CARTEA URANTIA - Capitolul 71. Dezvoltarea statului

(UF-RUM-001-2004-1)

CARTEA URANTIA   

Parte III: Istoria Urantiei

Capitolul 71. Dezvoltarea statului



Capitolul 71. Dezvoltarea statului

71:0.1 (800.1) STATUL marchează o evoluţie utilă a civilizaţiei; el reprezintă câştigul net pe care societatea l-a extras din ravagiile şi suferinţele războiului. Chiar abilitatea politică, nu este decât o acumulare de tehnici pentru ajustarea rivalităţilor de forţe între triburile şi naţiunile în luptă.

71:0.2 (800.2) Statul modern este instituţia care a supravieţuit în lunga bătălie pentru puterea colectivă. O putere superioară a prevalat în cele din urmă şi a produs o creatură de fapt - statul - cu mitul moral că cetăţeanul este absolut obligat să trăiască şi să moară pentru stat. Însă statul nu are o geneză divină; el nu a fost nici măcar fondat printr-o acţiune umană inteligentă voluntară; el este pur şi simplu o instituţie evolutivă, şi a luat naştere într-un mod în întregime automat.

1. Statul embrionar

71:1.1 (800.3) Statul este o organizare reglatoare teritorială şi socială, iar statul cel mai puternic, cel mai eficient şi cel mai durabil se compune dintr-o singură naţiune, a cărei populaţie posedă o limbă şi nişte obiceiuri şi instituţii comune.

71:1.2 (800.4) Primele state erau mici şi au fost toate rezultatul cuceririlor. Ele nu s-au născut din asocieri voluntare. Multe din ele au fost întemeiate de nomazi cuceritori, care se abăteau asupra păstorilor liniştiţi sau asupra cultivatorilor aşezaţi pentru a-i subjuga şi a-i înrobi. Aceste state, rezultând din cuceriri, erau obligatoriu stratificate; clasele erau inevitabile, iar luptele de clasă au fost întotdeauna selective.

71:1.3 (800.5) Triburile nordice de oameni roşii americani nu au reuşit niciodată să se organizeze cu adevărat într-un stat. Ele nu au progresat dincolo de o vagă confederaţie de triburi, o formă de stat foarte primitivă. Cea care s-a apropiat cel mai mult de un adevărat stat a fost federaţia Iroquois, însă acest grup de şase naţiuni nu a funcţionat niciodată realmente ca un stat şi nu a reuşit să supravieţuiască, căci îi lipseau anumite elemente esenţiale vieţii naţionale moderne cum ar fi:

71:1.4 (800.6) 1. Dobândirea şi moştenirea proprietăţii private.

71:1.5 (800.7) 2. Oraşe dublate de o industrie şi de o agricultură.

71:1.6 (800.8) 3. Animale domestice utile.

71:1.7 (800.9) 4. O organizare practică a familiei. Oamenii roşii se agăţau de familia materne şi de moştenirea de la unchi la nepot.

71:1.8 (800.10) 5. Un teritoriu definit.

71:1.9 (800.11) 6. Un şef executiv viguros.

71:1.10 (800.12) 7. Înrobirea prizonierilor - îi adoptau sau îi masacrau.

71:1.11 (800.13) 8. Cuceriri decisive.

71:1.12 (800.14) Oamenii roşii erau prea democratici; ei aveau un guvern bun, însă care a eşuat. Ei ar fi dezvoltat, până la urmă, un stat, dacă nu ar fi întâlnit prematur civilizaţia mai avansată a oamenilor albi, care foloseau metodele guvernamentale ale grecilor şi ale romanilor.

71:1.13 (801.1) Reuşita statului roman a fost bazată pe:

71:1.14 (801.2) 1. Familia paternă.

71:1.15 (801.3) 2. Agricultura şi domesticirea animalelor.

71:1.16 (801.4) 3. Concentrarea populaţiei - oraşele.

71:1.17 (801.5) 4. Proprietatea privată a obiectelor şi a pământului.

71:1.18 (801.6) 5. Sclavia - clasele de cetăţeni.

71:1.19 (801.7) 6. Cucerirea şi reorganizarea popoarelor slabe şi înapoiate.

71:1.20 (801.8) 7. Un teritoriu definit, cu drumuri.

71:1.21 (801.9) 8. Cârmuitori personali şi puternici.

71:1.22 (801.10) Marea slăbiciune a civilizaţiei romane, precum şi unul dintre factorii de prăbuşire finală a imperiului, a fost luarea unor măsuri aşa-zis liberale şi progresiste pentru emanciparea băieţilor la douăzeci şi unu de ani şi pentru a elibera necondiţionat tinerele fete, lăsându-le posibilitatea de a se căsători cu un bărbat la libera lor alegere sau de a umbla prin ţară, dedându-se imoralităţii. Răul cauzat societăţii nu a provenit din aceste reforme în sine, ci din maniera bruscă şi generală în care ele au fost adoptate. Prăbuşirea Romei arată la ce ne putem aştepta atunci când un stat suportă o expansiune prea rapidă, însoţită de o degenerare internă.

71:1.23 (801.11) Statul embrionar a fost făcut posibil prin declinul legăturilor de sânge faţă de legăturile teritoriale, şi aceste federaţii de triburi erau în general bine consolidate prin cuceriri. Un adevărat stat este caracterizat de o suveranitate care transcende toate disputele minore şi diferenţele între grupuri. În acelaşi timp, numeroase clase şi caste subzistă în organizările de stat mai tardive ca vestigii ale tribului şi ale clanurilor din vremuri îndepărtate. Statele teritoriale mai mari şi ulterioare au dat o bătălie lungă şi dârză cu aceste grupuri de clanuri consanguine şi mai puţin numeroase, iar guvernarea tribală s-a revelat a fi fost o valoroasă tranziţie de la autoritatea familiei la aceea a statului. În cursul timpurilor mai recente, numeroase clanuri şi-au aflat originea în comerţ şi în alte asociaţii industriale.

71:1.24 (801.12) Când statul nu reuşeşte să se integreze, rezultă un regres al tehnicilor guvernamentale la condiţiile anterioare. Un exemplu găsim în feudalismul evului mediu european. De-a lungul acestei epoci întunecate, statul teritorial s-a prăbuşit; s-a revenit la mici grupuri de castele-forturi şi la reapariţia clanurilor şi a stadiilor tribale de dezvoltare. Semistate asemănătoare există încă şi acum în Asia şi în Africa, însă ele nu reprezintă deloc regrese evolutive. Multe dintre ele formează nuclee embrionare ale statelor viitorului.

2. Evoluţia guvernului reprezentativ

71:2.1 (801.13) Cu toate că democraţia este un ideal, ea este un produs al civilizaţiei şi nu al evoluţiei. Mergeţi încet! Alegeţi cu grijă! Căci iată care sunt pericolele democraţiei:

71:2.2 (801.14) 1. Preamărirea mediocrităţii.

71:2.3 (801.15) 2. Alegerea unor şefi ignoranţi şi neinstruiţi.

71:2.4 (801.16) 3. Incapacitatea de a recunoaşte faptele fundamentale ale evoluţiei sociale.

71:2.5 (801.17) 4. Pericolul sufragiului universal în mâinile majorităţilor inculte şi indolente.

71:2.6 (801.18) 5. Supunerea servilă la opinia publică; majoritatea nu are întotdeauna dreptate.

71:2.7 (802.1) Opinia publică, opinia comună, a întârziat întotdeauna societatea; ea este cu toate acestea preţioasă, deoarece frânând evoluţia socială păstrează în acelaşi timp civilizaţia. Educarea opiniei publice este singura metodă sănătoasă şi sigură de accelerare a civilizaţiei. Forţa nu este decât un expedient temporar, iar creşterea culturală va fi cu atât mai accelerată cu cât gloanţele vor ceda locul buletinelor de vot. Opinia publică (obiceiurile) este energia fundamentală şi originară în evoluţia sociale şi a dezvoltării statului. Însă, pentru a avea o valoare pentru stat, trebuie ca exprimarea ei să fie lipsită de violenţă.

71:2.8 (802.2) Măsura progresului unei societăţi este direct determinată de gradul în care opinia publică ajunge să controleze conduita personală şi reglementările statului fără a recurge la violenţă. Apariţia primului guvern cu adevărat civilizat va coincide cu momentul în care opinia publică îl va fi investit cu puteri de drept de vot personal. Alegerile populare nu decid întotdeauna lucrul corect care trebuie făcut, însă ele reprezintă calea dreaptă chiar şi când se comite o eroare. Evoluţia nu produce instantaneu o perfecţiune superlativă ci, mai degrabă, o ajustare comparativă cu progresele practice.

71:2.9 (802.3) Evoluţia unei forme practice şi eficiente de guvernare reprezentative comportă următoarele zece etape sau stadii:

71:2.10 (802.4) 1. Libertatea persoanelor. Sclavia, şerbia, precum şi toate formele de servitute umană trebuie să dispară.

71:2.11 (802.5) 2. Libertatea minţii. Până când o populaţie liberă nu este educată, până când ea nu a învăţat să gândească inteligent şi să facă proiecte cu înţelepciune, libertatea face, în general, mai mult rău decât bine.

71:2.12 (802.6) 3. Domnia legii. Putem întotdeauna să ne bucurăm de libertate numai dacă voinţa şi capriciile conducătorilor umani sunt înlocuite de acte legislative conforme cu legea fundamental acceptată.

71:2.13 (802.7) 4. Libertatea cuvântului. Un guvern reprezentativ este de neconceput fără posibilitatea ca aspiraţiile şi opiniile umane să se exprime liber, sub toate formele.

71:2.14 (802.8) 5. Securitatea proprietăţii. Nici un guvern nu poate dura mult timp dacă nu reuşeşte să asigure dreptul de a se bucura de proprietatea privată într-o formă sau alta. Oamenii au dorinţa fierbinte de a se folosi bunurile lor personale, de a avea control asupra lor, de a le dărui, de a le vinde, de a le închiria sau de a le lăsa moştenire.

71:2.15 (802.9) 6. Dreptul de petiţie. Un guvern reprezentativ implică drepturi pentru cetăţeni de a fi auziţi. Privilegiul petiţiei este esenţial cetăţeniei libere.

71:2.16 (802.10) 7. Dreptul de a guverna. Nu ajunge faptul de a fi auzit; este nevoie ca puterea petiţiei să avanseze până la conducerea efectivă a guvernului.

71:2.17 (802.11) 8. Sufragiu universal. Guvernul reprezentativ presupune un electorat inteligent, eficient şi universal. Caracterul acestui guvern va fi întotdeauna determinat de caracterul şi de amploarea celor care îl compun. În măsura în care civilizaţia va progresa, sufragiul, care va rămâne universal pentru cele două sexe, va fi modificat în mod eficient, regrupat şi diferenţiat după alte criterii.

71:2.18 (802.12) 9. Controlul funcţionarilor. Nici un guvern civil nu va juca un rol util şi eficient decât dacă cetăţenii săi vor poseda şi folosi tehnici înţelepte de îndrumare şi de control a celor însărcinaţi cu lucrări publice şi a funcţionarilor.

71:2.19 (802.13) 10. Reprezentanţi inteligenţi şi instruiţi. Supravieţuirea democraţiei depinde de reuşita guvernelor reprezentative, şi această reuşită este condiţionată de practica numirii ca însărcinaţi publici doar a indivizilor pregătiţi tehnic, competenţi din punct de vedere intelectual, loiali din punct de vedere social şi demni din punct de vedere moral. Aceste dispoziţii sunt indispensabile pentru păstrarea guvernului poporului, cu poporul şi pentru popor.

3. Idealurile statului

71:3.1 (803.1) Forma politică sau administrativă a unui guvern are puţină importanţă, dat fiind faptul că ea oferă elementele esenţiale ale progresului civil: libertatea, securitatea, educaţia şi coordonarea socială. Cursul evoluţiei sociale este determinat prin ceea ce face statul şi nu prin ceea ce este el. În cele din urmă, nici un stat nu poate transcende valorile morale ale cetăţenilor săi, puse în evidenţă de şefii lor aleşi. Ignoranţa şi egoismul asigură căderea unui guvern chiar şi de tipul cel mai elevat.

71:3.2 (803.2) Indiferent cât ar fi de regretabil, egoismul naţional a fost indispensabil supravieţuirii sociale; doctrina poporului ales a fost un factor primordial în contopirea triburilor şi în edificarea naţiunilor până în timpurile moderne, însă nici un stat nu poate atinge nivele ideale de funcţionare până ce nu sunt controlate toate formele de intoleranţă. Intoleranţa este inamicul etern al progresului uman; iar cea mai bună manieră de a o combate este faptul de a coordona ştiinţa, comerţul, divertismentul şi religia.

71:3.3 (803.3) Statul ideal funcţionează sub presiunea a trei impulsuri puternice coordonate:

71:3.4 (803.4) 1. Loialitatea derivată din realizarea fraternităţii umane.

71:3.5 (803.5) 2. Patriotismul inteligent bazat pe idealuri înţelepte.

71:3.6 (803.6) 3. Clarviziunea cosmică interpretată în termenii faptelor, ai nevoilor şi ai scopurilor planetare.

71:3.7 (803.7) Legile statului ideal sunt puţin numeroase. Ele au depăşit epoca negativă a tabuurilor, pentru a intra în era progresului pozitiv al libertăţii individuale, rezultând dintr-o mai bună stăpânire de sine. Numai un stat superior îşi obligă cetăţenii să lucreze, însă el îi îndeamnă să utilizeze în chip profitabil şi înălţător perioadele tot mai mari de tihnă de care se pot bucura în măsura în care progresul epocii maşinilor îi eliberează de corvezi. Timpul liber trebuie să contribuie atât la producţie, cât şi la consum.

71:3.8 (803.8) Nici o societate nu a avansat foarte departe permiţând lenea şi tolerând mizeria. Pe de altă parte, este imposibil să se elimine sărăcia şi dependenţa atâta timp cât sunt susţinute în mod larg linii plăpânde şi degenerate, şi li se permite să se reproducă liber.

71:3.9 (803.9) O societate liberă ar trebui să aibă în vedere păstrarea respectului de sine printre cetăţenii săi şi să ofere fiecărui individ normal şanse potrivite de a se autorealiza. Adoptarea acestui plan de împlinire socială ar da naştere unei societăţi culturale de un ordin mai elevat. Evoluţia socială ar trebui să fie încurajată de o supraveghere guvernamentală exercitând un minimum de control reglementar. Cel mai bun stat este cel care coordonează cel mai mult şi guvernează cel mai puţin.

71:3.10 (803.10) Idealurile statului ar trebui să fie atinse prin evoluţie, prin creşterea lentă a conştiinţei civice, prin recunoaşterea că serviciul social este o obligaţie şi un privilegiu. După sfârşitul administrării de către jefuitorii politici, oamenii încep să îşi asume greutăţile guvernului ca o datorie însă, mai târziu, ei caută această slujire ca pe un privilegiu, ca unul dintre cele mai mari onoruri. Statutul unui nivel oarecare de civilizaţie este fidel descris de orizontul cetăţenilor, care se oferă voluntar să accepte responsabilităţile de stat.

71:3.11 (803.11) Într-un stat democratic veritabil, guvernarea oraşelor şi a provinciilor este asigurată de experţi şi organizată exact ca orice altă formă de asociere de persoane în domeniile economice şi comerciale.

71:3.12 (803.12) În statele evoluate se estimează că serviciul politic reprezintă cel mai înalt grad de dezvoltare al cetăţeanului. Cea mai mare ambiţie a cetăţenilor cei mai înţelepţi şi cei mai nobili este de a câştiga recunoaşterea civilă, de a fi aleşi sau numiţi într-un post guvernamental de încredere. Guvernele acestor state conferă cele mai înalte onoruri, recunoscând serviciile funcţionarilor lor civili şi sociali. Onoarea este apoi transmisă în ordinea următoare: filozofilor, educatorilor, savanţilor, industriaşilor şi militarilor. Părinţii sunt recompensaţi prin excelenţa copiilor lor. În ceea ce priveşte conducătorii pur religioşi, ei sunt ambasadorii unui tărâm spiritual şi primesc veritabila lor răsplată într-o altă lume.

4. Civilizaţia progresivă

71:4.1 (804.1) Economia, societatea şi guvernul trebuie să evolueze dacă doresc să rămână. Condiţiile statice pe o lume evolutivă denotă decadenţa; persistă doar instituţiile care merg înainte odată cu curentul evoluţiei.

71:4.2 (804.2) Programul progresiv al unei civilizaţii în expansiune înglobează:

71:4.3 (804.3) 1. Păstrarea libertăţilor individuale.

71:4.4 (804.4) 2. Ocrotirea căminului.

71:4.5 (804.5) 3. Promovarea securităţii economice.

71:4.6 (804.6) 4. Lupta preventivă contra bolilor.

71:4.7 (804.7) 5. Instruirea obligatorie.

71:4.8 (804.8) 6. Munca obligatorie.

71:4.9 (804.9) 7. Utilizarea profitabilă a timpului liber.

71:4.10 (804.10) 8. Grija acordată celor aflaţi la nevoie.

71:4.11 (804.11) 9. Ameliorarea rasei.

71:4.12 (804.12) 10. Promovarea ştiinţelor şi a artelor.

71:4.13 (804.13) 11. Promovarea filozofiei - înţelepciunea.

71:4.14 (804.14) 12. Creşterea clarviziunii cosmice - spiritualitatea.

71:4.15 (804.15) Acest progres în artele civilizaţiei conduce direct la realizarea celor mai înalte scopuri umane şi divine căutate de muritori - împlinirea socială a fraternităţii oamenilor şi statutul personal de a fi conştient de Dumnezeu. Acest statut este revelat în dorinţa supremă a fiecărui individ de a face voia Tatălui din ceruri.

71:4.16 (804.16) Apariţia unei fraternităţi autentice semnifică faptul că s-a ajuns la o ordinea socială în care toţi oamenii se bucură de purtarea poverilor unii altora şi doresc cu adevărat să practice regula de aur. Cu toate acestea, o astfel de societate ideală nu poate lua fiinţă atâta timp cât persoanele slabe şi rele nu încetează să profite de ocazii pentru a trage avantaje injuste de la cei care sunt în principal împinşi de devotamentul lor în slujba adevărului, a frumuseţii şi a bunătăţii. În această situaţie, nu există decât o singură linie de conduită practică de urmat. Adepţi regulii de aur pot stabili o societate progresistă în care ei vor trăi conform idealurilor lor, menţinând în acelaşi timp o apărare adecvată contra semenilor lor ignoranţi care ar putea fie să exploateze înclinaţia lor către pace fie să distrugă civilizaţia lor în progres.

71:4.17 (804.17) Idealismul nu poate supravieţui niciodată pe o planetă în evoluţie dacă idealiştii fiecărei generaţii se lasă exterminaţi de ordinele umane inferioare. Marele test al idealismului este următorul: poate oare o societate evoluată să menţină o stare de pregătire militară care îi asigură securitatea contra oricărui atac din partea vecinilor săi iubitori de război, fără a ceda tentaţiei de a folosi această forţă militară în operaţii ofensive contra altor popoare în vederea unor câştiguri egoiste sau de creştere naţională? Supravieţuirea naţională cere o stare de pregătire, şi doar idealismul religios poate împiedica înjosirea pregătirii la stadiul de agresiune. Doar iubirea (fraternitatea) îi poate împiedica pe cei puternici să îi asuprească pe cei slabi.

5. Evoluţia concurenţei

71:5.1 (805.1) Concurenţa este indispensabilă progresului social, însă dacă ea este dezordonată, atunci dă naştere violenţei. În societatea actuală, competiţia este pe cale de a înlocui puţin câte puţin războiul, determinând locul fiecărui individ în industrie, hotărând în acelaşi timp chiar şi supravieţuirea industriilor. (Moartea şi războiul au statute diferite în faţa obiceiurilor; moartea a fost pusă în afara legii din primele zile ale societăţii, în timp ce războiul nu a fost niciodată proscris de către omenire în ansamblul ei.)

71:5.2 (805.2) Un stat ideal nu caută să reglementeze conduita socială decât pentru a elimina violenţa în competiţia individuală şi pentru a împiedeca injustiţia în iniţiativa personală. Iată o mare problemă pentru oamenii de stat: cum se pot garanta pacea şi liniştea în industrie, plata impozitelor pentru susţinerea puterii statului şi, în acelaşi timp, a împiedica fiscalitatea să stânjenească industria şi statul de a deveni parazitar sau tiranic?

71:5.3 (805.3) În epocile primitive ale tuturor lumilor, concurenţa este indispensabilă progresului civilizaţiei. Pe măsură ce evoluţia oamenilor progresează, cooperarea devine din ce în ce mai efectivă; în civilizaţiile avansate, ea este mai eficientă decât competiţia. Oamenii primitivi sunt stimulaţi de competiţie; evoluţia primitivă este caracterizată de supravieţuirea fiinţelor biologic valide, însă cea mai bună manieră de a promova civilizaţiile de mai târziu este cooperarea inteligentă, confreria înţelegătoare şi fraternitatea spirituală.

71:5.4 (805.4) Este adevărat că concurenţa industrială conduce la risipă excesivă şi că ea este foarte ineficientă, însă nici o încercare de a elimina această pierdere de activitate economică nu ar trebui să fie încurajată dacă ajustările corespunzătoare implică cea mai uşoară atingere uneia din libertăţile individuale fundamentale.

6. Mobilul profitului

71:6.1 (805.5) Economia de astăzi, motivată de căutarea după profit, este condamnată dacă mobilurile servirii nu pot să se adauge mobilurilor profitului. Concurenţa necruţătoare, bazată pe interesul egoist, pe vederea îngustă, sfârşeşte prin a distruge însăşi lucrurile pe care caută să le menţină. Intenţia de a căuta exclusiv un profit pentru sine este incompatibilă cu idealurile creştine şi cu învăţăturile lui Isus.

71:6.2 (805.6) În economie, căutarea profitului se situează faţă de căutarea serviciului în acelaşi loc relativ ca teama faţă de iubire în religie. Cu toate acestea, căutarea profitului nu trebuie să fie distrusă sau suprimată brusc; ea menţine asiduu munca a numeroşi muritori care altfel ar fi indolenţi. Ea stimulează energia socială, însă nu este necesar ca obiectivele sale să rămână pentru totdeauna egoiste.

71:6.3 (805.7) Căutarea profitului în activităţile economice este total inutilă şi total nedemnă de ordinea socială avansată. Ea este, cu toate acestea, un factor indispensabil în fazele iniţiale ale civilizaţiei. Nu trebuie să le fie luat oamenilor mobilul profitului, înainte ca ei să fi încorporat ferm scopuri nelucrative în eforturile lor economice şi în serviciile lor sociale - nevoia transcendentă de o înţelepciune superlativă, de o fraternitate fascinantă şi de o perfecţiune în împlinirea spirituală.

7. Educaţia

71:7.1 (806.1) Un stat durabil este fondat pe cultură, dominat de idealuri şi motivat de serviciu; scopul educaţiei ar trebui să constea în dobândirea priceperii, căutarea înţelepciunii, realizarea individualităţii şi atingerea valorilor spirituale.

71:7.2 (806.2) În statul ideal, educaţia continuă de-a lungul întregii vieţii, iar filozofia devine uneori principiul vizat al cetăţenilor lui. Membrii unui astfel de stat democratic caută înţelepciunea pentru a-şi adânci clarviziunea în ceea ce priveşte sensul relaţiilor umane, semnificaţiile realităţii, nobleţea valorilor, scopurile vieţii şi gloriile destinului cosmic.

71:7.3 (806.3) Urantienii trebuie să dobândească viziunea unei societăţi culturale noi, superioare. Educaţia va face un salt şi va atinge noi nivele de valoare, până la dispariţia sistemului economic bazat doar pe căutarea de profit. Educaţia a fost prea mult timp regionalistă şi militaristă, exaltând egoul şi căutând succesul personal. Trebuie ca ea să devină, în cele din urmă, mondială şi idealistă, permiţând indivizilor să se dezvolte şi să priceapă punctul de vedere cosmic.

71:7.4 (806.4) Educaţia a ieşit recent de sub controlul clerical, pentru a trece sub acela al oamenilor legii şi al oamenilor de afaceri; în cele din urmă, ea va trebui să fie încredinţată filozofilor şi savanţilor; trebuie ca învăţătorii să fie nişte fiinţe libere, adevăraţi formatori de oameni, astfel ca filozofia, căutarea înţelepciunii, să poată deveni principalul scop al educaţiei.

71:7.5 (806.5) Educaţia este o problemă a întregii vieţi; trebuie ca educaţia să continue pe tot parcursul vieţii, astfel încât omenirea să dobândească treptat experienţa nivelelor ascendente ale înţelepciunii umane, care sunt următoarele:

71:7.6 (806.6) 1. Cunoaşterea lucrurilor.

71:7.7 (806.7) 2. Realizarea semnificaţiilor.

71:7.8 (806.8) 3. Aprecierea valorilor.

71:7.9 (806.9) 4. Nobleţea muncii - datoria.

71:7.10 (806.10) 5. Motivaţia scopurilor - moralitatea.

71:7.11 (806.11) 6. Iubirea serviciului - caracterul.

71:7.12 (806.12) 7. Clarvederea cosmică - discernământul spiritual.

71:7.13 (806.13) Apoi, ca urmare a acestor realizări numeroşi oameni se vor ridica la nivelul ultim pe care mintea muritoare îl poate atinge, conştiinţa lui Dumnezeu.

8. Caracterul statului

71:8.1 (806.14) Singurul caracter al oricărui guvern uman este diviziunea statului în trei domenii, acelea ale funcţiunii executive, legislative şi judiciare. Universul este administrat conform unui astfel de plan care separă funcţiunile şi autoritatea. Pe baza acestui concept divin de reglementare socială sau de guvern civil eficient nu contează prea mult forma de stat pe care un popor o alege, cu condiţia ca cetăţenii să progreseze întotdeauna către scopul unui mai bun control de sine şi către servicii sociale crescute. Acuitatea intelectuală, înţelepciunea economică, inteligenţa socială şi curajul moral al unui popor se reflectă fidel în aspectul statului.

71:8.2 (806.15) Evoluţia statului antrenează o progresie de nivel după cum urmează:

71:8.3 (806.16) 1. Crearea unui guvern triplu având departamente executive, legislative şi judiciare.

71:8.4 (806.17) 2. Libertatea pentru cetăţeni de a exercita activităţi sociale, politice şi religioase.

71:8.5 (807.1) 3. Abolirea tuturor formelor de sclavie şi de servitute umană.

71:8.6 (807.2) 4. Capacitatea cetăţenilor de a reglementa stabilirea impozitelor.

71:8.7 (807.3) 5. Instaurarea unei educaţii universale - instrucţia din leagăn până în mormânt.

71:8.8 (807.4) 6. Ajustarea corespunzătoare între autorităţile locale şi guvernul naţional.

71:8.9 (807.5) 7. Încurajarea ştiinţei şi victoria asupra bolii.

71:8.10 (807.6) 8. Recunoaşterea corectă a egalităţii sexelor şi funcţiunea coordonată a bărbaţilor şi femeilor în cadrul căminului, al şcolii şi al bisericii, cu servicii feminine specializate în industrie şi guvern.

71:8.11 (807.7) 9. Eliminarea sclaviei de corvezi prin inventarea maşinilor şi prin controlul subsecvent al vârstei mecanice.

71:8.12 (807.8) 10. Victoria asupra dialectelor, triumful limbii universale.

71:8.13 (807.9) 11. Sfârşitul războaielor, arbitrajul internaţional al diferendelor rasiale şi naţionale prin curţile continentale ale naţiunilor controlate de un tribunal planetar suprem, recrutat automat dintre şefii curţilor continentale ieşiţi periodic la pensie. Deciziile tribunalelor continentale sunt executorii; rolul tribunalului mondial este consultativ - moral.

71:8.14 (807.10) 12. Tendinţa în lumea întreagă este de a căuta înţelepciunea, exaltarea filozofiei. Evoluţia unei religii mondiale, lăsând să se întrevadă intrarea planetei în fazele primitive de ancorare în lumină şi viaţă.

71:8.15 (807.11) Acestea sunt condiţiile prealabile ale unui guvern de progres şi semnele distinctive ale unui stat ideal. Urantia este departe de realizarea acestor idealuri elevate, însă rasele civilizate şi-au făcut debutul - omenirea este pe calea destinului evolutiv mai înalt.

71:8.16 (807.12) [Garantat de un Melchizedek al Nebadonului.]





Back to Top