CARTEA URANTIA - Capitolul 27. Serviciul supernafimilor primari

(UF-RUM-001-2004-1)

CARTEA URANTIA   

Parte I: Universul Central şi Supraunversuriles

Capitolul 27. Serviciul supernafimilor primari



Capitolul 27. Serviciul supernafimilor primari

27:0.1 (298.1) SUPERNAFIMII primari sunt slujitorii celeşti ai Deităţilor pe Insula eternă a Paradisului. Nu s-a aflat niciodată ca vreunul dintre aceştia să se fi îndepărtat de la căile luminii şi dreptăţii. Lista lor de apel este completă; cât îi eternitatea de lungă, nu s-a pierdut nici unul dintre aceşti îngeri magnifici. Aceşti înalţi supernafimi sunt fiinţe perfecte, supremi în perfecţiune, însă nu sunt nici absoniţi, nici absoluţi. Fiind din esenţa perfecţiunii, aceşti copii ai Spiritului Infinit lucrează cu schimbul şi după voia lor în toate fazele multiplelor lor îndatoriri. Activitatea lor nu se extinde cu mult în afara Paradisului, cu toate că ei participă la diversele reuniuni milenare şi la uniunile de grup ale universului central. Ei se duc înainte şi ca mesageri speciali ai Deităţilor, şi se înalţă în grupuri mari pentru a deveni Consilieri Tehnici.

27:0.2 (298.2) Supernafimii primari sunt, de asemenea, plasaţi în fruntea oştirilor serafice care îşi exercită serviciul pe lumi izolate din cauza rebeliunii. Când un Fiu al Paradisului se manifestă pe o astfel de lume, el îşi încheie misiunea, se ridică la Tatăl Universal, este acceptat, şi se întoarce ca eliberator acreditat al acestei lumi izolate, întotdeauna se desemnează un supernafim primar de către şefii de însărcinare pentru a prelua comanda spiritelor ocrotitoare aflate în funcţiune pe sfera recent recuperată. Supernafimii acestui serviciu special sunt schimbaţi cu rândul. Pe Urantia, actualul „şef al serafimilor” este cel de-al doilea din ordinul acesta aflat în funcţie din timpul efuziunii lui Cristos Mihail.

27:0.3 (298.3) Din veşnicie, supernafimii primari au servit pe Insula de Lumină şi s-au dus înainte pe lumile spaţiului în misiuni de conducere, însă după felul în care sunt clasificaţi acum nu au activat decât de la sosirea în Paradis a pelerinilor havonieni ai timpului. Aceşti înalţi îngeri lucrează acum, în principal, în următoarele şapte ordine de serviciu:

27:0.4 (298.4) 1. Conducătorii de Închinare.

27:0.5 (298.5) 2. Maeştrii de Filozofie.

27:0.6 (298.6) 3. Deţinătorii Cunoaşterii.

27:0.7 (298.7) 4. Îndrumătorii de Conduită

27:0.8 (298.8) 5. Tălmăcitorii de Etică.

27:0.9 (298.9) 6. Şefii de Însărcinare.

27:0.10 (298.10) 7. Provocatorii Repausului.

27:0.11 (298.11) Pelerinii ascendenţi nu intră sub influenţa directă a acestor supernafimi înainte de a fi dobândit efectiv domiciliul stabil în Paradisului. Ei trec printr-o perioadă de formare sub îndrumarea acestor îngeri în ordinea inversă celei în care au fost numiţi. Altfel spus, voi intraţi în cariera voastră paradisiacă sub tutela provocatorilor de repaus, apoi după perioade succesive petrecute cu ordinele intermediare vă încheiaţi această perioadă de pregătire cu conducătorii de închinare. După aceasta, sunteţi gata să începeţi cariera fără de sfârşit a unui finalitar.

1. Provocatorii Repausului

27:1.1 (299.1) Provocatorii de repaus sunt inspectori ai Paradisului care pleacă din Insula centrală către circuitul interior al Havonei pentru a colabora cu colegii lor, complementele repausului, din ordinul secundar al supernafimilor. Elementul esenţial pentru desfătarea în Paradis este odihna, repausul divin; iar aceşti provocatori de repaus sunt instructorii de pe urmă care îi pregătesc pe pelerinii timpului pentru introducerea lor în eternitate. Ei îşi încep activitatea pe cercul final de împlinire a al universului central şi o continuă atunci când un pelerin se trezeşte din ultimul somn, al tranziţiei, somnul care o avansează pe o creatură a spaţiului pe tărâmul eternului.

27:1.2 (299.2) Repausul este de natură septuplă. Există repausul pentru somn şi recreaţie la ordinele de viaţă de mai de jos, apoi acela pentru descoperire la fiinţele mai înalte, şi apoi acela pentru închinare la tipurile cele mai înalte de personalităţi spirituale. Şi mai este apoi repausul normal pentru dobândirea de energie, reîncărcarea fiinţelor cu energie fizică sau spirituală., iar apoi somnul de trecere, somnolenţa inconştientă, când fiinţa este înserafimată, când este în trecere de la o sferă la alta. În întregime diferit de toate cele precedente este somnul profund al metamorfozei, repausul de tranziţie de la un stadiu al fiinţei şi la un altul, de la o viaţă la alta, de la o stare de existenţă la alta, somnul care însoţeşte întotdeauna tranziţia de la un statut actual al universului, în contrast cu evoluţia prin diverse stadii ale unui singur statut.

27:1.3 (299.3) Ultimul somn metamorfic este însă ceva mai mult decât somnolenţa tranziţiilor precedente care au marcat obţinerea statutelor succesive ale carierei ascendente; prin acest somn, creaturile timpului şi spaţiului traversează ultimele frontiere interioare ale temporalului şi spaţialului pentru a atinge statutul domiciliar în aşezămintele fără de spaţiu şi de timp ale Paradisului. Provocatorii şi complementele repausului sunt la fel de esenţiali pentru această metamorfoză transcendentă ca şi serafimii şi fiinţele asociate care permit creaturii muritoare să supravieţuiască morţii.

27:1.4 (299.4) Voi intraţi în repausul de pe circuitul final al Havonei şi sunteţi reînviaţi pe vecie în Paradis. Şi în timp ce vă repersonalizaţi aici spiritual, îl recunoaşteţi imediat pe provocatorul de repaus care vă întâmpină pe ţărmurile eterne ca fiind însuşi supernafimul primar care a produs somnul vostru final de pe circuitul interior al Havonei; vă veţi aminti ultima voastră mare încordare a credinţei pe măsură ce vă veţi pregăti încă o dată să încredinţaţi identitatea voastră în mâinile Tatălui Universal.

27:1.5 (299.5) Vă veţi fi bucurat astfel de ultimul repaus al timpului; veţi fi făcut atunci experienţa ultimului somn de tranziţiei; acum vă veţi trezi la viaţa veşnică de pe ţărmurile lăcaşului etern. „Şi se va termina cu somnul. Prezenţa lui Dumnezeu şi a Fiului Său este în faţa voastră şi voi sunteţi de-a pururi slujitorii săi; i-aţi văzut chipul, iar numele lui este spiritul vostru. Acolo nu va mai fi noapte; şi ei nu mai au nevoie de lumina soarelui deoarece Marea Sursă-Centru le dă lor lumină; ei vor trăi pentru totdeauna, iar Dumnezeu va şterge toate lacrimile din ochii lor; nu va mai fi moarte, nici tristeţe, nici plâns; dar nici nu vor mai fi alte dureri, căci primele lucruri vor fi trecut.”

2. Şefii de Însărcinare

27:2.1 (300.1) Acesta este un grup desemnat, din timp în timp, de supernafimul şef, „îngerul model originar”, pentru a prezida organizarea a trei ordine dintre aceşti îngeri - primar, secundar şi terţiar. Ca un tot, supernafimii se autoguvernează şi se autoreglementează în întregime, , excepţie făcând funcţiunile şefului lor comun, întâiul înger al Paradisului, care are întotdeauna întâietate faţă de toate aceste personalităţi spirituale.

27:2.2 (300.2) Până la admiterea lor în Corpul Finalităţii, îngerii însărcinaţi au multe de făcut cu muritorii slăviţi care au dobândit domiciliu permanent în Paradis, . Studiul şi instrucţia nu sunt ocupaţiile exclusive ale sosiţilor în Paradis; slujirea joacă, şi ea, rolul ei esenţial în experienţele de educaţie prefinalitare ale Paradisului. Şi am observat că, atunci când muritorii ascendenţi au perioade de tihnă, ei vădesc o anumită predilecţie spre a se înfrăţi cu corpul de rezervă al şefilor superafici de însărcinare .

27:2.3 (300.3) Atunci când voi, ascenderii muritori, veţi atinge Paradisul, relaţiile voastre sociale vor implica mult mai mult decât un contact cu o oaste de fiinţe superioare şi divine şi cu o mulţime familiară de însoţitori muritori. Trebuie, de asemenea, ca voi să vă înfrăţiţi cu peste trei mii de ordine de Cetăţeni ai Paradisului, cu diversele grupuri de Transcendentali şi cu numeroase alte tipuri de locuitori ai Paradisului, permanenţi şi trecători, care nu au fost revelate pe Urantia. După un contact prelungit cu aceste puternice inteligenţe ale Paradisului, este ceva foarte odihnitor a te afla în compania minţilor de tip angelic; ele amintesc muritorilor timpului de serafimii cu care au avut contacte atât de îndelungate şi de întăritoare.

3. Tălmăcitorii de Etică

27:3.1 (300.4) Cu cât fiinţa urcă mai mult pe scara vieţii, cu atât este mai mare atenţia care trebuie să se acorde eticii universului. Conştiinţa etică nu este altceva decât recunoaşterea de către individ a drepturilor inerente existenţei ale tuturor celorlalţi indivizi, însă etica spirituală transcende, pe departe, conceptul muritor şi chiar morontial al relaţiilor personale şi de grup.

27:3.2 (300.5) Etica a fost bine predată şi transmisă cum se cuvine de către pelerinii timpului, în lungul lor urcuş pe culmile Paradisului. Pe măsura desfăşurării acestei cariere de ascensiune interioară, pornită de pe lumile de naştere ale spaţiului, ascenderii au continuat să adauge, grup după grup, la cercul lor tot mai lărgit de asociaţi din univers. Odată cu fiecare nou grup de colegi întâlnit, se adaugă încă un nivel de etică care să fie recunoscută şi respectată până când, odată ajunşi în Paradis, muritorii care au urcat până acolo au realmente nevoie de cineva care să le dea sfaturi folositoare şi prieteneşti cu privire la interpretările etice. Nu este necesar să li se predea etica, însă, atunci când sunt confruntaţi cu extraordinara încercare de a lua contact cu atât de multe lucruri noi, ei au nevoie să li se interpreteze corespunzător ceea ce au învăţat cu atâta sârguinţă.

27:3.3 (300.6) Tălmăcitorii de etică sunt de un ajutor inestimabil pentru cei care sosesc în Paradis; ei îi ajută să se adapteze la numeroase grupuri de fiinţe maiestuoase pe parcursul frământatei perioade care se întinde de la dobândirea de către ei a statutului domiciliar până la admiterea lor oficială în Corpul Muritorilor Finalitari. Pelerinii ascendenţi au întâlnit deja numeroase tipuri de Cetăţeni ai Paradisului pe cele şapte circuite ale Havonei. Muritorii înălţaţi au beneficiat, de asemenea, de un contact intim cu fiii trinitizaţi ai creaturii din corpul comun de pe circuitul interior al Havonei, unde aceste fiinţe primesc o mare parte a educaţiei lor. Pe celelalte circuite, pelerinii ascendenţi au întâlnit numeroşi locuitori permanenţi nerevelaţi ai sistemului Paradis-Havona care îşi urmează acolo pregătirea de grup în vederea îndeplinirii sarcinilor încă nedezvăluite ale viitorului.

27:3.4 (301.1) Toate aceste camaraderii celeste sunt invariabil reciproce. Ca muritori ascendenţi, nu numai că veţi profita de pe urma acestor tovărăşii universale succesive şi a acestor numeroase ordine de asociaţi din ce în ce mai divini, însă veţi împărtăşi ,totodată, fiecăreia dintre aceste fiinţe fraterne ceva din propria voastră personalitate şi din experienţa voastră, ceea ce îl face pentru totdeauna pe fiecare dintre ei diferit şi mai bun pentru că a fost asociat cu un muritor ascendent venind din lumile evolutive ale timpului şi ale spaţiului.

4. Îndrumătorii de Conduită

27:4.1 (301.2) Fiind deja pe deplin instruiţi în etica relaţiilor Paradisului - care nu sunt nişte formalităţi lipsite de sens, dar nici dictatele unor caste artificiale, ci mai degrabă nişte proprietăţi - muritorii ascendenţi găsesc de folos să primească sfatul îndrumătorilor de conduită superafici, cei care îi instruiesc pe noii membri ai societăţii Paradisului în uzanţele conduitei perfecte a fiinţelor elevate care se află pe Insula Centrală de Lumină şi de Viaţă.

27:4.2 (301.3) Armonia este nota fundamentală a universului central, şi predomină în Paradis o ordine distinctă în . O bună conduită este esenţială progresului prin mijlocirea cunoaşterii, trecând prin filozofie, până la înălţimile spirituale ale veneraţiei spontane. Există o tehnică divină în apropierea de Divinitate; şi pentru dobândirea acestei tehnici trebuie să se aştepte sosirea pelerinului în Paradis. Spiritul acesteia a fost dezvăluit pe cercurile Havonei, însă înrâuririle finale ale pregătirii pelerinilor timpului se pot aplica numai după ce aceştia ating efectiv Insula de Lumină.

27:4.3 (301.4) În Paradis, orice conduită este total spontană; în toate privinţele naturală şi liberă. Există totuşi o cale potrivită şi desăvârşită de a face lucrurile pe Insula eternă, iar îndrumătorii de conduită sunt întotdeauna alături de „străinii de dincoace de porţi” pentru a-i instrui şi pentru a le îndruma în aşa fel paşii, încât să-i facă pe pelerini să se simtă în largul lor şi, în acelaşi timp, să ajute să evite confuzia şi incertitudinea care, altfel, ar fi inevitabile. Numai printr-un aranjament ca acesta s-a putut evita o nesfârşită confuzie , iar în Paradis nu se va produce niciodată confuzie.

27:4.4 (301.5) Aceşti directori de conduită servesc realmente ca învăţători şi ca îndrumători înălţaţi. Ei se ocupă, în principal, de instruirea noilor locuitori permanenţi muritori cu privire la desfăşurarea aproape interminabilă a situaţiilor noi şi a uzanţelor neobişnuite. Cu toată îndelunga pregătire pentru şederea acolo, şi în ciuda lungii călătorii de ajungere acolo, Paradisul rămâne încă nespus de straniu şi neaşteptat de nou pentru aceia care ating, în cele din urmă, statutul de locuitor permanent.

5. Deţinătorii de Cunoaştere

27:5.1 (301.6) Deţinătorii superafici ai cunoaşterii sunt „epistolele vii” superioare cunoscute şi citite de toţi aceia care sălăşluiesc în Paradis. Ei sunt înscrisurile divine ale adevărului, cărţile vii ale cunoaşterii adevărate. Voi aţi auzit de însemnări în „cartea vieţii”. Deţinătorii de cunoaştere sunt tocmai astfel de cărţi vii, inscripţii ale perfecţiunii gravate pe tăbliţele eterne ale vieţii divine şi ale siguranţei supreme. Ei sunt în realitate biblioteci vii, automate. Faptele universurilor sunt inerente acestor supernafimi primari şi sunt realmente înregistrate în aceşti îngeri. De altfel, este imposibil, prin natura lucrurilor, ca un neadevăr să îşi facă loc în mintea acestor păstrători perfecţi şi compleţi ai adevărului eternităţii şi ai inteligenţei timpului.

27:5.2 (302.1) Aceşti deţinători ţin cursuri formale de instrucţie pentru locuitorii stabili ai Insulei eterne, însă funcţiunea lor principală este aceea de raportare şi de verificare. Toţi cei care stau în Paradis pot, la voinţă, să îl aibă alături de ei pe deţinătorul viu al unui anumit fapt sau adevăr pe care ar dori să îl cunoască. În marginea nordică a Paradisului se găsesc descoperitorii vii ai cunoaşterii care îl vor desemna pe îndrumătorul de grup care deţine informaţiile căutate şi, de îndată vor apărea strălucitoarele fiinţe care sunt lucrul însuşi pe care doriţi să îl ştiţi. Nu mai este nevoie să căutaţi informaţiile în pagini voluminoase; comunicaţi acum cu inteligenţa vie, faţă în faţă. Voi căpătaţi astfel cunoaşterea supremă de la fiinţele vii care sunt deţinătorii ei finali.

27:5.3 (302.2) Când reperaţi supernafimul care este exact ceea ce doriţi să verificaţi, veţi afla la dispoziţie toate faptele cunoscute ale tuturor universurilor, deoarece aceşti deţinători ai cunoaşterii sunt rezumatele vii şi finale ale vastei reţele a îngerilor înregistratori care se întinde de la serafimii şi seconafimii universurilor locale şi ai suprauniversurilor până la şeful arhivar al supernafimilor terţiari din Havona; iar această acumulare vie de cunoaştere se distinge de înregistrările formale ale Paradisului, care sunt rezumatul cumulativ al istoriei universale.

27:5.4 (302.3) Înţelepciunea adevărului îşi are originea în divinitatea universului central, însă cunoaşterea, cunoaşterea prin experienţă, îşi are începuturile, în mare parte, în domeniile timpului şi spaţiului - de aici şi necesitatea de a menţine vastele organizaţii suprauniversale ale serafimilor şi supernafimilor înregistratori, susţinute de Arhivarii Celeşti.

27:5.5 (302.4) Aceşti supernafimi primari, care sunt prin naştere în posesia cunoaşterii universului, sunt, totodată, răspunzători de organizarea şi de clasificarea ei. Desemnându-se ca biblioteci vii de rapoarte ale universului universurilor, ei au clasificat cunoaşterea în şapte mari ordine, dintre care fiecare are aproximativ un milion de subdiviziuni. Uşurinţa cu care locuitorii stabili ai Paradisului pot consulta acest vast depozit de cunoaştere se datorează numai eforturilor voluntare şi înţelepte ale deţinătorilor de cunoaştere. Aceşti deţinători sunt, totodată, învăţătorii slăviţi ai universului central, care dăruiesc cu mărinimie din comorile lor vii tuturor fiinţelor de pe fiecare dintre circuitele Havonei, şi sunt larg folosiţi, deşi indirect, de către tribunalele Celor Îmbătrâniţi de Zile. Însă această bibliotecă vie, care este la dispoziţia universului central şi a suprauniversurilor, nu este accesibilă creaţiilor locale. În universurile locale, binefacerile cunoaşterii din Paradis se pot primi numai indirect şi prin reflexie.

6. Maeştrii Filozofiei

27:6.1 (302.5) Imediat alături de satisfacţia supremă a închinării se situează însufleţirea filozofiei. Niciodată nu urcaţi atâta de sus şi nu înaintaţi atât de mult, încât să nu rămână mii de mistere care să necesite recurgerea la filozofie într-o încercare de soluţionare.

27:6.2 (302.6) Maeştrii filozofi ai Paradisului sunt bucuroşi să îndrume mintea locuitorilor lui, autohtoni sau ascendenţi, în urmărirea însufleţitoare a încercărilor de rezolvare a problemelor universale. Aceşti maeştri superafici ai filozofiei sunt „înţelepţii cerului”, fiinţele de înţelepciune care se folosesc adevărul cunoaşterii şi de faptele experienţei în eforturile lor de a pune stăpânire pe necunoscut. Cu ei, cunoaşterea atinge adevărul şi experienţa se înalţă la înţelepciune. În Paradis, personalităţile ascendente ale spaţiului fac experienţa înălţimilor existenţei: ele au cunoaşterea; cunosc adevărul; pot filozofa - pot gândi adevărul; ele pot căuta chiar şi să cuprindă conceptele asupra Celui Ultim şi să încerce să priceapă tehnicile Absoluturilor.

27:6.3 (303.1) La marginea sudică a vastului domeniu al Paradisului, maeştrii filozofiei ţin cursuri elaborate în cele şaptezeci de diviziuni funcţionale ale înţelepciunii. Aici, ei discută despre planurile şi despre ţelurilor Infinităţii, şi caută să coordoneze experienţele şi integreze cunoaşterea tuturor celor care au acces la înţelepciunea lor. Ei au dezvoltat o atitudine cât se poate de distinctă faţă de feluritele probleme din univers, însă concluziile lor finale prezintă întotdeauna un acord uniform.

27:6.4 (303.2) Aceşti filozofi ai Paradisului predau după toate metodele de instruire posibile, inclusiv după tehnica grafică superioară a Havonei şi după anumite metode ale Paradisului de comunicare a informaţiilor. Toate aceste tehnici superioare de comunicare a cunoaşterii şi de transmitere a ideilor depăşesc complet capacitatea de înţelegere a minţii umane, chiar şi a celei mai înalt dezvoltate. O oră de instruire în Paradis ar fi echivalentul a zece mii de ani de metode de memorare ale Urantiei. Voi nu puteţi pricepe asemenea tehnici de comunicare şi chiar nu se pot compara cu nimic din experienţa de muritor , nimic cu care să poată fi asemuite.

27:6.5 (303.3) Maeştrii filozofiei găsesc o plăcere supremă în a comunica fiinţelor care s-au înălţat de pe lumile spaţiului interpretarea lor cu privire la universul universurilor . Şi, cu toate că filozofia nu poate fi la fel de fermă în concluziile sale precum sunt faptele cunoaşterii şi adevărurile experienţei, totuşi, atunci când veţi fi auzit discursul acestor supernafimi primari asupra problemelor nerezolvate ale eternităţii şi ale înfăptuirilor absolutelor, veţi simţi o mulţumire certă şi durabilă în ceea ce priveşte aceste chestiuni nelămurite.

27:6.6 (303.4) Aceste căutări intelectuale din Paradis nu sunt teledifuzate; filozofia perfecţiunii este doar la dispoziţia celor care sunt prezenţi personal. Creaţiile înconjurătoare nu cunosc aceste învăţături decât de la cei care au trecut prin această experienţă şi care, ulterior, au dus-o cu ei afară universurilor spaţiului.

7. Conducătorii Închinării

27:7.1 (303.5) Închinarea este cel mai înalt privilegiu şi cea dintâi îndatorire a tuturor inteligenţelor create. Închinarea este actul conştient şi plin de bucurie de recunoaştere şi de sesizare a adevărului şi a faptului relaţiilor intime şi personale ale Creatorilor cu creaturile lor. Calitatea închinării este determinată de profunzimea percepţiei creaturii; şi, pe măsură ce cunoaşterea caracterului infinit al Dumnezeilor avansează, actul închinării devine tot mai atotcuprinzător, până când atinge în cele din urmă gloria celei mai înalte desfătării experienţiale şi cea mai intensă plăcere cunoscută fiinţelor create.

27:7.2 (303.6) Cu toate că Insula Paradisului conţine anumite locuri de închinare, ea este mai degrabă un vast sanctuar de slujire divină. Veneraţia este pasiunea primă şi dominantă a tuturor celor care se caţără până la ţărmurile ei beatifice - este izbucnirea spontană a fiinţelor care au aflat îndeajuns de mult despre Dumnezeu pentru a-i atinge prezenţa. Cerc după cerc, pe parcursul călătoriei lăuntrice prin Havona, veneraţia este o pasiune crescândă până când, în Paradis, devine necesar ca expresia ei să fie canalizată sau controlată cumva.

27:7.3 (304.1) Izbucnirile periodice, spontane şi colective de adoraţie supremă şi de slăvire spirituală petrecute în Paradis, se manifestă sub supravegherea unui corp special de supernafimi primari. Sub călăuzirea acestor îndrumători ai închinării, acest omagiu atinge ţelul plăcerii supreme a creaturilor şi ajunge pe înălţimile de perfecţiune ale sublimei exprimări de sine şi ale bucuriei personale. Toţi supernafimii primari ar dori cu ardoare să fie conducători ai închinării şi toate fiinţele ascendente s-ar bucura să rămână pentru totdeauna în atitudinea de închinare dacă şefii de însărcinare nu ar dispersa periodic grupările lor. Însă nici unei fiinţe ascendente nu i s-a cerut vreodată să se angajeze în sarcinile serviciului etern înainte de a fi dobândit deplina mulţumire în închinăciune.

27:7.4 (304.2) Este sarcina conducătorilor închinării aceea de a le învăţa în aşa fel pe creaturile ascendente cum să se închine încât ele să poată avea această satisfacţie a exprimării de sine şi, în acelaşi timp, să îşi poată îndrepta atenţia asupra activităţilor esenţiale ale regimului Paradisului. Fără perfecţionarea tehnicii de închinare , i-ar trebui sute de ani muritorului de rând care ajunge în Paradis ca să poată da o expresie deplină şi satisfăcătoare emoţiilor sale de apreciere inteligentă şi de recunoştinţă crescândă. Conducătorii închinării deschid căi de expresie noi şi până atunci nemaicunoscute, astfel încât copiii minunaţi ai pântecelui spaţiului şi ai travaliului timpului să fie îndreptăţiţi să obţină deplinele satisfacţii ale închinării într-un timp mai scurt.

27:7.5 (304.3) Toate artele tuturor fiinţelor din întreg universul care sunt în măsură să intensifice şi să exalte deprinderile exprimării de sine şi comunicarea aprecierii sunt folosite la maximul eficienţei lor în venerarea Deităţilor Paradisului. Veneraţia este cea mai mare bucurie a existenţei paradisiace; este jocul întineritor al Paradisului. Ceea ce jocul face pentru mintea voastră istovită pe pământ, veneraţia o va face pentru sufletul vostru făcut perfect în Paradis. Modul de venerare în Paradis depăşeşte complet puterea de înţelegere a muritorului, însă puteţi începe să îi apreciaţi spiritul chiar şi aici jos, pe Urantia, căci spiritele Dumnezeilor locuiesc chiar şi acum în voi, planează deasupra voastră şi vă inspiră pentru adevărata veneraţie.

27:7.6 (304.4) Există în Paradis anumite momente şi locuri de închinare, acestea nu sunt nimerite să găzduiască revărsarea tot mai mare a emoţiilor spirituale născute în inteligenţa crescândă şi în larga recunoaştere a divinităţii, care se dezvoltă în strălucitoarele fiinţe care fac urcă prin experienţă către Insula eternă. De pe vremea lui Grandfanda, supernafimii nu au mai putut găzdui niciodată pe deplin spiritul de venerare al Paradisului. Există întotdeauna un exces de veneraţie, dacă este să judecăm după pregătirea în această direcţie . Şi aceasta din pricină că personalităţile care sunt perfecte din fire nu pot niciodată preţui pe deplin uluitoarele reacţii emoţionale spirituale ale fiinţelor care şi-au croit încet şi cu trudă calea în sus către gloria Paradisului, plecând din străfundurile întunericului spiritual al lumilor de jos ale timpului şi spaţiului. Când asemenea îngeri şi muritorii ai timpului ajung în prezenţa puterilor Paradisului, se produce atunci expresia emoţiilor acumulate de-a lungul timpurilor, un spectacol care îi uluieşte pe îngerii Paradisului şi care provoacă o bucurie supremă de satisfacţie divină în Deităţile Paradisului.

27:7.7 (304.5) Uneori întregul Paradis este inundat de un flux dominant de expresie spirituală şi veneratoare. Adesea conducătorii venerării nu pot controla astfel de fenomene înainte de apariţia triplei fluctuaţii a luminii lăcaşului Deităţii. Acest semn denotă că inima divină a Dumnezeilor a fost pe deplin şi complet satisfăcută de adoraţia sinceră a locuitorilor permanenţi ai Paradisului, cetăţenii perfecţi ai strălucirii şi creaturile ascendente ale timpului. Ce triumf al tehnicii! Ce fructificare a planului şi ţelului etern al Zeilor, când iubirea inteligentă a copilului creat dă deplină satisfacţie iubirii infinite a Tatălui Creator!

27:7.8 (305.1) După ce aţi atins suprema satisfacţie a plenitudinii adoraţiei, aţi fost îndreptăţiţi pentru admiterea în Corpul Finalităţii. Cariera ascendentă este aproape terminată şi se pregăteşte celebrarea celui de al şaptelea jubileu. Primul jubileu marca acordul muritorului cu Ajustorul Gândirii, când ţelul supravieţuirii a fost pecetluit; al doilea a fost deşteptarea la viaţa morontială; al treilea, contopirea cu Ajustorul Gândirii; al patrulea, trezirea pe Havona. Al cincilea a celebrat descoperirea Tatălui Universal, iar al şaselea jubileu a fost ocazia trezirii în Paradis după somnul final de tranzit al timpului. Al şaptelea jubileu marchează intrarea în corpul finalitarilor muritori şi începerea serviciului eternităţii. Când un finalitar va atinge al şaptelea stadiu de realizare a spiritului, acest fapt va da probabil semnalul primului jubileu al eternităţii.

27:7.9 (305.2) Şi aşa se sfârşeşte povestea supernafimilor Paradisului, ordinul cel mai înalt al spiritelor ocrotitoare, aceste fiinţe care, în calitatea lor de clasă universală, vă însoţesc întotdeauna, de la lumea originii voastre până când, în cele din urmă, conducătorii veneraţiei îşi iau rămas bun de la voi de îndată ce faceţi legământul trinitar al eternităţii şi sunteţi încorporaţi în Corpul Muritorilor Finalitari.

27:7.10 (305.3) Serviciul perpetuu al Trinităţii Paradisului este pe cale să înceapă, iar finalitarul face acum faţă provocării Dumnezeului Ultim.

27:7.11 (305.4) [Prezentat de un Desăvârşitor al Înţelepciunii venit de pe Uversa.]





Back to Top