CARTEA URANTIA - Capitolul 81. Dezvoltarea civilizaţiei moderne

(UF-RUM-001-2004-1)

CARTEA URANTIA   

Parte III: Istoria Urantiei

Capitolul 81. Dezvoltarea civilizaţiei moderne



Capitolul 81. Dezvoltarea civilizaţiei moderne

81:0.1 (900.1) INDEPENDENT de suişuri şi de coborâşuri în eşecul planurilor proiectate pentru ameliorarea lumii în misiunile lui Caligastia şi ale lui Adam, evoluţia organică fundamentală a speciei umane a continuat să antreneze rasele înainte pe scara progresului uman şi a dezvoltării rasiale. Este posibil să se întârzie evoluţia, dar nu să se şi oprească.

81:0.2 (900.2) Membrii rasei violete au fost mai puţin numeroşi decât s-a prevăzut, dar influenţa lor, de la epoca lui Adam, a produs, în civilizaţie, un avans care a depăşit cu mult progresul pe care umanitatea l-a putut înfăptui în cursul întregii ei existenţe anterioare de aproape un milion de ani.

1. Leagănul civilizaţiei

81:1.1 (900.3) Timp de circa treizeci şi cinci de mii de ani după epoca lui Adam, leagănul civilizaţiei s-a aflat în Asia de sud-vest, extinzându-se către est şi uşor către nord, de la valea Nilului, prin Arabia de nord şi prin Mesopotamia, până în Turkestan inclusiv. Climatul a fost factorul decisiv al stabilirii civilizaţiei în această zonă.

81:1.2 (900.4) Marile schimbări climatice şi geologice în Africa de Nord şi în Asia occidentală sunt cele care au pus capăt migraţiilor iniţiale ale adamiţilor, împiedicându-le trecerea către Europa, ca urmare a extinderii Mediteranei, şi abătând curentul migraţiei spre nord şi spre est în direcţia Turkestanului. În epoca în care se desăvârşesc aceste înălţări de terenuri şi schimbări climatice corespondente, cu circa 15.000 de ani înainte de Isus Crist, civilizaţia ajunsese, în întreaga lume, la un punct mort, în afară de fermenţii culturali şi de rezervele biologice ale Andiţilor. Aceştia se aflau închişi la est de către munţii Asiei şi la vest de către pădurile care se tot extindeau.

81:1.3 (900.5) Evoluţia climatică este acum pe cale să reuşească acolo unde toate celelalte eforturi eşuaseră, adică, să îi constrângă pe eurasiatici să abandoneze vânătoarea în favoarea meseriei mai civilizate de creştere a animalelor şi a agriculturii. Evoluţia este poate lentă, dar ea este teribil de eficientă.

81:1.4 (900.6) Primii agricultori foloseau în general sclavii, şi, în consecinţă, ţăranii au fost odinioară dispreţuiţi de către vânători şi de către crescătorii de animale. Timp de milenii, s-a considerat cultivarea solului ca pe o ocupaţie subalternă, de unde şi ideea că lucrul pământului este un blestem, deşi el este cea mai mare dintre toate binecuvântările. Chiar şi în epoca lui Cain şi a lui Abel, sacrificiile vieţii pastorale erau încă ţinute la mai mare respect decât ofrandele agriculturii.

81:1.5 (900.7) Oamenii au evoluat, în general, de la starea de vânători la aceea de cultivatori, cu o eră de tranziţie a creşterii de turme, şi asta a fost la fel de adevărat la andiţi; s-a întâmplat însă şi mai adesea ca toate constrângerile evolutive ale schimbărilor climatice să determine triburi întregi să treacă direct de la starea de vânători la aceea de cultivatori prosperi. Totuşi, acest fenomen de trecere imediată de la vânătoare la agricultură nu s-a produs decât în regiunile unde amestecul rasial comporta o foarte puternică proporţie de sânge violet.

81:1.6 (901.1) Observând încolţirea grăunţelor accidental umezite sau puse în morminte ca hrană pentru cei decedaţi, popoarele evolutive (mai ales chinezii) au învăţat devreme să planteze seminţele şi să strângă recoltele. Însă, în toată Asia de sud-vest, de-a lungul aluviunilor fluviale fertile şi al câmpiilor adiacente, andiţii au pus în aplicare tehnicile agricole ameliorate care fuseseră moştenite de la strămoşii lor, pentru care cultivarea pământului şi grădinăritul fuseseră principala ocupaţie în interiorul limitelor celei de-a doua grădini.

81:1.7 (901.2) Timp de mii de ani, descendenţii lui Adam cultivaseră, în toate ţinuturile înalte ale bordurii superioare a Mesopotamiei, varietăţi de grâu şi de orz ameliorate în Grădină. Descendenţii lui Adam şi ai lui Adamson s-au întâlnit, au făcut comerţ şi s-au frecventat din punct de vedere social.

81:1.8 (901.3) Aceste schimbări forţate în condiţiile de viaţă sunt cele care au determinat o atât de mare proporţie a rasei umane să practice un regim alimentar omnivor. Combinarea grâului, a orezului şi a legumelor cu carnea animalelor din turmele lor a marcat un mare pas înainte în sănătatea şi în vigoarea acestor popoare antice.

2. Uneltele civilizaţiei

81:2.1 (901.4) Creşterea culturii umane este fondată pe dezvoltarea uneltelor civilizaţiei, iar uneltele pe care oamenii le utilizau pentru a ieşi din starea de sălbatici s-au dovedit eficiente exact în măsura în care eliberau mâna de lucru umană pentru sarcini mai elevate.

81:2.2 (901.5) Voi care trăiţi astăzi într-un cadru modern de cultură care tocmai se naşte şi de început al progresului în treburile sociale, voi cei care dispuneţi chiar şi de ceva timp liber pentru a vă gândi la societate şi la civilizaţie, nu pierdeţi din vedere faptul că strămoşii voştri primitivi nu au avut decât foarte puţin sau chiar nici un pic de răgaz susceptibil de a fi consacrat reflectărilor gânditoare şi meditaţiilor sociale.

81:2.3 (901.6) Primele patru mari progrese în civilizaţia umană au fost:

81:2.4 (901.7) 1. Cucerirea focului.

81:2.5 (901.8) 2. Domesticirea animalelor.

81:2.6 (901.9) 3. Punerea în sclavie a prizonierilor.

81:2.7 (901.10) 4. Proprietatea privată.

81:2.8 (901.11) Focul, prima mare descoperire, a sfârşit prin a deschide porţile lumii ştiinţifice, însă, în această privinţă, el a avut puţină valoare pentru oamenii primitivi. Aceştia au refuzat să recunoască că fenomenele obişnuite puteau să se explice prin cauze naturale.

81:2.9 (901.12) Când s-au întrebat de unde le venea focul, ei nu au întârziat să substituie, simplei istorii a lui Andon şi a silexului, legenda unui Prometeu şi a modului în care a furat focul din cer. Anticii au căutat o explicaţie supranaturală tuturor fenomenelor naturale care depăşeau limitele înţelegerii lor personale, şi mulţi moderni au continuat să facă la fel. Depersonalizarea fenomenelor aşa-zise naturale a necesitat secole, şi ea nu a fost încă desăvârşită. În schimb, căutarea onestă, sinceră şi temerară a adevăratelor cauze, a dat naştere ştiinţei moderne; ea a transformat astrologia în astronomie, alchimia în chimie şi magia în medicină.

81:2.10 (901.13) În cursul epocii anterioare maşinilor, singura manieră în care omul putea să realizeze munca fără a o face el însuşi consta în utilizarea unui animal. Domesticirea animalelor a pus în mâinile lui uneltele vii, a căror folosire inteligentă a pregătit calea pentru agricultură şi pentru transporturi. Fără aceste animale, omul nu ar fi putut să se ridice din starea sa primitivă la nivelul civilizaţiei ulterioare.

81:2.11 (902.1) Cea mai mare parte a animalelor care conveneau cel mai bine ca să fie domesticite se găseau în Asia, în special în regiunile din centru şi din sud-vest. Acesta a fost unul din motivele pentru care civilizaţia a progresat acolo mai rapid decât în alte părţi ale lumii. Multe dintre aceste animale fuseseră deja domesticite de două ori; în epoca andiţilor, ele au fost domesticite o dată mai mult. Câinele rămăsese însă mereu cu vânătorii, de la adoptarea lui de către oamenii albaştri cu mult, cu foarte mult timp înainte.

81:2.12 (902.2) Andiţii din Turkestan au fost primii care să domesticească caii în mare număr, şi acesta este un nou motiv pentru care cultura lor a fost atât de mult timp predominantă. Către anul 5.000 înaintea erei creştine, fermierii Mesopotamiei, ai Turkestanului şi ai Chinei începuseră să crească oi, capre, vaci, cămile, cai, păsări de curte şi elefanţi. Ei foloseau ca animale de povară berbecul, cămila, calul şi yakul. Altădată, omul era el însuşi animalul de povară. Un şef al rasei albastre a avut cândva o colonie de purtători de povară de o sută de mii de oameni.

81:2.13 (902.3) Sclavia şi proprietatea privată a pământului au fost instituite în chiar perioada în care apărea agricultura. Sclavia a ridicat nivelul de viaţă al stăpânilor, şi le-a procurat mai mult răgaz pentru a se cultiva din punct de vedere social.

81:2.14 (902.4) Sălbaticii sunt sclavii naturii, dar civilizaţia ştiinţifică conferă lent umanităţii o libertate în creştere. Prin animale, prin foc, prin vânt, prin apă, şi prin electricitate, oamenii se eliberează de necesitatea de a munci fără pic de răgaz; ei vor continua pe această cale în descoperirea de noi surse de energie. Independent de necazurile trecătoare produse de invenţia prolifică a maşinilor, foloasele ultime pe care omul le trage din aceste invenţii mecanice sunt inestimabile. Civilizaţia nu poate niciodată să înflorească, şi cu atât mai puţin să se stabilească, până ce oamenii nu vor avea mai mult răgaz de gândire, pentru a face planuri şi a născoci metode noi şi mai bune pentru a face lucrurile.

81:2.15 (902.5) La început, omul şi-a însuşit pur şi simplu adăpostul său, a trăit sub cornişele de roci sau în grote. Apoi, el a adaptat materialele naturale, atât lemnul cât şi piatra, creării de colibe pentru familia sa. În cele din urmă, el a intrat în stadiul creativ al construirii de case, şi a învăţat să fabrice cărămizi şi alte materiale de construcţie.

81:2.16 (902.6) Popoarele platourilor înalte ale Turkestanului au fost primele, dintre rasele relativ moderne, care să-şi construiască locuinţele din lemn; casele lor se asemănau destul de mult cu colibele primitive din bârne ale pionierilor americani. În toate câmpiile, s-au ridicat locuinţe umane din cărămizi crude şi, mai târziu, din cărămizi arse.

81:2.17 (902.7) Mai vechile rase fluviale şi-au construit colibele înfigând în pământ, în formă de cerc, stâlpi înalţi; se uneau apoi vârfurile stâlpilor, ceea ce forma o armătură pentru colibă care era împletită cu trestii transversale, iar ansamblul astfel creat se asemăna cu un imens coş pus cu susul în jos. Această structură putea apoi să fie acoperită cu un strat de argilă şi, după uscarea la soare, ea devenea o locuinţă etanşă foarte folositoare.

81:2.18 (902.8) Pornind de la aceste colibe primitive, a luat naştere independent ideea ulterioară de a ţese tot felul de coşuri. Într-un trib, ideea de a face vase din lut s-a născut din observarea efectului produs prin spoirea cadrelor de lemn cu lut umezit. Practica de a întări olăria prin ardere a fost descoperită în urma incendiului accidental al uneia dintre aceste colibe primitive acoperite cu argilă. Artele antichităţii aveau adesea la origine împrejurări accidentale ale vieţii de zi cu zi ale popoarelor primitive. Cel puţin, acest fapt a fost aproape în întregime adevărat pentru progresul evolutiv al umanităţii până la sosirea lui Adam.

81:2.19 (903.1) Olăritul fusese mai întâi introdus de statul major al Prinţului, cu circa cinci sute de ani în urmă, dar fabricarea vaselor de argilă încetase să fie practicată de peste o sută cincizeci de mii de ani. Numai nodiţii presumerieni de pe coasta golfului au continuat să facă vase de argilă. Arta de a face olărie a fost reînsufleţită în cursul epocii lui Adam. Propagarea acestei arte coincidea cu extinderea deşerturilor Africii, ale Arabiei şi ale Asiei centrale; ea s-a răspândit în emisfera orientală pornind din Mesopotamia prin valuri succesive de tehnici îmbunătăţite.

81:2.20 (903.2) Aceste civilizaţii ale epocii andite nu pot ca întotdeauna să fie detectate după stadiile olăritului lor sau ale altor arte ale lor. Cursul normal al evoluţiei umane a fost teribil de complicat de două regimuri, acela al Dalamatiei şi acela al Edenului. Adesea se întâmplă ca vasele şi uneltele epocii mai târzii să fie inferioare în calitate faţă de produsele iniţiale ale popoarelor andite mai pure.

3. Oraşele, manufactura şi comerţul

81:3.1 (903.3) Distrugerea climatică a bogatelor savane de vânătoare şi de păşuni ale Turkestanului, începută de prin anul 12.000 înaintea erei creştine, i-a constrâns pe oamenii acestor regiuni să recurgă la noi forme de industrie şi de manufactură rudimentare. Unii s-au orientat către creşterea turmelor de animale domestice, alţii au devenit agricultori sau culegători de alimente de origine acvatică, dar andiţii inteligenţi de tip superior au ales să se apuce de comerţ şi de manufactură. A devenit chiar obişnuit ca triburi întregi să se consacre dezvoltării unei singure industrii. De la valea Nilului până la Hindu Kush şi de la Gange la Fluviul Galben, principala ocupaţie a triburilor superioare a devenit cultura solului, cu comerţul ca activitate secundară.

81:3.2 (903.4) Înmulţirea schimburilor şi transformarea materiilor prime în diverse articole comerciale a contribuit direct la naşterea comunităţilor primitive şi semi-paşnice, care au avut atâta influenţă în răspândirea culturii şi a artelor civilizaţiei. Înaintea erei unui comerţ mondial extensiv, comunităţile sociale erau triburile - grupuri familiale mărite. Comerţul a determinat fiinţele umane de diferite feluri să se asocieze, ceea ce a permis prin încrucişare o hibridare mai rapidă a culturii.

81:3.3 (903.5) Cu circa douăsprezece mii de ani în urmă, era oraşelor independente era la începuturile ei. Aceste oraşe primitive comerciante şi manufacturiere erau întotdeauna înconjurate de zone de agricultură şi de creştere a vitelor. Dacă este adevărat că industria a fost încurajată de ridicarea nivelului vieţii, nu ar trebui să existe idei greşite asupra rafinamentelor vieţii citadine la începuturile ei. Primele rase nu erau nici foarte îngrijite, nici foarte curate; prin simpla acumulare de murdărie şi de deşeuri pe sol, comunităţile primitive medii se ridicau de la treizeci la şaizeci de centimetri la fiecare douăzeci şi cinci de ani. Anumite oraşe antice s-au ridicat, de asemenea, rapid deasupra pământurilor înconjurătoare, deoarece colibele lor de argilă nearsă n-au dăinuit mult timp şi pentru că se avea obiceiul de a se construi noi locuinţe direct pe ruinele celor vechi.

81:3.4 (903.6) Utilizarea generalizată a metalelor a fost o caracteristică a erei primelor oraşe industriale şi comerciale. Voi aţi descoperit deja, în Turkestan, o cultură din epoca bronzului datând de mai mult de 9.000 de ani înaintea erei creştine, iar andiţii au învăţat devreme să prelucreze deopotrivă fierul, aurul şi cuprul. Dar, la mari distanţe de centrele cele mai avansate ale civilizaţiei, condiţiile erau foarte diferite. Nu se regăsesc perioade distincte precum epocile Pietrei Cioplite, ale Bronzului şi ale Fierului; toate trei au existat simultan în localităţi diferite.

81:3.5 (904.1) Aurul a fost primul metal căutat de către oameni; el era uşor de prelucrat, şi a fost în primul rând utilizat ca ornament. S-a folosit apoi cuprul, dar destul de puţin înainte de momentul în care el a fost amestecat cu staniul pentru a face bronzul mai dur. Descoperirea amestecului cupru-staniu a fost făcută de un adamsonit din Turkestan, a cărui mină de cupru s-a întâmplat să fie situată în ţinuturile înalte în vecinătatea unui zăcământ de staniu.

81:3.6 (904.2) Odată cu apariţia unei manufacturi rudimentare şi a unei industrii aflată la începuturile ei, comerţul a devenit rapid intermediarul cel mai puternic pentru răspândirea civilizaţiei culturale. Deschiderea drumurilor comerciale terestre şi maritime a facilitat călătoriile şi amestecurile de culturi, precum şi fuziunea civilizaţiilor. Către anul 5.000 înaintea erei creştine, calul era folosit în general în toate ţările civilizate şi semi-civilizate. Aceste rase mai recente aveau nu numai cai domestici, ci şi diferite modele de şarete şi de căruţe. Roata era utilizată de secole, dar, pe atunci, vehiculele echipate cu roţi au fost universal folosite atât pentru comerţ, cât şi pentru război.

81:3.7 (904.3) Negustorii ambulanţi şi exploratorii nomazi au făcut să progreseze civilizaţia istorică mai mult decât toate celelalte influenţe combinate. Cuceririle militare, colonizarea şi întreprinderile misionare întreţinute de religiile mai recente au fost, de asemenea, factorii de propagare a culturii, dar ei au fost secundari în ceea ce priveşte relaţiile comerciale, constant accelerate de arte şi de ştiinţele industriei care se dezvoltau rapid.

81:3.8 (904.4) Nu numai că infuzia de sânge adamic în rasele umane a accelerat civilizaţia, ci a şi stimulat foarte mult predispoziţia lor la aventură şi la explorare, astfel încât partea majoră a Eurasiei şi a Africii de Nord a fost curând ocupată de descendenţii amestecaţi ai andiţilor, care se înmulţeau rapid.

4. Rasele amestecate

81:4.1 (904.5) În momentul în care ajungem în zorii timpurilor istorice, toată Eurasia, Africa de Nord şi Insulele Pacifice sunt populate de rase compuse ale omenirii, şi aceste rase moderne proveneau din amestecarea şi reamestecarea a cinci neamuri umane fundamentale ale Urantiei.

81:4.2 (904.6) Fiecare din rasele Urantiei era identificată prin anumite caracteristici fizice distincte. Adamiţii şi nodiţii erau dolicocefali; andoniţii erau brahicefali. Rasele sangice aveau capete de mărime medie, ramurile lor galbene şi albastre tinzând spre a fi brahicefale. Rasele albastre, după amestecarea cu neamurile andonite, erau vădit brahicefale. Capul sangicilor secundari era de formă medie sau alungită.

81:4.3 (904.7) Deşi dimensiunile craniene au fost de ajutor în descifrarea originilor rasiale, este mai sigur să se aibă încredere în totalitatea scheletului. În dezvoltarea iniţială a raselor Urantiei, existau, la origine, cinci tipuri distincte de structuri osoase, care au fost cele:

81:4.4 (904.8) 1. Ale andoniţilor, primii locuitori ai Urantiei.

81:4.5 (904.9) 2. Ale sangicilor primari, roşii, galbeni şi albaştri.

81:4.6 (904.10) 3. Ale sangicilor secundari, portocalii, verzi şi indigo.

81:4.7 (904.11) 4. Ale nodiţilor, descendenţii dalamatienilor.

81:4.8 (904.12) 5. Ale adamiţilor, rasa violetă.

81:4.9 (904.13) În cursul acestor mari amestecări de grupuri rasiale, contopirile continue tindeau să atenueze tipul andonit printr-o predominanţă de ereditate sangică. Laponii şi eschimoşii sunt corcituri ale andoniţilor şi sangicilor rasei albastre. Structura scheletului lor este aceea care conservă cel mai bine tipul andonic original. Dar adamiţii şi nodiţii sunt atât de contopiţi cu alte rase, încât ei nu pot fi detectaţi decât sub un aspect de ansamblu zis caucazoid.

81:4.10 (905.1) Când rămăşiţele umane ale ultimelor douăzeci de milenii vor fi dezgropate, va fi deci în general imposibil de a se distinge clar cele cinci tipuri originare. Studierea structurilor osoase va revela faptul că umanitatea se împarte actualmente în aproximativ trei clase:

81:4.11 (905.2) 1. Rasele caucazoide - amestecul andit al neamurilor adamite şi nodite, modificat apoi de un aport al sangicilor primari şi (de puţin) al celor secundari, şi de încrucişări considerabile cu andoniţii. Rasele albe occidentale, precum şi unele popoare hinduse şi turaniene sunt incluse în acest grup. Factorul unificator al acestei diviziuni este mai marea sau mai mica proporţie de ereditate andită.

81:4.12 (905.3) 2. Rasele mongoloide - sangicii de tip primar, cuprinzând rasele originare roşii, galbene şi albastre. Chinezii şi amerindienii aparţineau acestui grup. În Europa, tipul mongoloid a fost modificat de un amestec de sangici secundari şi de andoniţi, şi încă şi mai mult de un aport de andiţi. Malaiezienii şi alte popoare indoneziene sunt incluse în această clasificare, deşi sângele lor conţine un procentaj ridicat de ereditate sangică secundară.

81:4.13 (905.4) 3. Rasele negroide - sangici de tip secundar, incluzând la origine rasele portocalii, verzi şi indigo. Negrul a fost cel care a furnizat cel mai bun exemplu al acestui tip, care se regăseşte în Africa, în India şi în Indonezia, în toate locurile unde erau instalate rasele sangice secundare.

81:4.14 (905.5) În China de Nord, exista un anumit amestec al tipurilor caucazoide şi mongoloide. În Levant, rasele caucazoide şi cele negroide sunt contopite; în India, precum şi în America de Sud, cele trei tipuri sunt reprezentate. Caracteristicile scheletului celor trei tipuri supravieţuitoare subzistă încă şi ajută la identificarea recenţilor strămoşi ai rasei umane de azi.

5. Societatea culturală

81:5.1 (905.6) Evoluţia biologică şi civilizaţia culturală nu sunt în mod necesar legate; în cursul unei epoci oarecare, evoluţia organică poate să-şi urmărească mai departe cursul ei fără obstacole, chiar în toiul unei decadenţe culturale. Însă, când se trec în revistă lungile perioade ale istoriei umane, se constată în cele din urmă că evoluţia şi cultura au avut o legătură de la cauză la efect. Evoluţia a putut progresa în absenţa culturii, dar civilizaţia culturală n-a înflorit fără un fundal adecvat progresului rasial anterior. Adam şi Eva nu au introdus nici o artă a civilizaţiei străină progresului societăţii umane, dar sângele adamic a sporit aptitudinile înnăscute ale raselor şi a accelerat dezvoltarea economică şi progresul industrial. Dăruirea lui Adam a ameliorat puterea cerebrală a raselor, ceea ce a grăbit considerabil procesele evoluţiei naturale.

81:5.2 (905.7) Prin agricultură, prin domesticirea animalelor, şi printr-o mai bună arhitectură, omenirea a scăpat treptat de cele mai rele faze ale luptei neîncetate pentru viaţă, şi a început să caute modalitatea de a-şi îndulci traiul; acesta a fost debutul eforturilor ei pentru a parveni la un nivel din ce în ce mai ridicat de confort material. Prin manufactură şi prin industrie, oamenii amplifică treptat conţinutul de plăcere al vieţii de muritor.

81:5.3 (906.1) Totuşi, societatea culturală nu este un mare club binefăcător al privilegiilor moştenite, în care toţi oamenii sunt născuţi membri fără drepturi de intrare, şi în întregime egali. Ea este mai degrabă o înaltă corporaţie, mereu în progres, de artizani pământeni, neadmiţând în rândurile ei decât pe cei mai nobili dintre lucrătorii care se străduiau să facă lumea un cadru mai bun, în care copiii lor şi copiii copiiilor lor să poată trăi şi progresa în cursul epocilor care vor veni. Şi această corporaţie a civilizaţiei pretinde drepturi de admitere costisitoare, impune discipline stricte şi riguroase, aplică sancţiuni grele tuturor dizidenţilor şi nonconformiştilor, în timp ce ea conferă puţine libertăţi sau privilegii personale, în afară de o securitate sporită contra pericolelor comune şi a primejdiilor rasiale.

81:5.4 (906.2) Asocierea socială este o formă de asigurare pentru supravieţuire, şi oamenii au învăţat că ea era profitabilă; de aceea, cea mai mare parte a indivizilor sunt dispuşi să plătească acele prime de sacrificiu de sine şi de restricţii de libertăţi personale pe care societatea le cere membrilor ei ca preţ de răscumpărare al acestei protecţii colective mărite. Pe scurt, mecanismul social de azi este un plan de asigurare prin tatonări destinate să ofere un anumit grad de protecţie, împotriva unei reveniri la teribilele condiţii antisociale caracteristice primelor experienţe ale rasei umane.

81:5.5 (906.3) Societatea a devenit astfel un plan de cooperare în vederea obţinerii eliberării civile prin instituţii, eliberarea economică prin capital şi prin invenţii, libertatea socială prin cultură, şi protecţia contra violenţelor prin regulamentele poliţiei.

81:5.6 (906.4) Forţa nu creează dreptul, dar ea face să fie respectate drepturile comun recunoscute ale fiecărei generaţii succesive. Misiunea majoră a guvernului constă în a defini dreptul, reglementarea justă şi echitabilă a diferenţelor de clasă, şi obligaţia unei egalităţi de şansă în faţa legii. Fiecare drept uman este asociat cu o îndatorire socială; un privilegiu de grup este un mecanism de apărare care pretinde infailibil plata totală a datoriilor coercitive ale serviciului faţă de grup. Iar drepturile colective, la fel de bine ca şi cele individuale, trebuie să fie protejate, inclusiv reglementarea înclinaţiilor sexuale.

81:5.7 (906.5) Libertatea supusă regulilor colective este ţelul legitim al evoluţiei sociale. Libertatea fără restricţii este visul himeric şi zadarnic al minţii oamenilor instabili şi superficiali.

6. Menţinerea civilizaţiei

81:6.1 (906.6) În timp ce evoluţia biologică a progresat constant spre mai bine, o mare parte a evoluţiei culturale a ieşit din valea Eufratului în valuri succesive care au slăbit cu timpul, până ce, în cele din urmă, totalitatea descendenţilor de pur sânge adamic s-a dus să îmbogăţească civilizaţiile Asiei şi ale Europei. Rasele nu s-au amalgamat complet, dar civilizaţiile lor s-au contopit într-o mare măsură. Cultura s-a răspândit lent prin lume. Ea a făcut ca această civilizaţie să fie menţinută şi încurajată, căci astăzi nu mai există noi surse de cultură, nici andiţi pentru a întări şi stimula lentul progres evolutiv al civilizaţiei.

81:6.2 (906.7) Civilizaţia care evoluează acum pe Urantia este fondată pe următorii factori din care a provenit:

81:6.3 (906.8) 1. Împrejurările naturale. Natura şi întinderea unei civilizaţii materiale sunt determinate, într-o mare măsură, de resursele naturale disponibile. Climatul, timpul necesar, precum şi numeroase condiţii fizice, sunt factori în evoluţia culturii.

81:6.4 (907.1) La debutul erei andite, în întreaga lume nu existau decât două zone întinse şi fertile care constituiau teritoriile de vânătoare deschise. Una se găsea în America de Nord şi a fost invadată de amerindieni; cealaltă se găsea în nordul Turkestanului şi a fost parţial ocupată de o rasă andonic-galbenă. Factorii esenţiali ai evoluţiei unei culturi superioare în sud-vestul Asiei au fost rasa şi climatul. Andiţii erau un mare popor, dar factorul decisiv care a determinat cursul civilizaţiei lor a fost ariditatea în creştere din Iran, din Turkestan şi din Sinkiang, care i-a forţat să inventeze şi să adopte metode noi şi să avanseze pentru a obţine cu greu mijloacele de existenţă din pământurile lor din ce în ce mai puţin fertile.

81:6.5 (907.2) Configuraţia continentelor şi a altor dispuneri geografice au exersat o mare influenţă în determinarea păcii sau a războiului. Foarte puţini urantieni au putut beneficia de o ocazie atât de favorabilă pentru a se dezvolta cu continuitate, şi fără a fi molestaţi, ca aceea de care s-au bucurat popoarele Americii de Nord - protejate practic pe toate coastele de către vastele oceane.

81:6.6 (907.3) 2. Mijloacele de producţie. Cultura nu s-a dezvoltat niciodată în condiţii de sărăcie; răgazul este esenţial progresului civilizaţiei. Indivizii puteau dobândi, fără bogăţia materială, un caracter având o valoare morală şi spirituală, însă o civilizaţie culturală nu poate izvorî decât din condiţii de prosperitate materială care încurajează tihna combinată cu ambiţia.

81:6.7 (907.4) Pe parcursul timpurilor primitive, viaţa pe Urantia era o problemă serioasă şi gravă. Pentru a scăpa de această luptă neîncetată şi de această trudă interminabilă, omenirea a tins constant să se lase purtată către climatele salubre ale tropicelor. Aceste zone mai calde de locuire au atenuat fără dubiu, într-o oarecare măsură, lupta îndârjită pentru existenţă, dar rasele şi triburile care căutau astfel facilitatea utilizau rar răgazul lor necâştigat prin muncă pentru a face civilizaţia să avanseze. Progresele sociale sunt invariabil provenite din ideile şi din proiectele raselor care, prin eforturile lor inteligente, au învăţat să îşi obţină cu greu din pământ mijloacele de trai cu mai puţine eforturi şi cu zile de muncă scurtate, ceea ce le-a permis să dispună de o marjă profitabilă de răgazuri binemeritate.

81:6.8 (907.5) 3. Cunoştinţele ştiinţifice. Aspectele materiale ale civilizaţiei trebuie întotdeauna să aştepte acumularea datelor ştiinţifice. După descoperirea arcului şi a săgeţii, şi după utilizarea animalelor ca forţă motrice, s-a scurs mult timp până ce oamenii au învăţat cum să pună în valoare puterea vântului şi a căderilor de apă, urmate de folosirea vaporilor şi a electricităţii. Totuşi, uneltele civilizaţiei s-au îmbunătăţit lent. Ţesutul, olăritul, domesticirea animalelor şi prelucrarea metalelor a fost urmată de o epocă a scrisului şi a tipăritului.

81:6.9 (907.6) Cunoaşterea este putere. Invenţiile precedă întotdeauna accelerarea dezvoltării culturale la scară mondială. Ştiinţa şi invenţiile au fost cele mai mari beneficiare ale presei de tipărire, iar interacţiunea tuturor activităţilor culturale şi inventive au accelerat considerabil ritmul civilizaţiei.

81:6.10 (907.7) Ştiinţa îi învaţă pe oameni să vorbească noul limbaj al matematicii, şi îi pregăteşte să gândească conform liniilor unei exigente precizii. Ştiinţa stabilizează de asemenea filozofia eliminând erorile, şi purifică în acelaşi timp religia distrugând superstiţiile.

81:6.11 (907.8) 4. Resursele umane. Mâna de lucru este indispensabilă în răspândirea civilizaţiei. Pe de altă parte, în condiţii egale, un popor numeros va domina civilizaţia unei rase mai reduse. În consecinţă, o naţiune care nu reuşeşte să sporească numărul cetăţenilor ei până la o anumită cifră, se găseşte împiedicată de la realizarea pe deplin a destinul ei naţional, dar, la un punct dat, întreaga creştere suplimentară a densităţii populaţiei devine o sinucidere. Înmulţirea locuitorilor peste raportul normal oameni-sol conduce fie la scăderea nivelului de trai, fie la extinderea imediată a frontierelor teritoriale prin pătrundere paşnică sau prin cucerire militară - la ocuparea prin forţă.

81:6.12 (908.1) Voi sunteţi uneori şocaţi de ravagiile războiului, însă ar trebui să recunoaşteţi necesitatea de a se da naştere unui mare număr de muritori pentru a furniza ample ocazii dezvoltării sociale şi morale; odată cu această fecunditate planetară a survenit însă curând grava problemă a suprapopulaţiei. Cea mai mare parte a lumilor locuite sunt mici. Urantia este la mijloc, poate puţin mai sus. Stabilizarea populaţiei naţionale la nivelul optim ridică cultura şi împiedică războiul. Şi înţeleaptă este naţiunea care cunoaşte momentul în care să se oprească din creştere.

81:6.13 (908.2) Cu toate acestea, continentul cel mai bogat în depuneri naturale şi cel mai avansat în echipamente mecanice va face puţin progres dacă inteligenţa poporului său este în declin. Se poate obţine cunoaştere prin instruire, dar înţelepciunea, care este indispensabilă adevăratei culturi, se dobândeşte numai graţie experienţei, prin bărbaţii şi prin femeile inteligenţi din naştere. Oamenii acestui ordin sunt capabili să înveţe din experienţă şi să devină cu adevărat înţelepţi.

81:6.14 (908.3) 5. Eficienţa resurselor materiale. Deşi lucrurile depind de înţelepciunea manifestată în utilizarea resurselor naturale, a cunoştinţelor ştiinţifice, a mijloacelor de producţie şi a potenţialului uman, factorul principal al civilizaţiei primitive a fost forţa exercitată de înţelepţii conducători sociali. Oamenii primitivi s-au văzut literalmente cu civilizaţia impusă de către contemporanii lor superiori. Această lume a fost în mare măsură dominată de minorităţi superioare şi bine organizate.

81:6.15 (908.4) Forţa nu creează dreptul, însă ea creează ceea ce există şi ceea ce a existat din punct de vedere istoric. Doar recent a atins Urantia punctul unde societatea este dispusă să pună în discuţie etica forţei şi a dreptului.

81:6.16 (908.5) 6. Eficacitatea limbajului. Civilizaţia a trebuit să aştepte limbajul pentru a se răspândi. Limbile care dăinuiau şi care se îmbogăţeau au asigurat expansiunea gândirii şi a proiectelor civilizate. În cursul epocilor primitive, au fost aduse importante progrese limbajului. Astăzi, există o mare nevoie de o dezvoltare lingvistică adiţională pentru facilitarea exprimării gândirii în evoluţie.

81:6.17 (908.6) Limbajul a luat naştere în asocierile de grupuri, fiecare grup local stabilind propriul lui sistem al schimbului de cuvinte. Limbajul s-a dezvoltat prin gesturi, prin semne, prin strigăte, prin sunete imitative, prin intonaţii şi prin accente, şi a parvenit mai târziu la vocalizarea alfabetelor. Limbajul este cel mai mare şi cel mai util dintre instrumentele gândirii umane, dar el nu a înflorit niciodată înainte ca grupurile sociale să fi dobândit un oarecare răgaz. Tendinţa de a se juca cu limbajul a creat noi cuvinte - argourile. Dacă majoritatea adoptă argoul, atunci uzanţa constituie limbajul. Un exemplu de origine a dialectelor este obişnuinţa de 'a vorbi ca bebeluşii' într-un grup familial.

81:6.18 (908.7) Diferenţele de limbaj au fost întotdeauna marele obstacol în extinderea păcii. Cucerirea dialectelor trebuie să preceadă răspândirea unei culturi într-o rasă, pe un continent sau în lumea întreagă. Un limbaj universal promovează pacea, asigură cultura şi sporeşte fericirea. E suficient chiar şi ca idiomurile unei lumi să fie reduse la un număr mic pentru ca stăpânirea lor, de către popoarele cultivate conducătoare, să influenţeze puternic realizarea păcii şi a prosperităţii mondiale.

81:6.19 (908.8) Urantia a făcut foarte puţin progres în dezvoltarea unui limbaj internaţional, dar foarte mult s-a realizat prin stabilirea de schimburi comerciale internaţionale. Toate aceste relaţii internaţionale ar trebui să fie încurajate, fie că e vorba de limbaj, de comerţ, de artă, de ştiinţă, de jocuri competiţionale sau de religie.

81:6.20 (909.1) 7. Eficienţa dispozitivelor mecanice. Progresul civilizaţiei este direct legat în dezvoltarea şi în posedarea uneltelor, a maşinilor şi a canalelor de distribuire. Uneltele îmbunătăţite, maşinile ingenioase şi eficiente, determină supravieţuirea grupurilor rivale în cadrul civilizaţiei care progresează.

81:6.21 (909.2) În timpurile primitive, singura energie folosită pentru cultivarea solului era mâna de lucru umană. A fost nevoie de o luptă îndelungată pentru înlocuirea oamenilor cu boii, căci aceasta a constrâns oamenii la şomaj. Mai recent, maşinile au început să înlocuiască oamenii, şi fiecare avansare în acest domeniu contribuie direct la progresul societăţii, deoarece ea eliberează mâna de lucru pentru sarcinile de valoare mai mare.

81:6.22 (909.3) Ştiinţa, călăuzită de înţelepciune, poate deveni marea eliberatoare a oamenilor. O epocă a maşinismului nu poate să se transforme în dezastru decât pentru o naţiune al cărei nivel intelectual este prea slab pentru a descoperi metodele înţelepte şi tehnicile sănătoase care să-i permită să se adapteze cu succes la dificultăţile de tranziţie cauzate de pierderea subită a unui mare număr de locuri de muncă datorate intervenţiei prea rapide a noilor maşini economisind mâna de lucru.

81:6.23 (909.4) 8. Caracterul de deschizători de drumuri. Moştenirea socială permite oamenilor să stea pe umerii tuturor celor care i-au precedat şi care au contribuit întrucâtva la suma culturii şi a cunoaşterii. În această lucrare de transmitere a ştafetei culturale generaţiei următoare, căminul va rămâne mereu instituţia fundamentală. Jocul şi viaţa socială vin apoi, cu şcoala pe ultimul loc, dar de indispensabilă într-o societate complexă şi înalt organizată.

81:6.24 (909.5) Insectele se nasc pe deplin educate şi înzestrate pentru viaţă - o existenţă într-adevăr foarte strâmtă şi pur instinctivă. Bebeluşul uman se naşte fără educaţie; oamenii posedă aşadar, prin controlul pregătirii educative a tinerei generaţii, puterea de a modifica considerabil cursul evolutiv al civilizaţiei.

81:6.25 (909.6) În secolul al douăzecilea, cele mai mari influenţe care au contribuit la avansarea civilizaţiei şi la progresarea culturii sunt creşterea însemnată a călătoriilor în lume şi ameliorările fără precedent în mijloacele de comunicare. Progresul educaţiei nu a ţinut însă pasul cu expansiunea structurii sociale; aprecierea modernă a eticii nu este nici ea dezvoltată în acord cu creşterea în domeniile pur intelectuale şi ştiinţifice. În plus, civilizaţia modernă se găseşte într-un punct mort în dezvoltarea ei spirituală şi în ocrotirea instituţiei căminului.

81:6.26 (909.7) 9. Idealurile rasiale. Idealurile unei generaţii sapă drumurile destinului pentru posteritatea ei imediată. Calitatea purtătorilor de torţă sociali va determina avansarea sau regresul civilizaţiei. Casele, bisericile şi şcolile unei generaţii predetermină tendinţa de caracter a celei următoare. Forţa vie morală şi spirituală a unei rase sau a unei naţiuni determină în mare măsură rapiditatea dezvoltării culturale a civilizaţiei ei.

81:6.27 (909.8) Idealurile înalţă sursa curentului social. Nici un curent nu poate urca mai sus decât sursa sa, oricare ar fi tehnica de presiune sau controlul de direcţie folosit. Forţa propulsoare a aspectelor, chiar şi a celor mai materiale, ale unei civilizaţii culturale rezidă în înfăptuirile cel mai puţin materiale ale societăţii. Inteligenţa se poate să controleze mecanismul civilizaţiei, înţelepciunea se poate să-l dirijeze, dar idealismul spiritual este energia care înalţă realmente cultura umană şi o face să progreseze de la un nivel de înfăptuire la următorul.

81:6.28 (910.1) La început, viaţa era o luptă pentru existenţă; astăzi, ea este o luptă pentru nivelul vieţii; mâine, aceasta va fi o competiţie pentru calitatea gândirii, viitorul ţel pământesc al existenţei umane.

81:6.29 (910.2) 10. Coordonarea specialiştilor. Diviziunea muncii efectuată devreme şi corolarul ei ulterior de specializare a făcut civilizaţia să avanseze enorm; aceasta depinde acum de cooperarea eficace a specialiştilor. Pe măsura expansiunii societăţii, trebuie să se găsească o metodă pentru regruparea diverşilor specialişti.

81:6.30 (910.3) Specialiştii chestiunilor sociale, ai artei, ai tehnicii şi ai industriei continuă să se înmulţească şi să-şi mărească abilitatea şi dexteritatea. Această specializare a aptitudinilor şi această deosebire a ocupaţiilor va sfârşi prin a slăbi şi prin a dezintegra societatea umană, dacă nu se pun în aplicare mijloace eficiente de coordonare şi de cooperare. Inteligenţele capabile de o asemenea inventivitate şi de o asemenea specializare ar trebui să fie în întregime competente pentru a imagina metode adecvate de control şi de adaptare care să permită să se rezolve toate problemele provenite din dezvoltarea rapidă a invenţiilor şi din accelerarea expansiunii culturale.

81:6.31 (910.4) 11. Procedeele de găsire a locuri de muncă. Epoca viitoare de dezvoltare socială va fi concretizată de o mai bună cooperare şi de o coordonare mai eficientă a specializărilor în creştere şi în expansiune permanentă. Pe măsură ce munca se tot diversifica mult, a fost imaginată o tehnică pentru orientarea indivizilor către ocupaţii potrivite. Maşinismul nu este singura cauză a şomajului la popoarele civilizate ale Urantiei. Complexitatea economică şi creşterea regulată a specialiştilor industriali şi profesionali complică problemele de plasare a mâinii de lucru.

81:6.32 (910.5) Nu este de ajuns să se înveţe oamenii să lucreze; o societate complexă trebuie, de asemenea, să furnizeze metode eficiente pentru a le găsi o ocupaţie. Înainte de a-i învăţa pe cetăţeni tehnici înalt specializate pentru ca ei să-şi câştige traiul, ar trebui să fie instruiţi într-una sau mai multe metode de lucru nespecializate de comerţ sau ocupaţii pe care ei le ar putea practica în perioada unui şomaj temporar în munca lor specializată. Nici o civilizaţie nu poate supravieţui menţinerii prelungite a marilor clase de şomeri. Cu timpul, acceptarea sprijinului din partea Bugetului public deformează mentalitatea cetăţenilor, chiar şi a celor mai buni, şi îi demoralizează. Caritatea privată însăşi devine pernicioasă dacă îi întreţine mult timp pe cetăţenii valizi.

81:6.33 (910.6) O societate foarte specializată nu se va dedica de bună voie practicilor străvechi comunitare şi feudale ale popoarelor antichităţii. Este adevărat că multe servicii comune pot fi util şi profitabil socializate, dar cea mai bună manieră de guvernare a fiinţelor umane înalt instruite şi ultraspecializate este o tehnică de cooperare inteligentă. O coordonare modernizată şi o reglementare fraternă vor duce la o cooperare mai durabilă decât vechile şi primitivele metode ale comunismului sau ale instituţiilor reglementare dictatoriale bazate pe forţă.

81:6.34 (910.7) 12. Deschiderea către cooperare. Unul din marile obstacole în progresul societăţii umane este conflictul dintre interesele şi bunăstarea colectivităţilor umane cele mai numeroase şi cele mai socializate pe de o parte, şi grupările mai puţin numeroase ale opozanţilor asociali pe de altă parte, fără a socoti indivizii izolaţi cu mentalitate antisocială.

81:6.35 (910.8) Nici o civilizaţie naţională nu durează un timp îndelungat, decât dacă metodele ei educative şi ideile ei religioase inspiră un patriotism inteligent şi un devotament naţional de tip elevat. Fără acest gen de patriotism inteligent şi de solidaritate culturală, toate naţiunile tind să se dezintegreze ca urmare a invidiilor regionale şi a meschinăriilor locale.

81:6.36 (911.1) Pentru menţinerea unei civilizaţii mondiale, a fost nevoie ca fiinţele umane să înveţe să trăiască împreună în pace şi în fraternitate. Fără coordonarea eficientă, civilizaţia industrială este pusă în primejdie de pericolele ultraspecializării: monotonia, îngustimea, şi tendinţa de a nutri neîncredere şi invidie.

81:6.37 (911.2) 13. Conducerea eficientă şi înţeleaptă. Civilizaţia depinde, într-o mare, o foarte mare măsură, de starea de spirit constând în a se înhăma la treabă cu elan şi cu eficacitate. Zece oameni nu valorează cu mult mai mult decât unul la ridicarea unei grele poveri, dacă ei nu o ridică împreună - toţi în acelaşi timp. Acest lucru în echipă - cooperarea socială - depinde de calitatea conducătorilor. Civilizaţiile culturale ale trecutului şi ale prezentului au fost întemeiate pe cooperarea inteligentă a cetăţenilor cu conducătorii înţelepţi şi progresivi. Până ca oamenii să atingă prin evoluţie nivele mai elevate, civilizaţia va continua să depindă de o conducere înţeleaptă şi viguroasă.

81:6.38 (911.3) Înaltele civilizaţii se nasc dintr-o corelare inteligentă a bogăţiei materiale, a măreţiei intelectuale, a valorii morale, a abilităţii sociale şi a clarviziunii cosmice.

81:6.39 (911.4) 14. Schimbările sociale. Societatea nu este o instituţie divină; ea este un fenomen de evoluţie progresivă; o civilizaţie care progresează este mereu întârziată atunci când şefii ei întârzie să efectueze, în organizarea socială, schimbări esenţiale pentru a ţine pasul cu dezvoltările ştiinţifice ale epocii. Cu toate acestea, anumite lucruri nu trebuie dispreţuite pur şi simplu pentru că sunt vechi, nici nu trebuie îmbrăţişată fără rezerve o idee numai pentru faptul că este originală şi nouă.

81:6.40 (911.5) Oamenilor nu ar trebui să le fie teamă să facă experimente cu mecanismele societăţii, dar aventurile adaptării culturale ar trebui întotdeauna controlate de către aceia care sunt pe deplin la curent cu istoria evoluţiei sociale; ar trebui întotdeauna ca inovatorii să fie sfătuiţi de înţelepciunea celor care au experienţă practică în domeniile tentativelor sociale luate în considerare. Nici o mare schimbare socială sau economică nu ar trebui să fie încercată dintr-o dată. Timpul este esenţial tuturor tipurilor de adaptări umane - fizice, sociale sau economice. Numai ajustările morale şi spirituale pot fi efectuate sub impulsul de moment, şi chiar şi acelea, au nevoie de timp pentru a pune pe deplin în aplicare repercusiunile lor materiale şi sociale. Acestea sunt idealurile rasei care servesc în principal drept sprijin şi asigurare în timpul perioadelor critice în care o civilizaţie se găseşte la tranziţia între două nivele consecutive.

81:6.41 (911.6) 15. Măsurile preventive contra declinului brusc din perioadele de tranziţie. Societatea este rezultatul a numeroase epoci de tatonări; ea reprezintă ceea ce a supravieţuit ajustărilor şi reajustărilor selective în stadiile succesive ale ascensiunii milenare a oamenilor de la nivelele animale până la nivelele umane de statut planetar. Marele pericol pentru toată civilizaţia - în orice moment - este ameninţarea declinului pe durata tranziţiei dintre metodele stabilite ale trecutului şi procedeele noi şi mai bune, dar neverificate, ale viitorului.

81:6.42 (911.7) Calitatea conducătorilor este vitală pentru progres. Înţelepciunea, perspicacitatea şi prevederea sunt indispensabile naţiunilor pentru a dăinui. Civilizaţia nu este realmente niciodată în primejdie atâta timp cât conducătorii capabili nu încep să dispară. Numărul acestor şefi înţelepţi nu depăşeşte niciodată unu la sută din populaţie.

81:6.43 (911.8) Prin aceste trepte ale scării evolutive, civilizaţia s-a înălţat la un nivel unde ar putea fi puse în aplicare puternicele influenţe care au culminat în cultura aflată în expansiune rapidă în cel de-al douăzecilea secol. Numai aderând la aceste principii esenţiale pot oamenii spera să menţină civilizaţiile lor actuale, în timp ce asigură dezvoltarea lor continuă şi supravieţuirea lor sigură.

81:6.44 (912.1) Aceasta este esenţa îndelungatei lupte a popoarelor pământului pentru întemeierea civilizaţiei de la epoca lui Adam încoace. Cultura de astăzi este rezultatul acestei evoluţii asidue. Înaintea descoperirii tiparului, progresele erau relativ lente, deoarece oamenii unei generaţii nu puteau beneficia atât de rapid de înfăptuirile predecesorilor lor. Dar, în acest moment, societatea umană se năpusteşte înainte sub puterea forţei vii acumulate a tuturor epocilor în cursul cărora a luptat civilizaţia.

81:6.45 (912.2) [Relatat de un Arhanghel din Nebadon]





Back to Top