CARTEA URANTIA - Capitolul 96. Yahweh — Dumnezeul evreilor

(UF-RUM-001-2004-1)

CARTEA URANTIA   

Parte III: Istoria Urantiei

Capitolul 96. Yahweh — Dumnezeul evreilor



Capitolul 96. Yahweh — Dumnezeul evreilor

96:0.1 (1052.1) FĂCÂNDU-ŞI o concepţie asupra Zeităţii, omul a început prin a include în toţi zeii; apoi, el a subordonat toţi zeii străini deităţii sale tribale, şi, în cele din urmă, el i-a exclus pe toţi, în afară de Dumnezeul unic de valoare finală şi supremă. Evreii au sintetizat toţi zeii în conceptul lor mai sublim al Domnului Dumnezeu al Israelului. Tot astfel au combinat şi hinduşii mulţimea lor zeităţi în „spiritualitatea unică a zeilor” descrisă în Rig Veda, în timp ce mesopotamienii şi-au redus zeii lor la conceptul mai centralizat de Bel-Marduk. Aceste idei monoteiste s-au maturizat în lumea întreagă la destul de puţină vreme după apariţia lui Machiventa Melchizedek în Salem, în Palestina. Dar conceptul de Deitate proslăvit de Melchizedek nu semăna cu acela al filozofiei evolutive de includere, de subordonare şi de excludere; el era bazat exclusiv pe puterea creatoare şi a influenţat foarte rapid conceptele cele mai elevate ale deităţii în Mesopotamia, în India şi în Egipt.

96:0.2 (1052.2) Religia din Salem a fost respectată ca o tradiţie de către keniţi şi de către diverse alte triburi canaanite. Unul dintre scopurile încarnării lui Machiventa Melchizedek era de a dezvolta o religie a unui Dumnezeu unic, astfel încât să pregătească calea pentru încarnarea unui Fiu al acestui Dumnezeu unic. Mihail nu putea veni pe Urantia înainte ca acolo să existe un popor care să creadă în Tatăl Universal, şi în cadrul căruia putea să apară acest Fiu.

96:0.3 (1052.3) Religia Salemului a persistat la keniţii din Palestina ca un crez, iar această religie, aşa cum au adoptat-o mai târziu evreii, a fost influenţată în primul rând de învăţăturile morale egiptene, apoi de gândirea teologică babiloniană şi, în final, de concepţiile iraniene cu privire la bine şi la rău. De fapt, religia ebraică este fundamentată pe alianţa dintre Avraam şi Machiventa Melchizedek, dar, din punct de vedere evolutiv, ea este consecinţa a numeroase circumstanţe datorate unor situaţii excepţionale; şi, din punct de vedere cultural, ea a făcut împrumutat foarte mult din religia, din moralitatea şi din filozofia întregului Levant. Religia ebraică este cea prin care s-au transmis popoarelor occidentale o mare parte a moralităţii şi a gândirii religioase din Egipt, din Mesopotamia şi din Iran.

1. Conceptele deităţii la Semiţi

96:1.1 (1052.4) Primii semiţi considerau fiecare lucru ca fiind locuit de un spirit. Existau spirite ale lumii animale şi ale lumii vegetale; spiritele anotimpurilor, stăpânul progeniturii; spiritul focului, acela al apei şi acela al aerului; în sfârşit, un veritabil panteon de spirite de temut şi de adorat. Învăţăturile lui Melchizedek cu privire la Creatorul Universal nu au distrus niciodată complet credinţa în aceste spirite subordonate sau în zeii naturii.

96:1.2 (1052.5) Progresul evreilor, începând prin politeism, continuând prin henoteism şi ajungând la monoteism, nu a fost o dezvoltare conceptuală neîntreruptă şi continuă. Ei au suferit multe regrese în evoluţia conceptelor lor despre Deitate, iar pe de altă parte, în toate epocile, au existat idei variabile despre Dumnezeu la diferite grupuri de credincioşi semiţi. Ei aplicau uneori numeroase denumiri conceptelor lor de Dumnezeu, şi, pentru a evita confuzia, trebuie să definim aceste diverse nume ale Deităţii aşa cum se raportează ele la evoluţia teologiei iudee:

96:1.3 (1053.1) 1. Yahweh era dumnezeul triburilor palestiniene din sud, care au asociat acest concept al zeităţii cu muntele Horeb, vulcanul din Sinai. Yahweh era pur şi simplu unul dintre sutele şi chiar miile de zei ai naturii care captau atenţia triburilor şi a popoarelor semite, care pretindeau adorarea lor.

96:1.4 (1053.2) 2. El Elyon. Timp de secole după trecerea lui Melchizedek prin Salem, doctrina Deităţii a persistat sub diferite versiuni, dar se folosea în general termenul El Elyon, Preaînaltul Dumnezeu al cerului. Mulţi semiţi, inclusiv descendenţii imediaţi ai lui Avraam, l-au venerat simultan pe Yahweh şi pe El Elyon în diverse epoci.

96:1.5 (1053.3) 3. El Shaddai. Este dificil de explicat ceea ce reprezenta El Shaddai. Această idee de Dumnezeu era un derivat complex al învăţăturilor Cărţii Înţelepciunii a lui Amenemope, modificată de doctrina lui Anton prezentată de Ikhnaton, şi influenţată mai departe de învăţăturile lui Melchizedek încorporate în conceptul de El Elyon. Pe măsură ce conceptul de El Shaddai impregna gândirea ebraică, el s-a colorat în întregime după credinţele care domneau în deşert cu privire la Yahweh.

96:1.6 (1053.4) Una dintre ideile dominante ale religiei acestei epoci a fost conceptul egiptean al Providenţei divine, care învăţa că prosperitatea materială este o răsplată pentru a-l fi slujit pe El Shaddai.

96:1.7 (1053.5) 4. El. În toată această confuzie de terminologie şi această imprecizie a conceptului, numeroşi credincioşi zeloşi s-au străduit cu sinceritate să adore toate aceste idei în evoluţie despre divinitate, şi s-a stabilit practica de a se da numele de El acestei Deităţi complexe. Iar această expresie mai includea şi alţi zei ai naturii adoraţi de către beduini.

96:1.8 (1053.6) 5. Elohim. În Kish şi în Ur, s-au păstrat multă vreme grupuri sumerian-caldeene care propovăduiau un concept de Dumnezeu trei-într-unul, întemeiat pe tradiţiile din vremea lui Adam şi a lui Melchizedek. Această doctrină a fost propagată în Egipt, unde această Trinitate a fost adorată sub numele de Elohim, sau de Eloah la singular. Cercurile filozofice din Egipt şi, mai târziu, învăţătorii alexandrini de origine ebraică, propovăduiau această unitate a zeilor plurali. În epoca exodului, mulţi consilieri ai lui Moise credeau în această Trinitate. Cu toate acestea, conceptul de Elohim trinitar nu a făcut niciodată cu adevărat parte din teologia ebraică înainte de momentul în care iudeii au trecut sub influenţa politică a babilonienilor.

96:1.9 (1053.7) 6. Nume diverse. Semiţilor nu le plăcea să pronunţe numele Deităţii lor. Ei au recurs deci, din când în când, la numeroase apelative precum: Spiritul lui Dumnezeu, Domnul, Îngerul Domnului, Atotputernicul, Sfântul, Preaînaltul, Adonai, Cel Îmbătrânit de Zile, Domnul Dumnezeu al Israelului, Creatorul Cerului şi al Pământului, Kyrios, Iah, Domnul Oştirilor Tatălui care este în ceruri.

96:1.10 (1053.8) Iehova este o expresie recent folosită pentru a desemna conceptul desăvârşit de Yahweh, care a apărut în cele din urmă prin evoluţia din cursul îndelungatei experienţe a evreilor. Dar numele de Iehova nu a fost utilizat decât cu o mie cinci sute de ani după epoca lui Isus.

96:1.11 (1054.1) Până către anul 2.000 dinaintea erei creştine, muntele Sinai era un vulcan activ cu intermitenţe; s-au produs erupţii ocazionale până în epoca şederii israeliţilor în această regiune. Focul şi fumul, precum şi tunetele exploziilor care însoţeau erupţiile acestui munte vulcanic, inspirau un respect temător beduinilor din regiunile învecinate; acestea îi impresionau puternic şi le provoca o mare teamă de Yahweh. Acest spirit al muntelui Horeb a devenit mai târziu Dumnezeul semiţilor evrei, şi ei au sfârşit prin a crede în supremaţia sa asupra tuturor celorlalţi zei.

96:1.12 (1054.2) Canaaniţii îl respectaseră multă vreme pe Yahweh, însă, printre ei, mulţi keniţi credeau mai mult sau mai puţin în El Elyon, suprazeul religiei Salemului; totuşi, majoritatea canaaniţilor rămâneau vag ataşaţi de adorarea Celor Îmbătrâniţi zeităţi tribale. Ei nu erau prea dornici să-şi abandoneze zeităţile lor naţionale în favoarea unui Dumnezeu internaţional, ca să nu spunem interplanetar. Mintea lor nu era deschisă unei deităţi universale, şi aceasta pentru că aceste triburi au continuat să adore deităţile lor tribale, cuprinzându-i şi pe Yahweh şi pe viţeii de argint şi de aur simbolizând conceptul pe care păstorii beduini şi-l făceau despre spiritul vulcanului Sinai.

96:1.13 (1054.3) Sirienii, în vreme ce îi adorau pe zeii lor, credeau şi în Yahweh al evreilor, căci profeţii lui au spus regelui Siriei: „Zeii lor sunt zeii dealurilor; ei au fost deci mai tari decât noi; dar haideţi să luptăm cu ei pe câmpie şi vom fi cu siguranţă mai tari decât ei.”

96:1.14 (1054.4) Pe măsură ce cultura lor a progresat, oamenii i-au subordonat pe zeii lor minori unei zeităţi supreme; expresia „pe Jupiter” nu persistă decât ca o exclamaţie. Monoteiştii îi păstrează pe zeii lor subordonaţi ca spirite, demoni, Parce, Nereide, zâne, gnomi, pitici, zâne care prevestesc moartea, şi ochiul rău. Evreii au trecut prin henoteism şi au crezut multă vreme în existenţa altor zei decât Yahweh, dar ei socoteau, din ce în ce mai mult, că aceste zeităţi străine erau subordonate lui Yahweh. Ei admiteau existenţa lui Kemoch, zeul amoriţilor, dar susţineau subordonarea sa lui Yahweh.

96:1.15 (1054.5) Printre teoriile umane despre Dumnezeu, ideea de Yahweh este cea care a suferit dezvoltarea cea mai extinsă. Nu se poate compara evoluţia ei progresivă decât cu metamorfoza conceptului de Buddha din Asia, care a condus la conceptul de Absolut Universal, după cum conceptul de Yahweh a condus în cele din urmă la conceptul de Tată Universal. Ar trebui înţeles acest fapt istoric: iudeii şi-au schimbat astfel punctul lor de vedere asupra Deităţii de la zeul tribal al Muntelui Horeb până la Tatăl Creator iubitor şi îndurător al epocii ulterioare, dar nu i-au schimbat şi numele; de-a lungul întregii lor istorii, ei au continuat să numească Yahweh acest concept în evoluţie al Deităţii.

2. Popoarele Semitice

96:2.1 (1054.6) Semiţii din est erau cavaleri bine organizaţi şi bine conduşi, care au invadat regiunile orientale ale fecundei semiluni fertile şi s-au unit cu babilonienii. Caldeenii, lângă Ur, se numărau printre semiţii orientali cei mai evoluaţi. Fenicienii erau un grup superior şi bine organizat de semiţi de sânge amestecat, care ocupa sectorul vestic al Palestinei, de-a lungul coastei mediteraneene. Din punct de vedere rasial, semiţii figurau printre popoarele Urantiei cele mai amestecate; sângele lor conţinea factori ereditari de la aproape toate cele nouă rase ale lumii.

96:2.2 (1054.7) De nenumărate ori, semiţii arabi şi-au făcut drum spre nordul Pământului Făgăduinţei, ţinuturile în care „curgeau pâraie de lapte şi de miere”, dar ei au fost de fiecare dată expulzaţi de acolo de semiţii şi de hitiţii din nord mai bine organizaţi şi mult mai civilizaţi. Mai târziu, în cursul unei perioade de foamete neobişnuit de gravă, aceşti beduini au intrat în mare număr în Egipt ca lucrători contractuali pentru muncile publice egiptene. Ei nu puteau decât să îndure experienţa amară a înrobirii în truda de zi cu zi a muncitorilor asupriţi din valea Nilului.

96:2.3 (1055.1) Numai după epoca lui Machiventa Melchizedek şi a lui Avraam, anumite triburi ale semiţilor, avându-se în vedere credinţele lor religioase particulare, au fost numite copiii Israelului, iar mai târziu evrei, iudei, şi „poporul ales”. Avraam nu era Tatăl rasial al tuturor evreilor; el nu era nici chiar strămoşul tuturor beduinilor semiţi care au fost ţinuţi captivi în Egipt. Este adevărat că descendenţa sa, la ieşirea ei din Egipt, a format nucleul poporului iudeu ulterior, dar vasta majoritate a bărbaţilor şi a femeilor care au fost încorporaţi în clanurile Israelului nu stătuseră niciodată în Egipt. Ea era formată numai din însoţitori nomazi, care s-au decis să-l urmeze pe Moise ca şef, în timp ce copiii Israelului şi asociaţii lor semiţi din Egipt traversau nordul Arabiei.

96:2.4 (1055.2) Învăţătura lui Melchizedek privitoare la El Elyon, cel Preaînalt, şi alianţa graţiei divine prin credinţă fuseseră în mare măsură uitate în epoca aservirii de către egipteni a popoarelor semite, care aveau ca în curând să formeze naţiunea ebraică. Însă, pe toată durata captivităţii lor, aceşti nomazi arabi au păstrat o vagă credinţă tradiţională în Yahweh cu titlu de deitate rasială.

96:2.5 (1055.3) Yahweh a fost adorat de peste o sută de triburi arabe separate. În afară de o nuanţă a conceptului de El Elyon al lui Melchizedek, care a persistat la clasele învăţate din Egipt, incluzând şi viţele amestecate ale evreilor şi ale egiptenilor, religia masei sclavilor evrei captivi era o versiune modificată a ritualului antic al de magie şi de sacrificiu al lui Yahweh.

3. Neasemuitul Moise

96:3.1 (1055.4) Începutul evoluţiei conceptelor şi a ideilor ebraice cu privire la un Creator Suprem datează de la plecarea din Egipt a semiţilor sub conducerea lui Moise, acest mare şef, mare învăţător şi mare organizator. Mama sa aparţinea familiei regale a Egiptului; tatăl său era un semit, ofiţer de legătură dintre guvern şi beduinii captivi. Moise poseda aşadar calităţi provenite din surse rasiale superioare; strămoşii lui erau de sânge atât de amestecat, încât este imposibil a-l clasa într-un anume grup rasial. Dacă nu ar fi fost de acest tip mixt, el nu ar fi dat niciodată dovadă de o înzestrare şi de o adaptabilitate atât de neobişnuite, care i-au permis să stăpânească hoarda diversificată care a sfârşit prin a se asocia beduinilor semiţi care fugeau din Egipt către deşertul Arabiei sub conducerea lui.

96:3.2 (1055.5) În ciuda seducţiei culturii regatului Nilului, Moise s-a hotărât să împărtăşească soarta poporului tatălui său. În epoca în care acest mare organizator punea la punct planurile sale de eliberare în vremea lui a poporului tatălui său, beduinii captivi nu prea aveau nici o religie demnă de acest nume; ei erau practic privaţi de un concept autentic despre Dumnezeu şi erau fără speranţă în lume.

96:3.3 (1055.6) Nici un şef nu s-a apucat vreodată să reformeze şi să înalţe un grup de fiinţe umane mai vrednice de milă, mai deprimate, mai descurajate şi mai ignorante. Dar aceşti sclavi purtau posibilităţi latente de dezvoltare în liniile lor ereditare, şi Moise pregătise un număr suficient de cadre instruite pentru a constitui un corp de organizatori eficient în perspectiva zilei revoltei şi a loviturii de forţă pentru dobândirea libertăţii. Aceşti oameni superiori fuseseră folosiţi ca supraveghetori indigeni ai semenilor lor şi primiseră o anumită educaţie mulţumită influenţei lui Moise pe lângă conducătorii egipteni.

96:3.4 (1056.1) Moise s-a străduit să negocieze diplomatic libertatea tovarăşilor lui semiţi. El şi fratele său au făcut, împreună cu regele Egiptului, un pact prin care au obţinut permisiunea de a pleca în pace din valea Nilului în deşertul Arabiei. Ei trebuia să primească o plată în bani şi în bunuri ca simbrie a îndelungatului lor serviciu din Egipt. Dinspre partea lor, evreii se angajau să menţină relaţii de prietenie cu Faraonul şi să nu facă parte din nici o alianţă contra Egiptului. Dar, după aceea, regele a socotit oportun să repudieze tratatul pe motiv că spionii lui descoperiseră neloialitate la sclavii beduini. El a susţinut că aceştia căutau libertatea pentru a se duce în deşert ca să îi organizeze pe nomazi împotriva Egiptului.

96:3.5 (1056.2) Dar Moise nu s-a descurajat; el aştepta vremea sa. La mai puţin de un an, în vreme ce forţele militare egiptene erau în întregime ocupate cu rezistenţa lor în faţa asalturilor simultane ale unei puternice presiuni libiene care venea din sud şi ale unei invazii navale greceşti în nord, acest organizator cutezător şi-a condus compatrioţii în afara Egiptului, în decursul unei fugi nocturne spectaculare. Această evadare a fost cu grijă pregătită şi cu pricepere executată. Iar operaţiunea a reuşit, în ciuda unei aprige urmăriri de către Faraon, cu o mică trupă de egipteni. Aceasta a fost decimată de defensiva fugarilor, cărora le-a şi lăsat în urmă multă pradă, şi mai sporită de jaful la care se dedau mulţimile de sclavi îndreptându-se către căminul lor ancestral din deşert.

4. Proclamarea lui Yahweh

96:4.1 (1056.3) Evoluţia şi rafinarea învăţăturii lui Moise au influenţat aproape jumătate din lume, şi continuă încă să o influenţeze chiar şi în secolul al douăzecilea. Moise înţelegea filozofia religioasă egipteană cea mai avansată, dar beduinii sclavi nu cunoşteau aproape nimic din aceste învăţături; dimpotrivă, ei nu uitaseră niciodată în întregime zeul muntelui Horeb, pe care strămoşii lor îl numiseră Yahweh.

96:4.2 (1056.4) Moise auzise vorbindu-se de învăţăturile lui Machiventa Melchizedek atât de la tatăl său cât şi de la mama sa; comunitatea lor de credinţă religioasă explica căsătoria îndrăzneaţă a unei femei de sânge regal şi a unui bărbat dintr-o rasă captivă. Socrul lui Moise era un kenit adorator al lui El Elyon, dar părinţii emancipatorului credeau în El Shaddai. Moise a fost deci crescut ca un el-shaddaist; sub influenţa socrului său, el a devenit un El Elyonist; şi, în epoca staţionării evreilor în jurul muntelui Sinai după exodul din Egipt, el formulase un nou concept lărgit despre Deitate provenit din toate credinţele lui anterioare. El s-a decis cu înţelepciune să-l proclame poporului său ca pe un concept lărgit despre Yahweh, zeul lor tribal de odinioară.

96:4.3 (1056.5) Moise se străduise să propovăduiască ideea de El Elyon acestor beduini, însă, înainte de a părăsi Egiptul, el dobândise convingerea că ei nu ar înţelege niciodată întru totul această doctrină. El s-a oprit deci la un compromis care consta în adoptarea zeului lor tribal al deşertului ca singur şi unic zeu al celor care îl urmaseră. Moise nu a propovăduit în mod explicit că diversele popoare şi naţiuni nu trebuie să aibă alţi zei, dar el a susţinut cu hotărâre, şi mai ales pe lângă evrei, că Yahweh îi domina pe toţi ceilalţi. Însă Moise a fost întotdeauna stânjenit de situaţia supărătoare de a trebui să prezinte acestor sclavi ignoranţi noua sa idee superioară de Deitate sub deghizarea străvechii denumiri de Yahweh, care fusese întotdeauna simbolizată de viţelul de aur al triburilor beduine.

96:4.4 (1056.6) Faptul că Yahweh era zeul evreilor care fugeau explică de ce s-au oprit ei atâta timp înaintea muntelui sfânt din Sinai şi de ce acolo s-a întâmplat ca ei să primească cele Zece Porunci pe care Moise le-a promulgat în numele lui Yahweh zeul lui Horeb.

96:4.5 (1057.1) În timpul acestei lungi şederi înaintea muntelui Sinai, ceremonialul religios al noului cult evreu în evoluţie a fost mai bine pus la punct. Moise nu pare a fi reuşit vreodată să stabilească ceremonialul lui cultural oarecum mai evoluat, nici să păstreze intact grupul fidelilor săi timp de un sfert de secol, fără violenta erupţie a lui Horeb, care s-a produs în cursul celei de-a treia săptămâni a şederii lor de adorare de la baza sa. „Muntele lui Yahweh era consumat în foc, şi fumul arăta ca acela al unui cuptor, şi tot muntele se cutremura foarte tare.” La vederea acestui cataclism, nu este surprinzător că Moise a putut grava, în memoria fraţilor lui, învăţătura că Dumnezeul lor era „puternic şi teribil, un foc devorator, redutabil şi atotputernic”.

96:4.6 (1057.2) Moise a proclamat că Yahweh era Domnul Dumnezeu al Israelului, care selectase evreii ca fiind poporul lui ales. Clădind o nouă naţiune, el a naţionalizat cu înţelepciune învăţăturile lui religioase, spunând partizanilor lui că Yahweh era un adevărat tiran, un „dumnezeu gelos”. El căuta totuşi să lărgească concepţia lor de divinitate, învăţându-i că Yahweh era un „Dumnezeu al spiritelor de orice carne” şi zicându-le: „Dumnezeul etern este refugiul tău, şi dedesubtul tău sunt braţele eterne.” Moise propovăduia că Yahweh era un Dumnezeu care respecta alianţa lor; că el „nu vă va abandona, nu vă va distruge şi nu va uita alianţa părinţilor voştri, deoarece Domnul vă iubeşte şi nu uită jurământul pe care l-a făcut părinţilor voştri.”

96:4.7 (1057.3) Moise a făcut un efort eroic pentru a-l înălţa pe Yahweh la demnitatea unei Deităţi supreme, până când l-a prezentat ca pe „Dumnezeul adevărului, imparţial, just şi drept, în toate căile sale.” Cu toate acestea, în ciuda acestei învăţături elevate, înţelegerea limitată a partizanilor săi a făcut necesar să se vorbească de Dumnezeu ca fiind o imagine a omului, supus crizelor de mânie, de furie şi de severitate, şi chiar răzbunător şi uşor influenţabil de către conduita oamenilor.

96:4.8 (1057.4) Graţie învăţăturilor lui Moise, Yahweh, acest zeu tribal al naturii, a devenit Domnul Dumnezeu al Israelului care i-a urmat pe evrei în deşert, şi chiar şi în exil, unde a fost curând conceput ca Dumnezeul tuturor popoarelor. Captivitatea ulterioară care i-a aservit pe iudei Babilonului a eliberat definitiv conceptul, aflat în evoluţie, de Yahweh şi l-a făcut să îşi asume rolul monoteist de Dumnezeu al tuturor naţiunilor.

96:4.9 (1057.5) Trăsătura extraordinară şi remarcabilă a istoriei religioase a evreilor priveşte această evoluţie continuă a conceptului de Deitate plecând de la zeul primitiv al muntelui Horeb. Prin învăţăturile îndrumătorilor lor spirituali succesivi, ei au atins înaltul grad de dezvoltare descris în doctrinele divine ale celor doi Isaia, care au proclamat conceptul magnific de Tată Creator iubitor şi îndurător.

5. Învăţăturile lui Moise

96:5.1 (1057.6) Moise a întruchipat în chip extraordinar calităţile de şef militar, de organizator social şi de învăţător religios. Cu titlu individual, el a fost instructorul şi conducătorul cel mai important din lume, între epoca lui Machiventa şi cea a lui Isus. Moise a încercat să introducă în Israel multe reforme, dintre care nu rămâne nici o urmă scrisă. În decursul unei singure vieţi umane, el a făcut să iasă din sclavie şi dintr-o hoinăreală necivilizată hoarda poliglotă care se numeşte evrei, în vreme ce a pus temelia pentru naşterea ulterioară a unei naţiuni şi pentru perpetuarea unei rase.

96:5.2 (1057.7) Există foarte puţine consemnări ale marii lucrări a lui Moise, deoarece evreii nu aveau nici un limbaj scris în vremea exodului. Arhivele epocii şi faptele lui Moise au provenit din tradiţiile care străbătuseră peste o mie de ani după moartea marelui conducător.

96:5.3 (1058.1) Un mare număr de progrese pe care le-a adus Moise, depăşind religia egiptenilor şi a triburilor levantine din împrejurimi, s-au datorat tradiţiilor kenite din epoca lui Melchizedek. Fără învăţătura dată de Machiventa lui Avraam şi contemporanilor lui, evreii ar fi ieşit din Egipt într-o ignoranţă jalnică. Moise şi socrul său Jetro au reunit vestigiile tradiţiilor din vremea lui Melchizedek, şi aceste învăţături, alăturate ştiinţei egiptenilor, l-au călăuzit pe Moise în crearea religiei şi a ritualului îmbunătăţit al israeliţilor. Moise era un organizator; el a ales ceea ce era cel mai bun din religia şi din moravurile Egiptului şi ale Palestinei, şi, asociind aceste practici tradiţiilor învăţăturilor lui Melchizedek, el a organizat sistemul ceremonial ebraic de adorare.

96:5.4 (1058.2) Moise credea în Providenţă; el se lăsase complet câştigat de doctrinele Egiptului privitoare la controlul supranatural al Nilului şi al altor elemente ale naturii. El avea o mare viziune asupra lui Dumnezeu, şi era cu desăvârşire sincer atunci când îi învăţa pe evrei că, dacă ar accepta să-i dea ascultare lui Dumnezeu, „el vă va iubi, vă va binecuvânta şi vă va înmulţi; el va înmulţi rodul pântecelor voastre şi rodul pământurilor voastre - grâul, vinul, uleiul şi turmele voastre. Voi veţi prospera deasupra tuturor popoarelor, şi Domnul vostru Dumnezeu va lua toate bolile voastre şi nu vă va pricinui nici una din rănile foarte grave ale Egiptului.” Moise a zis chiar şi: „Amintiţi-vă de Domnul vostru Dumnezeu, căci ele este cel care dă puterea de a obţine bogăţia.” „Voi veţi da cu împrumut multor naţiuni, însă nu veţi lua cu împrumut. Voi veţi domina peste multe naţiuni, dar ele nu vor domina peste voi.”

96:5.5 (1058.3) Însă era cu adevărat trist să îl observi pe Moise, acest mare gânditor, încercând să adapteze sublimul lui concept de El Elyon, cel Preaînalt, la înţelegerea evreilor ignoranţi şi inculţi. În adunarea statului său major, el a zis cu o voce tunătoare: „Domnul vostru Dumnezeu este un singur Dumnezeu; nu este nici unul în afară de el”, în timp ce mulţimii amestecate el i-a pus întrebarea: „Cine dintre toţi zeii este asemeni Dumnezeului vostru?” Moise s-a ridicat cu curaj şi cu un succes parţial împotriva fetişurilor şi a idolatriei; el a declarat: „Voi nu aţi văzut nici un chip în ziua când Dumnezeu v-a vorbit la Horeb în mijlocul focului.” El a interzis, de asemenea, să se reproducă orice fel de imagini.

96:5.6 (1058.4) Moise se temea să proclame îndurarea lui Yahweh; el prefera să inspire poporului său frica de justiţia lui Dumnezeu, proclamând: „Domnul vostru Dumnezeu este Dumnezeul Dumnezeilor, Domnul Domnilor, un mare Dumnezeu, un Dumnezeu puternic şi teribil care nu este prea îngăduitor cu oamenii.” Mai mult, el căutat să domine clanurile turbulente atunci când a declarat: „Dumnezeul vostru ucide atunci când nu îi daţi ascultare; el vindecă şi dă viaţă atunci când îl ascultaţi”. Dar Moise propovăduia acestor triburi că vor deveni poporul ales al lui Dumnezeu cu singura condiţie ca ele să „păstreze toate poruncile şi să se supună tuturor poveţelor sale.”

96:5.7 (1058.5) În timpul acestor timpuri îndepărtate, nu prea li s-a vorbit evreilor despre îndurarea lui Dumnezeu. Ei au auzit vorbindu-se de Dumnezeu ca „Atotputernicul; Domnul este un războinic, Dumnezeul bătăliilor, glorios în putere, care îi taie în bucăţele pe inamicii lui”. „Domnul vostru Dumnezeu merge în mijlocul taberei voastre pentru a vă izbăvi.” Israeliţii credeau că Dumnezeul lor îi iubea, dar şi că a „împietrit inima Faraonului” şi i-a „blestemat pe duşmanii lor”.

96:5.8 (1058.6) Deşi Moise a prezentat copiilor Israelului fulgerătoare vederi de ansamblu ale unei Deităţi universale şi binevoitoare, conceptul lor, de zi cu zi, de Yahweh era în ansamblu acela de un Dumnezeu aproape cu nimic mai bun decât zeii tribali ai popoarelor din vecinătate. Conceptul lor de Dumnezeu era grosolan, primitiv şi antropomorfic. După moartea lui Moise, aceste triburi beduine au revenit rapid la ideile semi-barbare ale Celor Îmbătrâniţi lor zei de la muntele Horeb şi din deşert. Viziunea lărgită şi sublimă asupra lui Dumnezeu pe care Moise a prezentat-o ocazional cadrelor sale subordonate a fost curând pierdută din vedere, în timp ce majoritatea populaţiei revenea la adorarea viţeilor lor de aur care îl simbolizau pe Yahweh pentru păstorii din Palestina.

96:5.9 (1059.1) Când Moise a i-a predat conducerea evreilor lui Ioşua, el reunise deja mii de descendenţi colaterali ai lui Avraam, ai lui Nahor, ai lui Lot şi ai altor triburi înrudite, şi le adunase într-o singură naţiune de războinici pastorali, capabile să se întreţină prin propriile lor mijloace şi să se guverneze parţial prin ele însele.

6. Conceptul de Dumnezeu după moartea lui Moise

96:6.1 (1059.2) După moartea lui Moise, conceptul său sublim de Yahweh a degenerat rapid; Ioşua şi conducătorii Israelului au păstrat tradiţiile mozaice ale Dumnezeului infinit de înţelept, binevoitor şi atotputernic, dar oamenii de rând au revenit curând la străvechea idee de Yahweh, care se formase în deşert. Această întoarcere în urmă a conceptului Deităţii s-a accelerat sub domnia succesivă a mai multor şeici tribali aşa-zişi Judecători.

96:6.2 (1059.3) Ascendentul extraordinarei personalităţi a lui Moise păstrase vie în inima partizanilor săi inspiraţia unui concept tot mai vast despre Dumnezeu; dar, de îndată ce ei au ajuns la pământurile fertile ale Palestinei, aceşti păstori nomazi s-au transformat rapid în fermieri stabili şi destul de paşnici. Această evoluţie a practicilor de viaţă şi această schimbare a punctului de vedere religios a impus o transformare mai mult sau mai puţin completă a caracterului pe care ei îl atribuiau naturii Dumnezeului lor Yahweh. În epoca în care austerul, rudimentarul, exigentul şi furtunosul Dumnezeu al deşertului din Sinai a început transmutarea care trebuia să-l facă mai târziu un Dumnezeu al iubirii, al justiţiei şi al îndurării, evreii au pierdut aproape complet din vedere sublimele învăţături ale lui Moise. Ei au fost foarte aproape de a pierde concepţia de monoteism şi şansa lor de a deveni poporul care trebuia să servească ca verigă esenţială în evoluţia spirituală a Urantiei, grupul care va conserva învăţătura lui Melchizedek despre un Dumnezeu unic până în epoca încarnării unui Fiu de consacrare al acestui Tată a toate şi al tuturor.

96:6.3 (1059.4) Ioşua a căutat cu disperare să menţină, în mintea oamenilor tribului, conceptul unui Yahweh suprem pe care îl făcea să proclame: „Aşa cum am fost cu Moise, aşa voi fi şi cu voi; nu vă voi uita şi nu vă voi părăsi”. Ioşua a găsit necesar să predice o evanghelie severă poporului său necredincios, mult prea dispus să creadă în vechea religie autohtonă, dar puţin dornic să progreseze într-o religie a credinţei şi a dreptăţii. Substanţa impusă de învăţătura lui Ioşua a devenit: „Yahweh este un Dumnezeu sfânt; el este un Dumnezeu gelos; el nu iartă nici încălcările voastre de lege nici păcatele voastre.” Conceptul cel mai elevat al acestei epoci îl descria pe Yahweh ca pe un „Dumnezeu al puterii, al judecăţii şi al justiţiei.”

96:6.4 (1059.5) Însă, chiar şi în cursul acestei epoci întunecate, învăţători solitari apăreau din timp în timp şi proclamau conceptul mozaic de divinitate: „Voi, copii ai slăbiciunii, nu puteţi sluji Domnul, căci el este un Dumnezeu sfânt.” „Omul muritor să fie oare mai just decât Dumnezeu? Un om să fie oare mai pur decât creatorul său?” „Puteţi voi să-l găsiţi pe Dumnezeu căutându-l? Puteţi voi descoperi la perfecţie Atotputernicul? Iată, Dumnezeu este mare, şi noi nu îl cunoaştem. Şi Atotputernicul, nu îl putem descoperi.”

7. Psalmii şi Cartea lui Iov

96:7.1 (1060.1) Sub îndrumarea şeicilor şi ai preoţilor lor, evreii s-au răspândit în Palestina. Ei au alunecat înapoi în credinţele lor ignorante din deşert, şi s-au lăsat corupţi de practicile religioase mai puţin evoluate ale canaaniţilor. Ei au devenit idolatri şi desfrânaţi. Ideea lor de Dumnezeu cădea cu mult sub conceptele egiptene şi mesopotamiene de Dumnezeu, care erau susţinute de unele grupuri salemite supravieţuitoare, şi care sunt menţionate în câţiva dintre Psalmii din cartea lui Iov.

96:7.2 (1060.2) Psalmii sunt opera a cel puţin douăzeci de autori. Mulţi dintre aceşti psalmi au fost scrişi de învăţători din Egipt şi din Mesopotamia. În epoca în care Levantul venera zeii naturii, a rămas un număr destul de mare de persoane care credeau în supremaţia lui El Elyon, Preaînaltul.

96:7.3 (1060.3) Nici o culegere de scrieri religioase nu exprimă o bogăţie de devoţiune şi de idei inspirate despre Dumnezeu egală aceleia a Cărţii Psalmilor. Citind cu atenţie această minunată compilaţie de literatură pioasă, ar fi de mare folos să se studieze sursa şi cronologia particulară a fiecărui imn de slavă şi de adoraţie, având în vedere că nici o altă culegere de scrieri nu acoperă o atât de lungă perioadă de timp. Cartea Psalmilor este culegerea a diverse concepte de Dumnezeu întreţinute de credinţele religiei din Salem în tot Levantul, şi ea îmbrăţişează toată perioada ţinând de la Amenemope la Isaia. În psalmi, Dumnezeu este descris sub toate fazele concepţiei, de la ideea rudimentară a unei zeităţi tribale până la ideea mult amplificată a celor din urmă evrei, în care Yahweh este zugrăvit ca un şef iubitor şi un Tată îndurător.

96:7.4 (1060.4) Văzut sub acest unghi, grupul de Psalmi constituie culegerea cea mai preţioasă şi cea mai utilă de sentimente de devoţiune pe care o adunaseră oamenii dinainte de secolul al douăzecilea. Spiritul de adorare al aceste culegeri de imnuri îl transcende pe acela al tuturor celorlalte cărţi sacre ale lumii.

96:7.5 (1060.5) Ideea împestriţată a Zeităţii prezente în Cartea lui Iov a fost elaborată de mai mult de douăzeci de învăţători religioşi din Mesopotamia în cursul unei perioade trei sute de ani. Citind conceptul sublim al divinităţii din această compilaţie de credinţe mesopotamiene, se poate recunoaşte că în vecinătatea Urului din Caldeea s-a păstrat cel mai bine ideea unui Dumnezeu real în cursul vremurilor întunecate din Palestina.

96:7.6 (1060.6) Palestinienii pricepeau adesea înţelepciunea şi puterea de pătrundere universală a lui Dumnezeu, însă rareori iubirea şi îndurarea lui. Yahweh al acestei epoci „trimite spiritele rele ca să domine sufletul inamicilor lui”; el îi face să prospere pe proprii lui copii atunci când ei îi dau ascultare, în timp ce îi blestemă pe toţi ceilalţi şi le pricinuieşte dezastre. „El dezamăgeşte proiectele celor vicleni; el îi prinde pe cei deştepţi în propriile lor înşelăciuni.”

96:7.7 (1060.7) Numai în Ur s-a ridicat o voce pentru a implora îndurarea lui Dumnezeu zicând: „El se va ruga lui Dumnezeu şi va găsi graţia sa şi va vedea chipul său cu bucurie, căci Dumnezeu va da omului spiritul dreptăţii divine.” Aşadar, din Ur s-a predicat, în aceşti termeni, mântuirea, graţia divină prin credinţă: „El este îngăduitor cu cel care se căieşte şi zice: salvează-l de la căderea în groapă, căci am găsit o ispăşire. Dacă cineva zice: am păcătuit şi am pervertit ceea ce era drept, şi asta nu mi-a folosit, Dumnezeu va izbăvi sufletul său de căderea în prăpastie, el va vedea lumina.” Niciodată, de la epoca lui Melchizedek, lumea levantină nu mai auzise un mesaj de salvare umană atât de vibrant şi încurajator ca această extraordinară învăţătură a lui Elihu, profet al Urului şi pastor al credincioşilor salemiţi, adică restul vechii colonii a lui Melchizedek din Mesopotamia.

96:7.8 (1061.1) Acesta est modul în care restul de misionari ai Salemului din Mesopotamia au menţinut lumina adevărului în cursul perioadei de dezorganizare a popoarelor ebraice până la apariţia primei şi lungii serii neîntrerupte de învăţători ai Israelului. Concept după concept, ei au clădit până când au ajuns la realizarea idealului de Tată Universal şi de Tată Creator a toate şi al tuturor, apogeul evoluţiei conceptului de Yahweh.

96:7.9 (1061.2) [Prezentat de un Melchizedek al Nebadonului]





Back to Top