea voastră. Cerc după cerc, voi vă ridicaţi astfel de la stadiile inferioare de asociere şi de acord mental cu Ajustorul, astfel încât el poate din ce în ce mai mult să îşi imprime imaginile destinului, cu o claritate şi cu o convingere crescânde pe conştiinţa în evoluţie a acestei minţi-suflet care îl caută pe Dumnezeu.

110:6.6 (1210.1) Fiecare decizie pe care o luaţi are ca efect fie stânjenirea, fie facilitarea funcţiunii Ajustorului. În paralel, însăşi aceste decizii determină înaintarea voastră în cercurile de înfăptuire umană. Este adevărat că supremaţia unei decizii, relaţia sa cu o criză, are multe raporturi cu influenţa sa pentru depăşirea cercurilor; totuşi numărul de decizii, repetările frecvente şi persistente, sunt deopotrivă de esenţiale pentru a fi ceva sigur că aceste relaţii vor forma obişnuinţe.

110:6.7 (1210.2) Cele şapte nivele de progres uman sunt greu de definit cu precizie, deoarece aceste nivele sunt personale. Ele variază pentru fiecare individ, şi sunt aparent determinate de capacitatea de creştere a fiecărei fiinţe umane. Cucerirea acestor nivele de evoluţie cosmică se reflectă în trei feluri:

110:6.8 (1210.3) 1. Acordul cu Ajustorul. Spiritualizându-se, mintea se apropie de prezenţa Ajustorului proporţional cu străbaterea cercurilor.

110:6.9 (1210.4) 2. Evoluţia sufletului. Emergenţa sufletului morontial indică întinderea şi adâncimea stăpânirii cercurilor.

110:6.10 (1210.5) 3. Realitatea personalităţii. Gradul de realitate a individualităţii este direct determinat de cucerirea cercurilor. Persoanele devin mai reale pe măsură ce se ridică de la cel de-al şaptelea la primul nivel al existenţei muritoare.

110:6.11 (1210.6) Pe măsură ce copilul ieşit din evoluţia materială traversează cercurile, el creşte şi devine omul matur cu potenţialităţi nemuritoare. Realitate sumbră a naturii embrionare a unui om în stadiul celui de-al şaptelea cerc cedează locul manifestării mai clare a naturii morontiale emergente a unui cetăţean al universului local.

110:6.12 (1210.7) Este imposibil de definit cu precizie cele şapte nivele, sau cercuri psihice ale creşterii umane, dar este îngăduit să se sugereze limitele minime şi maxime ale acestor stadii de realizare a maturităţii:

110:6.13 (1210.8) Al şaptelea cerc. Fiinţele umane pătrund în acest nivel atunci când îşi dezvoltă puterile de alegere personală, decizia individuală, responsabilitatea morală şi capacitatea lor de a atinge individualitatea spirituală. Aceasta denotă funcţionarea unificată a celor şapte spirite-minte adjutante sub conducerea spiritului înţelepciunii, punerea în circuit a creaturii omeneşti în influenţa Duhului Sfânt şi, pe Urantia, funcţionarea esenţială a Spiritului Adevărului împreună cu recepţia unui Ajustor al Gândirii în mintea muritoare. Intrarea în cel de-al şaptelea cerc face, dintr-o creatură umană, un adevărat cetăţean în putere al universului local.

110:6.14 (1210.9) Al treilea cerc. Munca Ajustorului este mult mai eficientă după ce ascendentul uman a atins al treilea cerc şi a primit, cu titlu personal, un păzitor serafic de destin. Deşi aparent nu există eforturi concertate între Ajustor şi păzitorul serafic, se poate totuşi observa, după acordarea însoţitorului serafic personal, o ameliorare indubitabilă în toate fazele de înfăptuire cosmică şi de dezvoltare spirituală. Când al treilea cerc este atins, Ajustorul se străduieşte să facă morontială mintea omului în timpul restului vieţii sale de muritor, să străbată cercurile rămase şi să atingă stadiul final al asocierii divin-uman înainte ca moartea naturală să dizolve această asociere unică.

110:6.15 (1210.10) Primul cerc. În general, Ajustorul nu poate vorbi direct şi imediat cu voi înainte ca voi să fi atins primul cerc, cercul final de înfăptuire progresivă a unui muritor. Acest nivel reprezintă cea mai mare realizare posibilă a relaţiilor minte-Ajustor de pe parcursul experienţei umane, înainte ca sufletul morontial în evoluţie să fi fost eliberat de suportul său corporal material. În ceea ce priveşte mintea, emoţiile şi clarviziunea cosmică, realizarea primului cerc psihic reprezintă cea mai mare apropiere posibilă dintre mintea materială şi Ajustorul spiritual în experienţa oamenilor.

110:6.16 (1211.1) Poate că aceste cercuri psihice de înaintare a muritorilor ar fi mai bine să fie denumite nivele cosmice: nivele unde noi înţelegem efectiv semnificaţiile şi realizările valorilor unei apropieri progresive de conştiinţa morontială a existenţei unei relaţii iniţiale dintre sufletul evolutiv şi Fiinţa Supremă emergentă. Chiar această relaţie este ceea ce face veşnic imposibilă explicarea deplină a semnificaţiei cercurilor cosmice minţii materiale. Aceste străbateri ale cercurilor nu au decât raporturi relative cu faptul de a fi conştient de Dumnezeu. Cel care este în cel de-al şaptelea sau al şaselea cerc poate să-l cunoască pe Dumnezeu - să fie conştient de filiaţia sa - aproape tot atât de bine ca şi cel care este în primul sau în al doilea cerc, dar fiinţele cercurilor inferioare sunt mult mai puţin conştiente de relaţia lor experienţială cu Fiinţa Supremă, de cetăţenia lor universală. Depăşirea acestor cercuri cosmice va face parte din experienţa ascendenţilor pe lumile locuinţelor dacă ei nu reuşesc această înfăptuire înainte de moartea naturală.

110:6.17 (1211.2) Motivaţia credinţei transformă în experienţă deplina realizare a filiaţiei omului cu Dumnezeu, dar acţiunea, executarea deciziilor, este esenţială pentru a atinge, prin evoluţie, conştiinţa de înrudirea progresivă cu actualizarea cosmică a Fiinţei Supreme. Credinţa transmută potenţialele în actuale în lumea spirituală, dar potenţialele nu devin actuale, în domeniile finite ale Supremului, decât prin realizarea experienţei alegerii şi graţie ei. Alegerea de a face voia lui Dumnezeu reuneşte, într-un act al personalităţii, credinţa spirituală şi deciziile materiale, şi oferă astfel un punct de sprijin divin şi spiritual permiţând pârghiei umane şi materiale a setei de Dumnezeu să acţioneze mai eficient. Această înţeleaptă coordonare de forţe materiale şi spirituale sporeşte considerabil realizarea cosmică a Supremului şi înţelegerea morontială a Deităţilor Paradisului.

110:6.18 (1211.3) Stăpânirea cercurilor cosmice este legată de creşterea cantitativă a sufletului morontial, de comprehensiunea semnificaţiilor supreme. Însă statutul calitativ al acestui suflet nemuritor depinde în întregime de gradul în care el înţelege, prin credinţă vie, valoarea faptului, având potenţial paradisiac, a filiaţiei omului muritor faţă de Dumnezeu cel etern. De aceea, cei care sunt în cel de-al şaptelea cerc, se duc pe lumile locuinţelor pentru a urmări realizarea creşterii lor cosmice cantitative întocmai ca şi cei din cel de-al doilea cerc, sau chiar şi din primul.

110:6.19 (1211.4) Nu există decât o relaţie indirectă între străbaterea cercurilor cosmice şi experienţa religioasă spirituală actuală; asemenea înfăptuiri sunt reciproce, deci mutual benefice. Dezvoltarea pur spirituală poate să rămână aproape fără influenţă asupra prosperităţii materiale planetare, dar depăşirea cercurilor sporeşte întotdeauna potenţialul reuşitei şi al înfăptuirii umane.

110:6.20 (1211.5) De la cel de-al şaptelea cerc până la al treilea, cele şapte spirite minte adjutante exercită o acţiune sporită şi unificată pentru a scăpa mintea umană de dependenţa de realităţile mecanismelor vieţii materiale, ceea ce o pregăteşte să pătrundă mai bine nivelele morontiale de experienţă. Pornind de la al treilea cerc, influenţa adjutanţilor se diminuează progresiv.

110:6.21 (1211.6) Cele şapte cercuri îmbrăţişează experienţa muritorilor care se întinde, de la nivelul pur animal cel mai elevat, până la cel mai de jos nivel de contact morontial efectiv al conştiinţei de sine ca experienţă a personalităţii. Stăpânirea primului cerc cosmic denotă că s-a atins maturitatea premorontială a muritorului, şi marchează terminarea slujirii asociate a spiritelor adjutante ca influenţă exclusivă a acţiunii mentale în personalitatea umană. Dincolo de primul cerc, mintea se înrudeşte tot mai mult cu inteligenţa stadiului morontial de evoluţie, slujirea asociată a minţii cosmice şi a facultăţilor supraadjutante ale Spiritului Creativ al unui univers local.

110:6.22 (1212.1) Marile zile din cariera individuală a Ajustorilor sunt următoarele: mai întâi, atunci când subiectul lor uman străpunge cel de-al treilea cerc psihic, ceea ce asigură activitatea autonomă a Veghetorului şi o gamă sporită de funcţiuni (dacă Ajustorul nu era deja autonom). Apoi, când partenerul lor uman atinge primul cerc psihic, ceea ce face posibilă comunicarea reciprocă între ei, cel puţin într-o oarecare măsură. Şi, în sfârşit, atunci când ei sunt definitiv şi veşnic contopiţi.

7. Realizarea nemuririi

110:7.1 (1212.2) Străbaterea celor şapte cercuri cosmice nu este echivalentă cu fuziunea cu Ajustorul. Mulţi muritori vii de pe Urantia au străbătut cercurile, dar fuziunea depinde de încă alte realizări spirituale mai mari şi mai sublime; trebuie să se ajungă la armonizarea într-un mod definitiv şi complet a voinţei umane cu voinţa lui Dumnezeu, aşa cum rezidă ea în Ajustorul Gândirii.

110:7.2 (1212.3) Atunci când o fiinţă umană a desăvârşit cercurile realizării cosmice, şi când după aceea alegerea finală a voinţei muritorului permite Ajustorului să desăvârşească asocierea identităţii umane cu sufletul morontial în timpul vieţii evolutive fizice, atunci aceste legături consumate ale unui suflet cu un Ajustor se fac independent pe lumile locuinţelor. Un ordin provenit din Uversa stipulează fuziunea imediată a Ajustorului şi a sufletului morontial. Dacă această fuziune are loc în timpul vieţii fizice, corpul material este consumat instantaneu, şi fiinţele umane care ar asista la acest spectacol ar constata pur şi simplu că muritorul în transfer dispare „în care de foc”.

110:7.3 (1212.4) Majoritatea Ajustorilor care au transferat subiecţii lor în afara Urantiei erau foarte experimentaţi şi cunoscuţi pentru a fi locuit anterior numeroşi muritori de pe alte sfere. Trebuie reamintit că Ajustorii dobândesc o preţioasă experienţă din locuirea pe planetele unde ei sunt doar pregătiţi; de aici nu rezultă că experienţa necesară unei munci avansate se câştigă numai la subiecţii muritori care nu reuşesc să supravieţuiască.

110:7.4 (1212.5) În urma fuziunii cu voi, Ajustorii voştri împărtăşesc destinul vostru şi experienţa voastră; ei sunt voi. După fuziunea nemuritorului suflet morontial cu Ajustorul asociat, toată experienţa şi toate valorile unuia devin în cele din urmă proprietatea celuilalt, astfel încât cei doi formează efectiv o singură entitate. Într-un anumit sens, această nouă fiinţă aparţine trecutului etern şi există pentru eternul viitor. Tot ceea ce era cândva uman în sufletul care supravieţuieşte şi tot ceea ce este în mod experienţial divin la Ajustor devine acum posesiunea efectivă a noii şi mereu ascendentei personalităţi universale. Totuşi, pe fiecare nivel universal, Ajustorul nu poate înzestra creatura decât cu atributele care au la acest nivel o semnificaţie şi o valoare. Unicitatea absolută cu Veghetorul divin, epuizarea completă a dotării unui Ajustor, nu se poate împlini decât în eternitate, după ce a fost atins în cele din urmă Tatăl universal, Tatăl spiritelor, sursa permanentă a acestor daruri divine.

110:7.5 (1212.6) Când sufletul în evoluţie şi Ajustorul divin au fuzionat veşnic în cele din urmă, fiecare dintre ei dobândeşte toate calităţile susceptibile de a fi dobândite de celălalt. Această personalitate coordonată posedă toată memoria experienţială a supravieţuirii deţinută odinioară de mintea muritoare ancestrală şi, acum, de către sufletul morontial. Pe de altă parte, finalitarul potenţial înglobează toată memoria experienţelor Ajustorului din cursul şederilor sale din toate timpurile la muritori. Cu toate acestea, Ajustorul va avea nevoie de eternitatea viitoare pentru a dota complet această asociere a personalităţii cu înţelesurile şi cu valorile pe care acest Veghetor divin le duce mai departe din eternitatea trecută.

110:7.6 (1213.1) Dar, la marea majoritate a Urantienilor, Ajustorul trebuie să aştepte cu răbdare descătuşarea prin moarte a subiectului său, să aştepte ca sufletul emergent să se elibereze de dominaţia aproape completă a modelelor energetice şi a forţelor chimice inerente ordinului vostru material de existenţă. Principala dificultate pe care o întâmpinaţi pentru intrarea în contact cu Ajustorul vostru constă în această natură materială atât de ancorată. Foarte puţini muritori sunt realmente gânditori. Din punct de vedere spiritual, voi nu vă dezvoltaţi mintea şi nu v-o disciplinaţi până în punctul unei legături favorabile cu Ajustorii divini. Mintea umană se face surdă la argumentele spirituale pe care Ajustorul le traduce extrăgându-le din multiplele mesaje ale teledifuziunilor universale ale iubirii provenind de la Tatăl îndurător. Ajustorul constată cvasi-imposibilitatea de a înregistra aceste directive spirituale însufleţitoare într-o minte animală şi complet dominată de forţele chimice şi electrice inerente naturii voastre fizice.

110:7.7 (1213.2) Ajustorii se bucură de stabilirea contactului cu mintea umană, dar ei trebuie să fie răbdători pe durata lungilor ani de şedere tăcută, în timpul cărora ei sunt neputincioşi în a învinge rezistenţa voastră animală şi în a comunica direct cu voi. Cu cât se înalţă Ajustorii Gândirii mai mult pe scara servirii, cu atât devin ei mai eficienţi; însă, în timpul şederii voastre în carne, ei nu pot niciodată să vă abordeze cu aceeaşi afecţiune deplină, simpatică şi expresivă ca în momentul în care voi îi discerneţi, de la minte la minte, pe lumile locuinţelor.

110:7.8 (1213.3) În timpul vieţii muritoare, corpul şi mintea materiale vă separă de Ajustorul vostru şi împiedică libera comunicare cu el. După moarte şi după fuziunea eternă, voi sunteţi una cu Ajustorul vostru - nu puteţi să fiţi distinşi ca fiinţe separate - şi astfel nu mai există nevoia de a comunica în maniera în care înţelegeţi voi acest lucru.

110:7.9 (1213.4) Deşi vocea Ajustorului este întotdeauna în voi, cea mai mare parte din voi o aud rareori în cursul unei vieţi. Fiinţele umane care nu au atins cercurile al treilea şi al doilea aud rar vocea directă a Ajustorului, şi aceasta doar în momentele supreme de dorinţă, într-o situaţie supremă, şi în urma vreunei decizii supreme.

110:7.10 (1213.5) În intervalul de timp dintre stabilirea şi ruperea contactului dintre mintea umană a unui rezervist al destinului şi supraveghetorii planetari, Ajustorul interior se găseşte uneori plasat astfel încât îi devine posibil să transmită un mesaj partenerului său muritor. Destul de recent, pe Urantia, un Ajustor autonom transmite un mesaj de acest ordin asociatului său uman, membru al corpului de rezervă al destinului. Acest mesaj începea cu aceste cuvinte: „Şi acum, fără a răni sau a pune în pericol subiectul devoţiunii mele curtenitoare şi, în ce mă priveşte pe mine, fără intenţia de a-i aplica o pedeapsă excesivă sau de a-l descuraja, înregistraţi rugămintea pe care i-o adresez.” Urmează un îndemn magnific de mişcător şi de implorător în care Ajustorul cerea, între altele, ca subiectul „să îmi acorde mai fidel cooperarea sa sinceră, să suporte mai cu veselie obligaţiile pe care le-am impus, să execute mai fidel programul pe care l-am întocmit, să treacă mai răbdător prin încercările pe care le-am ales, să urmeze cu mai multă perseverenţă şi ardoare cărarea pe care am trasat-o, să primească mai umil creditul care i se poate atribui ca urmare a eforturilor mele neîncetate - să transmiteţi astfel mustrările mele omului în care locuiesc. Eu îmi revărs asupra lui afecţiunea şi devotamentul supreme ale unui spirit divin. Ziceţi astfel subiectului meu mult-iubit, că eu voi acţiona cu înţelepciune şi putere până la capăt, până ce ultima sa bătălie a luat sfârşit. Eu voi fi fidel personalităţii care îmi este încredinţată. Eu o îndemn să urmeze şi să nu mă dezamăgească, să nu mă priveze de răsplata luptei mele perseverente şi intense. Pentru a atinge personalitatea, noi depindem de voinţa umană. Eu am făcut cu răbdare să progreseze această minte, cerc după cerc, iar şeful ordinului meu mi-a exprimat aprobarea sa. Cerc după cerc, eu merg mai departe până la judecată. Eu aştept cu plăcere şi fără nelinişte apelul nominal al destinului. Eu sunt pregătit să mă supun cu totul tribunalelor Celor Îmbătrâniţi de Zile.”

110:7.11 (1214.1) [Prezentat de un Mesager Solitar al Orvontonului]





Back to Top