CARTEA URANTIA - Capitolul 65. Supracontrolul evoluţiei

(UF-RUM-001-2004-1)

CARTEA URANTIA   

Parte III: Istoria Urantiei

Capitolul 65. Supracontrolul evoluţiei



Capitolul 65. Supracontrolul evoluţiei

65:0.1 (730.1) VIAŢA materială evolutivă de bază - viaţa prementală - este formulată de Controlorii Fizici Principali şi transmisă prin intermediul celor Şapte Spirite Maestru în conjuncţie cu serviciile active ale Purtătorilor Vieţii împuterniciţi. Ca urmare a funcţionării coordonate a acestei triple activităţi creatoare, se dezvoltă o capacitate fizică organică pentru funcţionarea minţii - mecanisme materiale destinate să reacţioneze inteligent la stimulii mediului extern şi, ulterior, la stimulii interni proveniţi din mintea însăşi a organismelor.

65:0.2 (730.2) Există deci trei nivele distincte de producere şi de evoluţie a vieţii:

65:0.3 (730.3) 1. Domeniul fizico-energetic - producerea capacităţii mentale.

65:0.4 (730.4) 2. Serviciul minţii spiritelor adjutante - intervenind asupra capacităţii spiritului.

65:0.5 (730.5) 3. Înzestrarea spirituală a minţii muritoare - culminând cu acordarea de Ajustori ai Gândirii.

65:0.6 (730.6) Nivelele de neînvăţat de reacţie maşinală a organismului la mediu sunt domeniile controlorilor fizici. Spiritele mentale adjutante activează şi acordează mintea de tip adaptabil sau neautomat şi care poate fi învăţată - aceste mecanisme de reacţie a organismelor capabile să înveţe prin experienţă. La fel cum spiritele adjutante manipulează potenţialele minţii, tot astfel Purtătorii Vieţii exercită un control discreţionar considerabil asupra aspectelor ambiante ale proceselor evolutive până în momentul în care apare voinţa umană, aptitudinea de a-l cunoaşte pe Dumnezeu şi de a putea alege să îl adore.

65:0.7 (730.7) Cea care condiţionează cursul evoluţiei organice pe lumile locuite este funcţionarea integrată a Purtătorilor Vieţii, a controlorilor fizici şi a spiritelor adjutante. De aceea evoluţia - pe Urantia sau în orice altă parte - este întotdeauna intenţională, şi niciodată accidentală.

1. Funcţiile Purtătorilor Vieţii

65:1.1 (730.5) Purtătorii Vieţii sunt dotaţi cu potenţiale de metamorfozare a personalităţii pe care foarte puţine ordine de creaturi le posedă. Aceşti Fii ai universului local sunt capabili să opereze în trei faze diferite ale existenţei. Ei îşi împlinesc în general ţelurile în calitate de Fii ale fazei medii, ceea ce reprezintă starea lor originară. Însă un Purtător al Vieţii în acest stadiu de existenţă nu ar putea acţiona în domeniile electrochimice, ca transformator de energii fizice şi de particule materiale în unităţi de existenţe vii.

65:1.2 (730.6) Purtătorii Vieţii sunt capabili să funcţioneze şi funcţionează efectiv pe următoarele trei nivele:

65:1.3 (730.7) 1. Nivelul fizic al electrochimiei.

65:1.4 (730.8) 2. Faza mediană obişnuită a existenţei cvasi-morontiale.

65:1.5 (730.9) 3. Nivelul semispiritual avansat.

65:1.6 (731.1) Când Purtătorii Vieţii sunt pregătiţi să se angajeze în implantarea de viaţă şi au ales locurile nimerite pentru întreprinderea lor, ei convoacă comisia arhanghelică de transmutare a Purtătorilor Vieţii. Acest grup este format din zece ordine de personalităţi diverse, incluzându-i şi pe controlorii fizici şi pe asociaţii lor. Iar el este prezidat de şeful arhanghelilor care acţionează în această calitate prin mandatul lui Gabriel şi cu permisiunea Celor Îmbătrâniţi de Zile. Când aceste fiinţe sunt cum se cuvine puse în circuit, ele pot efectua asupra Purtătorilor Vieţii modificări de o astfel de natură încât le vor permite să opereze imediat pe nivelul fizic al electrochimiei.

65:1.7 (731.2) După ce modelele de viaţă au fost formulate şi organizaţiile materiale au fost pe deplin completate, forţele supramateriale implicate în propagarea vieţii devin imediat active şi viaţa începe să existe. Purtătorii Vieţii sunt atunci, imediat, retrimişi în starea mediană normală a existenţei lor de personalităţi, stare în care ei pot manipula elementele vii şi manevra organismele în evoluţie, chiar dacă sunt lipsiţi de orice capacitate de a organiza, de a crea noi modele de materie vie.

65:1.8 (731.3) După ce evoluţia organică a urmat un anumit curs, şi liberul arbitru de tip uman a apărut în organismele evolutive cele mai elevate, Purtătorii Vieţii trebuie fie să părăsească planeta, fie să facă legământ de renunţare; în acest sens, ei trebuie să îşi ia angajamentul că se vor abţine în viitor de orice încercare de a influenţa cursul evoluţiei organice. Când aceste legăminte sunt făcute de bună voie de Purtătorii Vieţii care aleg să rămână pe planetă pentru a-i sfătui în viitor pe cei care vor fi însărcinaţi cu protejarea creaturilor volitive nou evoluate, se face apel la o comisie din doisprezece membri, prezidată de şeful Stelelor de Seară, acţionând prin autoritatea Suveranului Sistemului şi cu permisiunea lui Gabriel. Purtătorii Vieţii sunt atunci imediat transmutaţi în a treia lor fază de existenţă a personalităţii, nivelul semispiritual de fiinţă. Iar eu am activat pe Urantia în această a treia fază de existenţă încă din vremea lui Andon şi a Fontei.

65:1.9 (731.4) Noi ne bucurăm anticipat de momentul în care universul va fi ancorat în lumină şi viaţă, precum şi de un posibil al patrulea stadiu al existenţei în care noi vom fi total spirituali, însă tehnica prin care am putea atinge această stare de dorit şi superioară nu ne-a fost niciodată revelată.

2. Panorama evoluţiei

65:2.1 (731.5) Istoria ascensiunii omului, de la starea de algă marină până la dominaţia creaţiei terestre, reprezintă cu adevărat o epopee de lupte biologice şi de supravieţuire mentală. Strămoşii primordiali ai omului au fost, literalmente, două plante de pe fundul oceanului depuse în golfurile, în lagunele calde şi relativ stagnante ale vastului litoral al anticelor mări interioare, chiar aceste ape în care Purtătorii Vieţii au stabilit cele trei implantări ale vieţii independente pe Urantia.

65:2.2 (731.6) Printre tipurile primitive de plante marine care au participat la schimbările istorice rezultând în organisme care se apropie de limita vieţii animale, foarte puţine specii mai există şi astăzi. Bureţii sunt supravieţuitorii unuia dintre aceste tipuri intermediare primitive, aceste organisme prin care s-a făcut trecerea treptată de la vegetal la animal. Aceste prime forme tranzitorii nu erau identice cu bureţii moderni, însă erau foarte asemănătoare; erau adevărate organisme intermediare, nici vegetale, nici animale, care au dus, în cele din urmă, la dezvoltarea unor forme de viaţă cu adevărat animale.

65:2.3 (732.1) Bacteriile, simple organisme vegetale de o natură foarte primitivă, s-au schimbat foarte puţin de la începuturile vieţii încoace. Ele chiar vădesc un anumit grad de regres în comportamentul lor parazitar. Multe dintre ciuperci reprezintă, de asemenea, o mişcare retrogradă a evoluţiei prin faptul că aceste plante au pierdut aptitudinea de a produce clorofilă şi au devenit mai mult sau mai puţin parazitare. Majoritatea bacteriilor provocatoare de boli şi corpurile lor auxiliare, viruşii, aparţin în realitate acestui grup de ciuperci deviate şi parazitare. În cursul epocilor scurse de atunci, întregul imens regn al vieţii vegetale a evoluat din aceiaşi strămoşi din care descind şi bacteriile.

65:2.4 (732.2) În curând şi subit, a apărut tipul protozoar mai elevat al vieţii animale. Din aceste timpuri foarte îndepărtate, amiba, reprezentând însuşi tipul organismului animal monocelular, s-a perpetuat aproape fără nici modificare. Ea zburdă astăzi aproape tot aşa cum o făcea atunci când reprezenta cea mai recentă şi mai mare realizare a evoluţiei vieţii. Această creatură microscopică şi rubedeniile ei protozoare sunt pentru regnul animal ceea ce bacteriile sunt pentru regnul vegetal; ele reprezintă supravieţuirea primelor etape evolutive de diferenţiere a vieţii şi totodată un eşec în dezvoltarea lor ulterioară.

65:2.5 (732.3) Animalele monocelulare de tip primitiv nu întârzie să se asocieze în colonii, mai întâi pe planul familiei volvocaceelor şi imediat, conform liniilor hidrei şi ale meduzei. Mai târziu, au apărut prin evoluţie steaua-de-mare, crinoidele, aricii de mare, holoturile, miriapodele, insectele, păianjenii, crustaceele, precum şi grupurile foarte apropiate de râme şi de lipitori, urmate curând de moluşte - stridiile, caracatiţele şi melcii. Au apărut şi au pierit sute şi sute de specii; le menţionăm doar pe acelea care au supravieţuit interminabilei lupte. Aceste specimene neînclinate spre progres, precum şi familia peştilor apărută mai târziu, reprezintă astăzi tipuri staţionare de animale primitive şi inferioare, ramuri ale arborelui vieţii care nu reuşesc să progreseze.

65:2.6 (732.4) Scena era astfel pregătită pentru apariţia primelor animale vertebrate, peştii. Din această familie de peşti s-au ivit două modificări excepţionale, broasca şi salamandra. Broasca a fost cea care a inaugurat în viaţa animală seria diferenţierilor progresive care au culminat, în cele din urmă, în om.

65:2.7 (732.5) Broasca este unul din cei mai vechi supravieţuitori dintre strămoşii rasei umane, însă ea nu reuşeşte să progreseze, iar aspectul ei de astăzi nu s-a schimbat mai deloc din acele timpuri trecute. Dintre rasele de la începuturile vieţii, broasca este unica specie ancestrală care trăieşte încă pe suprafaţa pământului. Dintre strămoşii rasei umane, toate speciile intermediare între broască şi eschimos au dispărut acum.

65:2.8 (732.6) Broaştele au dat naştere reptilelor, o mare familie animală, virtual stinsă, dar care înainte de a dispărea a fost la originea întregii familii de păsări şi a numeroaselor ordine de mamifere.

65:2.9 (732.7) Cel mai mare salt izolat din întreaga evoluţie preumană a fost probabil făcut atunci când o reptilă a devenit pasăre. Tipurile de păsări de astăzi descind toate din enorme reptile din timpuri preistorice.

65:2.10 (732.8) Regnul reptilelor care descind din familia broaştelor este reprezentată astăzi de următoarele patru ramuri: două neaflate în progres, şerpii şi şopârlele, precum şi rubedeniile lor, crocodilii şi broaştele ţestoase; una parţial în progres, familia păsărilor; a patra reprezintă vechile mamifere şi linia descinzând direct până la specia umană. Cu toate că reptilele din trecut au dispărut de mult, masivitatea lor a găsit un ecou în elefant şi în mastodont, în timp ce formele lor particulare s-au perpetuat în cangurii săritori.

65:2.11 (733.1) Pe Urantia, au apărut doar paisprezece regnuri, peştii formându-l pe ultimul şi nici o clasă nouă nu s-a dezvoltat din păsări şi mamifere.

65:2.12 (733.2) Dintr-un un mic şi agil dinozaur reptilian cu obiceiuri carnivore însă dotat cu un creier relativ mare, au izvorât subit mamiferele placentare. Ele s-au dezvoltat rapid şi pe multe căi diferite. Nu numai că ele au dat naştere unor varietăţi comune moderne, însă ele au evoluat, de asemenea, către tipuri marine cum ar fi balenele şi focile, precum şi către navigatorii aerieni, precum familia liliecilor.

65:2.13 (733.3) Omul a evoluat, deci, pornind de la mamiferele superioare derivate în principal din implantarea occidentală de viaţă efectuată în vechile mări adăpostite de orientare est-vest. Grupul oriental şi grupul central de organisme vii au progresat favorabil la început către nivelele preumane ale existenţei animale. Pe măsura trecerii epocilor, focarul oriental de amplasare a vieţii s-a dovedit incapabil să atingă un nivel satisfăcător al statutului preuman de inteligenţă, trecând prin pierderi atât de repetate şi de iremediabile ale tipurilor mai elevate ale plasmei sale germinative, încât a fost definitiv privat de puterea de a reabilita potenţialele umane.

65:2.14 (733.4) Cum calitatea capacităţii mentale care se dezvolta era foarte net inferioară în grupul oriental aceleia din celelalte două grupuri, Purtătorii Vieţii, cu asentimentul superiorilor lor, au manipulat mediul ambiant astfel încât să circumscrie şi mai mult liniile preumane inferioare ale vieţii evolutive. După toate aparenţe, eliminarea acestor grupe inferioare de creaturi a fost accidentală; în realitate însă, ea a fost pe deplin intenţională.

65:2.15 (733.5) La o dată ulterioară de desfăşurare evolutivă a inteligenţei, strămoşii lemurieni ai speciei umane erau mult mai avansaţi în America de Nord şi în celelalte regiuni; de aceea, ei au fost făcuţi să migreze din aria de implantare a vieţii occidentale, trecând peste puntea terestră a Beringului şi în josul coastei vest a sud-estului Asiei, unde au continuat să evolueze şi au beneficiat de adăugarea anumitor linii ale grupului central al vieţii. Omul a evoluat astfel pe baza anumitor linii vitale din centru-est, dar în regiunile centrale şi apropiate de orient.

65:2.16 (733.6) În felul acesta a evoluat viaţa implantată pe Urantia până în era glaciară, epocă în care omul însuşi a apărut pentru prima dată şi şi-a început cariera sa planetară plină de peripeţii. Apariţia omului primitiv pe pământ, în cursul epocii glaciare, nu a fost fortuită; ea a decurs după un plan. Rigorile şi severitatea climatică ale erei glaciare erau perfect adaptate scopului urmărit: încurajarea producerii unui tip robust de fiinţă umană, dotat cu o prodigioasă aptitudine de a supravieţui.

3. Întreţinerea evoluţiei

65:3.1 (733.7) Cu greu ar fi posibil să se explice minţii umane de astăzi multe dintre evenimente bizare şi aparent groteşti ale progresului evolutive primitive. În ciuda aparenţei lor stranii, toate aceste evoluţii de fiinţe vii au urmat un plan prestabilit, însă noi nu avem dreptul să intervenim arbitrar în dezvoltarea modelelor vieţii de îndată ce ele au început să funcţioneze.

65:3.2 (733.8) Purtătorii Vieţii pot utiliza toate resursele naturale posibile şi se pot folosi de toate circumstanţele fortuite susceptibile de a grăbi progresul evolutiv al experimentului asupra vieţii, însă nu ne este permis să intervenim mecanic în evoluţia vegetală sau animală, nici să manipulăm arbitrar cursul său şi orientarea sa.

65:3.3 (733.9) Voi aţi fost înştiinţaţi cum muritorii de pe Urantia s-au dezvoltat prin evoluţia unei broaşte primitive, şi că această linie ascendentă purtată în potenţialul unei singure broaşte abia a scăpat cândva de la distrugerea totală. Însă nu trebuie să deducem de aici că evoluţia umanităţii ar fi fost oprită printr-un accident în acest moment critic. Tot atunci, noi observam şi întreţineam mai puţin de o mie de linii de viaţă mutante, diferite şi foarte îndepărtate unele de altele care ar fi putut fi dirijate către diverse modele de dezvoltare preumană. Broasca ancestrală în chestiune reprezenta a treia noastră selecţie, primele două linii pierind în ciuda tuturor eforturilor noastre de a le conserva.

65:3.4 (734.1) Nici chiar şi pierderea lui Andon şi a Fontei înainte ca ei să fi lăsat un urmaş, nu ar fi putut să împiedice evoluţia umană, deşi ar fi putut să o întârzie. După apariţia lui Andon şi a Fontei, şi înainte ca potenţialele de mutaţie umane ale vieţii animale să fie epuizate, s-au dezvoltat nu mai puţin de şapte mii de linii favorabile care ar fi putut să atingă anumite tipuri umane de dezvoltare. În rest, numeroase dintre aceste linii bune au fost asimilate mai târziu de diferitele ramuri ale speciei umane pe cale de expansiune.

65:3.5 (734.2) Cu mult timp înaintea ca Fiicele şi Fiii Materiali, elevatorii biologici, să sosească pe o planetă, potenţialele umane ale speciei animale evolutive au fost epuizate. Acest stadiu biologic al vieţii animale este dezvăluit Purtătorilor Vieţii prin a treia fază a mobilizării spiritelor adjutante. Acest fenomen s-a produs automat în acelaşi timp în care întreaga viaţă animală şi-a epuizat capacitatea sa de a da naştere unor potenţiale mutante de indivizi preumani.

65:3.6 (734.3) Pe Urantia, omenirea trebuie să rezolve problemele sale de dezvoltare muritoare cu ajutorul potenţialurilor umane pe care le posedă - nici o rasă nouă nu va mai evolua în viitor pe baza unor surse preumane. Însă acest fapt nu îndepărtează deloc posibilitatea de a atinge nivele mult mai elevate de dezvoltare umane, întreţinând inteligent potenţialele evolutive care există încă în rasele muritoare. Ceea ce noi, Purtătorii Vieţii, facem pentru a conserva şi promova liniile de viaţă până la apariţia voinţei umane, omul trebuie să o facă pentru el însuşi după acest eveniment, când noi ne-am retras din orice participare activă la evoluţie. Într-un mod general, destinul evolutiv al omului este pus în propriile sale mâini şi inteligenţa ştiinţifică trebuie, mai devreme sau mai târziu, să înlocuiască funcţionarea haotică a unei selecţii naturale necontrolate şi a unei supravieţuiri supuse hazardului.

65:3.7 (734.4) În ceea ce priveşte întreţinerea evoluţiei, trebuie să subliniem că dacă vi se întâmplă într-un viitor îndepărtat să fiţi ataşaţi unui corp de Purtători ai Vieţii, veţi avea ample şi numeroase ocazii de a prezenta sugestii şi de a duce tot felul de ameliorări posibile planurilor şi tehnicilor de conduită şi de transplantare a vieţii. Fiţi răbdători! Dacă aveţi idei bune, dacă imaginaţia voastră este fertilă în metode mai bune de administrare pentru orice parte a domeniilor universale veţi avea, cu siguranţă, ocazia de a le prezenta asociaţilor şi colegilor voştri administratori în epocile viitoare.

4. Aventura Urantiei

65:4.1 (734.5) Nu pierdeţi din vedere faptul că Urantia ne-a fost oferită ca lume pentru a experimenta viaţa. Noi am făcut pe această planetă a şaizecea încercare de a modifica şi ameliora, dacă este posibil, adaptarea la Satania a tipurilor de viaţă ale Nebadonului, şi este recunoscut faptul că noi am realizat numeroase schimbări benefice în modelele de viaţă standard. Pentru a fi mai precişi, noi am elaborat pe Urantia şi am demonstrat într-un mod satisfăcător, cel puţin douăzeci şi opt de particularităţi de modificare ale vieţii, care vor fi utile întregului Nebadon în toate timpurile viitoare.

65:4.2 (735.1) Însă niciodată, pe nici o lume, stabilirea vieţii nu este experimentală în sensul de a încerca ceva necunoscut şi neverificat. Evoluţia vieţii este o tehnică întotdeauna progresivă, diferenţială şi variabilă, însă niciodată nu este folosită orbeşte, fără control, nefiind nici total experimentală, în sensul accidental.

65:4.3 (735.2) Numeroase trăsături ale vieţii umane dovedesc din plin că fenomenul existenţei muritoare a fost conceput în mod inteligent, că evoluţia organică nu este un simplu accident cosmic. Când o celulă vie este rănită, ea este capabilă să emane anumite substanţe chimice care au puterea de a stimula şi activa celulele normale vecine astfel încât acestea să înceapă imediat să secrete alte substanţe care facilitează procesul de vindecare a rănii; în acelaşi timp, aceste celule normale intacte încep să prolifereze - încep să lucreze pentru a crea noi celule înlocuind celulele similare distruse de accident.

65:4.4 (735.3) Această acţiune şi această reacţie chimică, în legătură cu vindecarea rănilor şi reproducerea celulelor reprezintă alegerea făcută de Purtătorii Vieţii a unei formule îmbrăţişând mai mult de o sută de mii de faze şi trăsături de reacţii chimice şi de repercusiuni biologice posibile. Mai mult de o jumătate de milion de experienţe specifice au fost efectuate de Purtătorii Vieţii în laboratoarele lor înainte ca ei să se oprească definitiv la această formulă de experimentare a vieţii pe Urantia.

65:4.5 (735.4) Când savanţii de pe Urantia vor cunoaşte mai mult despre aceste substanţe chimice curative ei vor putea să vindece rănile în mod mai eficient. Indirect, ei vor şti mai bine să controleze anumite maladii grave.

65:4.6 (735.5) De la stabilirea vieţii pe Urantia, Purtătorii Vieţii au ameliorat această tehnică curativă din moment ce ea fusese introdusă pe o altă lume a Sataniei. Ea îngăduie o mai mare uşurare de durere, şi exercită un mai bun control asupra capacităţii de proliferare a celulelor normale asociate.

65:4.7 (735.6) Au existat numeroase particularităţi unice în experienţa vieţii Urantiei, însă cele două episoade, cele mai remarcabile, au fost apariţia rasei andonice înaintea evoluţiei celor şase popoare de culoare şi apariţia ulterioară şi simultană a mutanţilor sangiki în sânul unei singure familii. Urantia este prima lume de pe Satania unde cele şase rase de culoare au provenit din aceeaşi familie umană. Ele apar de obicei în linii diversificate ca urmare a unor mutaţii independente în interiorul speciei animale preumane şi apar de obicei pe pământ câte una o dată şi succesiv, pe parcursul unor lungi perioade, începând cu omul roşu şi trecând mai apoi prin diversele culori, terminându-se la indigo.

65:4.8 (735.7) O altă mare variaţie de procedură a fost sosirea tardivă a Prinţului Planetar. În general, acest prinţ apare pe planetă cam prin momentul în care se dezvoltă voinţa, şi dacă acest plan ar fi fost urmat, Caligastia ar fi putut să vină pe Urantia atunci când Andon şi Fonta erau încă în viaţă, în loc să sosească aproape cu cinci sute de mii de ani mai târziu, odată cu apariţia celor şase rase sangike.

65:4.9 (735.8) Pe o lume locuită obişnuită, un Prinţ Planetar ar fi fost acordat la cererea Purtătorilor Vieţii de la apariţia lui Andon şi a Fontei, sau la puţin timp după aceea. Însă, cum Urantia a fost desemnată ca planetă de modificare a vieţii, printr-un acord prealabil, s-a stabilit că melchizedekii observatori, în număr de doisprezece, au fost trimişi în calitate de consilieri pe lângă Purtătorii Vieţii şi ca supraveghetori ai planetei până la sosirea ulterioară a Prinţului Planetar. Aceşti melchizedeki au sosit în momentul în care Andon şi Fonta au luat deciziile care le-au permis acestor Ajustori ai Gândirii să locuiască în mintea lor umană.

65:4.10 (736.1) Eforturile făcute pe Urantia de către Purtătorii Vieţii pentru a ameliora modelele vieţii Sataniei au avut în mod necesar ca efect producerea a numeroase forme de viaţă tranzitorii aparent inutile. Însă câştigurile care au decurs deja sunt suficiente pentru a justifica modificările proprii Urantiei ale tipurilor de viaţă standard.

65:4.11 (736.2) Era în intenţia noastră de a produce de la început o manifestare a voinţei în viaţa evolutivă a Urantiei şi chiar am reuşit asta. De obicei voinţa nu se iveşte înainte ca rasele de culoare să fi existat vreme îndelungată. Ea apare în general mai întâi la tipurile superioare de oameni roşii. Lumea voastră este singura planetă a Sataniei în care tipul uman de voinţă a apărut într-o rasă anterioară raselor de culoare.

65:4.12 (736.3) Însă în efortul de a ajunge la această conjugare şi asociere a factorilor ereditari care conduce, în cele din urmă la strămoşii mamifere ai rasei umane, noi ne-am găsit în faţa necesităţii de a permite punerea în aplicare a sute, chiar mii de alte combinaţii şi asocieri de factori de ereditate aparent inutile. Privirile voastre vor percepe, cu siguranţă, numeroase din aceste subproduse stranii ale eforturilor noastre când veţi scruta trecutul planetei şi veţi înţelege perfect cât de dilematice trebuie să fie unele dintre aceste lucruri din punctul de vedere limitat al oamenilor.

5. Vicisitudinile evoluţiei vieţii

65:5.1 (736.4) A fost o sursă de regrete pentru noi, Purtătorii Vieţii, faptul că toate eforturile noastre de a modifica viaţa inteligentă pe Urantia au fost în parte stingherite de tragicele devieri care ne-au scăpat de sub control: trădarea lui Caligastia şi greşeala adamică.

65:5.2 (736.5) Însă, în toată această aventură biologică, cea mai mare dezamăgire a noastră a fost reîntoarcerea, la o scară la fel de vastă şi la fel de neaşteptată, a anumitor vieţi vegetale primitive la nivele preclorofiliene de bacterii parazitare. Acest eveniment în evoluţia vieţii plantelor a provocat numeroase boli dezolante la mamiferele superioare, şi mai ales la specia umană, cea mai vulnerabilă. Când ne-am pomenit în faţa acestei situaţii jalnice, nu am acordat o prea mare importanţă acestor dificultăţi, căci ştiam că aportul ulterior al plasmei vitale Adamice a întărit suficient de tare puterile de rezistenţă ale rasei amestecate rezultante încât să fie imunizată practic contra tuturor bolilor provocate de acest tip de organism vegetal. Însă speranţele noastre au fost spulberate de greşeala adamică.

65:5.3 (736.6) Universul universurilor, inclusiv mica lume numită Urantia, nu este organizat numai pentru a fi adaptat la convenienţele noastre sau pentru a primi aprobarea noastră şi, încă şi mai puţin, pentru a răspunde la capriciile noastre sau pentru a satisface curiozitatea noastră. Fără îndoială, fiinţele înţelepte şi atotputernice care sunt răspunzătoare de dirijarea universului ştiu exact ceea ce fac; le convine deci Purtătorilor Vieţii şi este important pentru gânditorii muritori, să participe printr-o aşteptare răbdătoare şi printr-o cooperare sinceră la guvernarea înţelepciunii, la domnia puterii şi la mersul progresului.

65:5.4 (736.7) Desigur, există anumite compensări la grelele încercări, cum ar fi manifestarea lui Mihail pe Urantia. Însă independent de toate aceste consideraţii, supraveghetorii celeşti cei mai recenţi ai planetei voastre îşi exprimă toată încrederea în triumful ultim al evoluţiei rasiale umane şi în justificarea finală a planurilor noastre şi a modelelor noastre de viaţă originare.

6. Tehnicile evolutive ale vieţii

65:6.1 (737.1) Este imposibil să se determine cu precizie şi simultan poziţia exactă şi viteza unui obiect în mişcare; orice încercare de a măsura vreuna antrenează inevitabil o modificare a celeilalte. Omul muritor se găseşte în faţa aceluiaşi gen de paradox atunci când face analiza chimică a protoplasmei. Chimistul poate determina compoziţia chimică a protoplasmei moarte, însă nu poate percepe nici organizarea fizică, nici funcţionarea dinamică a protoplasmei. Savantul se va apropia întotdeauna mai aproape de secretele vieţii, însă nu le va descoperi niciodată, şi asta numai şi numai pentru că trebuie ca mai întâi să ucidă protoplasma să o poată analiza. Protoplasma moartă are aceeaşi greutate ca şi protoplasma vie, însă nu este aceeaşi.

65:6.2 (737.2) Există în fiinţele vii o înzestrare originară de adaptare . În fiecare structură vegetală sau animală vie, în fiecare organism viu material sau spiritual există o dorinţă nestăvilită de a atinge o tot mai mare perfecţiune de ajustare la mediul ambiant, de adaptare a organismului şi de realizare a vieţii crescute. Aceste eforturi interminabile ale tuturor creaturilor vii dovedesc existenţa unei căutări înnăscute a perfecţiunii.

65:6.3 (737.3) Etapa cea mai importantă a evoluţiei vegetale a fost dezvoltarea aptitudinii de a produce clorofilă, iar a doua ca importanţă a fost transformarea evolutivă a sporului într-o sămânţă complexă. Ca agent reproducător, sporul este foarte eficient, însă îi lipsesc posibilitatea de variaţie şi versatilitatea inerente seminţei.

65:6.4 (737.4) Unul dintre episoadele cele mai complexe şi mai utile ale evoluţiei tipurilor superioare de animale a constat în dezvoltarea aptitudinii fierului din celulele sângelui în circulaţie de a juca dublul rol de transportator de oxigen şi de eliminator al gazului carbonic. Iar această realizare a celulelor roşii din sânge arată cum organismele în evoluţie pot adapta acţiunile lor la variaţiile şi schimbările mediului ambiant. Animalele superioare, inclusiv omul, îşi oxigenează ţesuturile datorită acţiunii fierului conţinut în celulele roşii ale sângelui, fier care transportă oxigenul către celulele vii şi elimină, la fel de eficient, gazul carbonic. Dar şi alte metale pot fi făcute să acţioneze în acelaşi scop. Alte două specii folosesc pentru această funcţiune metalul şi vanadiumul.

65:6.5 (737.5) Continuarea acestor ajustări biologice este ilustrată prin evoluţia dentiţiei la mamiferele superioare de pe Urantia. Strămoşii îndepărtaţi ai omului au avut până la treizeci şi şase de dinţi, apoi a început o ajustare adaptativă către treizeci şi doi de dinţi ai omului primitiv şi ai neamurilor lui apropiate. Actualmente, specia umană tinde, în mod lent, să nu mai aibă decât douăzeci şi opt de dinţi. Procesul evolutiv este încă în progres, în mod activ şi adaptiv, pe această planetă.

65:6.6 (737.6) Însă numeroase ajustări aparent misterioase ale organismelor vii sunt pur chimice, întru totul fizice. În orice clipă, peste 15.000.000 de reacţii chimice între secreţiile hormonale a doisprezece glande endocrine sunt susceptibile să se producă în fluxul sanguin al unei fiinţe umane.

65:6.7 (737.7) Formele inferioare ale vieţii vegetale reacţionează total la mediul ambiant fizic, chimic şi electric. Pe măsură ce se ridică pe scara vieţii, ajutoarele date minţii de către cele şapte spirite adjutante intră în acţiune unul câte unul şi mintea începe, din ce în ce mai mult, să se ajusteze, să creeze, să coordoneze şi să domine. Aptitudinea animalelor de a se adapta la aer, la apă şi la pământ nu este un dar supranatural, ci o ajustare suprafizică.

65:6.8 (738.1) Fizica şi chimia singure nu pot explica cum a evoluat fiinţa umană plecând de la protoplasma primordială a mărilor primitive. Facultatea de a învăţa, memoria şi reacţia diferenţială la mediul ambiant este specifică minţii. Legile fizicii nu sunt modificabile prin educaţie; ele sunt invariabile şi imuabile. Şi se întâmplă la fel cu reacţiile chimice; ele sunt uniforme şi fiabile. În afară de prezenţa Absolutului Necalificat, reacţiile chimice şi electronice sunt previzibile. Însă mintea poate să tragă foloase din experienţă şi să se instruiască prin obiceiurile reacţionale de comportament ca răspuns la repetarea de stimuli.

65:6.9 (738.2) Organismele preinteligente reacţionează la stimulii mediului înconjurător, însă organismele sensibile la sprijinul minţii pot manipula şi ajusta mediul ambiant însuşi.

65:6.10 (738.3) Creierul fizic şi sistemul nervos asociat posedă o capacitate de reacţie înnăscută la spijinul din partea minţii, întocmai cum mintea în evoluţie a unei personalităţi posedă o anumită capacitate înnăscută de receptivitate spirituală şi conţine, în consecinţă, potenţialele de progres şi de împlinire spirituale. Evoluţia intelectuală, socială, morală şi spirituală, depinde de ajutorul dat minţii de către cele şapte spirite adjutante şi de către asociaţii lor suprafizici.

7. Nivelele evolutive ale minţii

65:7.1 (738.4) Cele şapte spirite mentale adjutante sunt slujitoarele universale ale minţii pentru fiinţele inteligente inferioare ale unui univers local. Acest ordin de minte este administrat din sediul universului local sau de pe o lume cu care este în legătură, însă capitalele sistemice au o influenţă în conducerea funcţiilor minţii inferioare.

65:7.2 (738.5) Pe o lume evolutivă, un foarte mare număr de lucruri depind de acţiunea acestor şapte adjutanţi. Însă aceste spirite sunt slujitoarele minţii; şi ele nu se ocupă de evoluţia fizică, domeniu al Purtătorilor Vieţii. Cu toate acestea, perfecta integrare a acestor înzestrări ale spiritului cu procesele naturale şi ordonate ale regimului instaurat de Purtătorii Vieţii şi în curs de desfăşurare, este răspunzător de incapacitatea muritorilor de a discerne în fenomenul minţii altceva decât acţiunea naturii şi influenţa a proceselor naturale, cu toate că voi sunteţi uneori puţin derutaţi când este să explicaţi totalitatea a ceea ce atinge reacţiile naturale ale minţii atunci când este asociată cu materia. În rest, dacă evoluţia Urantiei ar fi urmat mai îndeaproape planurile originare, aţi observa în fenomenul minţii şi mai puţine fapte susceptibile să vă reţină atenţia.

65:7.3 (738.6) Cele şapte spirite adjutante seamănă mai mult cu nişte circuite decât cu nişte entităţi. Pe lumile obişnuite, ele sunt cuplate în circuit cu alte funcţii de adjutant în întregul univers local. Cu toate acestea, pe planetele în care se experimentează viaţa, ele sunt relativ izolate, iar pe Urantia, dată fiind natura particulară a modelelor de viaţă, adjutantele inferioare au avut mai multe dificultăţi în a intra în contact cu organismele evolutive decât a fost cazul cu tipurile vitale mai normalizate.

65:7.4 (738.7) În plus, pe o lume evolutivă medie, cele şapte spirite adjutante sunt mult mai bine sincronizate cu stadiile progresive ale dezvoltării animale decât s-a făcut pe Urantia. Cu o singură excepţie, adjutantele au întâmpinat mai multe dificultăţi în a intra în contact cu mintea în evoluţie a organismelor de pe Urantia decât pe parcursul tuturor operaţiunilor lor în tot universul Nebadonului. Pe această lume, s-au dezvoltat numeroase forme de fenomene limitate - combinaţii confuze de reacţii organice de tip mecanic care nu pot fi învăţate şi nemecanic care pot fi învăţate.

65:7.5 (739.1) Cele şapte spirite adjutante nu intră în contact cu ordinele pur mecanice de reacţiei organică la mediul ambiant. Aceste reacţii preinteligente ale organismelor vii aparţin doar domeniilor energetice ale centrilor de putere ale controlorilor fizici şi ale asociaţilor lor.

65:7.6 (739.2) Dobândirea potenţialului aptitudinii de a preda prin experienţă marchează intrarea în funcţiune a spiritelor adjutante, funcţiune care le exercită asupra minţii celei mai umile a fiinţelor primitive şi invizibile, şi până la tipurile cele mai elevate pe scara evolutivă de fiinţe umane. Ele sunt sursa şi modelul de comportament, care altfel ar fi mai mult sau mai puţin misterios, şi a reacţiilor rapide incomplet înţelese ale minţii faţă de mediul înconjurător material. Mult timp aceste influenţe loiale şi întotdeauna demne de încredere trebuie să continue în slujirea lor prealabilă până când mintea animală poate să atingă nivele umane de receptivitate spirituală.

65:7.7 (739.3) Adjutanţii operează, exclusiv, în evoluţia minţii care experimentează până la nivelul celei de a şasea faze, spiritul adoraţiei. La acest nivel, se produce o inevitabilă suprapunere de ajutoare - fenomenul coborârii celui superior la inferior pentru a se coordona cu el în vederea atingerii ulterioare a unor nivele avansate de dezvoltare. O îndrumare spirituală, şi mai avansată, însoţeşte acţiunea celui de al şaptelea şi din urmă adjutant, spiritul înţelepciunii. Pe toată durata slujirii lumii spiritului, indivizii nu parcurg niciodată tranziţii abrupte în cooperarea lor spirituală; aceste schimbări sunt, întotdeauna, treptate şi reciproce.

65:7.8 (739.4) Domeniile reacţiei fizice (electrochimice) şi ale răspunsului mental la stimulii mediului ambiant ar trebui întotdeauna să fie diferenţiate. La rândul lor ele trebuie recunoscute ca fenomene separate de activităţile spirituale. Domeniile gravitaţiei fizice, mentale şi spirituale sunt domenii distincte ale realităţii cosmice, în ciuda corelaţiilor lor intime.

8. Evoluţia în timp şi spaţiu

65:8.1 (739.5) Timpul şi spaţiul sunt indisolubil legate; este o asociere înnăscută. Întârzierile timpului sunt inevitabile în prezenţa anumitor condiţii ale spaţiului.

65:8.2 (739.6) Dacă vă nedumereşte faptul că este necesar atât de mult timp pentru a efectua schimbările evolutive de dezvoltare a vieţii, eu aş spune că noi nu putem face ca procesele vieţii să se desfăşoare mai repede decât permit metamorfozele fizice ale unei planete. Trebuie să atingem dezvoltarea fizică naturală a unei planete; noi nu avem absolut nici un control asupra evoluţiei geologice. Dacă condiţiile fizice ar permite, noi am putea să luăm măsurile noastre pentru a încheia evoluţia completă a vieţii în mult mai puţin de un milion de ani. Însă noi suntem toţi sub jurisdicţia Şefilor Supremi ai Paradisului, iar timpul este inexistent în Paradis.

65:8.3 (739.7) Etalonul de măsură al timpului individului este durata vieţii sale. Toate creaturile sunt astfel condiţionate de timp, şi acesta este motivul pentru care ele consideră evoluţia ca un proces interminabil. Pentru aceia dintre noi a căror durată a vieţii nu este limitată la o existenţă temporală, evoluţia nu pare o operaţiune atât de prelungită. În Paradis, unde timpul nu există, toate lucrurile sunt prezente în mintea infinităţii şi în acţiunile Eternităţii.

65:8.4 (739.8) La fel cum evoluţia minţii depinde de lenta dezvoltare a condiţiilor fizice care o întârzie, tot astfel progresul spiritual depinde de expansiunea mentală. Înapoierea intelectuală îl întârzie infailibil. Însă acest lucru nu înseamnă că evoluţia spirituală depinde de educaţie, de cultură sau de înţelepciune. Sufletul poate evolua independent de cultura mentală, însă nu în absenţa capacităţii mentale şi a dorinţei - a alegerii de a supravieţui şi a deciziei de a atinge o tot mai mare perfecţiune - de a face voia Tatălui din ceruri. Cu toate că supravieţuirea poate să nu depindă de posedarea de cunoaştere şi de înţelepciune, progresul cu siguranţă depinde de ele.

65:8.5 (740.1) În laboratoarele evolutive cosmice, mintea domină întotdeauna materia, iar spiritul este întotdeauna în corelaţie cu mintea. Dacă aceste diferite înzestrări nu ajung să se sincronizeze şi să se coordoneze, se pot produce întârzieri. Însă dacă individul îl cunoaşte cu adevărat pe Dumnezeu şi doreşte cu adevărat să îl găsească şi să devină asemănător lui, atunci supravieţuirea sa este asigurată în ciuda obstacolelor timpului. Statutul fizic poate handicapa mintea, iar perversitatea mentală poate întârzia desăvârşirea spirituală. Însă dacă un om a ales, din tot sufletul său, nici unul din aceste obstacole nu poate înfrânge voinţa sa.

65:8.6 (740.2) Când condiţiile fizice sunt pregătite, pot avea loc subite evoluţii mentale ; când statutul minţii este propice, se pot produce transformări spirituale subite; când valorile spirituale primesc consideraţia cuvenită, semnificaţiile cosmice se pot atunci distinge, iar personalitatea se găseşte progresiv eliberată de neajunsurile timpului şi eliberată de limitările spaţiului.

65:8.7 (740.3) [Garantat de un Purtător al Vieţii al Nebadonului rezident pe Urantia]





Back to Top